ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7531/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: 1. Cadrul procesual Prin acțiunea formulată la 27 septembrie 2007, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pe pârâții A.D. și SC D.S.P. SRL pentru ca aceștia să fie obligați să înceteze să săvârșească fapte de concurență neloială constând în racolarea de personal și clientelă și să dezdăuneze pe reclamantă pentru prejudiciile cauzate de faptele de concurență neloială, cu suma de 1.000,000 lei. Reclamanta și-a precizat acțiunea la 26 februarie 2001 în sensul că a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 1.748.769 lei reprezentând costurile de re-branding și invocând dispozițiile art. 1003 C. civ.

La 22 aprilie 2008 în cauză s-a dispus citarea reclamantei prin administratorul SC C.C. SRL, față de deschiderea procedurii de insolvență împotriva reclamantei. Cererea reclamantei, de introducere în cauză a SC D.S.P. SRL a fost apreciată ca o cerere modificatoare de acțiune formulată cu încălcarea art. 132 C. proc. civ. și a fost respinsă ca tardivă prin încheierea din 25 noiembrie 2008. 2. Instanța de fond Tribunalul București, secția a IV - a civilă, prin sentința civilă nr. 1516 din 21 decembrie 2009 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A.D. pentru capătul de cerere privind încetarea activității de protecție a persoanelor și bunurilor sub denumirea de SC D.S.P.

SRL și a respins acest capăt din acțiune îndreptat împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A.D. pentru celelalte capete de cerere. A fost admisă în parte acțiunea precizată și a fost obligată pârâta SC D.S.P. SRL să înceteze desfășurarea de activități de protecție a persoanelor și bunurilor sub denumirea de SC D.S.P. SRL. Au fost obligați pârâții la încetarea săvârșirii de fapte de concurență neloială constând în racolarea de personal și clientelă, la plata în solidar a sumei de 166.404,06 lei contravaloarea prejudiciului, precum și la plata sumei de 32.680,56 lei cheltuieli de judecată. În motivarea acestei soluții Tribunalul a reținut următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul A.D.

s-a constatat că cererea reclamantei cuprinde două acțiuni: una în contrafacere marcă înregistrată și alta în concurență neloială cu un capăt de cerere subsidiar privind repararea prejudiciului creat prin pretinsele acte de concurență neloială efectuate de pârâți, acțiuni cu regim juridic diferit. S-a apreciat deci că se impune analizarea lor separată. Acțiunea în contrafacerea mărcii presupune existența unui drept exclusiv'(dreptul asupra mărcii) și se bazează pe încălcarea acestui drept.

Temeiul acțiunii îl constituie art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, care prevede că înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii, titularul putând cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească în activitatea lor comercială, fără consimțământul titularului, un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul. Calitatea procesuală pasivă în acțiunea în contrafacere a mărcii o are terțul ce folosește, fără acordul titularului mărcii, semnul identic sau similar cu marca pentru produse identice sau similare.

S-a constatat că pârâtul A.D. a fost asociat al fostei societăți SC D.S.P. SRL , însă a cesionat toate acțiunile deținute în cadrul societății reclamante și a renunțat la calitatea sa de administrator al societății. Reclamanta nu a dovedit că pârâtul A.D. a săvârșit acte de contrafacere a mărcii, In sensul utilizării - de către el - a semnului contestat pentru servicii de protecție și pază. Înscrisurile depuse de părți dovedesc că semnul contestat este folosit de pârâta SC D.S.P. SRL , societate în care, pârâtul A.D. nu deține în prezent acțiuni sau vreo funcție în administrare și totodată nu s-a dovedit că pârâtul desfășoară activități similare cu cele ale reclamantei, folosind pentru identificarea lor semnul contestat.

În raport de împrejurarea că pentru cererea privind contrafacerea mărcii, reclamanta nu a dovedit identitatea între persoana obligată în raportul juridic dedus judecății și pârâtul A.D., s-a admis excepția lipsei calității acestui pârât. S-a mai reținut că pârâtul a invocat lipsa calității sale procesuale pasive și în privința cererii în concurență neloială, excepție considerată neîntemeiată. Acțiunea în concurență neloială, constituie o modalitate a acțiunii în răspundere civilă delictuală, având o serie de particularități și presupune analiza condițiilor care rezultă din art. 998 - 999 C. civ. - prejudiciul, fapta ilicită, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și elementul subiectiv referitor la culpa autorului.

Analiza tuturor acestor condiții reprezintă fondul cauzei deduse judecății, neîndeplinirea uneia dintre ele în privința pârâtului conducând la netemeinicia acțiunii formulate, însă nu poate justifica excepția lipsei calității procesuale pasive. Susținând această excepția pârâtul o justifică prin afirmarea calității sale de persoană fizică, necomerciant. Este adevărat că, în general, părțile în acțiunea în concurență neloială au calitatea de comercianți, însă acest aspect nu constituie esența acțiunii. Principiul admisibilității acțiunii civile în daune este formulat în art. 9 din Legea nr. 11/1991, care se referă la cazurile în care fapta cauzatoare de prejudicii este expres incriminată de art. 4 sau 5 din aceeași lege.

Astfel, alin. (2) și (3) din art. 9 stabilesc răspunderea solidară a comerciantului cu salariatul său, care a săvârșit actul de concurență neloială în exercițiul atribuțiilor sale, precum și a persoanelor care au cauzat împreună prejudiciul. Prin urmare, calitatea prezenta de „necomerciant ” a pârâtului A.D. nu exclude răspunderea sa, în cazul în care sunt dovedite în persoana acestuia, condițiile răspunderii civile delictuale cu referire la săvârșirea sau înlesnirea unor acte de concurență neloială. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut temeinicia acțiunii formulate pentru următoarele argumente: In ceea ce privește capătul de cerere privind contrafacerea mărcii s-a observat că reclamanta este titulara mărcii înregistrată sub nr. x, marcă combinata - verbală - conținând sintagma SC D.S.P.

