ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2178/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 397 din 19 martie 2009, Tribunalul București, secția a III a civilă, a

admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București; a declinat

competența materială de soluționare a cererii formulate reclamanții M.H.N., C.V.S.,

M.E.A., I.A. și I.S., în contradictoriu cu pârâta C.L., în favoarea

Judecătoriei Sectorului 1 București; a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a trimis dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea

acestuia.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 31 iunie 2006, sub nr.

17503/299/2006, reclamanții M.H.N., C.V.S., M.E.A., I.A. și I.S. au chemat în

judecată pe pârâta C.L., și au solicitat instanței să dispună obligarea

acesteia să le restituie în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în

București, sector 1, compus din vestibul, cameră, coridor, camera, bucătărie,

baie, camera, baie, două terase, boxă, în suprafață utilă de 84,91 mp.

Reclamanții au mai solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii,

reclamanții au arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorului lor,

I.M. și a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 92/1950. Pârâta deține

acest imobil în baza unui contract de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul

Legii nr. 112/1995.

În drept, reclamanții

și-au întemeiat cererea pe dispozițiile prevăzute de art. 480 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă

nr. 4758 din 10 aprilie 2008, Judecătoria sectorului 1 București a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a

cererii formulate de reclamanții M.H.N., C.V.S., M.E.A., I.A. și I.S., în

contradictoriu cu pârâta C.L., în favoarea Tribunalului București, reținând că valoarea

de circulație a imobilului în litigiu este mai mare de 500.000 lei, în cauză

fiind astfel aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 2 pct. b C. proc. civ. A

avut în vedere concluziile raportului de expertiza efectuat în cauză și depus

la dosar la data de 12 martie 2008.

Pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr.

19764/3/2008, la data de 24 mai 2008, iar la termenul de judecată din 26 iunie

2008, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize tehnice construcții pentru

stabilirea valorii de circulație pe care o avea imobilul în litigiu la data de

30 iunie 2006, dată la care reclamanții au investit Judecătoria sectorului 1

București cu soluționarea acțiunii în revendicare. Acest raport de expertiză a

fost efectuat de expert C.C. și a fost depus la dosar la data de 12 decembrie

răspunsul la acestea a fost depus la dosarul cauzei la data de 18 februarie

2009.

Conform concluziilor

raportului de expertiză, la data de 30 iunie 2006, data sesizării instanței de

către reclamanți cu soluționarea cererii de constituie obiectul acestui dosar,

imobilul în litigiu avea o valoare de circulație de 181.385 lei/RON.

Pentru acest motiv,

la termenul de judecată din data de 19 martie 2009, tribunalul a pus în

discuția părților excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, excepție

pe care o a admis-o, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor

prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., „tribunalul judecă în primă

instanță procesele și cererile în materia civilă al căror obiect are o valoare

de peste 500.000 lei".

În temeiul

dispozițiilor legale menționate, tribunalul a admis excepția necompetenței

materiale a acestei instanțe și a declinat competența materială de soluționare

a cererii formulate de reclamanți în favoare Judecătoriei Sectorului 1

București.

În temeiul

dispozițiilor prevăzute de art. 20 și urm. C. proc. civ., a constatat ivit conflict

negativ de competență și a trimis dosarul Curții de Apel București, pentru

soluționarea acestuia.

Prin decizia civilă

nr. 42 F din 27 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

stabilit competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanții M.H.N.,

C.V.S., M.E.A., I.A. și I.S., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București,

reținând, în esență, cu privire la conflictul negativ de competență ivit între

Tribunalul București, secția a III-a civilă, și Judecătoria sectorului 1

București, că, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care

conflictul s-a născut între o judecătorie și un tribunal, competentă este curtea

de apel respectivă, în speță, Curtea de Apel București.

Potrivit art. 1 pct.

1 C. proc. civ., judecătoria judecă în primă instanță toate procesele și

cererile în afara celor date prin lege în competența altor instanțe, iar

potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă procesele și

cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

Or, în speță,

valoarea obiectului cererii supuse analizei, care a fost calculată la data

sesizării instanței de judecată, față de care instanța trebuie să-și verifice

competența materială, este de 181.385 lei, așa cum reiese din concluziile raportului

de expertiză efectuat, astfel că Judecătoriei sectorului 1 București îi revine

competența materială de soluționare a cauzei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.L., criticând-o pentru

nelegalitate, iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele:

Hotărârea recurată este

nelegală, întrucât instanța nu a analizat modalitățile în care s-a dispus

asupra probatoriului de către Tribunalul București, in condițiile in care pârâta

solicitase acordarea unui termen pentru lipsa de apărare, în temeiul art. 156 C.

proc. civ., cerere dovedită prin imposibilitatea de prezentare a avocatului

ales. Mai mult, astfel cum rezulta din încheierea de ședința de la acel termen,

instanța nici măcar nu s-a pronunțat motivat in sensul admiterii sau

respingerii cererii respective.

Instanța a dat

prevalență celei de-a doua expertize, administrată tot în faza fondului, dar de

către o alta instanța, care a dispus efectuarea acesteia in condițiile in care acesta

proba fusese deja administrata, fără a dispune vreo măsura cu privire la cea

dintâi expertiza, cu încălcarea evidenta a prevederilor art. 160 C. proc. civ.,

astfel că în dosarul cauzei exista două expertize, administrate în aceeași fază

procesuală (fond), cu concluzii diferite, instanța dând preferabilitate celei

de-a doua expertize, în afara oricărui temei legal. Or, refacerea raportului de

expertiza se putea face numai pentru motive temeinice, motive care evident nu

există si nici nu au fost avute în vedere de către instanță.

