ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7531/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7531/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

1.

Cadrul procesual

Prin acțiunea formulată

la 27 septembrie 2007, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pe pârâții A.D.

și SC D.S.P. SRL pentru ca aceștia să fie obligați să înceteze să săvârșească

fapte de concurență neloială constând în racolarea de personal și clientelă și

să dezdăuneze pe reclamantă pentru prejudiciile cauzate de faptele de

concurență neloială, cu suma de 1.000,000 lei.

Reclamanta

și-a precizat acțiunea la 26 februarie 2001 în sensul că a solicitat obligarea

pârâților în solidar la plata sumei de 1.748.769 lei reprezentând costurile de

re-branding și invocând dispozițiile art. 1003 C. civ.

La 22

aprilie 2008 în cauză s-a dispus citarea reclamantei prin administratorul SC C.C.

SRL, față de deschiderea procedurii de insolvență împotriva reclamantei.

Cererea

reclamantei, de introducere în cauză a SC D.S.P. SRL a fost apreciată ca o

cerere modificatoare de acțiune formulată cu încălcarea art. 132 C. proc. civ.

și a fost respinsă ca tardivă prin încheierea din 25 noiembrie 2008.

2.

Instanța de fond

Tribunalul

București, secția a IV - a civilă, prin sentința civilă nr. 1516 din 21

decembrie 2009

a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A.D. pentru capătul de

cerere privind încetarea activității de protecție a persoanelor și bunurilor

sub denumirea de SC D.S.P. SRL și a respins acest capăt din acțiune îndreptat

împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

S-a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A.D. pentru

celelalte capete de cerere.

A fost

admisă în parte acțiunea precizată și a fost obligată pârâta SC D.S.P. SRL să

înceteze desfășurarea de activități de protecție a persoanelor și bunurilor sub

denumirea de SC D.S.P. SRL.

Au fost

obligați pârâții la încetarea săvârșirii de fapte de concurență neloială

constând în racolarea de personal și clientelă, la plata în solidar a sumei de 166.404,06

lei contravaloarea prejudiciului, precum și la plata sumei de 32.680,56 lei

cheltuieli de judecată.

În motivarea

acestei soluții Tribunalul a reținut următoarele:

Cu

privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul A.D.

s-a constatat că cererea reclamantei cuprinde două acțiuni: una în contrafacere

marcă înregistrată și alta în concurență neloială cu un capăt de cerere

subsidiar privind repararea prejudiciului creat prin pretinsele acte de

concurență neloială efectuate de pârâți, acțiuni cu regim juridic diferit.

S-a

apreciat deci că se impune analizarea lor separată.

Acțiunea

în contrafacerea mărcii presupune existența unui drept exclusiv'(dreptul asupra

mărcii) și se bazează pe încălcarea acestui drept.

Temeiul

acțiunii îl constituie art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile

și indicațiile geografice, care prevede că înregistrarea mărcii conferă

titularului său un drept exclusiv asupra mărcii, titularul putând cere

instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească în

activitatea lor comercială, fără consimțământul titularului, un semn care, dată

fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau

asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele

sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepția

publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu

semnul.

Calitatea

procesuală pasivă în acțiunea în contrafacere a mărcii o are terțul ce

folosește, fără acordul titularului mărcii, semnul identic sau similar cu marca

pentru produse identice sau similare.

S-a

constatat că pârâtul A.D. a fost asociat al fostei societăți SC D.S.P. SRL ,

însă a cesionat toate acțiunile deținute în cadrul societății reclamante și a

renunțat la calitatea sa de administrator al societății.

Reclamanta

nu a dovedit că pârâtul A.D. a săvârșit acte de contrafacere a mărcii, In

sensul utilizării - de către el - a semnului contestat pentru servicii de

protecție și pază.

Înscrisurile

depuse de părți dovedesc că semnul contestat este folosit de pârâta SC D.S.P.

SRL , societate în care, pârâtul A.D. nu deține în prezent acțiuni sau vreo

funcție în administrare și totodată nu s-a dovedit că pârâtul desfășoară

activități similare cu cele ale reclamantei, folosind pentru identificarea lor

semnul contestat.

În

raport de împrejurarea că pentru cererea privind contrafacerea mărcii,

reclamanta nu a dovedit identitatea între persoana obligată în raportul juridic

dedus judecății și pârâtul A.D., s-a admis excepția lipsei calității acestui

pârât.

S-a mai

reținut că pârâtul a invocat lipsa calității sale procesuale pasive și în

privința cererii în concurență neloială, excepție considerată neîntemeiată.

Acțiunea

în concurență neloială, constituie o modalitate a acțiunii în răspundere civilă

delictuală, având o serie de particularități și presupune analiza condițiilor

care rezultă din art. 998 - 999 C. civ. - prejudiciul, fapta ilicită, existența

unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și elementul

subiectiv referitor la culpa autorului.

Analiza

tuturor acestor condiții reprezintă fondul cauzei deduse judecății, neîndeplinirea

uneia dintre ele în privința pârâtului conducând la netemeinicia acțiunii

formulate, însă nu poate justifica excepția lipsei calității procesuale pasive.

Susținând

această excepția pârâtul o justifică prin afirmarea calității sale de persoană

fizică, necomerciant.

Este

adevărat că, în general, părțile în acțiunea în concurență neloială au

calitatea de comercianți, însă acest aspect nu constituie esența acțiunii.

Principiul

admisibilității acțiunii civile în daune este formulat în art. 9 din Legea nr. 11/1991,

care se referă la cazurile în care fapta cauzatoare de prejudicii este expres

incriminată de art. 4 sau 5 din aceeași lege.

Astfel, alin.

(2) și (3) din art. 9 stabilesc răspunderea solidară a comerciantului cu salariatul

său, care a săvârșit actul de concurență neloială în exercițiul atribuțiilor

sale, precum și a persoanelor care au cauzat împreună prejudiciul.

Prin

urmare, calitatea prezenta de „necomerciant

”

a pârâtului A.D. nu exclude răspunderea sa, în cazul în care sunt dovedite în

persoana acestuia, condițiile răspunderii civile delictuale cu referire la

săvârșirea sau înlesnirea unor acte de concurență neloială.

