ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2823/2010

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2003 pe rolul Judecătoriei Sector 2 sub nr. 12526/2003, reclamanții I.G., M. și R.R. au chemat în judecată pe pârâta SC A. SA și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul corp C denumit arhivă cu suprafața indiviză 143,73 m.p., situat în str. I. Totodată, în baza art. 57 C. proc. civ., reclamanții au solicitat chemarea în judecată a Asociației A. PAS, a Primăriei Municipiului București și a Consiliului General al Municipiului București, precum și, în baza art. 60 C. proc. civ., chemarea în garanție a A.P.A.P.S.

La termenul de judecată din data de 06 aprilie 2004, numiții S.I. și S.R.M. au fost introduși în cauză în calitate de reclamanți, ca moștenitori ai autoarei R.T. Prin sentința civilă nr. 2736 din 13 aprilie 2004, Judecătoria Sectorului 2 București instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă. Soluția a fost infirmată prin decizia civilă nr. 1792 din 19 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă prin care a fost desființată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. 5849/300/2007, la data de 21 mai 2007. La data de 01 octombrie 2007, pârâta Asociația Salariaților Apolodor S.A.

a formulat cerere de chemare în garanție în contradictoriu cu A.P.A.P.S. În ședința publică de la data de 01 octombrie 2007, instanța a luat act că reclamanții R.R.V. se judecă în calitate de intervenienți cu numiții R.O. și R.I.M., ca moștenitori ai defunctei R.T. și, în aceeași calitate de intervenienți, cu numiții S.R.M. și S.I. În ședința publică de la termenul din data de 14 ianuarie 2008, instanța a dispus introducerea în cauză a numitului G.G., în calitate de reclamant, ca urmare transmiterii convenționale cu titlu particular a calității procesuale, de la reclamanții I.G. și M.J. și intervenienții S.R.M. și S.I., către numitul G.G., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 07 iunie 2007. Totodată, a luat act de modificarea cadrului procesual pasiv în sensul că reclamantul R.R.V.

și intervenienții R.O. și R.I.M. renunță la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâta Asociația salariaților A. SA și chemata în garanție A.V.A.S. La termenul de judecată de la 11 februarie 2008, reclamantul G.G. a precizat că păstrează cadrul procesual, înțelegând să se judece cu toți pârâții, intervenienții și chemata în garanție. Prin sentința civilă nr. 682 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanții R.R.V. și G.G. în contradictoriu cu pârâții SC A. SA și Asociația A. PAS, Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București, intervenienta R.I.M.

și chemata în garanție A.V.A.S. în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că promovarea acțiunii are ca finalitate recunoașterea pe cale judecătorească a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în str. I., compus din teren în suprafață de 143, 73 mp și construcție corp C. Acțiunea în revendicare are un caracter evaluabil impus de natura obiectului său, și anume dreptul de proprietate, care este susceptibil de a fi evaluat în bani, prin raportare la bunul asupra căruia poartă, așa cum rezultă din dispozițiile art. 5 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii 146/1997. În speță, a fost efectuat raportul de expertiză de către expert T.M., corectat prin răspunsul la obiectiuni, în lumina căruia valoarea de circulație a imobilului revendicat este de 570.570 RON, valoare finală necontestată de părțile litigante.

Totodată, instanța a apreciat relevantă această valoare, rezultată în urma filtrării ofertelor de pe piața imobiliară, comparativ cu imobile situate în zonă cu cel în litigiu, valoare corectată în funcție de particularitățile imobilului în cauză. Așa fiind, sunt incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. care consacră competența materială a Tribunalului în soluționarea cererilor în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde RON, situația din speță încadrându-se în ipoteza legală enunțată, câtă vreme valoare bunului revendicat excede limitei până la care competența revine judecătoriei.

Reținând caracterul imperativ al normelor care reglementează competența materială, competență absolută, de la care nici părțile nici instanța nu pot deroga, în baza art. 158 și art. 159 pct. 2 C.pr.civ, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Cauza a fost înregistrată la data de 17 martie 2009 pe rolul Tribunalului, secția a IV-a civilă sub nr. 10659/3/2009. Prin sentința civilă nr. 596 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV - a civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanții R.R.

V. în contradictoriu cu pârâții SC A. SA, Asociația A. PAS, Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București București, cu intervenienta R.I.M. și cu chemata în garanție chemata în garanție A.V.A.S și s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul București și Judecătoria Sectorului 2 București, dispunându-se ca după rămânerea definitivă a hotărârii, dosarul să fie înaintat Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut în ceea ce privește competența materială a unei instanțe de judecată că acestea se determină în funcție de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată de la data sesizării instanței — în speță prima instanță a fost sesizată în anul 2004 — și nu de la o dată ulterioară.

Pe de altă parte, Tribunalul a avut în vedere că dosarul se afla în al doilea ciclu procesual, iar hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual referitoare la instanța competentă a soluționa cauza în primă instanță sunt definitive și irevocabile. Astfel, prin decizia civilă nr. 17902/2006 a Tribunalului București s-a admis apelul, s-a desființat sentința civilă nr. 2736/2004 a Judecătoriei Sectorului 2 București și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Potrivit art. 297 alin. (2) C. proc. civ. „Dacă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente, afară de cazul când constată propria sa competență.