SRL și un element figurativ reprezentând un dragon situat în centrul unui cerc, având trei stele în marginea dreaptă a mărcii. Marca a fost înregistrată pentru clasele de produse și servicii 35 - comercializare arme de foc, muniții și proiectile, explozibil, focuri de artificii, publicitate, 41 - educație, instruire, divertisment, activități sportive și culturale, clasa 45 - protecția persoanelor și bunurilor. Pârâta SC D.S.P. SRL are ca obiect de activitate activități de protecție a bunurilor și persoanelor, activități de protecție și gardă. Pârâta folosește pentru individualizarea propriilor servicii un semn combinat - cu o parte verbală - SC D.S.P. SRL și un element figurativ reprezentând, de asemenea, un dragon inclus în centrul unui cerc și o stea în marginea dreaptă a mărcii.

Semnul folosit de pârâtă este utilizat pentru o categorie identică de servicii cu cele desfășurate de reclamantă - servicii de protecție și pază. Analizând mărcile în conflict din punct de vedere al similarității acestora, instanța a constatat că ele sunt puternic asemănătoare. Din punct de vedere fonic și conceptual mărcile conțin sintagma SC D.S.P. SRL - element central al fiecărui semn, adăugarea cuvântului „protection” în marca pârâtei nefiind de natură a asigura acesteia din urmă distinctivitate. Din punct de vedere vizual, asemănarea celor două semne este izbitoare, ambele fiind reprezentate de desenul unui dragon în cuprinsul unui cerc, având elementul verbal poziționat în același mod, diferențierile având un grad foarte redus și nu sunt de natură a neutraliza gradul ridicat de similaritate.

S-a apreciat că analiza mărcilor trebuie să aibă în vedere analiza semnelor în ansamblu, și nu a elementelor disparate diferite, ținând cont de împrejurarea că modalitatea în care marca se întipărește în percepția consumatorului este aceea de ansamblu, consumatorul neavând posibilitatea în concret să vizualizeze ambele semne deodată. Gradul mare de similaritate al semnelor în conflict și identitatea produselor cărora li se aplică generează un risc de confuzie în mintea publicului ce percepe marca în ansamblu tară a reține elementele de detaliu nesemnificative. S-a apreciat că invocarea jurisprudenței și legislației comunitare în sprijinul capătului de cerere referitor la contrafacerea de marcă nu constituie o modificare a acțiunii, cum a susținut pârâta, instanța fiind obligată și din oficiu să facă aplicarea și interpretarea normelor interne în acord cu legislația europeană - ce are prioritate.

În privința conflictului între marcă și numele comercial, firma și emblema, tribunalul a reținut că firma, emblema și numele comercial sunt elemente ale fondului de comerț, și au rolul de a deosebi și a individualiza un comerciant de altul. Totodată, în acord cu prevederile art. 8 ale Convenției de la Paris, pentru numele comercial se recunoaște un drept de protecție intelectuală. Principiile de drept stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție în aprecierea conflictului dintre marcă și numele comercial sunt aplicabile în speță, art. 5 alin. (1) din Directiva Consiliului Europei nr. 89/104/EC - transpus în art. 35 din legea română a mărcilor având rolul de a proteja funcția mărcii de indicare a imaginii comerciale.

În situația în care semnul în conflict cu marca este un nume comercial, alături de condițiile impuse de art. 35 din lege (analizate mai sus - similaritate semne/similaritate produse și servicii/risc de confuzie) s-a apreciat că este necesar să se analizeze patru condiții, pentru cazurile prevăzute de art. 5 lit. a și b din Directiva, respectiv: - folosirea de către pârâtă a numelui comercial în activitatea comercială (dovedită prin probele administrate și necontestată de pârâtă); - folosirea semnului fără consimțământul titularului (nu există dovada acceptului reclamantei); folosirea numelui comercial în legătura cu serviciile oferite (servicii de protecție și pază); - capacitatea numelui comercial de a afecta funcția mărcii de garantare a originii produselor (condiție îndeplinită, odată ce serviciile pârâtei identice cu cele ale reclamantei sunt comercializate sub o denumire similară cu cea a reclamantei și având rolul de a identifica comerciantul în relațiile sale cu clienții și partenerii de afaceri).

S-a reținut astfel că pârâta, prin folosirea semnului SC D.S.P. SRL cu element figurativ, încalcă drepturile reclamantei asupra mărcii înregistrată sub nr. X, în cauza fiind aplicabil art. 35 din Legea nr. 84/1998 pentru obligarea pârâtei SC D.S.P. SRL să înceteze desfășurarea activității de protecție a persoanelor și bunurilor sub denumirea de „SC D.S.P. SRL ” . Căpătui de cerere privind actele de concurență neloială săvârșite de pârâți a fost admis, pentru următoarele considerente: Temeiul juridic al acțiunii civile în concurență neloială, îl constituie răspunderea civilă delictuală, angajată în situația întrunirii condițiilor prevăzute de art. 998 C. civ. Din această perspectivă, s-a constatat că aceste condiții sunt întrunite pentru ambii pârâți, faptele concurente ale acestora, astfel cum au rezultat din probele administrate, fiind de natură a prejudicia pe reclamanta.

Pârâtul A.D., acționar al societății reclamante (fostă SC D.S.P. SRL) anterior datei de 24 august 2005, și-a cesionat acțiunile către SC R.H.C. SRL. În aceeași perioadă, și contrar obligațiilor pe care și le asumase prin contractul de cesiune, pârâtul A.D. a înființat mai multe societăți comerciale având ca obiect de activitate prestări servicii de protecție și pază a persoanelor și bunurilor, societatea pârâtă SC D.S.P. SRL fiind înființată la data de 17 iunie 2005 și având ca asociați pe pârâtul A.D. și T.C. Ulterior, pârâtul A.D. a cesionat părțile sociale deținute la SC D.S.P. SRL, iar în prezent nu mai figurează în calitate de asociat sau având vreo funcție de execuție în societate.