Pe

fondul cauzei, tribunalul a reținut temeinicia acțiunii formulate pentru

următoarele argumente:

In ceea

ce privește capătul de cerere privind contrafacerea mărcii s-a observat că

reclamanta este titulara mărcii înregistrată sub nr. x, marcă combinata -

verbală - conținând sintagma SC D.S.P. SRL și un element figurativ reprezentând

un dragon situat în centrul unui cerc, având trei stele în marginea dreaptă a

mărcii.

Marca a

fost înregistrată pentru clasele de produse și servicii 35 - comercializare

arme de foc, muniții și proiectile, explozibil, focuri de artificii,

publicitate, 41 - educație, instruire, divertisment, activități sportive și

culturale, clasa 45 - protecția persoanelor și bunurilor.

Pârâta SC

D.S.P. SRL are ca obiect de activitate activități de protecție a bunurilor și

persoanelor, activități de protecție și gardă.

Pârâta

folosește pentru individualizarea propriilor servicii un semn combinat - cu o

parte verbală - SC D.S.P. SRL  și un element figurativ reprezentând, de

asemenea, un dragon inclus în centrul unui cerc și o stea în marginea dreaptă a

mărcii.

Semnul

folosit de pârâtă este utilizat pentru o categorie identică de servicii cu cele

desfășurate de reclamantă - servicii de protecție și pază.

Analizând

mărcile în conflict din punct de vedere al similarității acestora, instanța a

constatat că ele sunt puternic asemănătoare.

Din

punct de vedere fonic și conceptual mărcile conțin sintagma SC D.S.P. SRL -

element central al fiecărui semn, adăugarea cuvântului „protection” în marca

pârâtei nefiind de natură a asigura acesteia din urmă distinctivitate.

Din

punct de vedere vizual, asemănarea celor două semne este izbitoare, ambele

fiind reprezentate de desenul unui dragon în cuprinsul unui cerc, având

elementul verbal poziționat în același mod, diferențierile având un grad foarte

redus și nu sunt de natură a neutraliza gradul ridicat de similaritate.

S-a

apreciat că analiza mărcilor trebuie să aibă în vedere analiza semnelor în

ansamblu, și nu a elementelor disparate diferite, ținând cont de împrejurarea

că modalitatea în care marca se întipărește în percepția consumatorului este

aceea de ansamblu, consumatorul neavând posibilitatea în concret să vizualizeze

ambele semne deodată.

Gradul

mare de similaritate al semnelor în conflict și identitatea produselor cărora

li se aplică generează un risc de confuzie în mintea publicului ce percepe

marca în ansamblu tară a reține elementele de detaliu nesemnificative.

S-a

apreciat că invocarea jurisprudenței și legislației comunitare în sprijinul

capătului de cerere referitor la contrafacerea de marcă nu constituie o

modificare a acțiunii, cum a susținut pârâta, instanța fiind obligată și din

oficiu să facă aplicarea și interpretarea normelor interne în acord cu

legislația europeană - ce are prioritate.

În privința

conflictului între marcă și numele comercial, firma și emblema, tribunalul a

reținut că firma, emblema și numele comercial sunt elemente ale fondului de

comerț, și au rolul de a deosebi și a individualiza un comerciant de altul.

Totodată,

în acord cu prevederile art. 8 ale Convenției de la Paris, pentru numele

comercial se recunoaște un drept de protecție intelectuală.

Principiile

de drept stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție în aprecierea

conflictului dintre marcă și numele comercial sunt aplicabile în speță, art. 5

alin. (1) din Directiva Consiliului Europei nr. 89/104/EC - transpus în art. 35

din legea română a mărcilor având rolul de a proteja funcția mărcii de indicare

a imaginii comerciale.

În

situația în care semnul în conflict cu marca este un nume comercial, alături de

condițiile impuse de art. 35 din lege (analizate mai sus - similaritate semne/similaritate

produse și servicii/risc de confuzie) s-a apreciat că este necesar să se

analizeze patru condiții, pentru cazurile prevăzute de art. 5 lit. a și b din

Directiva, respectiv:

-

folosirea de către pârâtă a numelui comercial în activitatea comercială

(dovedită prin probele administrate și necontestată de pârâtă);

- folosirea

semnului fără consimțământul titularului (nu există dovada acceptului

reclamantei); folosirea numelui comercial în legătura cu serviciile oferite

(servicii de protecție și pază);

- capacitatea

numelui comercial de a afecta funcția mărcii de garantare a originii produselor

(condiție îndeplinită, odată ce serviciile pârâtei identice cu cele ale

reclamantei sunt comercializate sub o denumire similară cu cea a reclamantei și

având rolul de a identifica comerciantul în relațiile sale cu clienții și

partenerii de afaceri).

S-a

reținut astfel că pârâta, prin folosirea semnului SC D.S.P. SRL cu element

figurativ, încalcă drepturile reclamantei asupra mărcii înregistrată sub nr. X,

în cauza fiind aplicabil art. 35 din Legea nr. 84/1998 pentru obligarea pârâtei

SC D.S.P. SRL să înceteze desfășurarea activității de protecție a persoanelor

și bunurilor sub denumirea de „SC D.S.P. SRL

”

.

Căpătui

de cerere privind actele de concurență neloială săvârșite de pârâți a fost

admis, pentru următoarele considerente:

Temeiul

juridic al acțiunii civile în concurență neloială, îl constituie răspunderea

civilă delictuală, angajată în situația întrunirii condițiilor prevăzute de art.

998 C. civ.

Din

această perspectivă, s-a constatat că aceste condiții sunt întrunite pentru

ambii pârâți, faptele concurente ale acestora, astfel cum au rezultat din

probele administrate, fiind de natură a prejudicia pe reclamanta.

Pârâtul A.D.,

acționar al societății reclamante (fostă SC D.S.P. SRL) anterior datei de 24

august 2005, și-a cesionat acțiunile către SC R.H.C. SRL.

În aceeași

perioadă, și contrar obligațiilor pe care și le asumase prin contractul de

cesiune, pârâtul A.D. a înființat mai multe societăți comerciale având ca

obiect de activitate prestări servicii de protecție și pază a persoanelor și

bunurilor, societatea pârâtă SC D.S.P. SRL fiind înființată la data de 17 iunie

2005 și având ca asociați pe pârâtul A.D. și T.C.

Ulterior,

pârâtul A.D. a cesionat părțile sociale deținute la SC D.S.P. SRL, iar în

prezent nu mai figurează în calitate de asociat sau având vreo funcție de

execuție în societate.

