ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 septembrie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 32 din 31 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 130 din data de 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, s-a constatat că actele materiale ale infracțiunii de fals în declarații, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată în prezenta cauză intră în conținutul aceleiași infracțiuni, de fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea anterioară.

În temeiul art. 37 din C. pen. a fost recalculată pedeapsa pentru infracțiunea de fals în declarații în formă continuată prevăzută de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (fapte din perioada iulie 2013 - septembrie 2017), stabilind pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În temeiul art. 91, art. 92 din C. pen. a fost dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare, stabilind un termen de supraveghere de 3 ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a deciziei penale 149/RC/2021, pronunțate de Î.C.C.J., secția Penală, respectiv 08.04.2021.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Neamț, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

S-a constatat că, potrivit relațiilor înaintate de Serviciul de Probațiune Neamț, inculpata a frecventat un program de reintegrare socială, dispus prin sentința penală nr. 130/2018 a Curții de Apel Bacău, astfel că față de inculpată nu va mai fi dispusă una dintre obligațiile prevăzute de art. 93 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a impus inculpatei prestarea de 80 de zile de muncă în folosul comunității.

S-a constatat că această obligație, care a fost anterior dispusă și prin sentința penală nr. 130/2018 a Curții de Apel Bacău, care a fost integral executată, astfel după cum rezultă din relațiile înaintate de Serviciul de Probațiune Neamț, motiv pentru care nu s-au mai stabilit instituții.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată latura civilă a cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate, respectiv declarațiile fiscale D100 depuse de inculpată la A.J.F.P. Neamț, aferente lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, aprilie 2015, iunie 2015, iulie 2015, august 2015, septembrie 2015, octombrie 2015, noiembrie 2015, decembrie 2015, ianuarie 2016, februarie 2016 și martie 2016.

În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata să plătească statului suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, inculpata A. și partea civilă ANAF - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț.

Prin decizia penală nr. 84/A din 28 februarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinței penale nr. 32 din data de 31 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

S-a înlăturat dispoziția de aplicare a art. 37 din C. pen. în temeiul căreia a fost recalculată pedeapsa pentru infracțiunea de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (fapte din perioada iulie 2013 - septembrie 2017).

În baza art. 396 alin. (1) și (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată (14 acte materiale), prevăzută de art. 326 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (faptă comisă în perioada ianuarie 2015 - 10 mai 2016), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-au menținut dispozițiile sentinței penale apelate vizând achitarea inculpatei A. sub aspectul infracțiunii de delapidare, latura civilă și desființarea de înscrisuri.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., a obligat inculpata la plata sumei de 1.000 RON (proporțional cu fapta pentru care se va dispune încetarea procesului penal, astfel cum a fost reconfigurată). În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în fond, precum și cele avansate în apel au fost lăsate în sarcina statului.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și de partea civilă A.N.A.F. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casație inculpata A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub numărul de dosar x/2023

Prin motivele formulate de recurenta A. s-a solicitat, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. admiterea în principiu a cererii de recurs în casație.

Pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 84/A din 28.02.2023 și, rejudecând cauza:

În principal, achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor imputate în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., iar în subsidiar, încetarea procesului penal, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

În dezvoltarea motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a apreciat că se impune achitarea, ca urmare a absenței tipicitații infracțiunii de fals în declarații.

S-a arătat că elementul material al infracțiunii de fals în declarații constă într-o acțiune (declararea necorespunzătoare a adevărului). Astfel, a considerat că nu pot fi reținute ca acte materiale în conținutul acestei infracțiuni, inacțiuni precum nedepunerea declarațiilor D100 la A.J.F.P. Neamț, deși avea obligația prin lege să le depună. Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că inculpata a comis infracțiunea de fals în declarații în formă continuată (14 acte materiale), prevăzută de art. 326 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., fapta consumată la momentul depunerii la organul fiscal a primei declarații D100 cu conținut nereal (pentru luna ianuarie 2015) și epuizată la momentul depunerii la același organ fiscal a ultimei declarații D100 cu conținut nereal (D100 pentru luna martie 2016, depusă la organul fiscal, la data de 10.05.2016).