S-a apreciat că întreaga conduită a pârâtului A.D., astfel cum a reieșit din probele administrate și din succesiunea împrejurărilor descrise, se circumscrie unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, aptă a produce prejudicii reclamantei constituirea unei noi societăți comerciale, după cesionarea acțiunilor deținute la societatea reclamantă, având același obiect de activitate cu o denumire puternic similară constituie un act de concurență neloială. Fapta pârâtului îmbracă forma vinovăției, cu atât mai mult cu cât cesiunea acțiunilor deținute de pârât la societatea reclamantă sa făcut sub condiția de a nu desfășura activități concurente.

Împrejurarea că, în prezent, pârâtul nu mai deține acțiuni nici la societatea pârâtă nu este de natură a-l exonera de răspundere, având în vedere că, prin conduita sa, prin cunoștințele deținute cu privire la mijloacele, clienții, partenerii de afaceri ai societății reclamante, a mijlocit și înlesnit actele de concurență neloială ale societății pârâte înseși, contribuind la crearea prejudiciului reclamantei. Cât privește pârâta SC D.S.P. SRL s-a reținut că această societate aflată în concurență cu societatea reclamantă - a efectuat acte de concurență neloială prin atragerea de personal și clientelă. Strategia societății pârâte de atragere a clientelei s-a concretizat prin acreditarea ideii că este continuatoarea societății SC D.S.G.

SA (actuală R.), adresându-se clienților fostei societăți în baza legăturilor stabilite anterior cu această clientelă, legături cunoscute de pârâtul A.D. S-a constatat că toate aceste împrejurări au fost dovedite de reclamantă prin înscrisurile depuse la dosar - corespondența adresată clienților săi de societatea pârâtă, prin care clienții erau invitați să încheie noi contracte și să rezilieze contractele încheiate cu reclamante. Politica societății pârâte de racolare a clienților reclamantei este ilustrată și prin informațiile ce se regăsesc pe site-ul de prezentare a! societății pârâte, unde se menționează că „SC D.S.P. SRL este o companie cu tradiție în domeniul pazei și protecției, fiind continuatoarea fostei SC D.S.P.

SRL înființată în anul 1992, având în vedere că aproximativ 40% din personalul de atunci este astăzi activ în firma în diferite funcții de răspundere”. Racolarea de personal dintre angajații reclamantei a fost reținută atât din recunoașterea implicită a pârâtei cât și din corespondența adresată unor potențiali clienți - SC C.E. SRL și SC A. SA - cărora li se propune rezilierea contractelor încheiate cu reclamanta și încheierea unor noi contracte cu pârâta, în condiții identice cu motivația că actualii angajați ai SC D.S.P. SRL au fost cei care au asigurat aceste servicii”. În acest context, tribunalul a reținut că faptele pârâților constituie fapte de concurență neloială conform dispozițiilor art. 4 lit. f și j din Legea nr. 11/1991.

În ce privește prejudiciul cauzat reclamantei, tribunalul a constatat că și această condiție este întrunită în cauză. Prejudiciul reclamantei a constat în cheltuielile pe care a fost nevoită să le efectueze în procesul de re-branding (politică de schimbare a denumirii societății, a tuturor însemnelor, echipamentelor, materialelor promoționale), în vederea individualizării sale pe o piață concurențială, și în condițiile existenței unui risc de confuzie pentru consumatorii serviciilor de protecție și pază ofertați de societăți având denumiri similare și purtând însemne similare. Noua denumire a societății reclamante - R. - a fost adoptată prin raportare la denumirea societății spaniole P.R., societate recunoscută pe plan mondial pentru calitatea serviciilor de protecție persoane și bunuri oferite și în condițiile acționariatului spaniol al societății reclamante.

Schimbarea denumirii hotărâtă la 1 martie 2006 a fost determinată însă de confuzia creată pe piața serviciilor de pază și protecție în România, ca urmare a constituirii mai multor societăți purtând în denumire - sintagma SC D.S.P. SRL (P., C., S.) - înființate de pârâtul A.D. Au fost considerate fără relevanță susținerile pârâtei privind lipsa unei legături de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, dat fiind faptul că in anul 2005 pârâta avea un angajat și nu a realizat venituri, iar în anul 2006 a avut doi angajați și a realizat venituri de aproximativ 3000 de euro. Societatea pârâtă a fost înființată de pârâtul A.D.

alături de alte societăți având același obiect de activitate și denumiri similare, în aceeași perioadă în care pârâtul era într-un proces de cesionare a acțiunilor deținute în societatea reclamantă, evenimentele derulându-se în cursul anilor 2005 - 2006. În acest context, s-a apreciat că în aprecierea prejudiciului nu prezintă importanță faptul că în perioada imediat următoare înființării, societatea pârâtă nu a avut o activitate susținută și nu a realizat venituri semnificative. S-a mai constatat că pârâta, al cărei acționar inițial și administrator a fost pârâtul A.D., a inițiat un proces de racolare a clienților reclamantei, precum și a personalului de execuție, profitând de confuzia creată prin folosirea unei denumiri similare.

Sub aspectul cuantumului prejudiciului reprezentând cheltuielile de re-branding, evaluate de reclamantă la suma de 1.748.769 iei, tribunalul analizând înscrisurile depuse în dovedire, a constatat că sumele pretinse se justifică, în parte, pentru suma de 1.166.404,06 lei.

Astfel, din cheltuielile efectuate de reclamantă în cadrul procesului de re-branding (cheltuieli justificate cu schimbarea denumirii societății, a echipamentelor, materialelor publicitare și promoționale), tribunalul a înlăturat cheltuielile efectuate anterior datei de 11 septembrie 2006, când a avut loc Adunarea Generală a Acționarilor care a hotărât procesul de re-branding, precum și celelalte cheltuieli pretinse de reclamantă care nu au legătură cu procesul de re-branding - cum ar fi suma de 19.500 euro plătiți pentru servicii prestate de un analist programator pentru întreținerea sistemului informatic din România, achiziționarea de licență software în cuantum de 35.881 euro și supliment de updatare de 3.588,1 euro.