S-a

apreciat că întreaga conduită a pârâtului A.D., astfel cum a reieșit din

probele administrate și din succesiunea împrejurărilor descrise, se circumscrie

unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, aptă a produce prejudicii

reclamantei constituirea unei noi societăți comerciale, după cesionarea

acțiunilor deținute la societatea reclamantă, având același obiect de activitate

cu o denumire puternic similară constituie un act de concurență neloială.

Fapta

pârâtului îmbracă forma vinovăției, cu atât mai mult cu cât cesiunea acțiunilor

deținute de pârât la societatea reclamantă sa făcut sub condiția de a nu

desfășura activități concurente.

Împrejurarea

că, în prezent, pârâtul nu mai deține acțiuni nici la societatea pârâtă nu este

de natură a-l exonera de răspundere, având în vedere că, prin conduita sa, prin

cunoștințele deținute cu privire la mijloacele, clienții, partenerii de afaceri

ai societății reclamante, a mijlocit și înlesnit actele de concurență neloială

ale societății pârâte înseși, contribuind la crearea prejudiciului reclamantei.

Cât

privește pârâta SC D.S.P. SRL s-a reținut că această societate aflată în concurență

cu societatea reclamantă - a efectuat acte de concurență neloială prin

atragerea de personal și clientelă.

Strategia

societății pârâte de atragere a clientelei s-a concretizat prin acreditarea

ideii că este continuatoarea societății SC D.S.G. SA (actuală R.), adresându-se

clienților fostei societăți în baza legăturilor stabilite anterior cu această

clientelă, legături cunoscute de pârâtul A.D.

S-a

constatat că toate aceste împrejurări au fost dovedite de reclamantă prin

înscrisurile depuse la dosar - corespondența adresată clienților săi de

societatea pârâtă, prin care clienții erau invitați să încheie noi contracte și

să rezilieze contractele încheiate cu reclamante.

Politica

societății pârâte de racolare a clienților reclamantei este ilustrată și prin

informațiile ce se regăsesc pe site-ul de prezentare a! societății pârâte, unde

se menționează că „SC D.S.P. SRL este o companie cu tradiție în domeniul pazei

și protecției, fiind continuatoarea fostei SC D.S.P. SRL înființată în anul

1992, având în vedere că aproximativ 40% din personalul de atunci este astăzi

activ în firma în diferite funcții de răspundere”.

Racolarea

de personal dintre angajații reclamantei a fost reținută atât din recunoașterea

implicită a pârâtei cât și din corespondența adresată unor potențiali clienți -

SC C.E. SRL și SC A. SA - cărora li se propune rezilierea contractelor

încheiate cu reclamanta și încheierea unor noi contracte cu pârâta, în condiții

identice cu motivația că actualii angajați ai SC D.S.P. SRL au fost cei care au

asigurat aceste servicii”.

În acest

context, tribunalul a reținut că faptele pârâților constituie fapte de

concurență neloială conform dispozițiilor art. 4 lit. f și j din Legea nr. 11/1991.

În ce

privește prejudiciul cauzat reclamantei, tribunalul a constatat că și această

condiție este întrunită în cauză.

Prejudiciul

reclamantei a constat în cheltuielile pe care a fost nevoită să le efectueze în

procesul de re-branding (politică de schimbare a denumirii societății, a

tuturor însemnelor, echipamentelor, materialelor promoționale), în vederea

individualizării sale pe o piață concurențială, și în condițiile existenței

unui risc de confuzie pentru consumatorii serviciilor de protecție și pază

ofertați de societăți având denumiri similare și purtând însemne similare.

Noua

denumire a societății reclamante - R. - a fost adoptată prin raportare la

denumirea societății spaniole P.R., societate recunoscută pe plan mondial

pentru calitatea serviciilor de protecție persoane și bunuri oferite și în

condițiile acționariatului spaniol al societății reclamante.

Schimbarea

denumirii hotărâtă la 1 martie 2006 a fost determinată însă de confuzia creată

pe piața serviciilor de pază și protecție în România, ca urmare a constituirii

mai multor societăți purtând în denumire - sintagma SC D.S.P. SRL (P., C., S.)

- înființate de pârâtul A.D.

Au fost

considerate fără relevanță susținerile pârâtei privind lipsa unei legături de

cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, dat fiind faptul că in anul 2005 pârâta

avea un angajat și nu a realizat venituri, iar în anul 2006 a avut doi angajați

și a realizat venituri de aproximativ 3000 de euro.

Societatea

pârâtă a fost înființată de pârâtul A.D. alături de alte societăți având

același obiect de activitate și denumiri similare, în aceeași perioadă în care

pârâtul era într-un proces de cesionare a acțiunilor deținute în societatea

reclamantă, evenimentele derulându-se în cursul anilor 2005 - 2006.

În acest

context, s-a apreciat că în aprecierea prejudiciului nu prezintă importanță

faptul că în perioada imediat următoare înființării, societatea pârâtă nu a

avut o activitate susținută și nu a realizat venituri semnificative.

S-a mai

constatat că pârâta, al cărei acționar inițial și administrator a fost pârâtul A.D.,

a inițiat un proces de racolare a clienților reclamantei, precum și a

personalului de execuție, profitând de confuzia creată prin folosirea unei

denumiri similare.

Sub

aspectul cuantumului prejudiciului reprezentând cheltuielile de re-branding,

evaluate de reclamantă la suma de 1.748.769 iei, tribunalul analizând

înscrisurile depuse în dovedire, a constatat că sumele pretinse se justifică,

în parte, pentru suma de 1.166.404,06 lei.

Astfel,

din cheltuielile efectuate de reclamantă în cadrul procesului de re-branding

(cheltuieli justificate cu schimbarea denumirii societății, a echipamentelor,

materialelor publicitare și promoționale), tribunalul a înlăturat cheltuielile

efectuate anterior datei de 11 septembrie 2006, când a avut loc Adunarea

Generală a Acționarilor care a hotărât procesul de re-branding, precum și

celelalte cheltuieli pretinse de reclamantă care nu au legătură cu procesul de

re-branding - cum ar fi suma de 19.500 euro plătiți pentru servicii prestate de

un analist programator pentru întreținerea sistemului informatic din România,

achiziționarea de licență software în cuantum de 35.881 euro și supliment de

updatare de 3.588,1 euro.

Au fost

înlăturate și cheltuielile efectuate pentru servicii software, servicii

încheiate de A.S., prestate începând cu iunie 2007, la aproape un an de la

schimbarea denumirii societății.

