ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2098/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2098/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 25 aprilie 2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea,

înregistrată sub nr. 48002/3/2008, la Tribunalul București, reclamanta P.M. i-a

chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primar General, SC T.P.D.

SRL, SC M.P.P.D. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

să constate nulitatea absolută a contractului de cesiune nr. 3225/1996,

încheiat între MUNICIPIUL BUCUREȘTI și SC S. ROMÂNIA SRL, având ca succesori SC

T.P.D. SRL și M.P.P.D. SRL, cerere formulată în temeiul calității de

proprietară a terenului situat în București, sector 3, constatată prin decizia

civilă nr. 1899 din 13 noiembrie 2007; obligarea pârâtelor de a ridica

construcțiile și amenajările edificate pe terenul proprietatea reclamantei, în

cazul refuzului autorizarea reclamantei de a ridica construcțiile.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 294, art. 969 C. civ., art. 1 și art. 3 Decretul nr.

31/1954, art. 1203 C. civ., art. 111 C. proc. civ..

Prin cererea,

înregistrată la 11 februarie 2009, pârâta SC M.P.P.D. SRL l-a chemat în

garanție pe pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI, prin primar general, solicitând obligarea

acestuia la plata, cu titlul de despăgubire, la nivelul oricărei sume ar fi

pârâta obligată în urma admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin cererea,

înregistrată sub nr. 28214/3/2008, la Tribunalul București, secția a III-a civilă,

reclamanta P.M. i-a chemat în judecată pe pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI

BUCUREȘTI, SC P.V. sau S., pentru anularea contractului de cesiune nr. 3225/1996;

pârâta Direcția de Cadastru a Municipiului București, solicitând în

contradictoriu cu aceasta radierea mențiunii asupra imobilului, înscrisă în

temeiul contractului de concesiune în Cartea funciară.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 480-481, art. 1890 și urm., art. 942 și urm. C. civ.;

Legea nr. 7/19.

Prin cerere

completatoare formulată la 2 septembrie 2008, reclamanta a precizat capătul 2

al cererii în sensul constatării nulității absolute a contractului de

concesiune; obligarea pârâtei SC P. SA la ridicarea construcțiilor pe

cheltuiala sa, în caz contrar autorizarea reclamantei la ridicarea

construcțiilor.

Pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI

a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția necompetenței

funcționale a secției comerciale, prin întâmpinarea formulată pentru termenul

din 17 februarie 2009.

Prin cerere

precizatoare, formulată la 11 noiembrie 2008, reclamanta a solicitat

introducerea în cauză a pârâtei SC M.P.P.D. SRL, alături de SC P. SA urmare a

cesionării contractului de asociat în participațiune nr. 3225/1996.

Au fost invocate

dispozițiile art. 132 alin. (4) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea,

formulată la 26 august 2008, pârâta SC P. SA a solicitat respingerea acțiunii

ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în

subsidiar respingerea ca nefondată.

Prin cerere precizatoare,

înregistrată la 14 aprilie 2009, reclamanta a stabilit cadrul procesual,

învederând că înțelege să cheme în judecată pârâții MUNICIPIUL BUCUREȘTI,

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, SC M.P.P.D. SRL, OFICIUL DE CADASTRU ȘI

PUBLICITATE IMOBILIARĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI; totodată, a precizat obiectul

acțiunii constând în obligarea pârâtei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI de a

pune în posesia imobilului teren, situat în București, sector 3; constatarea

nulității absolute a contractului de asociere în participațiune nr. 3225/1996;

obligarea pârâtei Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a Municipiului

București de a radia mențiunea existentă în cartea funciară cu privire la

situația actuală a terenului; intabularea imobilului proprietatea reclamantei

pe numele acesteia.

Prin încheierea de la

26 mai 2009, pronunțată în dosar 28214/3/2008, Tribunalul București, secția a

III-a civilă, a dispus înaintarea dosarului secției comerciale a tribunalului.

A fost reținută

natura comercială a contractului a cărei nulitate se solicită a fi constatată.