Au fost înlăturate și cheltuielile efectuate pentru servicii software, servicii încheiate de A.S., prestate începând cu iunie 2007, la aproape un an de la schimbarea denumirii societății. 3. Instanța de apei Curtea de Apel București, secția a IX – a, prin decizia civilă nr. 260/ A din 8 noiembrie 2011 a admis apelurile formulate de pârâții A.D. și SC P.A.P. SRL (fostă SC D.S.P. SRL) împotriva sentinței nr. 1516/2009 a Tribunalului București, secția a III-a, și a schimbat în parte această sentință. A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect despăgubiri. Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 20.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.

Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și obligată reclamanta intimată la cheltuieli de judecată în sumă de 10.834 lei apelantului A.D. și respectiv 8.430 lei apelantei pârâte SC P.A.P. SRL. Prin aceeași decizie a fost admisă cererea expertului Ș.A. privind majorarea onorariului de expertiză și au fost obligați pârâții la plata unor diferențe în sumă de 2.000 de iei în contul x. În motivarea acestei decizii instanța de apel a reținut următoarele, analizând criticile formulate împotriva sentinței atacate de pârâți: În ședința publică din data de 01 septembrie 2011, Curtea a luat act de schimbarea denumirii societății pârâte apelante, din SC D.S.P. SRL în SC P.A.P. SRL.

În motivarea deciziei instanța de apel și Curtea au reținut următoarele; Reproșul făcut primei instanțe - în sensul că s-ar fi apreciat în mod greșit că reclamanta poate invoca, în susținerea acțiunii, noi temeiuri de drept, ulterior primei zile de înfățișare - este formulat cu neobservarea considerentelor sentinței apelate, din al cărei conținut reiese că instanța fondului a apreciat că referirile făcute de reclamantă la legislația comunitară și la jurisprudența CJUE nu constituie o modificare a acțiunii, și că există obligația instanței de a proceda, din oficiu, la interpretarea normelor interne în raport de legislația internațională, care este prioritară.

Prima instanță nu a constatat admisibilitatea modificării acțiunii ulterior primei zile de înfățișare, prin completarea acesteia cu temeiuri de drept ce nu erau identificabile în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, ci a reținut că Directiva comunitară invocată de reclamantă pe parcursul procesului, ca și practica judiciară a CJUE la care s-a făcut referire, constituie repere în funcție de care se impune a fi făcută interpretarea și aplicarea legislației naționale în care s-a realizat transpunerea respectivei directive.

S-a constatat că apelanții, formulând această critică, ignoră faptul că interpretarea prevederilor art. 5 și 6 din Directiva 89/104/CE dată prin hotărârea pronunțată de CJUE în cauza Celine a fost adoptată de înalta Curte de Casație și Justiție (și ulterior de celelalte instanțe naționale) în ce privește interpretarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 84/1998 (în numerotarea anterioară republicării legii, astfel cum era în vigoare la data promovării acțiunii pendinte), această din urmă normă fiind cea prin care s-a realizat transpunerea în legislația națională a art. 5 din menționata Directivă.

în aceste condiții, s-a apreciat că pârâții apelanți aveau în mod obiectiv posibilitatea de a formula, pe parcursul procesului, apărările pe care le considerau adecvate în raport de conținutul reglementărilor naționale și de interpretările date acestora în jurisprudența naționala, nefiind adus niciun element de noutate în proces, prin trimiterea făcută de reclamanți la reglementări comunitare care au aceeași finalitate. S-a reținut că prima instanță nu a făcut aplicarea directă a Directivei 89/104/CE, cum greșit au susținut apelanții, ci - așa cum reiese în mod neechivoc din considerentele sentinței apelate - s-au aplicat dispozițiile ari 35 din Legea nr. 84/1998. Referitor la critica prin care se susține greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A.D., Curtea a constatat caracterul nefondat al acesteia.

Legitimarea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana obligată în raportul juridic dedus judecății și pârâtul aflat în proces. Constatarea relativă la săvârșirea sau nu a faptelor care i se impută acestui pârât, precum și la existența celorlalte condiții necesare pentru a fi angajată răspunderea sa civilă presupune tocmai analiza în fond a cererii reclamantei, pentru că întrunirea sau nu a condițiilor respective implică aprecierea temeinicie/netemeiniciei cererii de desdăunare. S-a reținut, potrivit art. 109 alin. (1) din C. proc. civ. că cine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente.

În lumina acestei norme procedurale, legitimarea procesuală a pârâtului chemat în judecată trebuie apreciată prin prisma enunțului pretențiilor reclamantului, rămânând ca la judecata în fond a acțiunii să se stabilească în ce măsură obligația care este imputată de reclamant respectivului pârât există sau nu în sarcina acestuia. Ca atare, instanța de apel a considerat că în mod judicios a apreciat prima instanță că pârâtul A.D. justifică legitimarea procesuală pasivă în privința capetelor de cerere care au natura unei acțiuni în concurență neloială, și a fost analizată astfel, existența condițiilor necesare antrenării răspunderii civile delictuale a acestuia ca și chestiuni care privesc fondul litigiului.

Faptele pârâtului apelant A.D., în privința cărora prima instanță a reținut că ar avea caracter ilicit, constatau în: participarea la constituirea SC D.S.P. SRL în perioada în care a realizat cesiunea acțiunilor pe care le deținea la societatea intimată; întreprinderea de demersuri, prin intermediul societății nou înființate, pentru racolarea de angajați și clienți ai intimatei. Sub acest aspect, s-a reținut că apelanții au precizat că SC D.S.P. SRL a fost înființată la data de 16 iunie 2005, iar contractul de cesiune pentru acțiunile deținute de A.D. la societatea intimată a fost încheiat ulterior, la data de 24 august 2005, precum și faptul că cesionarii menționatelor acțiuni au cunoscut, la data încheierii contractului de cesiune, existența SC D.S.P.

SRL și faptul că apelantul A.D. avea calitate de asociat în cadrul acestei societăți. Curtea a mai constatat că a fost dovedită această succesiune a evenimentelor, însă ea nu afectează natura ilicită a faptei apelantului A.D. de a participa, în calitate de asociat, la înființarea noii societăți comerciale (în cadrul căreia a ocupat și funcția de administrator în perioada 16 iunie - 15 martie 2007), în timp ce avea calitatea de acționar majoritar și administrator la societatea intimată (a cărei denumire, la acea dată era SC D.S.P. SRL). Având calitate de administrator al societății reclamante, apelantul pârât avea obligația să apere interesele persoanei juridice administrate.