3.

Instanța de apei

Curtea

de Apel București, secția a IX – a, prin decizia civilă nr. 260/ A din 8

noiembrie 2011

a admis

apelurile formulate de pârâții A.D. și SC P.A.P. SRL (fostă SC D.S.P. SRL)

împotriva sentinței nr. 1516/2009 a Tribunalului București, secția a III-a, și

a schimbat în parte această sentință.

A fost

respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.

Au fost

obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 20.000 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată în primă instanță.

Au fost

păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și obligată reclamanta intimată la

cheltuieli de judecată în sumă de 10.834 lei apelantului A.D. și respectiv

8.430 lei apelantei pârâte SC P.A.P. SRL.

Prin

aceeași decizie a fost admisă cererea expertului Ș.A. privind majorarea

onorariului de expertiză și au fost obligați pârâții la plata unor diferențe în

sumă de 2.000 de iei în contul x.

În

motivarea acestei decizii instanța de apel a reținut următoarele, analizând

criticile formulate împotriva sentinței atacate de pârâți:

În

ședința publică din data de 01 septembrie 2011, Curtea a luat act de schimbarea

denumirii societății pârâte apelante, din SC D.S.P. SRL în SC P.A.P. SRL.

În

motivarea deciziei instanța de apel și Curtea au reținut următoarele;

Reproșul

făcut primei instanțe - în sensul că s-ar fi apreciat în mod greșit că

reclamanta poate invoca, în susținerea acțiunii, noi temeiuri de drept,

ulterior primei zile de înfățișare - este formulat cu neobservarea considerentelor

sentinței apelate, din al cărei conținut reiese că instanța fondului a apreciat

că referirile făcute de reclamantă la legislația comunitară și la jurisprudența

CJUE nu constituie o modificare a acțiunii, și că există obligația instanței de

a proceda, din oficiu, la interpretarea normelor interne în raport de

legislația internațională, care este prioritară.

Prima

instanță nu a constatat admisibilitatea modificării acțiunii ulterior primei

zile de înfățișare, prin completarea acesteia cu temeiuri de drept ce nu erau

identificabile în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, ci a

reținut că Directiva comunitară invocată de reclamantă pe parcursul procesului,

ca și practica judiciară a CJUE la care s-a făcut referire, constituie repere în

funcție de care se impune a fi făcută interpretarea și aplicarea legislației

naționale în care s-a realizat transpunerea respectivei directive.

S-a

constatat că apelanții, formulând această critică, ignoră faptul că

interpretarea prevederilor art. 5 și 6 din Directiva 89/104/CE dată prin

hotărârea pronunțată de CJUE în cauza Celine a fost adoptată de înalta Curte de

Casație și Justiție (și ulterior de celelalte instanțe naționale) în ce

privește interpretarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 84/1998 (în

numerotarea anterioară republicării legii, astfel cum era în vigoare la data

promovării acțiunii pendinte), această din urmă normă fiind cea prin care s-a

realizat transpunerea în legislația națională a art. 5 din menționata

Directivă.

în

aceste condiții, s-a apreciat că pârâții apelanți aveau în mod obiectiv

posibilitatea de a formula, pe parcursul procesului, apărările pe care le

considerau adecvate în raport de conținutul reglementărilor naționale și de

interpretările date acestora în jurisprudența naționala, nefiind adus niciun

element de noutate în proces, prin trimiterea făcută de reclamanți la

reglementări comunitare care au aceeași finalitate.

S-a

reținut că prima instanță nu a făcut aplicarea directă a Directivei 89/104/CE,

cum greșit au susținut apelanții, ci - așa cum reiese în mod neechivoc din

considerentele sentinței apelate - s-au aplicat dispozițiile ari 35 din Legea nr.

84/1998.

Referitor

la critica prin care se susține greșita respingere a excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului A.D., Curtea a constatat caracterul nefondat al

acesteia.

Legitimarea

procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana obligată

în raportul juridic dedus judecății și pârâtul aflat în proces.

Constatarea

relativă la săvârșirea sau nu a faptelor care i se impută acestui pârât, precum

și la existența celorlalte condiții necesare pentru a fi angajată răspunderea

sa civilă presupune tocmai analiza în fond a cererii reclamantei, pentru că

întrunirea sau nu a condițiilor respective implică aprecierea

temeinicie/netemeiniciei cererii de desdăunare.

S-a

reținut, potrivit art. 109 alin. (1) din C. proc. civ. că cine pretinde un

drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței

competente.

În

lumina acestei norme procedurale, legitimarea procesuală a pârâtului chemat în

judecată trebuie apreciată prin prisma enunțului pretențiilor reclamantului,

rămânând ca la judecata în fond a acțiunii să se stabilească în ce măsură

obligația care este imputată de reclamant respectivului pârât există sau nu în

sarcina acestuia.

Ca

atare, instanța de apel a considerat că în mod judicios a apreciat prima

instanță că pârâtul A.D. justifică legitimarea procesuală pasivă în privința

capetelor de cerere care au natura unei acțiuni în concurență neloială, și a

fost analizată astfel, existența condițiilor necesare antrenării răspunderii

civile delictuale a acestuia ca și chestiuni care privesc fondul litigiului.

Faptele

pârâtului apelant A.D., în privința cărora prima instanță a reținut că ar avea

caracter ilicit, constatau în: participarea la constituirea SC D.S.P. SRL în

perioada în care a realizat cesiunea acțiunilor pe care le deținea la

societatea intimată; întreprinderea de demersuri, prin intermediul societății

nou înființate, pentru racolarea de angajați și clienți ai intimatei.

Sub

acest aspect, s-a reținut că apelanții au precizat că SC D.S.P. SRL a fost

înființată la data de 16 iunie 2005, iar contractul de cesiune pentru acțiunile

deținute de A.D. la societatea intimată a fost încheiat ulterior, la data de 24

august 2005, precum și faptul că cesionarii menționatelor acțiuni au cunoscut,

la data încheierii contractului de cesiune, existența SC D.S.P. SRL și faptul

că apelantul A.D. avea calitate de asociat în cadrul acestei societăți.

Curtea a

mai constatat că a fost dovedită această succesiune a evenimentelor, însă ea nu

afectează natura ilicită a faptei apelantului A.D. de a participa, în calitate

de asociat, la înființarea noii societăți comerciale (în cadrul căreia a ocupat

și funcția de administrator în perioada 16 iunie - 15 martie 2007), în timp ce

avea calitatea de acționar majoritar și administrator la societatea intimată (a

cărei denumire, la acea dată era SC D.S.P. SRL).

