ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2823/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2823/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 16 decembrie 2003 pe rolul Judecătoriei Sector 2 sub

nr. 12526/2003, reclamanții I.G., M. și R.R. au chemat în judecată pe pârâta SC

A. SA și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul corp C denumit

arhivă cu suprafața indiviză 143,73 m.p., situat în str. I. Totodată, în baza

art. 57 C. proc. civ., reclamanții au solicitat chemarea în judecată a Asociației

A. PAS, a Primăriei Municipiului București și a Consiliului General al Municipiului

București, precum și, în baza art. 60 C. proc. civ., chemarea în garanție a A.P.A.P.S.

La termenul

de judecată din data de 06 aprilie 2004, numiții S.I. și S.R.M. au fost introduși

în cauză în calitate de reclamanți, ca moștenitori ai autoarei R.T.

Prin sentința

civilă nr. 2736 din 13 aprilie 2004, Judecătoria Sectorului 2 București instanța

a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Soluția a fost

infirmată prin decizia civilă nr. 1792 din 19 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă prin care a fost desființată sentința apelată și

s-a trimis cauza spre rejudecare.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. 5849/300/2007,

la data de 21 mai 2007.

La data de 01

octombrie 2007, pârâta Asociația Salariaților Apolodor S.A. a formulat cerere de

chemare în garanție în contradictoriu cu A.P.A.P.S.

În

ședința publică de la data de 01

octombrie 2007, instanța a luat act că reclamanții R.R.V. se judecă în calitate

de intervenienți cu numiții R.O. și R.I.M., ca moștenitori ai defunctei R.T. și,

în aceeași calitate de intervenienți, cu numiții S.R.M. și S.I.

În

ședința publică de la termenul din data

de 14 ianuarie 2008, instanța a dispus introducerea în cauză a numitului G.G., în

calitate de reclamant, ca urmare transmiterii convenționale cu titlu particular

a calității procesuale, de la reclamanții I.G. și M.J. și intervenienții S.R.M.

și S.I., către numitul G.G., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat

din 07 iunie 2007. Totodată, a luat act de modificarea cadrului procesual pasiv

în sensul că reclamantul R.R.V. și intervenienții R.O. și R.I.M. renunță la judecarea

cauzei în contradictoriu cu pârâta Asociația salariaților A. SA și chemata în garanție

A.V.A.S.

La termenul

de judecată de la 11 februarie 2008, reclamantul G.G. a precizat că păstrează cadrul

procesual, înțelegând să se judece cu toți pârâții, intervenienții și chemata în

garanție.

Prin sentința

civilă nr. 682 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București

s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții R.R.V. și G.G. în contradictoriu

cu pârâții SC A. SA și Asociația A. PAS, Municipiul București și Consiliul General

al Municipiului București, intervenienta R.I.M. și chemata în garanție A.V.A.S.

în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Pentru a hotărî

astfel, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că promovarea acțiunii are

ca finalitate recunoașterea pe cale judecătorească a dreptului de proprietate asupra

imobilului situat în str. I., compus din teren în suprafață de 143, 73 mp și construcție

corp C.

Acțiunea în

revendicare are un caracter evaluabil impus de natura obiectului său, și anume dreptul

de proprietate, care este susceptibil de a fi evaluat în bani, prin raportare la

bunul asupra căruia poartă, așa cum rezultă din dispozițiile art. 5 alin. (1) din

Normele Metodologice de aplicare a Legii 146/1997.

În

speță, a fost efectuat raportul de expertiză

de către expert T.M., corectat prin răspunsul la obiectiuni, în lumina căruia valoarea

de circulație a imobilului revendicat este de 570.570 RON, valoare finală necontestată

de părțile litigante.

Totodată, instanța

a apreciat relevantă această valoare, rezultată în urma filtrării ofertelor de pe

piața imobiliară, comparativ cu imobile situate în zonă cu cel în litigiu, valoare

corectată în funcție de particularitățile imobilului în cauză.

Așa fiind, sunt

incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. care consacră competența

materială a Tribunalului în soluționarea cererilor în materie civilă al căror obiect

are o valoare de peste 5 miliarde RON, situația din speță încadrându-se în ipoteza

legală enunțată, câtă vreme valoare bunului revendicat excede limitei până la care

competența revine judecătoriei.