Pricina a fost

înregistrată sub nr. 25.100/3/2009 pe rolul Tribunalului București, secția a

VI-a comercială.

Prin încheierea de la

17 februarie 2009, pronunțată în dosar nr. 48002/3/2008, tribunalul a respins

excepțiile litispendenței și conexitate ca neîntemeiate.

Prin încheierea de la

16 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 25100/3/2009, tribunalul cu

respectarea art. 164 C. proc. civ. a dispus conexarea dosarului la dosarul

48002/3/2005 și prin încheierea de la 20 aprilie 2010, pronunțată în dosar nr. 48002/3/2008,

tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, față

de obiectul cererii și față de cele constatate prin decizia civilă 1899 din 13

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București.

În cauză s-a

administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința

comercială nr. 7117 din 8 iunie 2010, pronunțată în dosar 48002/3/2008, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a respins excepțiile inadmisibilității și

a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta SC M.P.P.D. SA; a

respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată; a respins cererea de

chemare în garanție.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut cu privire la excepția

inadmisibilității întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., raportat

la obiectul cererii care privește nulitatea contractului de asociere în

participațiune, că titularul dreptului de proprietate este și titularul

acțiunii, a cărei admitere ar îndreptăți realizarea dreptului.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M.P.P.D. s-a reținut

calitatea de succesor în drepturi a SC S. ROMÂNIA SRL.

Cu privire la fondul

cauzei, instanța de fond a reținut că dreptul de proprietate al reclamantei asupra

terenului în suprafață de 700 m

1

s-a născut la data pronunțării

deciziei 1899/13 noiembrie 2007 de către Curtea de Apel București, iar

contractul a cărei nulitate se solicită a fi constatată a fost încheiat

anterior, în anul 1996.

Construcția a fost edificată

pe terenul în litigiu și recepționată conform procesului verbal întocmit la 30

septembrie 1997, astfel că la data încheierii contractului de asociere în

participațiune, întrucât reclamantei nu îi fusese recunoscut dreptul de

proprietate acesta era în mod legal exercitat de către Municipiul București,

neconstituind un caz de nulitate.

În consecință, a

reținut că pârâta P.M. exercită un drept de posesie și folosință asupra

terenului, izvorât din contractul de asociere în participațiune, fiind constructor

de bună credință al imobilului edificat pe teren; urmare a confirmării

validității contractului de asociere în participațiune și a constatării

legalității edificării construcțiilor au fost respinse cererile accesorii având

ca obiect punerea în posesie și radierea mențiunilor din cartea funciară.

Prin încheierea de la

14 septembrie 2010, Tribunalul București a admis cererea de îndreptare a erorii

materiale; a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul

sentinței comerciale nr. 7117 din 8 iunie 2010, în sensul menționării corecte a

denumirii pârâtei SC M.P.P.D. SA.

Prin sentința

comercială nr. 8654 din 14 septembrie 2010 a fost admisă cererea de completare

a dispozitivului sentinței comerciale 7117 din 8 iunie 2010, cerere formulată

de SC M.P.P.D. SA în sensul că a obligat reclamanta la plata sumei de 45.244

lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Au fost reținute

dispozițiile art. 281

2

și art. 274 C. proc. civ. și dovezile

administrate, respectiv înscrisuri probând admiterea taxei judiciare de timbru

și a onorariului de avocat.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamanta P.M., criticând hotărârea tribunalului pentru

motive de netemeinicie și nelegalitate.

La termenul din 27 iunie

2011, intimata SC M.P.P.D. SA a invocat excepțiile lipsei de interes, a lipsei

calității procesuale a apelantei reclamante, a inadmisibilității și a susținut excepția

autorității de lucru judecat invocată de intimatul Municipiul București.

Prin decizia

comercială nr. 348 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a respins ca nefondate excepțiile autorității lucrului judecat,

inadmisibilității, a lipsei calității procesuale active și a lipsei

interesului.