S-a apreciat că faptul înființării unei alte societăți comerciale cu un obiect (principal) de activitate identic, și cu o denumire cvasi identică cu denumirea celei pe care o administra - denumirea incluzând și elementul verbal al unei mărci aflate în patrimoniul intimatei reclamante - nu a făcut altceva decât să conducă la crearea unui concurent pentru societatea pe care o administra. În mod egal, cumularea de către apelant a calității de administrator în fiecare dintre cele două societăți comerciale concurente a condus la generarea unui veritabil conflict de interese în persoana acestuia, respectivul cumul conturând premisele divulgării de secrete comerciale - astfel cum acestea sunt definite prin art. 1 1 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

Aceste premise au fost ulterior materializate în practică, în condițiile în care, la scurt timp după înființare, noua societate comercială - a cărei politică economică se afla sub coordonarea și controlul administratorului A.D. - a folosit materiale promoționale (site-ul societății) în care se prezenta ca având aptitudinea de a asigura servicii de aceeași natură cu cele anterior oferite de reclamanta intimata. Curtea a apreciat că faptele certe reținute în sarcina pârâtului apelant A.D. - în raport de probatoriul concret administrat în cauză 5 și nu în mod arbitrar cum s-a susținut prin motivele de apel - au valențele unor activități care contravin intereselor societății intimate, depășind limitele cerințelor concurenței loiale care trebuie să caracterizeze un mediu economic sănătos.

A fost apreciată ca nerelevantă împrejurarea că apelantul nu a oferit personal servicii de pază și protecție, în coordonatele reglementate prin Legea nr. 333/2003, faptele descrise anterior întrunind prin ele însele caracteristicile unor acte de concurență neloială. Tot astfel, împrejurarea că reclamanta nu a înțeles să formuleze acțiunea în răspundere civilă delictuală și împotriva numitului T.C. - care a participat, în calitate de coasociat, la înființarea SC D.S.P. SRL - s-a apreciat că nu-1 poate exonera pe apelant de obligația de a răspunde pentru propriile fapte legate de înființarea menționatei societăți. Obligațiile care au fost asumate între părțile contractului de cesiune, ulterior înființării SC D.S.P.

SRL, respectiv la data de 24 august 2005, nu sunt apte a înlătura caracterul ilicit al faptelor anterior descrise ale apelantului, respectivele obligații depășind limitele analizei ce se impune a fi făcută prin prisma conținutului cererii de chemare în judecată și a principiului disponibilității propriu procesului civil În ce privește apelanta pârâtă SC P.A.P. SRL (fostă SC D.S.P. SRL), s-a constatat că prima instanță a dispus obligarea acesteia la încetarea desfășurării de activități de protecție și pază sub denumirea „SC D.S.P. SRL ” . S-a apreciat că este neîntemeiată solicitarea apelantei de a extinde efectele acestei dispoziții a instanței și cu privire ia dreptul de a utiliza, în condițiile legii, denumirea comercială „SC D.S.P.

SRL”, sub care a fost înregistrată în Registrul Comerțului. S-a reținut, din considerentele expuse în fundamentarea acestei dispoziții, că prima instanță a stabilit această interdicție în considerarea faptei societății pârâte de a utiliza, în activitatea curentă, un semn combinat compus din cvasitotalitatea elementelor care se regăsesc și în structura mărcii înregistrate sub nr. X (deținută de reclamanta intimată) - respectiv sintagma „SC D.S.P.

SRL”, imaginea unui dragon încadrat de un cerc și o stea situată pe latura stângă a acestui ansamblu - semn utilizat de pârâtă pentru individualizarea serviciilor de protecție și pază, aceste servicii fiind identice cu cele pentru care reclamanta intimată beneficiază de protecție în calitate de titular al mărcii nr. X. Prima instanță a înlăturat apărările prin care pârâta apelantă susținea legitimitatea folosirii respectivului semn în considerarea elementului verbal comun cu prima parte din denumirea sa comercială, apărări care au fost evaluate tocmai prin prisma dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 84/1998 (normă prin care s-a realizat transpunerea prevederilor art. 6 din Directiva 89/104/CE, a căror interpretare a fost realizată prin hotărârea CJUE pronunțată în cauza Celine).

S-a mai reținut ea prima instanță a dat eficiență - în mod judicios - și reglementarii din cuprinsul celui de-al doilea alineat al art. 38 din Legea nr. 84/1998 (în numerotarea pe care legea o avea la data pronunțării sentinței apelate), prin care este instituită limitarea dreptului titularului unei mărci de a interzice unui terț folosirea, în activitatea sa comercială, a numelui/denumirii sale sub condiția ca folosirea acestuia să fie conformă practicilor loiale. Ca atare, înlăturarea apărărilor formulate de pârâta apelantă a fost realizată de instanță ca o consecință a constatării existenței faptei pârâtei de contrafacere a mărcii înregistrate deținută de reclamanta intimată, faptă care are - inclusiv în privința elementului verbal SC D.S.P.

SRL (comun mărcii reclamantei și denumirii sub care este înregistrată societatea pârâtă) - valențele unei folosiri neconforme practicilor loiale, pârâta încălcând, prin folosirea semnului SC D.S.P. SRL cu element figurativ, drepturile reclamantei asupra mărcii înregistrată sub nr. X, ceea ce reliefează cu puterea evidenței că interdicția stabilită în sarcina pârâtei s-a referit la utilizarea semnului combinat ce include și elementele figurative menționate, iar nu și la utilizarea denumirii comerciale în a cărei structură se regăsea și sintagma „SC D.S.P. SRL”. În ce privește existența riscului de confuzie între semnul SC D.S.P. SRL utilizat de pârâtă, și marca înregistrată a reclamantei, apelanții susțin că prima instanța ar fi aplicat un raționament eronat apreciind că existența condițiilor privind asemănarea celor două semne și identitatea de serviciilor cărora acestea li se aplică ar atrage automat și îndeplinirea condiției riscului de confuzie.

