ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1477/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1477/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursurilor,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 72 din 31 mai 2013 a Tribunalului Mureș, în baza art. 345

alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul J.A. în temeiul art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de

evaziune

fiscală în formă continuată și 2 ani și 6 luni interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa

accesorie prevăzută de art. 71 C. pen., constând în interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

inculpatului.

În

baza art. 86

1

alin. (1) și alin. (2) C. pen.

afost suspendată executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5

ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen.

Pe durata termenului de încercare

inculpatul a fost obligat să se supună mai multor măsuri de supraveghere,

conform art. 86

3

alin. (1) C. pen.:

- să se prezinte la datele fixate la

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș, desemnat cu supravegherea

lui,

- să anunțe în prealabil orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință sau orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea,

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a

putea fi verificate mijloacele lui de subzistență;

- toate datele de mai sus se vor

comunica Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș, desemnat cu

supravegherea lui, obligațiile stabilite prin prezenta urmând să fie transmise

acestui serviciu.

Inculpatului i s-a atras atenția că,

în caz de neîndeplinire a obligațiilor stabilite anterior cu rea-credință, e

posibilă sesizarea instanței și revocarea beneficiului suspendării acordate,

conform art. 86

4

alin. (2) C. pen., aceeași sancțiune devenind

aplicabilă și în cazul comiterii unei noi fapte penale în intervalul termenului

de încercare.

S-a constatat suspendată, pe durata

beneficiului acordat, executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., în baza art. 71

alin. (5) C. pen.

A fost admisă, în parte, acțiunea

civilă formulată de partea civilă,D.G.F.P. Mureș și, obligat inculpatul la

plata sumei de 9.249 RON, daune materiale, cu accesoriile aferente, conform

legislației fiscale, până la achitarea sumei indicate, conform art. 346 alin.

(1) C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) și alin. (4) C. proc.

pen.

S-a dispus menținerea sechestrului asigurător,

dispus asupra bunurilor inculpatului, până la recuperarea prejudiciului, în baza

art. 357 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

În

motivare, prima instanță arată că inculpatul, în calitate

de administrator al SC A.C. SRL, în prezent radiată, în perioada iunie-octombrie

2007, nu a înregistrat în contabilitatea societății mai multe facturi fiscale de

livrări bunuri achiziționate de la firma SC R. SRLTârgu-Mureș, conform procesului-verbal

întocmit de D.G.F.P. Mureș, la data de 18 iunie 2008 și a raportului de inspecție

fiscală aferent, înscrisuri probatorii care au stat și la baza sesizării organelor

de urmărire penală de către partea civilă, acesta motivând că ar fi vorba doar de

4 facturi care nu ar fi fost înregistrate din cauza lipsei de experiență sau a omisiunii

contabilei, respectiv a martorei C.E. Susținerea inculpatului din faza de urmărire

penală, întrucât în faza de judecată acesta a plecat la o adresă necunoscută, existând

indicii că se sustrage cercetărilor penale, este combătută de martora indicată,

care a arătat în fața instanței că nu a fost angajată legal de inculpat și că nu

i s-a dat nicio factură să o înregistreze de către acesta, deși a văzut astfel de

facturi de livrări de mărfuri care nu figurau intrate în societatea inculpatului

și, cu toate acestea, erau valorificate mai departe. Cu privire la aceste aspecte,

i-a atras atenția inculpatului, însă acesta nu a luat-o în considerare.

Pe latura civilă a cauzei, după cum a rezultat

din expertiza contabilă efectuată în cauză, în faza de urmărire penală, prejudiciul

pretins de partea civilă, D.G.F.P. Mureș, de 12.773 RON, a fost cuantificat la un

cuantum mai redus, de doar 9.249 RON, la care urmează să se adauge accesoriile aferente

până la data plății, conform legii fiscale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel

partea civilă Statul român prin A.N.A.F. prin D.G.F.P. Mureș, solicitând admiterea

în întregime a pretențiilor civile.

Prin decizia penală nr. 47/A din 1 noiembrie

2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de

Familie a respins, ca nefondat apelul declarat de partea civilă Statul român, A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Mureș împotriva sentinței penale nr. 72 din 31 mai 2013 a Tribunalului

Mureș.

Pentru a decide astfel instanța de prim

control judiciar a reținut că săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de evaziune

fiscală, încadrarea juridică a faptei și individualizarea pedepsei nu sunt contestate.

Sub aspectul laturii civile, instanța de

apel a reținut că, potrivit notei de constatare din 5 decembrie 2007 a Gărzii Financiare

Mureș societatea administrată de inculpat, SC A.C. SRL Sovata, a făcut, în perioada

de referință, achiziții înregistrate contabil în sumă de 159.261 RON (fără TVA)

și achiziții neînregistrate contabil în sumă de 124.078 RON (fără TVA), în total

283.340 RON. Acesta este fondul total de marfă. Suma este aceeași în raportul de

inspecție fiscală din 2 iulie 2008 al D.G.F.P. Mureș, precum și în raportul de expertiză

contabilă. Adaosul comercial presupus ca practicat de unitate în raportul de inspecție

fiscală și însușit în raportul de expertiză este de 12,88%, cu alte cuvinte 36.494

RON.

De aici, raportul de inspecție fiscală

și raportul de expertiză se despart, fiindcă primul calculează impozitul datorat

de societate prin aplicarea cotei de 16% la acest adaos comercial, aferent întregului

fond de marfă al societății. Dar în aceeași perioadă, societatea a înregistrat contabil

vânzări în sumă de 106.741 RON (fără TVA). Raportul de expertiză calculează impozitul

pe profit raportat doar la marfa vândută fără acte contabile, nu la întregul fond

de marfă.