În acest caz, anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, va reține procesul spre judecare". În speță, Tribunalul, ca instanță de apel, a constatat că Judecătoria Sectorului 2 București este instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță, motiv pentru care a trimis cauza spre rejudecare la această instanță. Dacă ar fi considerat că Judecătoria Sectorului 2 nu ar fi fost competentă material, prin decizia civilă nr. 1792/2006, Tribunalul București ar fi anulat sentința civilă nr. 2736/2004 a Judecătoriei Sectorului 2 București și ar fi reținut cauza spre rejudecare în primă instanță. Tribunalul a mai reținut că decizia civilă nr. 1792/2006 nu a fost recurată, astfel că aceasta se bucură de autoritate de lucru judecat sub aspectul instanței căreia i-ar reveni competența de a soluționa cauza în primă instanță.

Examinând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, Curtea de Apel, prin sentința civilă nr. 38 din 19 august 2009, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță toate cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Rezultă că judecătoria este instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori nu se prevede competența unei alte instanțe judecătorești de a rezolva în primă instanță o anumită cerere, aceasta va fi judecată în prima instanță de judecătorie.

De asemenea, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. — în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 16 decembrie 2003 -, stabilea competența tribunalelor de a judeca în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard RON (ROL). În al doilea rând, conform principiului reglementat de art. 18 1 C. proc. civ., momentul care interesează în stabilirea valorii obiectului litigiului este tot acela al sesizării instanței prin introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece de la acea dată se pune problema legalei învestiri a instanței, atât sub aspect material, cât și teritorial, iar pe de altă parte este necesar să se pornească de la un criteriu invariabil, care să conducă la evitarea unor măsuri ce ar putea avea ca efect întârzierea soluționării cauzei.

În cauza de față, reclamanții nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 112 pct. 3 C. proc. civ. de a evalua obiectul cererii și nici din probele administrate în cauză nu rezultă valoarea corpului de clădire revendicat de reclamanți la data de 16 decembrie 2003. Expertiza efectuată în rejudecare de către expertul tehnic T.M. a stabilit valoarea de 570.570 RON pentru imobilul în litigiu la un alt moment, și anume la 02 iunie 2008. În aceste condiții, singura soluție rezonabilă este aceea de a se da eficiență normei juridice cu caracter general în materie de competență a instanțelor, respectiv art. 1 pct. 1 C. proc. civ., iar nu dispoziției speciale cuprinse în art. 2 pct. 1 lit. b) din același act normativ, al cărei caracter derogatoriu implică justificarea aplicării sale împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat și motivat recurs, pârâta SC A. SA.

Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ.: Art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. consacră competența materială a Tribunalului în soluționarea cererilor în materie civilă al căror obiect are valoare de peste 5 miliarde RON, situația în speță situându-se in ipoteza enunțată, câtă vreme valoarea bunului revendicat excede limitele până la care competența revine Judecătoriei. În cazul acțiunilor în revendicare imobiliară este obligatorie stabilirea valorii bunului revendicat pentru a se putea stabili care este instanța competentă material. La data investirii, în anul 2003, Judecătoria sectorului 2 București a respins acțiunea pe o excepție de fond, excepția inadmisibilității, fără să-și stabilească propria competență.

Mai mult, nici instanța de apel nu a pus in discuția părților valoarea bunului revendicat, mulțumindu-se să caseze hotărârea, stabilind că cererea este admisibilă. Instanța care a judecat conflictul de competență trebuia sa facă aplicarea art. 2 pct. 1, lit. b) C. proc. civ. și nu al art. 18 1 din același cod, deoarece în primul proces nu s-a pus in discuție valoarea obiectului cererii, în speță nefiind vorba de o valoare stabilită inițial care să fi fost modificată ulterior investirii. Acțiunea în revendicare imobiliară are un caracter evaluabil în bani, iar în cauza dedusă judecății a fost efectuat raportul de expertiză de către expert T.M., corectat prin răspunsul la obiecțiuni, valoarea imobilului fiind stabilită la suma de 570.570 RON.

Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate in sensul de a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Analizând hotărârea recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Potrivit art. 18 1 C. proc. civ. instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne comptentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii acestui obiect. În cauză, reclamanții au sesizat instanța de judecată —Judecătoria sectorului 2 București — cu o cerere în revendicare imobiliară, apreciind că aceasta este instanța competentă material să soluționeze pricina.

În aplicarea regulii rezultate din prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. în raport cu care judecătoria este instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță și având în vedere că din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că la data sesizării sale de către reclamanți, în raport de valoarea obiectului pricinii, aceasta nu era instanța competentă material să soluționeze pretențiile reclamanților, în mod corect, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel a stabilită că judecătoriei îi revenea competența soluționării în primă instanță a pricinii. Împrejurarea că, ulterior sesizării instanței, la data de 02 iunie 2008, printr-un raport de expertiză s-a stabilit o valoare a imobilului care atrăgea competența în primă instanță a Tribunalului nu poate determina desesizarea Judecătoriei, față de prevederile art. 18 1 C. proc.

civ. Legal învestită după valoarea pricinii (la data sesizării Judecătoriei — 16.12.2003- tribunalul era competent să judece, potrivit art. 2 lit. b) C. proc. civ., în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect avea o valoare de peste 1 miliard RON vechi), judecătoria, în aplicarea art. 18 1 C. proc. civ., rămâne instanța competentă material să soluționeze în primă instanță prezentul litigiu. Prin urmare, apreciind că, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și art. 18 1 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 38 din 19 august 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.