A respins, ca

nefondate, apelurile declarate de reclamanta P.M. împotriva sentinței

comerciale nr. 7117 din 8 iunie 2010 și împotriva sentinței comerciale nr. 8654

din 14 septembrie 2010, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, în dosarul nr. 48002/3/2008 și a obligat-o pe apelanta

reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat,

în cuantum de 24.800 lei.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

În primul rând, a

apreciat că nu poate fi reținută excepția de lucru judecat, nefiind întrunită

tripla identitate de obiect, părți și cauză, în speță cauzele pe care s-au

întemeiat cererile fiind diferite și nefiind întrunite cerințele art. 166 C.

proc. civ. raportat la art. 1201 C. civ.

Cu privire la

excepția inadmisibilității cererii raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001,

ce constituie legea specială incidentă acțiunii în revendicare de drept comun,

întrucât prin cererea formulată se tinde la probarea inclusiv a condițiilor

impuse de Legea nr. 10/2001, a apreciat că, în principiu, cererea este

admisibilă și a respins ca nefondată excepția.

În ce privește

excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active a

reclamantei au fost respinse, înlăturându-se susținerile referitoare la

calitatea de titular al dreptului de proprietate, întemeiate pe înscrisurile ce

nu au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei nr. 1899/2007, câtă vreme

această hotărâre nu a fost revizuită.

Pe fondul cauzei,

instanța de apel a reținut că reclamanta este titulara dreptului de proprietate

asupra terenului în suprafață de 700 mp situat inițial în sector 3, drept

dobândit prin prescripție achizitivă, așa cum s-a constatat prin decizia civilă

nr. 1899/2007.

A mai reținut că în

considerarea celor dispuse prin decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10

alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 și că la data constatării dreptului de

proprietate, prin uzucapiune, ca efect retroactiv de la 1932, prin decizia nr. 1899

din 13 noiembrie 2007, terenul era ocupat, pe acesta fiind edificate

construcții în temeiul contractului de asociere în participațiune 3225/1996 și

a autorizației de construcție nr. 86 din 10 februarie 1997, finalizată conform

procesului verbal de recepție a lucrărilor din data de 30 septembrie 1997.

Cu privire la

nulitatea contractului de asociere în participațiune nr. 3225/2996 a constatat că

la momentul încheierii actului, Municipiul București avea calitatea de

proprietar al terenului conform ofertei de donație autentificată nr. 2879 din 11

martie 1970, acceptată prin decizia C.P.M.B. nr. 376 din 27 martie 1973, pe

teren fiind edificată construcție nouă cu respectarea dispozițiilor legale în

vigoare.

Față de dispozițiile

art. 10 alin. (1) și (2) Legea 10/2001, incidente în cauză potrivit Deciziei

nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a apreciat ca

irelevante dispozițiile art. 1874 C. civ. potrivit cărora dreptul de

proprietate se consolidează retroactiv, în ceea ce privește cererea având ca

obiect restituirea în natură a terenului.

În aceste condiții, a

considerat că nu se poate aprecia că intimata Municipiul București a dispus cu

privire la dreptul de folosință asupra unui bun, fără a fi titular al dreptului

de proprietate, cu încălcarea principiului „nemo plus juris ad alium transferre

potest, quam ipse habet” și în raport cu acestea, a reținut că întemeiat prima

instanță a respins capătul de cerere având ca obiect nulitatea absolută a

contractului de asociere în participațiune nr. 3225/1996.

Pentru aceleași

considerente, a apreciat corectă și soluția respingerii capătului de cerere

privind repunerea în posesia imobilului teren. În fine, a mai reținut că

întrucât construcțiile au fost edificate cu bună credință în temeiul unui titlu

ce justifica folosința terenului, cu respectarea legislației în vigoare,

conform autorizației de construire emise de organele competente și cererea

având ca obiect ridicarea construcțiilor este neîntemeiată și drept consecință

a constatării valabilității contractului de asociere în participațiune, a apreciat

că întemeiat a fost respinsă și cererea având ca obiect radierea mențiunilor

privind construcția și dreptul de folosință asupra terenului.