Având

calitate de administrator al societății reclamante, apelantul pârât avea

obligația să apere interesele persoanei juridice administrate.

S-a

apreciat că faptul înființării unei alte societăți comerciale cu un obiect

(principal) de activitate identic, și cu o denumire cvasi identică cu denumirea

celei pe care o administra - denumirea incluzând și elementul verbal al unei

mărci aflate în patrimoniul intimatei reclamante - nu a făcut altceva decât să

conducă la crearea unui concurent pentru societatea pe care o administra.

În mod

egal, cumularea de către apelant a calității de administrator în fiecare dintre

cele două societăți comerciale concurente a condus la generarea unui veritabil

conflict de interese în persoana acestuia, respectivul cumul conturând

premisele divulgării de secrete comerciale - astfel cum acestea sunt definite

prin art. 1

1

din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței

neloiale.

Aceste

premise au fost ulterior materializate în practică, în condițiile în care, la

scurt timp după înființare, noua societate comercială - a cărei politică

economică se afla sub coordonarea și controlul administratorului A.D. - a

folosit materiale promoționale (site-ul societății) în care se prezenta ca

având aptitudinea de a asigura servicii de aceeași natură cu cele anterior

oferite de reclamanta intimata.

Curtea a

apreciat că faptele certe reținute în sarcina pârâtului apelant A.D. - în

raport de probatoriul concret administrat în cauză

5

și nu în mod

arbitrar cum s-a susținut prin motivele de apel - au valențele unor activități

care contravin intereselor societății intimate, depășind limitele cerințelor

concurenței loiale care trebuie să caracterizeze un mediu economic sănătos.

A fost

apreciată ca nerelevantă împrejurarea că apelantul nu a oferit personal

servicii de pază și protecție, în coordonatele reglementate prin Legea nr. 333/2003,

faptele descrise anterior întrunind prin ele însele caracteristicile unor acte

de concurență neloială.

Tot

astfel, împrejurarea că reclamanta nu a înțeles să formuleze acțiunea în

răspundere civilă delictuală și împotriva numitului T.C. - care a participat,

în calitate de coasociat, la înființarea SC D.S.P. SRL - s-a apreciat că nu-1

poate exonera pe apelant de obligația de a răspunde pentru propriile fapte

legate de înființarea menționatei societăți.

Obligațiile

care au fost asumate între părțile contractului de cesiune, ulterior

înființării SC D.S.P. SRL, respectiv la data de 24 august 2005, nu sunt apte a

înlătura caracterul ilicit al faptelor anterior descrise ale apelantului,

respectivele obligații depășind limitele analizei ce se impune a fi făcută prin

prisma conținutului cererii de chemare în judecată și a principiului

disponibilității propriu procesului civil

În ce

privește apelanta pârâtă SC P.A.P. SRL (fostă SC D.S.P. SRL), s-a constatat că

prima instanță a dispus obligarea acesteia la încetarea desfășurării de

activități de protecție și pază sub denumirea „SC D.S.P. SRL

”

.

S-a

apreciat că este neîntemeiată solicitarea apelantei de a extinde efectele

acestei dispoziții a instanței și cu privire ia dreptul de a utiliza, în

condițiile legii, denumirea comercială „SC D.S.P. SRL”, sub care a fost înregistrată

în Registrul Comerțului.

S-a

reținut, din considerentele expuse în fundamentarea acestei dispoziții, că

prima instanță a stabilit această interdicție în considerarea faptei societății

pârâte de a utiliza, în activitatea curentă, un semn combinat compus din

cvasitotalitatea elementelor care se regăsesc și în structura mărcii

înregistrate sub nr. X (deținută de reclamanta intimată) - respectiv sintagma „SC

D.S.P. SRL”, imaginea unui dragon încadrat de un cerc și o stea situată pe

latura stângă a acestui ansamblu - semn utilizat de pârâtă pentru

individualizarea serviciilor de protecție și pază, aceste servicii fiind

identice cu cele pentru care reclamanta intimată beneficiază de protecție în

calitate de titular al mărcii nr. X.

Prima

instanță a înlăturat apărările prin care pârâta apelantă susținea legitimitatea

folosirii respectivului semn în considerarea elementului verbal comun cu prima

parte din denumirea sa comercială,  apărări  care  au  fost  evaluate  tocmai  prin

prisma dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 84/1998 (normă prin care s-a

realizat transpunerea prevederilor art. 6 din Directiva 89/104/CE, a căror

interpretare a fost realizată prin hotărârea CJUE pronunțată în cauza Celine).

S-a mai

reținut ea prima instanță a dat eficiență - în mod judicios - și reglementarii

din cuprinsul celui de-al doilea alineat al art. 38 din Legea nr. 84/1998 (în

numerotarea pe care legea o avea la data pronunțării sentinței apelate), prin

care este instituită limitarea dreptului titularului unei mărci de a interzice

unui terț folosirea, în activitatea sa comercială, a numelui/denumirii sale sub

condiția ca folosirea acestuia să fie conformă practicilor loiale.

Ca

atare, înlăturarea apărărilor formulate de pârâta apelantă a fost realizată de

instanță ca o consecință a constatării existenței faptei pârâtei de

contrafacere a mărcii înregistrate deținută de reclamanta intimată, faptă care

are - inclusiv în privința elementului verbal SC D.S.P. SRL (comun mărcii

reclamantei și denumirii sub care este înregistrată societatea pârâtă) -

valențele unei folosiri neconforme practicilor loiale, pârâta încălcând, prin

folosirea semnului SC D.S.P. SRL cu element figurativ, drepturile reclamantei asupra

mărcii înregistrată sub nr. X, ceea ce reliefează cu puterea evidenței că

interdicția stabilită în sarcina pârâtei s-a referit la utilizarea semnului

combinat ce include și elementele figurative menționate, iar nu și la

utilizarea denumirii comerciale în a cărei structură se regăsea și sintagma „SC

D.S.P. SRL”.

În ce

privește existența riscului de confuzie între semnul SC D.S.P. SRL utilizat de

pârâtă, și marca înregistrată a reclamantei, apelanții susțin că prima instanța

ar fi aplicat un raționament eronat apreciind că existența condițiilor privind

asemănarea celor două semne și identitatea de serviciilor cărora acestea li se

aplică ar atrage automat și îndeplinirea condiției riscului de confuzie.