S-a apreciat că această critică este formulată cu neobservarea considerentelor sentinței apelate, considerente din cuprinsul cărora reiese în mod neechivoc împrejurarea că prima instanță a analizat distinct condiția existenței riscului de confuzie prin raportare la modalitatea în care semnele sunt percepute de consumatorul obișnuit (mediu) - respectiv ca un tot/ansamblu, și nu ca o sumă de elemente de detaliu disparate - cât și la împrejurarea că, optând pentru serviciile/produsele asociate cu semnul/marca, respectivul consumator nu are posibilitatea de a vizualiza și compara semnele asemănătoare, ci acesta apelează ia amintiri, fiind relevant faptul în care marca sub care a achiziționat anterior produsul/serviciul s-a întipărit în memoria lui.

Or, în condițiile în care elementul dominant ai celor două semne aflate în conflict este aceeași imagine a unui dragon încadrată într-un cerc, imagine caracterizată prin elemente grafice speciale, instanța de apel a apreciat cp nu poate fi primită apărarea apelantei în sensul că elementul verbal secundar „protection” ce se regăsește suplimentar în semnul său ar asigura acestuia o distinctivitate suficient de puternică spre a asigura diferențierea acestor semne de către un consumator rezonabil de atent și de informat.

Concluzia instanței de fond în sensul că apelanta pârâtă a săvârșit fapte de racolare de clientelă și de personal a fost reținută pe baza probatoriului administrat în cauză, respectiv în raport de documente de corespondența prin care această parte a oferit serviciile sale altor două societăți comerciale ce erau - ia acea dată - clienți ai societății intimate, oferte în al căror conținut, pe de o parte, se confirma destinatarilor faptul că o parte însemnată a personalului ce a asigurat serviciile prestate de reclamantă se regăsește în personalul societății pârâte, iar pe de altă parte se lansa propunerea rezilierii contractelor aflate în derulare, încheiate cu SC R. SA. În același sens, au fost avute în vedere de instanță și informațiile care se regăsesc pe site-ul de prezentare al societății pârâte, informații potrivit cu care această societate ar fi continuatoarea „fostei SC D.S.P.

SRL înființată în anul 1992, având în vedere că aproximativ 40% din personalul de atunci este astăzi activ în firmă în diferite funcții de conducere ” . S-a apreciat așadar că - în condițiile în care demersurile evidențiate de probele erau menite să asigure premisele atragerii/ racolării de către pârâta apelantă a unor clienți ce aveau contracte în derulare cu societatea intimată, afirmându-se în acest context că destinatarii vor beneficia de prestarea serviciilor de protecție și pază din partea acelorași agenți „actualii angajați ai SC D.S.P. SRL” - în mod judicios prima instanță a apreciat faptul că același probatoriu constituie și premise pentru racolarea agenților de pază pentru obiectivele urmărite prin contract de apelantă, în același scop.

S-a mai apreciat că situația particulară a unor salariați (T.C., C.D., D.C., T.R., D.B., I.L., T.L., P.G., M.D., I.M.) care au încetat raporturile de muncă cu societatea intimată în anul 2006, și care nu au fost consecutiv angajați ia societatea apelantă nu poate constitui suportul înlăturării caracterului ilicit al conduitei apelantei descrise mai sus. Apărările formulate de pârâtă în legătură cu situația profesională a acestor persoane a primit eficiență la judecata în fond a pricinii atâta vreme cât prima instanță nu și-a fundamentat soluția pe împrejurări legate de calitatea lor de salariați ai societății apelante. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că sunt vădit lipsite de fundament criticile formulate sub acest aspect, probele analizate fiind pertinente și concludente și judicios evaluate de instanța de fond.

S-a apreciat corectă circumstanțierea primei instanțe care a avut în vedere și împrejurarea că faptele prevăzute de art. 4 lit. f) și g) din Legea nr. 11/1991, fapte derulate în contextul relațiilor comerciale, au și valențele unor contravenții, și pot antrena angajarea răspunderii contravenționale a autorilor lor, ceea ce nu exclude dreptul comerciantului afectat de asemenea acte de concurență neloială de a solicita și obține dezdăunarea sa în cadrul unei proceduri judiciare fundamentate pe răspunderea civilă delictuală. S-a considerat întemeiată critica referitoare la operațiunile de re-branding a societății intimate, primindu-se apărarea apelanților în sensul că Hotărârea adoptată la data de 10 martie 2006 de membrii Consiliului de Administrație al SC R.H.C.

SRL, avută în vedere de prima instanță, nu are o dată certă, aptă a le fi opozabilă. S-a observat că nu există nici o mențiune în cuprinsul acestui document care să relevă o înregistrare formală de natură a certifica temporal momentul evocat ca fiind cel la care s-a adoptat decizia schimbării denumirii. Pe de altă parte, Curtea a observat că societatea reclamantă avea personalitate juridică, având astfel organe proprii de conducere și reprezentare (potrivit cu dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1950), care nu se confundă cu organele de conducere ale societății de naționalitate spaniolă ce are calitate de acționar majoritar. De aceea hotărârea menționata adoptată de Consiliul de Administrație al asociatului majoritar nu constituie un act al intimatei spre a se putea reține că ea însăși ar marca momentul luării unei hotărâri apte - din punctul de vedere al legislației naționale - să conducă la finalitatea schimbării denumirii comerciale.

De altfel, în Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor din cadrul acestei din urmă societăți, care a fost adoptată la data de 11 septembrie 2006, apreciată ca relevantă în cauză, nu se regăsește nici un argument justificativ pentru adoptarea măsurii respective. Societatea comercială pârâtă era deja înființată ia data la care acționarul spaniol SC R.H.C. SRL a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni la SC D.S.G. SA și, mai mult decât atât, existența ei (ca și a altor patru societăți care conțin sintagma „SC D.S.P. SRL” în denumire) a fost cunoscută respectivului acționar, fund purtate discuții pe această temă cu ocazia încheierii contractului de investiții/cesiune încheiat la data de 24 august 2005 (filele 174-178 dosar apel).