În ceea ce privește

apelul formulat împotriva sentinței comerciale nr. 8654 din 14 septembrie 2010,

prin care s-a admis cererea de completare a dispozițiilor sentinței nr. 7117/2010

în sensul obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum

de 45.244 lei, instanța de apel a reținut că suma pretinsă este dovedită cu

înscrisuri depuse în copie certificată.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs reclamanta P.M., întemeindu-se pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea

în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a

sentinței comerciale nr. 7117 din 8 iunie 2010 și a sentinței comerciale nr. 8654

din 14 septembrie 2010, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, în dosarul nr. 48002/3/2008 și, pe fondul cauzei, admiterea

acțiunii sale, astfel cum aceasta a fost formulată.

Recurenta reclamantă

formulează, în esență, următoarele motive de recurs, prin care susține:

deciziei atacate, prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

deoarece hotărârea curții de apel nu analizează motivele invocate de parte,

ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii și cuprinde motive contradictorii

și străine de natura pricinii.

Din această perspectivă,

arată că:

a. În mod cu totul

nelegal, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au refuzat să aibă în

vedere în momentul soluționării cauzei temeiul de drept ce este incident, ca

urmare a constatării dreptului său de proprietate prin uzucapiune, conform

deciziei civile nr. 1899 din 13 noiembrie 2007 pronunțate de Curtea de Apel

București și care este cel prevăzut de art. 1874 C. civ.;

b. Instanța de apel

alcătuiește o motivare confuză și contradictorie, pornind de la aplicarea în prezenta

cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care nu au nici un fel de incidență

raportat la obiectul cauzei deduse judecății.

deciziei curții de apel, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

prin încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Invocând acest temei

legal, recurenta susține că în mod greșit instanța a reținut că reclamanta a

dobândit dreptul de proprietate asupra terenului la data pronunțării deciziei

civile nr. 1899 din 13 noiembrie 2007, în condițiile în care potrivit

dispozițiilor art. 1874 C. civ., dreptul de proprietate se consolidează retroactiv,

prescripția achizitivă operând din anul 1932, când autorii săi au construit o

casă pe acest teren, ulterior imobilul, construcție și teren, fiind preluat

fără temei legal.

Arată, de asemenea, că

în mod greșit instanța de apel a considerat că în cauză sunt aplicabile prevederile

art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în cazul în

care terenurile sunt ocupate de construcții noi autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă,

iar pentru suprafața ocupată de construcții urmând a fi despăgubită prin

echivalent, în condițiile în care construcțiile edificate pe terenul

proprietatea sa sunt demontabile, având caracter provizoriu și putând fi

ridicate și amplasate pe un alt teren.

Totodată, consideră

că dreptului său de proprietate nu i se poate opune un drept de concesiune

izvorât dintr-un contract de asociere în participațiune, în condițiile în care

statul nu deținea un titlu valabil asupra imobilului concesionat, încălcându-se

principiul ,,

nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet

”.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

criticilor exprimate în recurs, în raport de actele dosarului și de

dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

În ce privește primul

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

potrivit căruia se susține că hotărârea curții de apel neanalizând motivele

invocate de parte, nu conține o motivare efectivă, ceea ce echivalează cu

nemotivarea hotărârii, se observă că această critică nu este întemeiată,

întrucât, contrar susținerilor recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul

examinării de către instanță, iar hotărârea pronunțată, cu respectarea dispozițiilor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cuprinde motivele de fapt și de drept

pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, cât și pe cele pentru

care au fost înlăturate cererile părților.

Prin invocarea

aceluiași text legal, recurenta susține că instanțele au refuzat să aibă în

vedere la soluționarea cauzei temeiul de drept ce devine incident în speță ca

urmare a constatării dreptului său de proprietate prin uzucapiune prin decizia

Curții de Apel București nr. 1899 din 13 noiembrie 2007 și anume, dispozițiile

art. 1874 C. civ., conform cărora dreptul său de proprietate se consolidează

retroactiv, dându-se eronat relevanță dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ce nu

sunt incidente în prezenta cauză, în raport de obiectul litigiului dedus

judecății.

Nici această critică

nu este întemeiată.

