ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2764/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1586 din 23 octombrie 2008 a respins excepția de necompetență funcțională a acestei instanțe și a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București, declinând competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A.D.S. cu sediul social în București în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SRL cu sediul social în București, în favoarea Judecătoriei Sector 5. Cu privire la excepția de necompetență funcțională a Tribunalului, respectiv la natura civilă sau comercială a litigiului, s-a reținut că obiectul cauzei îl constituie obligarea pârâtei la plata unor pretenții care nu decurg dintr-un contract comercial, ci dintr-un fapt juridic ilicit, compatibil cu îmbogățirea fără justă cauză.

Cum în prezentul litigiu, ambele societăți nu au desfășurat o faptă obiectivă de comerț, nefiind încheiat nici un contract comercial, apare evidentă natura civilă a cauzei, care atrage competența unei instanțe civile și nu comerciale. Excepția necompetenței materiale a tribunalului a fost admisă având în vedere că potrivit art. 1 C. proc. civ. judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, iar în condițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 tribunalul judecă procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde de lei. Curtea de Apel București - secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală prin decizia civilă nr. 159/R din 17 martie 2009 a admis recursul formulat de reclamanta A.D.S.

împotriva sentinței civile nr. 1586 din 23 octombrie 2008 a Tribunalului București - secția a IV-a civilă pe care a casat-o și a trimis cauza spre judecare Tribunalului București - secția comercială. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a stabilit că potrivit art. 3 și următoarele din codul comercial sunt supuse legilor comerciale nu numai raporturile rezultate din actele juridice ci și raporturile izvorâte din faptele juridice, săvârșite de către comercianți în legătură cu activitatea lor comercială. La rândul lui art. 4 C. com. instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, indiferent că izvorăsc din contracte sau din fapte ilicite sau licite. Din punct de vedere al părților în speță operează prezumția de comercialitate, nefăcându-se dovada răsturnării acestei excepții.

Litigiul are o natură evident comercială, fiind de competența tribunalului în condițiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., deoarece valoarea pretențiilor care constituie obiectul material al acțiunii se ridică la suma de 213.688,13 lei. Tribunalul București - secția a VI-a comercială prin sentința comercială nr. 6269 din 12 mai 2010 a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active și ca nefondată acțiunea reclamantei A.D.S. în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SRL București. În fundamentarea acestei soluții s-a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei este neîntemeiată prin aceea că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001 prevăd că A.D.S.

au prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului agricol al statului, administrează terenurile cu destinație agricolă aparținând domeniului public și privat al statului, aflate în exploatarea societăților naționale, a institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, concesionează și da în arendă astfel de terenuri. Referitor la fondul cauzei s-a reținut că reclamanta nu a probat susținerea potrivit căreia pârâta a exploatat în perioada 1 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007 o parte din terenul deținut anterior de Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Cultura Sfeclei de Zahăr Giurgiu, respectiv suprafața de 160,68 ha aflată în tarlaua 15 - parcela 36 pe teritoriul administrativ al comunei Frățești - Giurgiu și suprafața de 54,54 ha aflată în tarlaua 17 - parcela 38 din aceiași comună.

Cele două procese-verbale, încheiate la data de 14 iulie 2006 și 3 mai 2007, nu dovedesc că pârâta a exploatat terenurile agricole descrise anterior, iar pe de altă parte în situația în care starea de fapt consemnată ar fi reală, reclamanta deși a cunoscut încă din data de 14 iulie 2006 împrejurarea că pârâta folosește terenurile în lipsa unui contract de concesiune și tară a plăti redevența, nu a împiedicat-o în nici un fel la desfășurarea acestor activități, dându-și astfel un acord tacit pentru folosirea gratuită a terenurilor. Curtea de Apel București - secția a VI-a comercială prin decizia comercială nr. 497 din 8 decembrie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei A.D.S. împotriva sentinței comerciale nr. 6269 din 19 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București - secția a VI-a comercială fiind preluate în esență argumentele instanței de fond.

