Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.03.2011
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2178/2011

HOTĂRÂRE
10.03.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2178/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 397 din 19 martie 2009, Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București; a declinat competența materială de soluționare a cererii formulate reclamanții M.H.N., C.V.S., M.E.A., I.A. și I.S., în contradictoriu cu pârâta C.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea acestuia. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 31 iunie 2006, sub nr. 17503/299/2006, reclamanții M.H.N., C.V.S., M.E.A., I.A.

și I.S. au chemat în judecată pe pârâta C.L., și au solicitat instanței să dispună obligarea acesteia să le restituie în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în București, sector 1, compus din vestibul, cameră, coridor, camera, bucătărie, baie, camera, baie, două terase, boxă, în suprafață utilă de 84,91 mp. Reclamanții au mai solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. In motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorului lor, I.M. și a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 92/1950. Pârâta deține acest imobil în baza unui contract de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.

În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile prevăzute de art. 480 și urm. C. civ. Prin sentința civilă nr. 4758 din 10 aprilie 2008, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții M.H.N., C.V.S., M.E.A., I.A. și I.S., în contradictoriu cu pârâta C.L., în favoarea Tribunalului București, reținând că valoarea de circulație a imobilului în litigiu este mai mare de 500.000 lei, în cauză fiind astfel aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 2 pct. b C. proc. civ.

A avut în vedere concluziile raportului de expertiza efectuat în cauză și depus la dosar la data de 12 martie 2008. Pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 19764/3/2008, la data de 24 mai 2008, iar la termenul de judecată din 26 iunie 2008, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize tehnice construcții pentru stabilirea valorii de circulație pe care o avea imobilul în litigiu la data de 30 iunie 2006, dată la care reclamanții au investit Judecătoria sectorului 1 București cu soluționarea acțiunii în revendicare. Acest raport de expertiză a fost efectuat de expert C.C.

și a fost depus la dosar la data de 12 decembrie 2008. Pârâta a formulat obiecțiuni, ce au fost încuviințate de tribunal, iar răspunsul la acestea a fost depus la dosarul cauzei la data de 18 februarie 2009. Conform concluziilor raportului de expertiză, la data de 30 iunie 2006, data sesizării instanței de către reclamanți cu soluționarea cererii de constituie obiectul acestui dosar, imobilul în litigiu avea o valoare de circulație de 181.385 lei/RON. Pentru acest motiv, la termenul de judecată din data de 19 martie 2009, tribunalul a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, excepție pe care o a admis-o, pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., „tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materia civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei". În temeiul dispozițiilor legale menționate, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența materială de soluționare a cererii formulate de reclamanți în favoare Judecătoriei Sectorului 1 București. În temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 20 și urm. C. proc. civ., a constatat ivit conflict negativ de competență și a trimis dosarul Curții de Apel București, pentru soluționarea acestuia. Prin decizia civilă nr. 42 F din 27 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a stabilit competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanții M.H.N., C.V.S., M.E.A., I.A.

și I.S., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând, în esență, cu privire la conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București, secția a III-a civilă, și Judecătoria sectorului 1 București, că, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care conflictul s-a născut între o judecătorie și un tribunal, competentă este curtea de apel respectivă, în speță, Curtea de Apel București. Potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoria judecă în primă instanță toate procesele și cererile în afara celor date prin lege în competența altor instanțe, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă procesele și cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

Or, în speță, valoarea obiectului cererii supuse analizei, care a fost calculată la data sesizării instanței de judecată, față de care instanța trebuie să-și verifice competența materială, este de 181.385 lei, așa cum reiese din concluziile raportului de expertiză efectuat, astfel că Judecătoriei sectorului 1 București îi revine competența materială de soluționare a cauzei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.L., criticând-o pentru nelegalitate, iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele: Hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanța nu a analizat modalitățile în care s-a dispus asupra probatoriului de către Tribunalul București, in condițiile in care pârâta solicitase acordarea unui termen pentru lipsa de apărare, în temeiul art. 156 C. proc.

civ., cerere dovedită prin imposibilitatea de prezentare a avocatului ales. Mai mult, astfel cum rezulta din încheierea de ședința de la acel termen, instanța nici măcar nu s-a pronunțat motivat in sensul admiterii sau respingerii cererii respective. Instanța a dat prevalență celei de-a doua expertize, administrată tot în faza fondului, dar de către o alta instanța, care a dispus efectuarea acesteia in condițiile in care acesta proba fusese deja administrata, fără a dispune vreo măsura cu privire la cea dintâi expertiza, cu încălcarea evidenta a prevederilor art. 160 C. proc. civ., astfel că în dosarul cauzei exista două expertize, administrate în aceeași fază procesuală (fond), cu concluzii diferite, instanța dând preferabilitate celei de-a doua expertize, în afara oricărui temei legal.

Or, refacerea raportului de expertiza se putea face numai pentru motive temeinice, motive care evident nu există si nici nu au fost avute în vedere de către instanță. Instanța fondului nu a avut in vedere nici că prin prima expertiza se ajunsese deja la o concluzie, iar orice dezbatere cu privire la eventualele obiecțiuni ale părții adverse trebuia sa aibă loc in condiții de contradictorialitate și în fața unei instanțe a cărei competență materială să fie stabilită în mod definitiv și irevocabil. S-a mai arătat, că instanța nu a avut în vedere împrejurarea că Judecătoria sectorului 1 se pronunțase deja cu privire la obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de reclamanți privind valoarea imobilului, astfel că Tribunalului București nu putea încuviința o nouă expertiză ca urmare a acelorași obiecțiuni.