În continuare, recurenta a prezentat argumente care sprijină concluzia că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații. Astfel, s-a arătat că poate fi avansat ca un argument juridic viabil conținutul declarației D100, ce menționează că necompletarea corectă a declarației reprezintă "fals în acte publice". Așadar, s-a apreciat că nedepunerea declarației sau menționarea sumei "0" reprezintă o nerespectare a obligațiilor de furnizare către organele fiscale a informațiilor necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale [art. 336 alin. (1) pct. 17 lit. r) rap. la art. 58 alin. (1) din Codul de procedură fiscală], reglementată expres drept contravenție.

Așadar, s-a considerat că nu sunt întrunite condițiile tipicității obiective ale infracțiunii de fals în declarații: declarația în sine nu servea la producerea de consecințe juridice, ea urmând a fi coroborată cu alte declarații informative, precum și cu documentele biroului notarial, respectiv putea face obiectul rectificării fiscale, așa cum s-a și întâmplat în cazul de față.

Referitor la încetarea procesului penal și incidența prescripției răspunderii penale, s-a arătat că prin decizia nr. 358/2022, Curtea Constituțională a stabilit natura simplă a deciziei nr. 297/2018. Astfel, s-a arătat că incidența prescripției răspunderii penale se verifica, începând cu data publicării deciziei nr. 297/2018 strict prin raportare la dispozițiile privind termenul general, aceeași concluzie fiind promovată și de instanța supremă, complet HP, în decizia nr. 67/2022.

Așadar, la momentul pronunțării deciziei recurate, discuțiile privind incidența în teorie a prescripției răspunderii penale urmare a deciziilor Curții Constituționale nu mai era în sine contestată. S-a arătat că prin decizia penală nr. 84/A din 28.02.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins solicitarea recurentei de a constata împlinit termenul prescripției răspunderii penale și de a dispune încetarea procesului penal pentru întreaga unitate infracțională.

S-a susținut că acțiunile din structura infracțiunii continuate care au făcut obiectul sesizării instanței fac parte din aceeași unică infracțiune continuată, săvârșită cu începere din luna iulie 2013 și până în luna martie 2016 (conform celor stabilite, în mod judicios, de instanța de apel).

Prin urmare, s-a apreciat că soluția corectă ar consta în reunirea tuturor actelor materiale într-o unică infracțiune continuată, constatându-se intervenția prescripției răspunderii penate pentru întreaga unitate de infracțiune, pentru unica infracțiune care i-a fost, în realitate, imputată.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casație raportat la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. și în aplicarea directă a dispozițiilor art. 6 din CEDO, încetarea procesului penal pentru întreaga unitate infracțională ce i-a fost imputată.

În esență, potrivit textului de lege criticat este posibilă casarea doar a deciziilor prin care în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal. În situația diametral opusă, în care în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal, hotărârea astfel pronunțată nu poate face obiectul recursului în casație. O astfel de soluție legislativă se apreciază că aduce atingere dreptului la un proces echitabil din perspectiva egalității de arme. Prin urmare, s-a apreciat că există o îngrădire nejustificată a liberului acces la justiție, în condițiile în care nu se mai poate promova o cale extraordinară de atac raportat la existența unor probe (încă din cursul procesului) din care rezultă fără niciun dubiu incidența unei cauze de încetare a procesului penal.

Prin încheierea din 07 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată A. împotriva deciziei nr. 84/A din 28 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020. Din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casație, s-a constatat că cererea de recurs în casație formulată de recurenta A., îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., recursul în casație urmând a fi examinat doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele precizate prin prezenta încheiere, prin care s-a susținut că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, referitoare la condamnarea pentru o faptă neprevăzută de legea penală, care nu întrunește cerințele laturii obiective ale infracțiunii de fals în declarații și care, prin urmare, nu realizează tipicitatea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea și pot fi analizate prin prisma acestuia într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., respectiv cea a judecății pe fond a recursului în casație. Față de motivele dezvoltate de recurentă s-a precizat că, în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen., prin care se critică că în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal pentru întreaga unitate infracțională ce i-a fost imputată, nu pot fi încadrate în niciun caz de recurs în casație.

Examinând recursul în casație formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei nr. 84/A din 28 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. care vizează exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Acest caz de casare are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se regăsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare).

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, raportat la criticile formulate de recurenta inculpată A., Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea în calea extraordinară de atac a recursului în casație, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă fapta inculpatei A., referitoare la declararea necorespunzătoare a adevărului în declarațiile D100 depuse la organul fiscal, îndeplinește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 326 din C. pen., respectiv dacă se realizează o corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii.