S-a

apreciat că această critică este formulată cu neobservarea considerentelor

sentinței apelate, considerente din cuprinsul cărora reiese în mod neechivoc

împrejurarea că prima instanță a analizat distinct condiția existenței riscului

de confuzie prin raportare la modalitatea în care semnele sunt percepute de

consumatorul obișnuit (mediu) - respectiv ca un tot/ansamblu, și nu ca o sumă

de elemente de detaliu disparate - cât și la împrejurarea că, optând pentru

serviciile/produsele asociate cu semnul/marca, respectivul consumator nu are

posibilitatea de a vizualiza și compara semnele asemănătoare, ci acesta

apelează ia amintiri, fiind relevant faptul în care marca sub care a

achiziționat anterior produsul/serviciul s-a întipărit în memoria lui.

Or, în

condițiile în care elementul dominant ai celor două semne aflate în conflict

este aceeași imagine a unui dragon încadrată într-un cerc, imagine

caracterizată prin elemente grafice speciale, instanța de apel a apreciat cp nu

poate fi primită apărarea apelantei în sensul că elementul verbal secundar „protection”

ce se regăsește suplimentar în semnul său ar asigura acestuia o distinctivitate

suficient de puternică spre a asigura diferențierea acestor semne de către un

consumator rezonabil de atent și de informat.

Concluzia

instanței de fond în sensul că apelanta pârâtă a săvârșit fapte de racolare de

clientelă și de personal a fost reținută pe baza probatoriului administrat în

cauză, respectiv în raport de documente de corespondența prin care această

parte a oferit serviciile sale altor două societăți comerciale ce erau - ia

acea dată - clienți ai societății intimate, oferte în al căror conținut, pe de

o parte, se confirma destinatarilor faptul că o parte însemnată a personalului

ce a asigurat serviciile prestate de reclamantă se regăsește în personalul

societății pârâte, iar pe de altă parte se lansa propunerea rezilierii

contractelor aflate în derulare, încheiate cu SC R. SA.

În

același sens, au fost avute în vedere de instanță și informațiile care se

regăsesc pe site-ul de prezentare al societății pârâte, informații potrivit cu

care această societate ar fi continuatoarea „fostei SC D.S.P. SRL înființată în

anul 1992, având în vedere că aproximativ 40% din personalul de atunci este

astăzi activ în firmă în diferite funcții de conducere

”

.

S-a

apreciat așadar că - în condițiile în care demersurile evidențiate de probele

erau menite să asigure premisele atragerii/ racolării de către pârâta apelantă

a unor clienți ce aveau contracte în derulare cu societatea intimată,

afirmându-se în acest context că destinatarii vor beneficia de prestarea

serviciilor de protecție și pază din partea acelorași agenți „actualii angajați

ai SC D.S.P. SRL” - în mod judicios prima instanță a apreciat faptul că același

probatoriu constituie și premise pentru racolarea agenților de pază pentru

obiectivele urmărite prin contract de apelantă, în același scop.

S-a mai

apreciat că situația particulară a unor salariați (T.C., C.D., D.C., T.R., D.B.,

I.L., T.L., P.G., M.D., I.M.) care au încetat raporturile de muncă cu

societatea intimată în anul 2006, și care nu au fost consecutiv angajați ia

societatea apelantă nu poate constitui suportul înlăturării caracterului ilicit

al conduitei apelantei descrise mai sus. Apărările formulate de pârâtă în

legătură cu situația profesională a acestor persoane a primit eficiență la

judecata în fond a pricinii atâta vreme cât prima instanță nu și-a fundamentat

soluția pe împrejurări legate de calitatea lor de salariați ai societății

apelante.

Având în

vedere aceste considerente, Curtea constată că sunt vădit lipsite de fundament

criticile formulate sub acest aspect, probele analizate fiind pertinente și

concludente și judicios evaluate de instanța de fond.

S-a

apreciat corectă circumstanțierea primei instanțe care a avut în vedere și

împrejurarea că faptele prevăzute de art. 4 lit. f) și g) din Legea nr. 11/1991,

fapte derulate în contextul relațiilor comerciale, au și valențele unor

contravenții, și pot antrena angajarea răspunderii contravenționale a autorilor

lor, ceea ce nu exclude dreptul comerciantului afectat de asemenea acte de

concurență neloială de a solicita și obține dezdăunarea sa în cadrul unei

proceduri judiciare fundamentate pe răspunderea civilă delictuală.

S-a

considerat întemeiată critica referitoare la operațiunile de re-branding a

societății intimate, primindu-se apărarea apelanților în sensul că Hotărârea

adoptată la data de 10 martie  2006 de membrii Consiliului de Administrație al SC

R.H.C. SRL, avută în vedere de prima instanță, nu are o dată certă, aptă a le

fi opozabilă. S-a observat că nu există nici o mențiune în cuprinsul acestui

document care să relevă o înregistrare formală de natură a certifica temporal

momentul evocat ca fiind cel la care s-a adoptat decizia schimbării denumirii.

Pe de

altă parte, Curtea a observat că societatea reclamantă avea personalitate

juridică, având astfel organe proprii de conducere și reprezentare (potrivit cu

dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1950), care nu se

confundă cu organele de conducere ale societății de naționalitate spaniolă ce

are calitate de acționar majoritar. De aceea hotărârea menționata adoptată de

Consiliul de Administrație al asociatului majoritar nu constituie un act al

intimatei spre a se putea reține că ea însăși ar marca momentul luării unei

hotărâri apte - din punctul de vedere al legislației naționale - să conducă la

finalitatea schimbării denumirii comerciale.

De

altfel, în Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor din cadrul acestei din

urmă societăți, care a fost adoptată la data de 11 septembrie 2006, apreciată

ca relevantă în cauză, nu se regăsește nici un argument justificativ pentru

adoptarea măsurii respective.

Societatea

comercială pârâtă era deja înființată ia data la care acționarul spaniol SC

R.H.C. SRL a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni la SC D.S.G. SA și, mai

mult decât atât, existența ei (ca și a altor patru societăți care conțin

sintagma „SC D.S.P. SRL” în denumire) a fost cunoscută respectivului acționar,

fund purtate discuții pe această temă cu ocazia încheierii contractului de investiții/cesiune

încheiat la data de 24 august 2005 (filele 174-178 dosar apel).