Reținând caracterul

imperativ al normelor care reglementează competența materială, competență absolută,

de la care nici părțile nici instanța nu pot deroga, în baza art. 158 și art. 159

pct. 2 C.pr.civ, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția civilă.

Cauza a fost

înregistrată la data de 17 martie 2009 pe rolul Tribunalului, secția a IV-a civilă

sub nr. 10659/3/2009.

Prin sentința

civilă nr. 596 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV

- a civilă, s-a admis excepția necompetenței

materiale a Tribunalului București și s-a dispus declinarea competenței de soluționare

a cauzei privind pe reclamanții R.R. V. în contradictoriu cu pârâții SC A. SA, Asociația

A. PAS, Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București București,

cu intervenienta R.I.M. și cu chemata în garanție chemata în garanție A.V.A.S și

s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul

București

și Judecătoria Sectorului 2 București, dispunându-se ca după rămânerea definitivă

a hotărârii, dosarul să fie înaintat Curții de Apel București în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul București a reținut în ceea ce privește competența materială

a unei instanțe de judecată că acestea se determină în funcție de valoarea obiectului

cererii de chemare în judecată de la data sesizării instanței — în speță prima instanță

a fost sesizată în anul 2004 — și nu de la o dată ulterioară.

Pe de altă parte,

Tribunalul a avut în vedere că dosarul se afla în al doilea ciclu procesual, iar

hotărârile pronunțate în primul ciclu procesual referitoare la instanța competentă

a soluționa cauza în primă instanță sunt definitive și irevocabile.

Astfel, prin

decizia civilă nr. 17902/2006 a Tribunalului București s-a admis apelul, s-a desființat

sentința civilă nr. 2736/2004 a Judecătoriei Sectorului 2 București și s-a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Potrivit

art. 297 alin. (2) C. proc. civ. „Dacă prima instanță s-a declarat competentă și

instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va

trimite cauza spre judecare instanței competente, afară de cazul când constată propria

sa competență. În acest caz, anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea

pronunțată, va reține procesul spre judecare".

În

speță, Tribunalul, ca instanță de apel,

a constatat că Judecătoria Sectorului 2 București este instanța competentă să soluționeze

cauza în primă instanță, motiv pentru care a trimis cauza spre rejudecare la această

instanță.

Dacă ar fi considerat

că Judecătoria Sectorului 2 nu ar fi fost competentă material, prin decizia civilă

nr. 1792/2006, Tribunalul București ar fi anulat sentința civilă nr. 2736/2004 a

Judecătoriei Sectorului 2 București și ar fi reținut cauza spre rejudecare în primă

instanță.

Tribunalul a

mai reținut că decizia civilă nr. 1792/2006 nu a fost recurată, astfel că aceasta

se bucură de autoritate de lucru judecat sub aspectul instanței căreia i-ar reveni

competența de a soluționa cauza în primă instanță.

Examinând conflictul

negativ de competență intervenit între cele două instanțe, Curtea de Apel, prin

sentința civilă nr. 38 din 19 august 2009, a stabilit competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Potrivit

art. 1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță toate cererile,

în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Rezultă că judecătoria

este instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, ceea

ce înseamnă că, ori de câte ori nu se prevede competența unei alte instanțe judecătorești

de a rezolva în primă instanță o anumită cerere, aceasta va fi judecată în prima

instanță de judecătorie. De asemenea, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. — în forma

în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 16 decembrie 2003 -, stabilea

competența tribunalelor de a judeca în primă instanță procesele și cererile în materie

civilă al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard RON (ROL).

În

al doilea rând, conform principiului reglementat

de art. 18

1

C. proc. civ., momentul care interesează în stabilirea valorii

obiectului litigiului este tot acela al sesizării instanței prin introducerea cererii

de chemare în judecată, deoarece de la acea dată se pune problema legalei învestiri

a instanței, atât sub aspect material, cât și teritorial, iar pe de altă parte este

necesar să se pornească de la un criteriu invariabil, care să conducă la evitarea

unor măsuri ce ar putea avea ca efect întârzierea soluționării cauzei.

În

cauza de față, reclamanții nu și-au îndeplinit

obligația prevăzută de art. 112 pct. 3 C. proc. civ. de a evalua obiectul cererii

și nici din probele administrate în cauză nu rezultă valoarea corpului de clădire

revendicat de reclamanți la data de 16 decembrie 2003. Expertiza efectuată în rejudecare

de către expertul tehnic T.M. a stabilit valoarea de 570.570 RON pentru imobilul

în litigiu la un alt moment, și anume la 02 iunie 2008.