Potrivit art. 326 din C. pen.: "Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă".

Din perspectiva elementului material al laturii obiective care constă în declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută în fața unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea, declarația trebuie să fie una dintre acelea care, potrivit legii sau împrejurărilor, să servească la producerea de consecințe juridice pentru sine sau pentru altul.

În conformitate cu art. 336 alin. (1) pct. 17 lit. r) din Codul de procedură fiscală: Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii, infracțiuni: r) nerespectarea de către contribuabil/plătitor sau persoana împuternicită de acesta, precum și nerespectarea de către persoanele cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, a obligației de a furniza organului fiscal informațiile necesare determinării stării de fapt fiscale potrivit art. 58 alin. (1)".

Art. 58 alin. (1) din Codul de procedură fiscală prevede obligația de a furniza informații, astfel: "Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligația de a furniza organului fiscal informațiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În același scop, organul fiscal are dreptul să solicite informații și altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, iar acestea au obligația de a furniza informațiile solicitate. Informațiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate și de alte mijloace de probă".

Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că infracțiunea de fals în declarații are o situație premisă constând în existența unei situații, a unei împrejurări în care, pentru dovedirea unei stări de fapt sau a unei situații juridice, se apelează la depunerea unei declarații făcute unui funcționar sau unei unități în care acesta își desfășoară activitatea, declarație ce servește la producerea unor consecințe juridice.

Potrivit art. 111 din Codul fiscal privind definirea venitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal:,,(6) Impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează și se încasează de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat și încasat se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost încasat. În cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (3), se realizează prin hotărâre judecătorească ori prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează și se încasează de către organul fiscal competent, pe baza deciziei de impunere în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei. Instanțele judecătorești care pronunță hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii comunică organului fiscal competent hotărârea și documentația aferentă în termen de 30 de zile de la data hotărârii judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărârii judecătorești definitive și executorii. Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească contribuabilul are obligația de a declara venitul obținut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului. În cazul transferului prin executare silită impozitul datorat de contribuabilul din patrimoniul căruia a fost transferată proprietatea imobiliară se calculează și se încasează de către organul fiscal competent, pe baza deciziei de impunere în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei. (8) Procedura de calculare, încasare și plată a impozitului perceput în condițiile alin. (1) și (3), precum și obligațiile declarative se stabilesc prin norme metodologice emise prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului justiției, cu consultarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România".

Raportând aceste considerații teoretice la situația concretă din speță, legislația fiscală în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații prevedea o modalitate de evidențiere a impozitului pe venitul din transferul proprietăților imobiliare, prin completarea unor declarații de către notarul public la încheierea unui act translativ de proprietate. Conform art. 111 din Codul fiscal, notarul public declară obligația de plată la bugetul de stat a impozitelor calculate.

În ceea ce privește starea de fapt, aceasta a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel, reținându-se că "în calitate de notar public și reprezentant al B.N.P. A., în perioadele ianuarie 2015 - martie 2016, septembrie 2016, ianuarie - martie 2017, mai - septembrie 2017, a depus la A.J.F.P. Neamț declarațiile D100 (declarațiile fiscale prin care se declară obligațiile de plată la bugetul de stat a impozitelor calculate) în care a inserat date nereale, prin omisiunea declarării sumelor încasate cu titlu de impozit pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, în scopul însușirii pe nedrept a acestor sume, în cuantum total de 162.895 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații în formă continuată".

Procedând, conform art. 447 din C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice stabilite și configurarea legală a infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 326 din C. pen., Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei, că acțiunea ce i-a fost reținută în sarcină și pentru care a fost condamnată, astfel cum s-a stabilit cu titlu definitiv de către instanța de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunește elementele constitutive prevăzute de norma de incriminare a infracțiunii de fals în declarații.