Astfel,

intimata și societatea apelantă au coexistat pe piața serviciilor de protecție

și pază din România atât în perioada anterioară schimbării structurii

acționariatului, cât și ulterior acestui moment. !n condițiile în care, în

speță, nu s-a dovedit săvârșirea, de către apelanții pârâți, în perioada

premergătoare schimbării denumirii a unor fapte de natură a crea confuzie între

persoanele juridice aflate în litigiu, nu se poate reține că măsura de re-branding

a fost determinată de o conduită ilicită a pârâților apelanți.

S-a reținut,

din extrasele de pe site-ul societății intimate existente în dosar, că

societatea intimată se prezintă ca tăcând parte din grupul de entități care

activează sub firma P.R. Compania de S, (cu o largă apreciere în țări din

Europa și America Latină), precum și faptul că „recenta schimbare a structurii

acționariatului, începând din luna august 2005”, prin dobândirea acțiunilor

companiei (și) de către PR., reprezintă „o evoluție importantă a companiei”.

Având în

vedere elementele de fapt reținute, Curtea a apreciat că modificarea denumirii

a constituit o strategie în politica de reorganizare concepută de investitorii

spanioli odată cu achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al SC D.S.G.

SA., iar nu o măsură a cărei necesitate să fi fost generată de acte de

concurență neloială din partea apelanților.

S-a mai

constatat că actele de concurență neloială anterior reținute în sarcina

apelanților pârâți datează din anul 2007, fiind astfel ulterioare momentului ia

care s-a realizat schimbarea denumirii societății intimate.

În raport

de situația astfel reținută, neexistând fapte ilicite ale apelanților pârâți în

legătură cu menționata măsură adoptată de reclamanta intimată, Curtea de apel a

constatat că nici cheltuielile ocazionate de procesul de re-branding nu

reprezintă un prejudiciu produs din culpa pârâților, în raport de limitele

devoluțiunii determinate de apelul formulat de pârâții apelanți (reținând că

prin cererea precizatoare depusă la solicitarea instanței la data de 24 iunie 2008,

reclamanta intimată a menționat că prejudiciul cauzat prin faptele de

concurență neloială este reprezentat de „echivalentul cheltuielilor efectuate

de SC D.S.G. SA cu procesul de re-branding”) și față de absența oricărei cereri

a reclamantei relative la un eventual prejudiciu pe care l-ar fi suferit ca și

consecință a faptelor (ilicite) de concurență neloială ce au fost reținute ca

săvârșite de pârâți, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților ia

dezdăunarea reclamantei a fost calificat ca neîntemeiat.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ. a fost obligată intimata reclamantă la plata către

apelantul A.D. a sumei de 10.834 lei (formată din: onorariu de expertiză achitat

de 2.400 lei, diferență onorariu de expertiză de achitat de 1.000 lei, timbru

judiciar și taxa de timbru și la plata către apelanta SC P.A.P. SRL a sumei de

8.430 lei (formată din: 1.000 lei diferență de achitat din onorariul de

expertiză și taxa de timbru) cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cât

privește solicitarea formulată de apelanți prin concluziile scrise, de acordare

și a cheltuielilor de judecată aferente judecății în fond, Curtea a constat că

această cerere este contrară exigențelor art. 127 și art. 128 alin. (2) și (3)

din C. proc. civ, care consacră principiile privind oralitatea și

contradictorialitatea procesului civil, apelanții solicitând, prin concluziile

orale - formulate în ședința publică din 27 octombrie 2011 numai cheltuielile de

judecată ce reprezintă taxa de timbru și onorariul de expertiză, astfel că

numai această cerere putând primi eficiență, din perspectiva menționatelor

norme procedurale.

Solicitarea

expertului Ș.A. de majorare a onorariului de expertiză, a fost apreciată ca

întemeiată în raport de volumul mare de documente verificat și de complexitatea

obiectivelor stabilite pentru expertiza efectuată. S-a dispus majorarea

onorariului stabilit cu titlu provizoriu la data încuviințării acestei probe,

fiind obligați apelanții pârâți la plata unei diferențe în cuantum de 2.000

lei.

4.

Recursurile

Decizia

Curții de Apel București a fost atacată cu recurs de reclamanta SC R. SA și de

pârâții A.D. și SC P.A.P. SRL.

Recursul

reclamantei SC R. SA

a

fost transmis prin fax la 9 decembrie 2011 (fila 11 în dosarul din recurs).

În

declarația de recurs, trimisă la Curtea de Apel București ulterior și prin

poștă la 12 decembrie 2011 (filele 12 - 13) există mențiunea că motivele de

recurs vor fi formulate ulterior în termen legal.

Motivarea

recursului a fost transmisă de reclamantă prin fax la 23 decembrie 2011 și prin

poștă la 5 ianuarie 2012.

Criticile

hotărârii, în susținerea motivelor de recurs corespunzătoare pct. 8 și 9 ale art.

304 C. proc. civ., au vizat următoarele aspecte:

Instanța

a tăcut o greșită interpretare a înscrisului reprezentat de hotărârea adoptată

de membrii Consiliului de Administrație al SC R.H.C. SRL (care nu are o dată

certă care să le fie opozabilă), ca fiind un act al reclamantei, în realitate

ei fiind un act al Consiliului de Administrație al asociatului majoritar și

care a constituit un mandat acordat administratorilor din cadrul Consiliului de

Administrație din cadrul SC R. SA (Ia vremea respectivă, SC D.S.P. SRL Guard

SA) pentru ședința din 7.VL2006.

Motivarea

schimbării denumirii societății (și care a declanșat întregul proces de re-branding

a! societății), a fost menționată în hotărârea CA a! SC R. SA, în care s-a

arătat clar că înființarea de către A.D. a mai multor societăți comerciale, cu

obiect de activitate prestarea de servicii de protecție a persoanelor și

bunurilor și cu denumiri asemănătoare (SC D.S.P. SRL, SC D.S.P. SRL), a creat

confuzie pe piața serviciilor, aceste societăți desfășurând activități de

concurență neloaială și de preluarea clientelei și personalului reclamantei.

S-a considerat de administratorii reclamantei că singura măsura mai rapidă

(față de o acțiune injustiție) și eficientă este o activitate de re-branding.

Numai

hotărârea din 7 iunie 2012 a Consiliului de Administrație al reclamantei, care

are dată certă este documentul de la care s-a hotărât schimbarea denumirii

societății.

