ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3780/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2F din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a statuat competența materială privind soluționarea cauzei înaintată de reclamantul A.G., în favoarea Tribunalului București, secția a IV–a civilă, reținându-se următoarele considerente: Prin sentința civilă nr. 12598 din 21 septembrie 2007 Judecătoria sectorului 1 București a respins excepțiile lipsei calității active și pasive, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a preluării de către stat a imobilului și a obligat pârâtul să restituie reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul din București, strada B., sector 1. Totodată, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.195 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul H.M. și Municipiul București, prin Primarul General. Prin decizia civilă nr. 475 din 25 martie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis apelurile formulate de apelanții-pârâți Municipiul București prin Primar General și H.M., a schimbată în tot sentința civilă atacată, în sensul admiterii excepției lipsei de interes pe capătul de cerere având ca obiect constatare nulitate absolută titlu stat, cu consecința constatării preluării abuzive a imobilului, acest capăt de cerere fiind respins ca lipsit de interes și a respins acțiunea în revendicare, ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A.G. și A.N., întemeiat pe motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ. La termenul din data de 06 februarie 2009 instanța de recurs, din oficiu, a invocat necompetența materială a primei instanțe, respectiv a Judecătoriei, iar prin decizia civilă nr. 209 din 06 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis recursul, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza la Tribunalul București pentru soluționarea acestuia în primă instanță. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că obiectul și cauza pricinii nu justifică sub nicio formă calificarea juridică a cererii ca fiind o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., adică formulată conform procedurii de drept comun, reclamanții deducând judecății o contestație în baza Legii nr. 10/2001, chiar dacă până în prezent notificarea nu a fost soluționată.

Refuzul entității deținătoare de a răspunde la notificare nu poate conduce la concluzia unei alte competențe materiale decât cea prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, întrucât instanța, abilitată să cenzureze actul însuși, este în egală măsură competentă să soluționeze atitudinea omisivă a persoanei juridice notificate, în acest sens fiind și decizia în interesul Legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru aceste motive, Curtea de Apel București a făcut a constatat incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., stabilind că, competența soluționării în primă instanță a cauzei astfel calificată juridic, îi revine Tribunalului București.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 3204/3/2009, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, care prin sentința civilă nr. 316 din 08 martie 2010 a admis excepția necompetenței materiale invocată de către reclamanți și și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că, așa cum au arătat reclamanții expres în notele de ședință depuse la prima zi de înfățișare în fața tribunalului, acțiunea formulată are natura juridică a unei acțiuni în revendicare pe calea dreptului comun, întemeiată pe dispozițiile art. 480 și 481 C. civ., precum și pe dispozițiile internaționale aplicabile protecției dreptului de proprietate.

Prin urmare, fiind vorba despre o acțiune evaluabilă în bani, în vederea stabilirii competenței, devine aplicabil criteriul valoric prevăzut de art. 1 și 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. Constatând că obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, imobilul situat în București, strada B., sector 1, a fost evaluat în condițiile art. 112 pct. 3 C. proc. civ., la suma de 180.000 RON, că această evaluare nu a fost contestată de pârâți, Tribunalul a reținut competența materială a judecătoriei, având în vedere că tribunalul judecă în primă instanță doar procesele și cererile al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON. În ceea ce privește aplicabilitatea art. 315 C. proc.

civ., Tribunalul a reținut că, într-adevăr, prin decizia civilă nr. 209 din 06 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a rezolvat o problemă de drept - natura juridică a acțiunii formulate - ce a devenit obligatorie pentru instanța la care a fost înaintat dosarul în urma casării. Tribunalul a constatat, însă, că, la prima zi de înfățișare, reclamanții, prin notele scrise formulate, au precizat expres acțiunea ca fiind revendicare pe calea dreptului comun și nu contestație în baza Legii nr. 10/2001. Prin urmare, întrucât aceste elemente de clarificare au intervenit ulterior pronunțării hotărârii Curții de Apel, nemaiexistând niciun dubiu asupra obiectului și cauzei acțiunii, în vederea respectării principiului disponibilității și față de cele arătate mai sus, în baza art. 158 C. proc.

