ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2764/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1586 din 23 octombrie

2008 a respins excepția de necompetență funcțională a acestei instanțe și a

admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București, declinând

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A.D.S. cu sediul

social în București în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SRL cu sediul social în

București, în favoarea Judecătoriei Sector 5.

Cu

privire la excepția de necompetență funcțională a Tribunalului, respectiv la

natura civilă sau comercială a litigiului, s-a reținut că obiectul cauzei îl

constituie obligarea pârâtei la plata unor pretenții care nu decurg dintr-un

contract comercial, ci dintr-un fapt juridic ilicit, compatibil cu îmbogățirea

fără justă cauză.

Cum în

prezentul litigiu, ambele societăți nu au desfășurat o faptă obiectivă de

comerț, nefiind încheiat nici un contract comercial, apare evidentă natura

civilă a cauzei, care atrage competența unei instanțe civile și nu comerciale.

Excepția

necompetenței materiale a tribunalului a fost admisă având în vedere că

potrivit art. 1 C. proc. civ. judecătoriile judecă în primă instanță toate

procesele și cererile în afară de cele date prin lege în competența altor

instanțe, iar în condițiile art. 2 pct. 1

lit.

b)

C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005

tribunalul judecă procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o

valoare de peste 5 miliarde de lei.

Curtea

de Apel București - secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală prin decizia civilă nr. 159/R din 17 martie 2009 a admis recursul

formulat de reclamanta A.D.S. împotriva sentinței civile nr. 1586 din 23

octombrie 2008 a Tribunalului București - secția a IV-a civilă pe care a

casat-o și a trimis cauza spre judecare Tribunalului București - secția comercială.

Pentru a decide astfel, instanța de

recurs a stabilit că potrivit art. 3 și următoarele din codul comercial sunt supuse

legilor comerciale nu numai raporturile rezultate din actele juridice ci și

raporturile izvorâte din faptele juridice, săvârșite de către comercianți în

legătură cu activitatea lor comercială.

La rândul lui art. 4 C. com. instituie

o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului,

indiferent că izvorăsc din contracte sau din fapte ilicite sau licite.

Din

punct de vedere al părților în speță operează prezumția de comercialitate, nefăcându-se

dovada răsturnării acestei excepții.

Litigiul are o natură evident

comercială, fiind de competența tribunalului în condițiile art. 2

alin. (1)

pct. 1 lit. a) C. proc. civ.,

deoarece valoarea pretențiilor care constituie obiectul material al acțiunii se

ridică la suma de 213.688,13 lei.

Tribunalul

București - secția a VI-a comercială prin sentința comercială nr. 6269 din 12

mai 2010 a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active

și ca nefondată acțiunea reclamantei A.D.S. în contradictoriu cu pârâta SC C.A.

SRL București.

În fundamentarea acestei soluții s-a

apreciat că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei este

neîntemeiată prin aceea că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001

prevăd că A.D.S. au prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor

cu destinație agricolă aparținând domeniului agricol al statului, administrează

terenurile cu destinație agricolă aparținând domeniului public și privat al

statului, aflate în exploatarea societăților naționale, a institutelor și

stațiunilor de cercetare și producție agricolă, concesionează și da în arendă

astfel de terenuri.

Referitor la fondul cauzei s-a reținut

că reclamanta nu a probat susținerea potrivit căreia pârâta a exploatat în

perioada 1 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007 o parte din terenul deținut

anterior de Stațiunea de Cercetare și Producție pentru Cultura Sfeclei de Zahăr

Giurgiu, respectiv suprafața de 160,68 ha aflată în tarlaua 15 - parcela 36 pe

teritoriul administrativ al comunei Frățești - Giurgiu și suprafața de 54,54 ha

aflată în tarlaua 17 - parcela 38 din aceiași comună.

Cele două procese-verbale, încheiate

la data de 14 iulie 2006 și 3 mai 2007, nu dovedesc că pârâta a exploatat

terenurile agricole descrise anterior, iar pe de altă parte în situația în care

starea de fapt consemnată ar fi reală, reclamanta deși a cunoscut încă din data

de 14 iulie 2006 împrejurarea că pârâta folosește terenurile în lipsa unui

contract de concesiune și tară a plăti redevența, nu a împiedicat-o în nici un

fel la desfășurarea acestor activități, dându-și astfel un acord tacit pentru

folosirea gratuită a terenurilor.

Curtea

de Apel București - secția a VI-a comercială prin decizia comercială nr. 497

din 8 decembrie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei A.D.S. împotriva

sentinței comerciale nr. 6269 din 19 mai 2010 pronunțată de Tribunalul

București - secția a VI-a comercială fiind preluate în esență argumentele

instanței de fond.