Împotriva deciziei comerciale nr. 497 din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel București - secția a VI-a comercială a promovat recurs reclamanta A.D.S. care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii principale și în final obligarea pârâtei la plata sumei de 213.688,16 lei Ron reprezentând valoarea folosinței terenului agricol proprietatea statului, în suprafață de 215,58 ha aflat în administrația Stațiunii de Cercetare și Producție pentru Cultura Sfeclei de Zahăr Giurgiu.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că în mod greșit instanța de apel a considerat că procesele-verbale de constatare a exploatării abuzive nu sunt în măsură să dovedească că pârâta a exploatat suprafața de 215,22 ha teren cu destinație agricolă, precum și existența acordului tacit al A.D.S. în vederea folosinței gratuite a terenului. Intimata-pârâtă SC C.A. SRL a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului reclamantei, întrucât motivele în susținerea recursului nu se încadrează în nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar pe fond respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurentă, precum și excepția invocată de pârâtă, urmează a respinge atât excepția nulității recursului invocată de intimata SC C.A.

SRL cât și recursul reclamantei A.D.S. pentru următoarele considerente. Așa cum a evidențiat constant doctrina și jurisprudența, sancțiunea nulității recursului nu intervine doar în situația în care motivarea cererii lipsește cu desăvârșire, ci și atunci când recurentul nu indică nici unul dintre cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile imperative ale art. 304 C. proc. civ., mărginindu-se numai la reluarea susținerilor formulate în fazele procesuale anterioare și a căror încadrare într-unui din motivele de casare prevăzute de lege devine imposibilă. Recurenta-reclamantă A.D.S., a indicat cu rigurozitate în cererea de recurs motivată că temeiul de drept îl constituie dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., care vizează motivul de nelegalitate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Mai mult, toate criticile detaliate aduse deciziei pronunțate în apel, au legătură cu aceasta, astfel că nu poate fi primită excepția nulității recursului prin aplicarea regimului sancționator procedural instituit de art. 306 C. proc. civ. Din verificarea întregii documentații, rezultă că reclamanta A.D.S., prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei SC C.A.

SRL, în baza principiului îmbogățirii tară justă cauză, la plata sumei de 213.688,16 lei reprezentând valoarea folosinței terenului agricol proprietate a statului, în suprafață de 215,58 ha teren agricol, ce s-a aflat în administrarea Stațiunii de Cercetare și Producție pentru Cultura Sfeclei de Zahăr județul Giurgiu, fără titlu valabil de la data de 1 aprilie 2006 până la data de 30 septembrie 2007 precum și actualizarea sumei de la momentul plății efective. Este adevărat că prin cele două procese-verbale încheiate la 14 iulie 2006 și 3 mai 2007, de câte o comisie constituită conform Ordinului comun al M.A.A.P. nr. 101 și 230 al MI, formată din reprezentanți ai D.A.D.R., A.D.S., I.J.P. Giurgiu și al prefecturii Giurgiu s-a constatat că terenurile agricole descrise anterior au fost cultivate cu porumb, orzoaica de primăvară, grâu și soia de către pârâta SC C.A.

SRL. Corect au apreciat instanțele judecătorești anterioare că cele două procese-verbale reprezintă singurele probe administrate de reclamantă și în condițiile contestării situației de fapt de către societatea pârâtă, nu a dovedit cu certitudine exploatarea celor două terenuri agricole în suprafață de 160,18 ha și 54,54 ha pe perioada precizată în acțiunea principală. Din această perspectivă erau necesare mai multe elemente care să determine că pârâta a folosit cu caracter de continuitate suprafețele de teren în litigiu și o probațiune completă care să lămurească și să convingă că ea este aceea care a efectuat culturile menționate în cele două procese-verbale, mai ales că între părți nu au existat raporturi de natură contractuală prin care să fie stabilite drepturi și obligații reciproce.

Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă SC C.A. SRL și recursul declarat de reclamanta A.D.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 497 din 8 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă SC C.A. SRL București. Respinge recursul declarat de reclamanta A.D.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 497 din 8 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 septembrie 2011.