În acest sens, semnificativă este și jurisprudența Curții Constituționale, care a constatat că normele penale criticate incriminează fapta persoanei care, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, face declarații necorespunzătoare adevărului unui funcționar public sau unei unități în care acesta își desfășoară activitatea, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe. Curtea a reținut, totodată, că falsul în declarații este o faptă de o anumită gravitate, care justifică includerea acesteia în grupul infracțiunilor de fals în înscrisuri, ținând seama că prin săvârșirea ei se aduce o îngrijorătoare atingere încrederii pe care trebuie să o inspire înscrisurile oficiale întocmite pe baza declarațiilor făcute în fața autorităților sau instituțiilor publice . . . . . . . . . .Curtea a reținut că aptitudinea declarației de a produce consecințe juridice decurge, în primul rând, din lege, în condițiile în care legea este cea care stabilește, de regulă, obligativitatea declarației, condițiile și termenele în care trebuie făcută și îi determină efectele. (Decizia nr. 126 din 2 martie 2021, publicată în M. Of. nr. 511 din 17 mai 2021, par. 13, 15).

Ca situație de fapt, instanța de apel a reținut că inculpata A. a depus la Agenția Județeană a Finanțelor Publice Neamț, declarații în care a inserat date nereale cu privire la sumele încasate cu titlu de impozit pe venitul din transferul proprietăților imobiliare, menționând că nu a încasat sume de bani, deși aceasta a calculat și a reținut impozit pe venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Astfel, fapta inculpatei A., constând în declararea necorespunzătoare a adevărului în declarațiile fiscale obligatorii depuse la organul fiscal, respectiv în cuprinsul declarației D100 a menționat că datele sunt corecte și complete, deși avea reprezentarea faptului că prin inserarea unor date nereale poate fi atrasă răspunderea sa penală, îndeplinește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de fals în declarații, prevăzute de art. 326 alin. (1) din C. pen.

Așadar, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentei inculpate în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală și reprezintă o simplă contravenție, în condițiile în care contravenția prevăzută de art. 336 alin. (1) pct. 17 lit. r) din Codul de procedură fiscală constă într-o omisiune, respectiv nerespectarea de către contribuabil/plătitor sau persoana împuternicită de acesta, precum și nerespectarea de către persoanele cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, a obligației de a furniza organului fiscal informațiile necesare determinării stării de fapt fiscale.

Fapta imputată recurentei este comisivă, constând în declararea necorespunzătoare a adevărului privitor la declararea sumelor încasate cu titlu de impozit pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, în scopul însușirii pe nedrept a acestor sume.

Totodată, este nefondată susținerea recurentei potrivit căreia exista posibilitatea de a dovedi starea de fapt ce constituie situația premisă cu alte mijloace de probă, astfel încât acțiunea de declarare necorespunzătoare a adevărului nu este, în mod exclusiv, probatorie pentru acea situație premisă pentru a se putea reține condiția de tipicitatea impusă de textul de lege, respectiv ca ea să fie idonee la producerea unor consecințe juridice. Astfel, pe de o parte, art. 326 din C. pen. nu prevede o asemenea condiție pentru existența infracțiunii, iar, pe de altă parte, obligațiile notarului public, în privința calculării, încasării și plății impozitului, rezultă din art. 111 alin. (1), (3), (6), (8) din Codul fiscal. Alin. (8) al articolului menționat anterior prevede că Procedura de calculare, încasare și plată a impozitului perceput în condițiile alin. (1) și (3), precum și obligațiile declarative se stabilesc prin norme metodologice emise prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului justiției, cu consultarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România. În acest sens a fost emis Ordinul nr. 1022/2562/2016 privind aprobarea procedurilor de stabilire, plată și rectificare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal și a modelului și conținutului unor formulare utilizate în administrarea impozitului pe venit, publicat în M.Of. nr. 524 din 12 iulie 2016, prin care s-a abrogat Ordinul ministrului economiei și finanțelor și al ministrului justiției nr. 1.706/1.889/C/2008. În anexa nr. 7 a acestui ordin este reglementată procedura privind declararea și plata impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, în cadrul căreia art. 1 alin. (2) prevede că Declararea impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal se face prin completarea formularului 100 "Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat". Conform alin. (3) al aceluiași articol, Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat se depune la organul fiscal central competent de către notarii publici, împreună cu Borderoul privind distribuirea către unitățile administrativ-teritoriale a sumelor reprezentând impozit pe venitul din transferurile proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de fals în declarații, prevăzute de art. 326 alin. (1) din C. pen. pentru care recurenta inculpată a fost condamnată, curtea de apel realizând o analiză corespunzătoare sub acest aspect.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei nr. 84/A din 28 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei nr. 84/A din 28 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 septembrie 2023.