Se constată astfel că

recurenta reproșează instanței de apel că deși reține calitatea sa de proprietar

în baza deciziei nr. 1899 din 13 noiembrie 2007, totuși nu înțelege să-i acorde

beneficiile depline rezultate ca urmare a dobândirii acestui drept, apreciind greșit

că aceasta ar însemna încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 10/2001, care nici măcar nu sunt incidente în această cauză al cărui

obiect îl constituie constatarea nulității absolute a contractului de asociere

în participațiune încheiat cu un neproprietar.

Or, această susținere

nu poate fi primită atâta vreme cât din actele dosarului rezultă că reclamanta

printr-o cerere conexă a sesizat instanța de fond și cu un capăt de cerere

vizând punerea în posesie a imobilului teren, așa încât se constată că obiectul

celor două cauze conexe îl constituie – declararea nulității parțiale a

contractului pentru suprafața de 700 mp teren recunoscut în proprietatea

reclamantei;

- punerea în posesie

pentru acest teren;

- obligarea pârâtei

să ridice construcțiile edificate pe teren;

- radierea din cartea

funciară a mențiunilor privind contractul și construcțiile.

În această

împrejurare, având în vedere că acțiunea reclamantei cuprinde și un capăt de

cerere privind restituirea în natură a terenului, în mod corect curtea de apel

a apreciat că devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 10/2001, în considerarea celor dispuse prin decizia nr. 33 din 9 iunie 2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind irelevante

dispozițiile art. 1874 C. civ., conform cărora dreptul de proprietate se

consolidează retroactiv.

De altfel, capătul de

cerere privind retrocedarea în natură a fost respins irevocabil chiar prin decizia

nr. 1899 din 13 noiembrie 2007, pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea de

față.

În ce privește cel

de-al doilea motiv de recurs fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., prin formularea căruia recurenta reclamantă susține, concluzionând

că dreptului său de proprietate nu i se poate opune un drept de concesiune

izvorât dintr-un contract de asociere în participațiune, în condițiile în care

statul nu deține un titlu valabil asupra imobilului concesionat, pentru că s-ar

încălca astfel principiul ,,

nemo plus juris ad alium transferre potest quam

ipse habet

”, se constată că este de asemenea neîntemeiat.

Se observă astfel că

instanța de apel a avut în vedere expertiza extrajudiciară efectuată în cauză

din care a rezultat că la data constatării dreptului de proprietate prin

uzucapiune, terenul era ocupat,- pe acest teren fiind edificate cu bună

credință construcții în temeiul contractului de asociere în participațiune

3225/1996, a autorizației de construcție nr. 86 din 10 februarie 1997 și

procesului verbal de recepție a lucrărilor din 30 septembrie 1997, deci a unui

titlu ce justifica folosința terenului, iar la momentul încheierii

contractului, Municipiul București avea calitatea de proprietar al terenului

conform ofertei de donație autentificată sub nr. 2879 din 11 martie 1970,

acceptată prin decizia C.P.M.B. nr. 376 din 27 martie 1973.

Prin urmare,

constatându-se valabilitatea contractului de asociere în participațiune, în mod

judicios s-a apreciat că nu se poate reține că intimatul Municipiul București a

dispus cu privire la dreptul de folosință asupra unui bun, fără a fi titularul

dreptului de proprietate, cu încălcarea principiului

,,

nemo plus juris

ad alium transferre potest quam ipse habet

” – așa cum eronat susține recurenta

și de asemenea judicios s-a apreciat că soluția de respingere a capătului de

cerere vizând constatarea nulității absolute a contractului de asociere în

participațiune nr. 3225/1996, a celui privind repunerea în posesia imobilului

teren, ca și cererea având ca obiect radierea mențiunilor privind construcția

dreptului de folosință asupra terenului este corectă și a fost menținută ca

atare.

În consecință,

reținându-se că recurenta reclamantă nu a formulat nici un motiv de recurs

întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să justifice casarea ori modificarea deciziei

curții de apel, aceasta va fi păstrată, ca fiind legală și în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză de

către reclamanta P.M. se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta P.M. împotriva deciziei comerciale nr. 348 din 27 iunie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2012.