Astfel, intimata și societatea apelantă au coexistat pe piața serviciilor de protecție și pază din România atât în perioada anterioară schimbării structurii acționariatului, cât și ulterior acestui moment. !n condițiile în care, în speță, nu s-a dovedit săvârșirea, de către apelanții pârâți, în perioada premergătoare schimbării denumirii a unor fapte de natură a crea confuzie între persoanele juridice aflate în litigiu, nu se poate reține că măsura de re-branding a fost determinată de o conduită ilicită a pârâților apelanți. S-a reținut, din extrasele de pe site-ul societății intimate existente în dosar, că societatea intimată se prezintă ca tăcând parte din grupul de entități care activează sub firma P.R.

Compania de S, (cu o largă apreciere în țări din Europa și America Latină), precum și faptul că „recenta schimbare a structurii acționariatului, începând din luna august 2005”, prin dobândirea acțiunilor companiei (și) de către PR., reprezintă „o evoluție importantă a companiei”. Având în vedere elementele de fapt reținute, Curtea a apreciat că modificarea denumirii a constituit o strategie în politica de reorganizare concepută de investitorii spanioli odată cu achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al SC D.S.G. SA., iar nu o măsură a cărei necesitate să fi fost generată de acte de concurență neloială din partea apelanților. S-a mai constatat că actele de concurență neloială anterior reținute în sarcina apelanților pârâți datează din anul 2007, fiind astfel ulterioare momentului ia care s-a realizat schimbarea denumirii societății intimate.

În raport de situația astfel reținută, neexistând fapte ilicite ale apelanților pârâți în legătură cu menționata măsură adoptată de reclamanta intimată, Curtea de apel a constatat că nici cheltuielile ocazionate de procesul de re-branding nu reprezintă un prejudiciu produs din culpa pârâților, în raport de limitele devoluțiunii determinate de apelul formulat de pârâții apelanți (reținând că prin cererea precizatoare depusă la solicitarea instanței la data de 24 iunie 2008, reclamanta intimată a menționat că prejudiciul cauzat prin faptele de concurență neloială este reprezentat de „echivalentul cheltuielilor efectuate de SC D.S.G.

SA cu procesul de re-branding”) și față de absența oricărei cereri a reclamantei relative la un eventual prejudiciu pe care l-ar fi suferit ca și consecință a faptelor (ilicite) de concurență neloială ce au fost reținute ca săvârșite de pârâți, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților ia dezdăunarea reclamantei a fost calificat ca neîntemeiat. În temeiul art. 274 C. proc. civ. a fost obligată intimata reclamantă la plata către apelantul A.D. a sumei de 10.834 lei (formată din: onorariu de expertiză achitat de 2.400 lei, diferență onorariu de expertiză de achitat de 1.000 lei, timbru judiciar și taxa de timbru și la plata către apelanta SC P.A.P. SRL a sumei de 8.430 lei (formată din: 1.000 lei diferență de achitat din onorariul de expertiză și taxa de timbru) cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cât privește solicitarea formulată de apelanți prin concluziile scrise, de acordare și a cheltuielilor de judecată aferente judecății în fond, Curtea a constat că această cerere este contrară exigențelor art. 127 și art. 128 alin. (2) și (3) din C. proc. civ, care consacră principiile privind oralitatea și contradictorialitatea procesului civil, apelanții solicitând, prin concluziile orale - formulate în ședința publică din 27 octombrie 2011 numai cheltuielile de judecată ce reprezintă taxa de timbru și onorariul de expertiză, astfel că numai această cerere putând primi eficiență, din perspectiva menționatelor norme procedurale. Solicitarea expertului Ș.A. de majorare a onorariului de expertiză, a fost apreciată ca întemeiată în raport de volumul mare de documente verificat și de complexitatea obiectivelor stabilite pentru expertiza efectuată.

S-a dispus majorarea onorariului stabilit cu titlu provizoriu la data încuviințării acestei probe, fiind obligați apelanții pârâți la plata unei diferențe în cuantum de 2.000 lei. 4. Recursurile Decizia Curții de Apel București a fost atacată cu recurs de reclamanta SC R. SA și de pârâții A.D. și SC P.A.P. SRL. Recursul reclamantei SC R. SA a fost transmis prin fax la 9 decembrie 2011 (fila 11 în dosarul din recurs). În declarația de recurs, trimisă la Curtea de Apel București ulterior și prin poștă la 12 decembrie 2011 (filele 12 - 13) există mențiunea că motivele de recurs vor fi formulate ulterior în termen legal. Motivarea recursului a fost transmisă de reclamantă prin fax la 23 decembrie 2011 și prin poștă la 5 ianuarie 2012. Criticile hotărârii, în susținerea motivelor de recurs corespunzătoare pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., au vizat următoarele aspecte: Instanța a tăcut o greșită interpretare a înscrisului reprezentat de hotărârea adoptată de membrii Consiliului de Administrație al SC R.H.C. SRL (care nu are o dată certă care să le fie opozabilă), ca fiind un act al reclamantei, în realitate ei fiind un act al Consiliului de Administrație al asociatului majoritar și care a constituit un mandat acordat administratorilor din cadrul Consiliului de Administrație din cadrul SC R. SA (Ia vremea respectivă, SC D.S.P. SRL Guard SA) pentru ședința din 7.VL2006. Motivarea schimbării denumirii societății (și care a declanșat întregul proces de re-branding a! societății), a fost menționată în hotărârea CA a! SC R. SA, în care s-a arătat clar că înființarea de către A.D.

a mai multor societăți comerciale, cu obiect de activitate prestarea de servicii de protecție a persoanelor și bunurilor și cu denumiri asemănătoare (SC D.S.P. SRL, SC D.S.P. SRL), a creat confuzie pe piața serviciilor, aceste societăți desfășurând activități de concurență neloaială și de preluarea clientelei și personalului reclamantei. S-a considerat de administratorii reclamantei că singura măsura mai rapidă (față de o acțiune injustiție) și eficientă este o activitate de re-branding. Numai hotărârea din 7 iunie 2012 a Consiliului de Administrație al reclamantei, care are dată certă este documentul de la care s-a hotărât schimbarea denumirii societății. S-a criticat faptul că instanța de apel a reținut în mod neîntemeiat că schimbarea s-a decis în cadrul AGA al societății reclamante din 7 iunie 2011, care practic a fost o continuare a celor decise atunci.