În

aceste condiții, singura soluție rezonabilă

este aceea de a se da eficiență normei juridice cu caracter general în materie de

competență a instanțelor, respectiv art. 1 pct. 1 C. proc. civ., iar nu dispoziției

speciale cuprinse în art. 2 pct. 1 lit. b) din același act normativ, al cărei caracter

derogatoriu implică justificarea aplicării sale împotriva acestei hotărâri, în termen

legal a declarat și motivat recurs, pârâta SC A. SA.

Prin motivele

de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile

art. 304 alin. (9) C. proc. civ.:

Art. 2 pct.

1 lit. b) C. proc. civ. consacră competența materială a Tribunalului în soluționarea

cererilor în materie civilă al căror obiect are valoare de peste 5 miliarde RON,

situația în speță situându-se in ipoteza enunțată, câtă vreme valoarea bunului revendicat

excede limitele până la care competența revine Judecătoriei.

În

cazul acțiunilor în revendicare imobiliară

este obligatorie stabilirea valorii bunului revendicat pentru a se putea stabili

care este instanța competentă material.

La data investirii,

în anul 2003, Judecătoria sectorului 2 București a respins acțiunea pe o excepție

de fond, excepția inadmisibilității, fără să-și stabilească propria competență.

Mai mult, nici

instanța de apel nu a pus in discuția părților valoarea bunului revendicat, mulțumindu-se

să caseze hotărârea, stabilind că cererea este admisibilă.

Instanța care

a judecat conflictul de competență trebuia sa facă aplicarea art. 2 pct. 1,

lit. b) C. proc. civ. și nu al art. 18

1

din același cod, deoarece în

primul proces nu s-a pus in discuție valoarea obiectului cererii, în speță nefiind

vorba de o valoare stabilită inițial care să fi fost modificată ulterior investirii.

Acțiunea în

revendicare imobiliară are un caracter evaluabil în bani, iar în cauza dedusă judecății

a fost efectuat raportul de expertiză de către expert T.M., corectat prin răspunsul

la obiecțiuni, valoarea imobilului fiind stabilită la suma de 570.570 RON.

Se solicită

admiterea recursului și modificarea sentinței recurate in sensul de a se stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Analizând hotărârea

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit

art. 18

1

C. proc. civ. instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare

la competența după valoarea obiectului cererii rămâne comptentă să judece chiar

dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii

acestui obiect.

În

cauză, reclamanții au sesizat instanța

de judecată —Judecătoria sectorului 2 București — cu o cerere în revendicare imobiliară,

apreciind că aceasta este instanța competentă material să soluționeze pricina.

În

aplicarea regulii rezultate din prevederile

art. 1 pct. 1 C. proc. civ. în raport cu care judecătoria este instanță de drept

comun în ceea ce privește judecata în primă instanță și având în vedere că din nici

o probă administrată în cauză nu rezultă că la data sesizării sale de către reclamanți,

în raport de valoarea obiectului pricinii, aceasta nu era instanța competentă material

să soluționeze pretențiile reclamanților, în mod corect, prin hotărârea recurată,

Curtea de Apel a stabilită că judecătoriei îi revenea competența soluționării în

primă instanță a pricinii.

Împrejurarea

că, ulterior sesizării instanței, la data de 02 iunie 2008, printr-un raport de

expertiză s-a stabilit o valoare a imobilului care atrăgea competența în primă instanță

a Tribunalului nu poate determina desesizarea Judecătoriei, față de prevederile

art. 18

1

C. proc. civ. Legal învestită după valoarea pricinii (la data

sesizării Judecătoriei — 16.12.2003- tribunalul era competent să judece, potrivit

art. 2 lit. b) C. proc. civ., în primă instanță procesele și cererile în materie

civilă al căror obiect avea o valoare de peste 1 miliard RON vechi), judecătoria,

în aplicarea art. 18

1

C. proc. civ., rămâne instanța competentă material

să soluționeze în primă instanță prezentul litigiu.

Prin urmare,

apreciind că, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel a făcut o corectă interpretare

și aplicare în cauză a prevederilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., art. 2 pct. 1

lit. b) C. proc. civ. și art. 18

1

C. proc. civ., în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 38 din 19 august 2009

a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 mai 2010.