Calea pe care reclamanții o aveau în ipoteza în care erau nemulțumiți de soluția pronunțata de Judecătoria sectorului 1 București era cea a recursului împotriva sentinței de declinare si nu de a solicita tribunalului să repună in discuția părților obiecțiunile la raportul de expertiza. În condițiile in care tribunalul nu a anulat, în baza vreun temei de drept procesual, toate actele de procedură si dovezile administrate de Judecătoria sectorului 1 București, atât instanța, cât și părțile sunt ținute de dispozițiile instanței necompetente, dezlegările date de aceasta intrând sub puterea lucrului judecat, dacă nu au fost contestate prin căile de atac aflate la îndemâna părților.

În raport de modalitatea de derulare a procesului, Tribunalul București a acționat ca o veritabilă instanță de apel, întrucât, în loc să continue procesul început la Judecătoria Sectorului 1 din punctul in care rămăsese la data declinării, a nesocotit măsurile deja dispuse, acționând ca o veritabilă instanță de control judiciar, refăcând probatoriile deja administrate. S-a conchis, că instanța, în analizarea conflictului negativ de competență, trebuia să analizeze în primul rând legalitatea mijloacelor prin care s-a ajuns la acest conflict și, mai mult decât atât, avea obligația de a verifica temeinicia conținutului celor două rapoarte de expertiză, prin raportare la obiecțiunile la expertiza întocmită în cauză.

De aceea, în mod greșit Curtea de Apel București a dat prevalență celui de-al doilea raport de expertiză, în condițiile în care nici măcar nu a analizat conținutul de fond al acestuia, criteriile de preferință ale celui din urmă fiind aleatorii și dincolo de posibilitatea de cenzură a instanței de control. Examinând sentința în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat pentru următoarele considerente: Obiectul prezentului litigiu îl constituie acțiunea în revendicare, cerere cu caracter patrimonial, privind imobilul situat în București, sector 1, formulată de intimații-reclamanți în contradictoriu cu recurenta-pârâtă.

Prin decizia recurată s-a soluționat conflictul negativ de competență, potrivit art. 22 alin. (2 ) C. proc. civ., ivit între Judecătoria sectorului 1 București și Tribunalul București. Acțiunea reclamanților a fost promovată la 31 iunie 2006, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, iar această instanță, având în vedere valoarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză pentru anul 2008, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Tribunalul București, pentru soluționarea excepției necompetentei materiale în soluționarea cauzei, invocată, din oficiu, la termenul din 26 iunie 2006, a dispus efectuarea unei expertize care să identifice imobilul și să stabilească valoarea exactă a acestuia la momentul introducerii acțiunii, la 30 iunie 2006, iar din concluziile acestuia rezultă că la momentul respectiv valoarea obiectului litigiului era de 181.385 RON.

Potrivit art. 18 1 C. proc. civ. „instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoare a obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect”. Prin urmare, potrivit acestei dispoziții legale, în soluționarea conflictului negativ de competență, instanța învestită trebuia să aibă în vedere valoarea obiectului litigiului de la data introducerii acțiunii, ce a fost stabilită numai prin cel de-al doilea raport de expertiză, așa cum corect a procedat tribunalul și nu valoarea stabilită, prin expertiză tehnică, la peste doi ani de la data învestirii instanței, chiar dacă ulterior învestirii au intervenit modificări în ceea ce privește cuantumul acesteia.

De aceea, cu respectarea dispozițiilor art. 18 1 C. proc. civ., Curtea de Apel București, soluționând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București și Judecătoria Sectorului 1 București, legal, față de valoarea obiectului litigiului la data investirii instanței de 181.385 lei RON, a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Celelalte critici formulate de recurenta - pârâtă privind eventuale greșeli de judecată în dosarul în care Tribunalul București, secția a III-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 397 din 19 martie 2009, nu pot fi primite și analizate pe calea prezentului recurs, deoarece această hotărâre este irevocabilă, pe de o parte, iar, pe de altă parte, pârâta a avut deschisă calea de atac a recursului împotriva acestei sentințe, pe care, de altfel, a și exercitat-o, și în care a formulat critici pe acest aspect, recurs ce a fost soluționat prin decizia nr. 1377 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.L.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.L. împotriva sentinței nr. 42F din 27 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-07-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5909/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 iunie 2007 sub nr. 13432/299/2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamantele P.B. și P.V.M., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.E
ÎCCJ 2013-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1631/2013
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, sub nr. 14193/299/2007, reclamantul B.R. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, Bo.R. și Bo.E., solicitând instanței să constate că apartamentul nr. 2 s
ÎCCJ 2011-11-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8440/2011
tă să lase reclamantei-pârâte în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, Str. I., sector 2, compus din trei camere, bucătărie, balcon, în exclusivitate și cămară, vestibul, culoar, boxă și WC în comun, cota indiviză de
ÎCCJ 2015-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 637/2015
24 ianuarie 2006, a casat, în parte, decizia menționată și a trimis cauza, spre rejudecare, instanței de apel, pentru soluționarea, pe fond, a capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare di
ÎCCJ 2012-10-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6274/2012
Asupra recursului civil de față; Prin Decizia nr. 836/A din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcți
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă