ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6274/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6274/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

civil de față;

Prin Decizia nr. 836/A din 2 noiembrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de

apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva

Sentinței civile nr. 1565 din 26 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu apelantele-reclamante

A.M.V. și S.V.C., intimata-pârâtă N.E. și intimatul chemat în garanție

Municipiul București prin Primarul General.

S-a schimbat sentința

în parte, în sensul că a fost respinsă cererea completatoare, ca tardiv

formulată.

S-a respins, ca

nefondat, apelul formulat de apelantele-reclamante A.M.V. și S.V.C. împotriva

aceleiași sentințe civile.

Au fost păstrate

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut următoarele considerente:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanții S.V.C.

și A.M.V. au chemat în judecată pe pârâta N.E., solicitând instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să le lase în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București - Piața

R., sector 1 compus din 4 camere, bucătărie, cămară, spălător, WC, boxă,

terasă, în suprafață utilă de 268,94 mp; cota indiviză de 63,28 din părțile de

folosință ale imobilului, casa scării, hol vestibul, culoar, baie, wc, galerie

spălătorie, culoar boxă; suprafața de 181,71 mp teren ce se află sub

construcție, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a

Judecătoriei Sectorului 1 București, inadmisibilității cererii, lipsei calități

procesuale active a reclamantei și autorității de lucru judecat, iar pe fondul

cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta a formulat și

cerere de chemare în garanție a Municipiului București, în temeiul obligației

de garanție pentru evicțiune.

Prin Sentința civilă

nr. 4693 din 23 martie 2009 s-a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Sectorului 1 București și s-a declinat competența de soluționare a

acțiunii în favoarea Tribunalului București, secția civilă, în raport de

valoarea imobilului de 3.805.660 RON.

La termenul din data

de 23 octombrie 2009 reclamantele au depus la dosar o cerere completatoare prin

care au adăugat un nou capăt de cerere la acțiunea principală, prin care au

solicitat obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la

plata sumei de 1.100.000 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând

despăgubiri la valoarea de piață a imobilului, în situația în care se va

respinge acțiunea în revendicare.

În motivarea cererii,

reclamantele au făcut referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului, care în multe din hotărârile sale împotriva României a stabilit că

Fondul Proprietatea nu funcționează într-un mod susceptibil de acordare

efectivă a despăgubirilor.

Pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar note de ședință prin care a

invocat excepția lipsei sale calității procesuale pasive pe cererea subsidiară,

iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul din data

de 05 noiembrie 2010 tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile

inadmisibilității acțiunii și a autorității de lucru judecat, pentru motivele

arătate în această încheiere.

Asupra excepției

lipsei calității procesuale active a reclamantei, tribunalul a reținut că

reclamantele revendică imobilul în litigiu în calitate de moștenitoare ale

fostului proprietar de la care imobilul a fost preluat de către stat, respectiv

S.Ș.

Analiza cererii nu se

realizează exclusiv pe baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ci și pe

dispozițiile normelor europene privind protecția dreptului de proprietate,

reprezentate de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și pe

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie și în

materia respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din

Convenție.

Astfel, tribunalul a

pornit de la reglementarea Legii nr. 10/2001, pentru ca, făcând aplicarea

Convenției Europene în materia drepturilor omului, să ajungă la concluzia

necesitații înlăturării normei interne, în virtutea prevalenței normei

internaționale, posibilitate conferită de art. 20 din Constituția României.

La data de 13 august

2001 reclamantele au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în

natură a imobilului situat în București, str. Piața R., notificarea nefiind

soluționată până în prezent, după 10 ani.

Bunul imobil în

litigiu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind

incidente în speța prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001

republicată.

Potrivit art. 20

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul în care imobilul a fost

vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, persoana îndreptățită

are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de

piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcție, stabilită

potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Potrivit art. 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în situația în care restituirea în

natură nu este posibilă, entitatea investită cu soluționarea notificării este

obligată ca prin decizie/dispoziție motivată să propună acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - legea specială de care

se face vorbire în aceste dispoziții legale fiind reprezentată de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005.

Prin hotărârea

pronunțată în cauza Flaimbat c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului

a decis că acest Fond nu funcționează în prezent într-un mod susceptibil să fie

considerat ca echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri și cu

respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție.

Curtea a constatat că și în situația în care partea interesată parcurge

întreaga procedură administrativă și, dacă este cazul, contencioasă, executarea

deciziei administrative sau judiciare definitive se face tot prin intermediul

procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 și, prin urmare, prin intermediul

Fondului Proprietatea.

Potrivit expertizei

tehnice de evaluare efectuată în cauză, valoarea imobilului în litigiu este de

991.600 euro.

Tribunalul a

considerat că, în cauza de față, respingând cererea reclamantei privind

obligarea pârâtului Statul Român la plata directă a despăgubirilor, s-ar aduce

o ingerință în dreptul acesteia de acces la o instanță judecătorească, în

condițiile în care, nici astăzi, după mai mult de 9 ani de la inițierea

procedurii administrative, aceasta nu a dus la acordarea niciunei despăgubiri

în favoarea reclamantei.

Prin urmare,

transpunând în cauza de față aceste aprecieri ale Curții, obligatorii pentru

judecătorul național în virtutea art. 20 din Constituția României, tribunalul a

observat că Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod care să

poată fi considerat echivalent cu acordarea afectivă a unei despăgubiri.

În considerarea

acestor argumente, prin Sentința civilă nr. 1565 din 26 noiembrie 2010

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a dispus după cum

urmează:

S-a respins, ca

neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor.

S-a respins, ca

neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice pe cererea subsidiară formulată de

reclamante.

S-a respins, ca

neîntemeiat, capătul de cerere privind acțiunea în revendicare, formulată de

reclamantele S.V.C. și A.M.V., în contradictoriu cu pârâta N.E. și chematul în

garanție Municipiul București prin Primar General.

S-a admis cererea

subsidiară formulată de reclamantele S.V.C. și A.M. în contradictoriu Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A fost obligat

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească

reclamantelor suma de 991.600 euro, echivalent în RON la data plății,

reprezentând despăgubiri pentru imobilul în litigiu.

Au fost obligate

reclamantele la 1000 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

Asupra apelurilor

declarate în cauză, Curtea de apel a reținut următoarele:

către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Excepția de

necompetență materială a instanței este de ordine privată și, în temeiul

dispozițiilor art. 159

1

alin. (3) Cod procedură civilă, ea putea fi

invocată până la prima zi de înfățișare, termen ce a fost depășit, deoarece

această excepție a fost invocată prin notele de ședință depuse de către pârât

la data de 4 mai 2010.

Prin cererea de

chemare în judecată s-au invocat dispozițiile art. 480 și 481 C. civ., temei

juridic invocat și prin cererea completatoare depusă la data de 23 octombrie

2009, iar în această situație nu sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005 referitoare la stabilirea măsurilor reparatorii prin

echivalent de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor de pe lângă

Autoritatea Națională de Restituire a Proprietății.

În ceea ce privește

calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, Curtea a constatat că acesta a fost chemat în judecată prin cererea

completatoare depusă la data de 23 octombrie 2009, ce are un capăt de cerere

nou prin care s-a solicitat obligarea acestui pârât la plata sumei de 1.100.000

euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând despăgubiri la valoarea de

piață a imobilului, iar calitatea procesuală pasivă a acestei părți este

justificată prin faptul că preluarea abuzivă s-a efectuat de către Statul

Român, căruia îi este opozabilă acțiunea în revendicare formulată de

reclamante.

către reclamante.

Prin Sentința civilă

nr. 2809 din 3 noiembrie 1998 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost

respinsă ca nefondată acțiunea în revendicare formulată de către reclamata

S.V.C. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului

București, ce avea ca obiect retrocedarea imobilului situat în București, Piața

R., sectorul 1.

Prin această hotărâre

judecătorească a fost consolidat titlul statului, titlul de proprietate al

reclamantelor nemaiproducând efecte juridice, imobilul fiind preluat în temeiul

Decretului nr. 92/1950.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că acțiunea în revendicare prin comparare de

titluri, în contradictoriu cu pârâta N.E. a fost formulată la data de 18

februarie 2008, când erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar

apelantele-reclamante nu dețineau o hotărâre judecătorească în contradictoriu

cu Statul Român, prin care să fi fost restituit în deplină proprietate și

liniștită posesie imobilul în litigiu și în temeiul căreia să fi dobândit un

"bun" în sensul Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană

pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

După apariția Legii

nr. 10/2001 ce reglementează regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, apelantele-reclamante aveau

posibilitatea de a apela la dispozițiile acestei legi speciale astfel cum s-a

stabilit și prin Decizia nr. 33/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, decizie pronunțată în interesul legii.

Potrivit acestei

hotărâri, ce are putere obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 329 C. proc.

civ., în situația concursului dintre legea specială și dreptul comun, se aplică

dispozițiile legii speciale, iar în prezenta cauză erau aplicabile dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Din moment ce

apelantele-reclamante nu se mai puteau preleva de o acțiune prin care să

revendice un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

acestea nu puteau formula o acțiune în revendicare prin comparare de titluri în

contradictoriu cu pârâta N.E., neexistând vreun drept de proprietate recunoscut

printr-o hotărâre judecătorească, pentru a se efectua compararea titlurilor

celor doi proprietari.

În contradictoriu cu

apelantele-reclamante, pârâta din prezenta cauză deține un titlu de proprietate

dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995 care este în ființă și produce efecte

juridice și care a fost dobândit de la Statul Român în contradictoriu cu care a

fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de către reclamante.

În această situație,

intimata a dobândit dreptul de proprietate de la un proprietar ce deținea un

titlu valabil și, în această situație, deține un bun în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale și în același timp, deține și posesia acestuia.

Pentru obținerea

măsurilor reparatorii, reclamantele aveau posibilitatea de a apela la

dispozițiile Legii nr. 10/2001, ce reglementează situația specială a imobilelor

preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Cererea completatoare

a fost formulată la data de 23 octombrie 2009 și are ca obiect obligarea

Statului Român la plata sumei de 1.100.000 euro, echivalent în RON la data

plății, reprezentând despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului

revendicat.

Această cerere a fost

depusă cu încălcarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., potrivit căruia

întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată se poate face la

prima zi de înfățișare; or, cererea a fost depusă cu încălcarea acestui termen,

după pronunțarea Sentinței civile nr. 4693 din 23 martie 2009 a Judecătoriei

Sectorului 1 București, prin care a fost declinată competența de soluționare a

prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, secția civilă, după ce s-au

solicitat și administrat probele în cauză cu înscrisuri și expertize tehnice

evaluatorii.

Având în vedere

dispozițiile art. 132 C. proc. civ., Curtea a constatat că cererea

completatoare este tardiv formulată.

În ceea ce privește

fondul cererii de acordare de despăgubiri, s-a constatat că reclamantele au

formulat la data de 13 august 2001 Notificarea nr. 1204 adresată Primăriei

Municipiului București, prin care au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001,

restituirea în natură a imobilului situat în București, str. Piața R., iar în

temeiul acestei legi, reclamantele pot beneficia de contravaloarea

despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv de stat, în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, despăgubiri ce sunt stabilite de Comisia Centrală

de Stabilire a Despăgubirilor de pe lângă Autoritatea Națională de Restituire a

Proprietăților.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantele A.M.V. și S.V.C., formulând următoarele

critici:

încălcat, pe de o parte, una dintre cele două limitări ale efectului devolutiv

al apelului exprimat în adagiul "tantum devolutum quantum appelatum"

- respectarea acestei reguli, emisă în considerarea principiului

disponibilității, obligând instanța de apel să verifice hotărârea atacată doar

în limitele stabilite de apelant, iar pe de altă parte, în plus, a aplicat

greșit dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Printre motivele de

apel formulate de pârâtul Statul român nu se află vreo critică referitoare la

tardivitatea cererii completatoare.