Împotriva deciziei comerciale nr. 497

din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel București - secția a VI-a comercială a

promovat recurs reclamanta A.D.S. care a criticat această hotărâre

judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei

atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii principale și în final

obligarea pârâtei la plata sumei de 213.688,16 lei Ron reprezentând valoarea

folosinței terenului agricol proprietatea statului, în suprafață de 215,58 ha

aflat în administrația Stațiunii de Cercetare și Producție pentru Cultura

Sfeclei de Zahăr Giurgiu.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a

evocat împrejurarea că în mod greșit instanța de apel a considerat că

procesele-verbale de constatare a exploatării abuzive nu sunt în măsură să

dovedească că pârâta a exploatat suprafața de 215,22 ha teren cu destinație

agricolă, precum și existența acordului tacit al A.D.S. în vederea folosinței

gratuite a terenului.

Intimata-pârâtă SC C.A. SRL a depus

întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului reclamantei, întrucât

motivele în susținerea recursului nu se încadrează în nici unul din motivele de

casare sau modificare prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.,

iar pe fond respingerea recursului.

Înalta

Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate

criticile aduse de recurentă, precum și excepția invocată de pârâtă, urmează a

respinge atât excepția nulității recursului invocată de intimata SC C.A. SRL

cât și recursul reclamantei A.D.S. pentru următoarele considerente.

Așa cum a evidențiat constant doctrina

și jurisprudența, sancțiunea nulității recursului nu intervine doar în situația

în care motivarea cererii lipsește cu desăvârșire, ci și atunci când recurentul

nu indică nici unul dintre cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de

dispozițiile imperative ale art. 304 C. proc. civ., mărginindu-se numai la

reluarea susținerilor formulate în fazele procesuale anterioare și a căror

încadrare într-unui din motivele de casare prevăzute de lege devine imposibilă.

Recurenta-reclamantă A.D.S., a indicat

cu rigurozitate în cererea de recurs motivată că temeiul de drept îl constituie

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează motivul de

nelegalitate când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Mai

mult, toate criticile detaliate aduse deciziei pronunțate în apel, au legătură

cu aceasta, astfel că nu poate fi primită excepția nulității recursului prin

aplicarea regimului sancționator procedural instituit de art. 306 C. proc. civ.

Din

verificarea întregii documentații, rezultă că reclamanta A.D.S., prin cererea

de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei SC C.A. SRL, în baza

principiului îmbogățirii tară justă cauză, la plata sumei de 213.688,16 lei

reprezentând valoarea folosinței terenului agricol proprietate a statului, în

suprafață de 215,58 ha teren agricol, ce s-a aflat în administrarea Stațiunii

de Cercetare și Producție pentru Cultura Sfeclei de Zahăr județul Giurgiu, fără

titlu valabil de la data de 1 aprilie 2006 până la data de 30 septembrie 2007

precum și actualizarea sumei de la momentul plății efective.

Este

adevărat că prin cele două procese-verbale încheiate la 14 iulie 2006 și 3 mai

2007, de câte o comisie constituită conform Ordinului comun al M.A.A.P. nr. 101

și 230 al MI, formată din reprezentanți ai D.A.D.R., A.D.S., I.J.P. Giurgiu și

al prefecturii Giurgiu s-a constatat că terenurile agricole descrise anterior

au fost cultivate cu porumb, orzoaica de primăvară, grâu și soia de către

pârâta SC C.A. SRL.

Corect

au apreciat instanțele judecătorești anterioare că cele două procese-verbale

reprezintă singurele probe administrate de reclamantă și în condițiile

contestării situației de fapt de către societatea pârâtă, nu a dovedit cu

certitudine exploatarea celor două terenuri agricole în suprafață de 160,18 ha

și 54,54 ha pe perioada precizată în acțiunea principală.

Din

această perspectivă erau necesare mai multe elemente care să determine că

pârâta a folosit cu caracter de continuitate suprafețele de teren în litigiu și

o probațiune completă care să lămurească și să convingă că ea este aceea care a

efectuat culturile menționate în cele două procese-verbale, mai ales că între

părți nu au existat raporturi de natură contractuală prin care să fie stabilite

drepturi și obligații reciproce.

Pentru aceste rațiuni, urmează a

respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă SC C.A. SRL

și recursul declarat de reclamanta A.D.S. București împotriva deciziei

comerciale nr. 497 din 8 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București

- secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele

prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului

invocată de intimata-pârâtă SC C.A. SRL București.

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.D.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 497 din 8

decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 22 septembrie 2011.