Instanța fondului nu

a avut in vedere nici că prin prima expertiza se ajunsese deja la o concluzie,

iar orice dezbatere cu privire la eventualele obiecțiuni ale părții adverse

trebuia sa aibă loc in condiții de contradictorialitate și în fața unei

instanțe a cărei competență materială să fie stabilită în mod definitiv și

irevocabil.

S-a mai arătat, că

instanța nu a avut în vedere împrejurarea că Judecătoria sectorului 1 se

pronunțase deja cu privire la obiecțiunile la raportul de expertiză formulate

de reclamanți privind valoarea imobilului, astfel că Tribunalului București nu

putea încuviința o nouă expertiză ca urmare a acelorași obiecțiuni.

Calea pe care

reclamanții o aveau în ipoteza în care erau nemulțumiți de soluția pronunțata

de Judecătoria sectorului 1 București era cea a recursului împotriva sentinței de

declinare si nu de a solicita tribunalului să repună in discuția părților

obiecțiunile la raportul de expertiza.

În condițiile in care

tribunalul nu a anulat, în baza vreun temei de drept procesual, toate actele de

procedură si dovezile administrate de

Judecătoria sectorului 1 București, atât

instanța, cât și părțile sunt ținute de dispozițiile instanței necompetente,

dezlegările date de aceasta intrând sub puterea lucrului judecat, dacă nu au

fost contestate prin căile de atac aflate la îndemâna părților.

În raport de

modalitatea de derulare a procesului, Tribunalul București a acționat ca o

veritabilă instanță de apel, întrucât, în loc să continue procesul început la Judecătoria Sectorului 1 din punctul in care rămăsese la data declinării, a nesocotit măsurile

deja dispuse, acționând ca o veritabilă instanță de control judiciar, refăcând

probatoriile deja administrate.

S-a conchis, că

instanța, în analizarea conflictului negativ de competență, trebuia să

analizeze în primul rând legalitatea mijloacelor prin care s-a ajuns la acest

conflict și, mai mult decât atât, avea obligația de a verifica temeinicia

conținutului celor două rapoarte de expertiză, prin raportare la obiecțiunile

la expertiza întocmită în cauză. De aceea, în mod greșit Curtea de Apel

București a dat prevalență celui de-al doilea raport de expertiză, în

condițiile în care nici măcar nu a analizat conținutul de fond al acestuia,

criteriile de preferință ale celui din urmă fiind aleatorii și dincolo de posibilitatea

de cenzură a instanței de control.

Examinând sentința în

limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., instanța constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului

litigiu îl constituie acțiunea în revendicare, cerere cu caracter patrimonial,

privind imobilul situat în București, sector 1, formulată de

intimații-reclamanți în contradictoriu cu recurenta-pârâtă.

Prin decizia recurată

s-a soluționat conflictul negativ de competență, potrivit art. 22 alin. (2 ) C.

proc. civ., ivit între Judecătoria sectorului 1 București și Tribunalul

București.

Acțiunea

reclamanților a fost promovată la 31 iunie 2006, fiind înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București, iar această instanță, având în vedere

valoarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză pentru anul 2008, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București,

pentru soluționarea excepției necompetentei materiale în soluționarea cauzei,

invocată, din oficiu, la termenul din 26 iunie 2006, a dispus efectuarea unei

expertize care să identifice imobilul și să stabilească valoarea exactă a

acestuia la momentul introducerii acțiunii, la 30 iunie 2006, iar din

concluziile acestuia rezultă că la momentul respectiv valoarea obiectului

litigiului era de 181.385 RON.

Potrivit art. 18

1

C. proc. civ. „instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la

competența după valoare a obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar

dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul

valorii aceluiași obiect”.

Prin urmare, potrivit

acestei dispoziții legale, în soluționarea conflictului negativ de competență,

instanța învestită trebuia să aibă în vedere valoarea obiectului litigiului de

la data introducerii acțiunii, ce a fost stabilită numai prin cel de-al doilea

raport de expertiză, așa cum corect a procedat tribunalul și nu valoarea

stabilită, prin expertiză tehnică, la peste doi ani de la data învestirii

instanței, chiar dacă ulterior învestirii au intervenit modificări în ceea ce

privește cuantumul acesteia.

De aceea, cu

respectarea dispozițiilor art. 18

1

C. proc. civ., Curtea de Apel

București, soluționând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul

București și Judecătoria Sectorului 1 București, legal, față de valoarea

obiectului litigiului la data investirii instanței de 181.385 lei RON, a

stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sectorului 1 București, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Celelalte critici

formulate de recurenta - pârâtă privind eventuale greșeli de judecată în

dosarul în care Tribunalul București, secția a III-a civilă, a pronunțat

sentința civilă nr. 397 din 19 martie 2009, nu pot fi primite și analizate pe

calea prezentului recurs, deoarece această hotărâre este irevocabilă, pe de o

parte, iar, pe de altă parte, pârâta a avut deschisă calea de atac a recursului

împotriva acestei sentințe, pe care, de altfel, a și exercitat-o, și în care a

formulat critici pe acest aspect, recurs ce a fost soluționat prin decizia nr.

1377 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și familie.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta C.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta C.L. împotriva sentinței nr. 42F din 27 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2011.