Motivul de apel al

tardivității cererii completatoare a fost ridicat din oficiu de către instanța

cu ocazia deliberării la prima rămânere în pronunțare, ocazie cu care aceasta a

și dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării sale, în condițiile în

care nici măcar apelantul parat nu ar fi putut să o facă, chiar și în motivele

de apel.

Art. 132 alin. (1) C.

proc. civ. nu are un caracter imperativ, ci unul dispozitiv, fiind edictat în

scopul de a-l proteja pe pârât. În consecință, condițiile invocării

nerespectării termenului stabilit de art. 132 alin. (1) pentru modificarea sau

întregirea cererii de chemare în judecată sunt cele prescrise de art. 108 alin.

(3) C. proc. civ., respectiv la prima zi de înfățișare ce a urmat

neregularității și înainte de a pune concluzii pe fond, pentru că altfel neregularitatea

se acoperă, partea interesată fiind decăzută din dreptul de a o mai invoca

ulterior.

Neinvocarea de către

pârâți, după rigorile art. 108 alin. (3), a încălcării dispozițiilor art. 132

alin. (1), conduce la decăderea acestora din dreptul de a mai invoca această

neregularitate, ceea ce echivalează cu o legală învestire a instanței cu

judecarea cererii completate sau modificate.

completare a cererii de chemare în judecată nu a fost tardiv formulată.

Având în vedere că

Judecătoria sectorului 1 a soluționat doar excepția necompetenței sale

materiale, excepție invocată de către pârâta N.E., prima zi de înfățișare în

judecata acțiunii este 23 octombrie 2009, data la care dosarul se afla pe rolul

Tribunalului București.

Astfel, după introducerea

pe rolul Tribunalului București, dosarul a avut primul termen de judecată pe

data 26 iunie 2009, termen la care pârâta N. a cerut amânarea judecății pentru

lipsă de apărare. Noul termen a fost fixat pentru data de 23 octombrie 2009,

termen la care a fost depusă cererea.

Analizând decizia de

apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul

nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin motivele de apel

formulate împotriva sentinței primei instanțe de către pârâtul Statul român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București nu s-a invocat tardivitatea cererii

completatoare, cu privire la care s-a dispus schimbarea sentinței primei instanțe.

Instanța de apel a

reținut cauza pentru soluționare la data de 14 septembrie 2001, dispunând

ulterior repunerea acesteia pe rol, pentru discutarea cererii completatoare -

aspect ce nu constituie un motiv de ordine publică.

Procedând în acest

fel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 295 C. proc. civ, care o

obligă să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt

și aplicarea legii de către prima instanță - motivele de ordine publică putând

fi invocate și din oficiu.

Față de aceste

considerente ce susțin reținerea greșită a tardivității cererii completatoare,

pe aspecte procedurale, nu se mai impune analizarea celei de-a doua critici

vizând formularea în termen a acesteia.

Toate acestea nu duc

însă la schimbarea soluției, în temeiul motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece vătămarea produsă părții, în condițiile art.

105 alin. (1) C. proc. civ., a fost înlăturată prin soluționarea și pe fond a

acestei cereri în considerentele deciziei - s-a reținut că în temeiul Legii nr.

10/2001, în baza căreia s-a solicitat restituirea în natură a imobilului prin

notificare, reclamantele pot beneficia de contravaloarea despăgubirilor pentru

imobilul preluat abuziv de stat, în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, despăgubiri ce sunt stabilite de Comisia Centrală de Stabilire a

Despăgubirilor de pe lângă Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților

- considerente relativ la a căror reținere nu s-au formulat critici în recurs,

din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantele A.M.V. și S.V.C. împotriva Deciziei nr. 836/A

din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 16 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - NN