civ., Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Prin sentința civilă nr. 21567 din 03 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 25269/299/2010 Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curți de Apel București în vederea pronunțării regulatorului de competență, după rămânerea irevocabilă a sentinței.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reținut faptul că Tribunalul București a dat prevalență principiului disponibilității, în detrimentul obligativității problemelor de drept dezlegate de instanța de control judiciar, învestind instanța cu soluționarea unei cereri în constatarea nulității absolute a preluării de către stat și revendicarea imobilului situat în București, strada B., sector 1, contrar dispozițiilor irevocabile obligatorii ale Curții de Apel, care a trimis spre rejudecare aceeași acțiune, însă spre a fi judecată potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 (tocmai acesta fiind motivul casării, respectiv acela că în primul ciclu procesual s-a judecat în mod greșit acțiune în revendicare în loc de contestație la refuzul de a răspunde notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001).

Asupra conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București, secția a IV–a, a reținut că prin decizia civilă nr. 209 din 6 februarie 2009 s-au dezlegat în mod irevocabil două probleme de drept obligatorii în condițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și anume calificarea juridică a acțiunii și competența materială pentru judecarea cauzei în primă instanță. Ca atare se reține în regulatorul de competență, Tribunalul București nu era îndreptățit să reexamineze o problemă de drept ce fusese dezlegată în mod irevocabil, iar prin reținerea unui alt temei de drept decât cel stabilit de instanța de recurs, a încălcat autoritatea de lucru judecat rezultat din decizia de casare. S-a mai reținut că nu se poate considera că reclamanții în rejudecare s-ar afla la prima zi de înfățișare pentru a-și putea preciza acțiunea, întrucât s-ar eluda principiul de drept consacrat prin dispozițiile art. 315 C. proc.

civ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A.G. solicitând modificarea ei în sensul de a se stabili în favoarea Judecătoriei sector 1 București, competența de soluționare a cauzei. Criticile aduse regulatorului de competență vizează nelegalitatea lui sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Astfel se susține că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății, astfel cum a fost precizat la primul termen de judecată în fața instanței de trimitere Tribunalul București, acțiunea promovată fiind întemeiată pe dispozițiile dreptului comun art. 480, 481, 973 C. civ. și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Ca atare susține reclamantul acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile C. civ., este menită să probeze inexistența din punct de vedere legal a titlului de proprietate al statului, acesta decurgând din dreptul de proprietate pretins de fostul proprietar. Se mai susține că Legea nr. 10/2001 nu abrogă dispozițiile art. 480 C. civ. și nici nu reglementează prin vreo dispoziție legală asupra inadmisibilității acțiunii în revendicare a fostului proprietar de la care imobilul s-a preluat abuziv de către stat, împotriva cumpărătorului imobilului. S-a mai învederat că este de reținut și criteriul valorii obiectului dedus judecății a cărui valoare nu depășește 500.000 RON, motiv pentru care competența de strămutare revine (susține reclamantul) Judecătoriei și nu Tribunalului.

S-a mai susținut că în mod greșit s-a reținut în regulatorul de competență că prin decizia de casare s-a dezlegat problema de drept a competenței materiale, iar prin soluția dată s-a încălcat și principiul disponibilității. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Problema competenței materiale în soluționarea acțiunii înaintată de reclamantul A.G., a făcut obiectul deciziei civile nr. 209 din 06 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în condițiile în care au fost casate atât decizia civilă nr. 475 din 25 martie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, cât și sentința civilă nr. 12598 din 21 septembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București, trimițându-se cauza spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului București.

Ca atare decizia de casare nr. 209 din 6 februarie 2009 a intrat în puterea lucrului judecat în condițiile prevăzute de art. 315 C. proc. civ., dezlegarea de drept dată în ce privește competența material a Tribunalului ca primă instanță în soluționarea cauzei era obligatorie pentru instanța căreia i s-a trimis cauza spre rejudecare. Din perspectiva celor expuse și a incidenței dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., susținerile recurentului sunt nu numai nefondate dar și fără suport juridic motiv pentru care nefiind întrunite dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A.G. și A.N. împotriva sentinței nr. 2F din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2011.