S-au mai criticat contradicțiile din cadrul considerentelor instanței de apel când aceasta reține că SC D.S.P. SRL a fost înființată la 16 iunie 2005 și că pârâtul A.D. cumula calitatea de administrator în mai multe societăți, pe de o parte și, pe de altă parte, hotărârea de re-branding a fost luată la 7 iunie 2007, prin hotărârea CA și materializată la 11 noiembrie 2006, toate activitățile ilicite desfășurându-se începând cu 16 mai 2005 deci plasându-se în perioada premergătoare schimbării denumirii. Recurenta a mai arătat că ia 24 august 2005 s-a încheiat un contract de investiție între D.A. și R.H.C. prin care au fost înstrăinate acțiuni deținute de A.D. la SC D.S.P. SRL către Romanian Holding Corporation.

In cadrul acestui contract au fost inserate o serie de obligații pentru acest pârât (interzicerea activităților concurente pct. 9.6 din contract, interdicție reluată și la pct. 9.7 și 10.2 din contractul cu R.). Recurenta a susținut că în pofida obligațiilor asumate, pârâtul a inițiat procedura de cesionare a acțiunilor deținute ia SC D.S.P. SRL și și-a înființat mai multe societăți comerciale cu același obiect de activitate, profitând de îndelungata sa activitate de asociat/ acționar majoritar și administrator la SC D.S.P. SRL calitate în care acesta a reprezentat societatea la încheierea contractelor de pază. S-a mai criticat ca fiind eronată aprecierea instanței de apel care a considerat că modificarea denumirii constituie o strategie în politica de reorganizare a investitorilor spanioli odată cu achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al SC D.S.G.

SRL. Recurenta a arătat că acționarul spaniol a intrat în posesia acțiunilor societății reclamante la 24 august 2005, deci pe piața românească de securitate, pază și protecție, schimbarea denumirii fiind hotărâtă abia ulterior, la 7 iulie 2007 și implementată ia 11 noiembrie 2006. în acest răstimp, pârâtul A.D., care a plănuit transferul clienților reclamantei spre societățile sale, a continuat să funcționeze în conducerea societății SC D.S.P. SRL, alături de membrii spanioli ai CA tocmai pentru ca numele și marca D. să se confunde cu persoana acestuia. Activitatea acestuia manifestată prin fapte de concurență neloaială a determinat schimbarea denumirii, schimbare care a fost decisă în momentul când SC D.S.P.

SRL a constatat că prestarea de servicii sub acest nume este producătoare de prejudicii, prin faptul creării stării de confuzie în rândul clienților care migrau spre societatea concurentă, SC D.S.P. SRL. Recurenta a solicitat admiterea recursului și obligarea pârâților și la plata cheltuielilor de re-branding. Recursul pârâtului A.D. a fost transmis prin poștă la 4 ianuarie 2012, în termenul legal. Decizia a fost atacată pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la Legea nr. 11/1991, art. 35 (actual 36) din Legea nr. 84/1998 și art. 998 C. civ. Criticile au vizat următoarele: Greșita respingere a criticii din apel referitoare la lipsa calității sale procesual pasive sub aspectul săvârșirii faptelor ilicite de concurența neloială constând în racolare de personal și clientelă.

Se impunea - cum a reținut de altfel instanța de apei - verificarea întrunirii condițiilor prevăzute de art. 998 C. civ. cu privire la fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția autorului. Această excepție a fost unită cu fondul și în analiza făcută, instanța de apel a reținut greșit că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului A.D. pe baza unei prezumții rezultate din conduita acestuia, și anume faptul că, în calitatea sa de asociat al societății reclamante, a cesionat părțile sociale ale acesteia și a înființat, în aceiași timp, alte societăți comerciale cu același obiect de activitate. Recurentul a arătat că decizia de înființare a altor societăți cu profil de pază și protecție, printre care și societatea pârâtă, SC D.S.P.

SRL , a fost luată la sfârșitul anului 2004 și începutul anului 2005 pentru că se dorea împărțirea în cinci zone a societății mamă care era în creștere. în acest scop a fost rezervată denumirea de SC D.S.P. SRL la data de 17 martie 2005 eliberată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București. În baza acestei rezervări a fost încheiat un contract de comodat în 31 martie 2005 și un act constitutiv în 27 aprilie 2005, etape obligatorii potrivit dispozițiilor Legii nr. 333/2003. S-a criticat faptul că instanța de apel - reținând un conflict de interese în care s-ar afla pârâtul A.D., în calitate de administrator în cele două societăți - și-a însușit în mod greșit raționamentul instanței de fond care nu s-a bazat pe nici o probă, în sensul că pârâtul, prin datele deținute cu privire la mijloace, clienți, parteneri de afaceri ai societății reclamante, ar fi mijlocit și înlesnit acte de concurență neloială.

S~a criticat faptul că instanța nu a administrat probe pentru acțiunile concrete, întreprinse de acest pârât și nici implicarea personală a acestuia în acțiunile pretinse de mijlocire și înlesnire a actelor de concurență neloială și reținute ca fapte ilicite. Recurentul a invocat și faptul că nu s-a dovedit vinovăția - necesară angajării răspunderii sale - în temeiul art. 998 C. civ. Recurentul a arătat ca instanța s-a raportat la corespondența emisă de pârâta SC D.S.P. SRL către doi clienți ai reclamantei și la informațiile aflate pe site-ul acestei societăți, ca fapte de concurență neloială, deși aceste documente nu au fost emise de pârât iar menționarea numelui pârâtului în site-ul societății nu dovedește că acesta este deținut de pârât.

Recurentul a mai arătat că din martie 2002 nu a mai deținut nici o funcție în societatea pârâtă. S-a mai criticat faptul că s-a reținut împrejurarea că pârâtul A.D. a săvârșit acte de racola