S-a

criticat faptul că instanța de apel a reținut în mod neîntemeiat că schimbarea

s-a decis în cadrul AGA al societății reclamante din 7 iunie 2011, care practic

a fost o continuare a celor decise atunci.

S-au mai

criticat contradicțiile din cadrul considerentelor instanței de apel când

aceasta reține că SC D.S.P. SRL  a fost înființată la 16 iunie 2005 și că

pârâtul A.D. cumula calitatea de administrator în mai multe societăți, pe de o

parte și, pe de altă parte, hotărârea de re-branding a fost luată la 7 iunie 2007,

prin hotărârea CA și materializată la 11 noiembrie 2006, toate activitățile

ilicite desfășurându-se începând cu 16 mai 2005 deci plasându-se în perioada

premergătoare schimbării denumirii.

Recurenta

a mai arătat că ia 24 august 2005 s-a încheiat un contract de investiție între

D.A. și R.H.C. prin care au fost înstrăinate acțiuni deținute de A.D. la SC

D.S.P. SRL către Romanian Holding Corporation. In cadrul acestui contract au

fost inserate o serie de obligații pentru acest pârât (interzicerea

activităților concurente pct. 9.6 din contract, interdicție reluată și la pct. 9.7

și 10.2 din contractul cu R.).

Recurenta

a susținut că în pofida obligațiilor asumate, pârâtul a inițiat procedura de

cesionare a acțiunilor deținute ia SC D.S.P. SRL și și-a înființat mai multe

societăți comerciale cu același obiect de activitate, profitând de îndelungata

sa activitate de asociat/ acționar majoritar și administrator la SC D.S.P. SRL calitate

în care acesta a reprezentat societatea la încheierea contractelor de pază.

S-a mai

criticat ca fiind eronată aprecierea instanței de apel care a considerat că

modificarea denumirii constituie o strategie în politica de reorganizare a

investitorilor spanioli odată cu achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni

al SC D.S.G. SRL.

Recurenta

a arătat că acționarul spaniol a intrat în posesia acțiunilor societății

reclamante la 24 august 2005, deci pe piața românească de securitate, pază și

protecție, schimbarea denumirii fiind hotărâtă abia ulterior, la 7 iulie 2007

și implementată ia 11 noiembrie 2006. în acest răstimp, pârâtul A.D., care a

plănuit transferul clienților reclamantei spre societățile sale, a continuat să

funcționeze în conducerea societății SC D.S.P. SRL, alături de membrii spanioli

ai CA tocmai pentru ca numele și marca D. să se confunde cu persoana acestuia.

Activitatea acestuia manifestată prin fapte de concurență neloaială a

determinat schimbarea denumirii, schimbare care a fost decisă în momentul când SC

D.S.P. SRL a constatat că prestarea de servicii sub acest nume este

producătoare de prejudicii, prin faptul creării stării de confuzie în rândul

clienților care migrau spre societatea concurentă, SC D.S.P. SRL.

Recurenta

a solicitat admiterea recursului și obligarea pârâților și la plata

cheltuielilor de re-branding.

Recursul

pârâtului A.D.

a fost

transmis prin poștă la 4 ianuarie 2012, în termenul legal.

Decizia

a fost atacată pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. cu referire la Legea nr. 11/1991, art. 35 (actual 36) din Legea nr. 84/1998

și art. 998 C. civ.

Criticile

au vizat următoarele:

Greșita

respingere a criticii din apel referitoare la lipsa calității sale procesual

pasive sub aspectul săvârșirii faptelor ilicite de concurența neloială constând

în racolare de personal și clientelă.

Se

impunea - cum a reținut de altfel instanța de apei - verificarea întrunirii

condițiilor prevăzute de art. 998 C. civ. cu privire la fapta ilicită,

prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția

autorului.

Această

excepție a fost unită cu fondul și în analiza făcută, instanța de apel a

reținut greșit că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile

delictuale a pârâtului A.D. pe baza unei prezumții rezultate din conduita

acestuia, și anume faptul că, în calitatea sa de asociat al societății

reclamante, a cesionat părțile sociale ale acesteia și a înființat, în aceiași

timp, alte societăți comerciale cu același obiect de activitate.

Recurentul

a arătat că decizia de înființare a altor societăți cu profil de pază și

protecție, printre care și societatea pârâtă, SC D.S.P. SRL , a fost luată la

sfârșitul anului 2004 și începutul anului 2005 pentru că se dorea împărțirea în

cinci zone a societății mamă care era în creștere. în acest scop a fost

rezervată denumirea de SC D.S.P. SRL  la data de 17 martie 2005 eliberată de

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

În baza

acestei rezervări a fost încheiat un contract de comodat în 31 martie 2005 și

un act constitutiv în 27 aprilie 2005, etape obligatorii potrivit dispozițiilor

Legii nr. 333/2003.

S-a

criticat faptul că instanța de apel - reținând un conflict de interese în care

s-ar afla pârâtul A.D., în calitate de administrator în cele două societăți -

și-a însușit în mod greșit raționamentul instanței de fond care nu s-a bazat pe

nici o probă, în sensul că pârâtul, prin datele deținute cu privire la

mijloace, clienți, parteneri de afaceri ai societății reclamante, ar fi

mijlocit și înlesnit acte de concurență neloială.

S~a

criticat faptul că instanța nu a administrat probe pentru acțiunile concrete,

întreprinse de acest pârât și nici implicarea personală a acestuia în acțiunile

pretinse de mijlocire și înlesnire a actelor de concurență neloială și reținute

ca fapte ilicite.

Recurentul

a invocat și faptul că nu s-a dovedit vinovăția - necesară angajării

răspunderii sale - în temeiul art. 998 C. civ.

Recurentul

a arătat ca instanța s-a raportat la corespondența emisă de pârâta SC D.S.P.

SRL către doi clienți ai reclamantei și la informațiile aflate pe site-ul

acestei societăți, ca fapte de concurență neloială, deși aceste documente nu au

fost emise de pârât iar menționarea numelui pârâtului în site-ul societății nu

dovedește că acesta este deținut de pârât.

Recurentul

a mai arătat că din martie 2002 nu a mai deținut nici o funcție în societatea

pârâtă.

S-a mai

criticat faptul că s-a reținut împrejurarea că pârâtul A.D. a săvârșit acte de

racola