Diferența dintre raportul de inspecție

fiscală și raportul de expertiză nu este propriu-zis o contradicție, ci provine

dintr-un mod diferit de abordare al problemei.

D.G.F.P. este interesată de întregul impozit pe profit datorat

de societate în perioada de referință, în timp ce expertiza judiciară vizează, în

mod firesc, doar impozitul pe profit provenit din vânzările la negru, cu alte cuvinte

din evaziunea fiscală.

De același impozit pe profit, cel provenit

din infracțiunea dedusă judecății, trebuie să fie interesată și instanța penală.

Modul lui concret de calcul este următorul:

La fondul total de marfă se adaugă TVA, din total se scad livrările înregistrate

contabil la care se adaugă TVA, la diferența rezultată se calculează adaosul comercial

de 12,88%, iar la adaosul comercial se aplică procentul de 16%, rezultând impozitul

pe profit. Rezultatul este 4.629 RON.

În

mod similar, pentru calcularea componentei TVA a prejudiciului

cauzat de evaziunea fiscală se ține seama de TVA aferentă fondului de marfă vândut

fără înregistrarea în contabilitate, 40.488 RON, și nu de TVA aferentă întregului

fond de marfă, 60.769 RON, din care se scade TVA deductibilă, aferentă achizițiilor

de marfă (D.G.F.P. acceptă, în raportul de inspecție fiscală, să țină seama de TVA

deductibilă). Rezultă 4.620 de RON.

În

total, prejudiciul cauzat se ridică la 9.249 RON, cu accesorii,

așa cum a reținut prima instanță.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

partea civilă, care a criticat decizia instanței de apel pentru neacordarea în întregime

a despăgubirilor solicitate, precum și inculpatul.

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013,

recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate

împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare

la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze respectarea termenul de

declarare a căii de atac, cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C.

proc. pen. anterior.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale

prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., se apreciază

că recurenta parte civilă a motivat în termen recursul, cu respectarea obligațiilor

impuse de art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen.

Recurentul inculpat nu a motivat calea

de atac promovată, nici în fapt, nici în drept.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor

de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța

de apel este legală și temeinică și constată că recursul declarat de partea civilă

este nefondat, iar recursul inculpatului este inadmisibil.

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în

art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat

împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și instanța se pot referi doar la

lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi

înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci

doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs

limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

În

cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de

Curtea de Apel Târgu-Mureș la 1 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare

(pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita

motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin actul normativ menționat.

Se constată că dispozițiile tranzitorii

cuprinse în art. II din legea anterior menționată, referitoare la aplicarea, în

continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării,

vizează exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia,

în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza

care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă

limitare a caracterului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare

au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial prin amendarea cazurilor

de casare, intenția legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului doar asupra unor aspecte de drept.

Cu privire la criticile invocate de recurenta

parte civilă referitoare la greșita soluționare a laturii civile de către instanța

de fond și instanța de apel, Înalta Curte reține că acordarea prejudiciului într-un

cuantum redus este rezultatul analizării situației de fapt reținute de instanța

de fond și confirmată de instanța de prim control judiciar.

Astfel, instanța de apel, în mod corect,

a apreciat neîntemeiate criticile părții civile cu privire la neacordarea în întregime

a pretențiilor civile, întrucât inculpatul trebuie obligat la plata prejudiciului

constând numai în impozitul pe profit provenit din vânzările la negru, adică pentru

prejudiciul creat ca urmare a activității infracționale dedusă judecății și, care

este efectiv datorat. Or, așa cum bine a sesizat instanța de prim control judiciar,

partea civilă urmărește ca inculpatul să fie obligat la plata întregului impozit

pe profit datorat de societate, deci inclusiv pentru cel datorat ca urmare a vânzărilor

legale, ceea ce evident depășește limitele învestirii instanței, veniturile licite

nefăcând obiectul infracțiunii de evaziune fiscală.

Ceea ce se solicită de partea civilă este,

de fapt, reevaluarea situației de fapt, critică ce nu poate fi cenzurată de instanța

de recurs din perspectiva niciunuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Cu privire la recursul declarat de inculpat

instanța de control judiciar constată că acesta nu a uzat de calea de atac a apelului

împotriva sentinței penale nr. 72 din 31 mai 2013 a Tribunalului Mureș.

Dispozițiile art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen. anterior prevăd că «nu pot fi atacate cu recurs sentințele

în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen. nu au folosit

calea apelului (...)».

Textul prevede însă, o derogare, în sensul

că persoanele care nu au uzat de calea de atac a apelului, pot declara recurs numai

în cazul în care soluția instanței de fond a fost modificată și numai cu privire

la această modificare.

Însă, prin decizia recurată a fost menținută

soluția instanței de fond, fiind respins apelul părții civile, astfel că, recursul

inculpatului este inadmisibil.

În

consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

partea civilă D.G.F.P. Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș,

iar, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) din același cod, va respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul J.A. împotriva deciziei penale

nr. 47/A din 1 noiembrie 2013 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen. anterior,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de inculpatul J.A. împotriva deciziei penale nr. 47/A din 1 noiembrie 2013 a Curții

de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de partea civilă D.G.F.P. Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș

împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29

aprilie 2014.