ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1968/2004

Asupra contestație în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de

20 martie 2003 și precizată ulterior, O.I. a solicitat obligarea Primăriei

municipiului Constanța, să-i plătească suma de 10.000.000 Euro, cu titlu de despăgubiri

pentru prejudiciul suferit în perioada 1991 - 2003, ca urmare a neatribuirii

unor suprafețe de teren în baza Legii nr. 18/1991 și respectiv, a Legii nr. 42/1990,

a neîncheierii unui spațiu comercial și a distrugerii unei livezi de pomi.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 529 din 16 aprilie 2003, a admis

excepția invocată de reprezentantul pârâtei și în consecință, și-a declinat

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanța, secția civilă.

Prin decizia nr. 3721 din 6

noiembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ,

a respins ca tardiv, recursul declarat de reclamant, împotriva sentinței.

S-a reținut că o atare soluție se

impune, deoarece sentința a fost pronunțată la data de 16 aprilie 2002, iar cererea

de recurs a fost înregistrată la 26 mai 2003, adică după expirarea termenului

de 5 zile prevăzut în art. 158 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 21 noiembrie 2003, O.I. a

formulat contestație în anulare, împotriva ultimei hotărâri judecătorești.

El a susținut că instanța de control

judiciar a omis din greșeală să cerceteze motivul de casare ce se referă la

competența tribunalelor românești, de a judeca procesele și cererile în materie

comercială, al căror obiect are o valoare de până la 10 miliarde lei.

De asemenea, nu i s-a asigurat

asistența judiciară gratuită, iar completul de judecată nu a fost alcătuit

potrivit dispozițiilor legale.

În sfârșit, s-a reproșat instanței

de recurs, omisiunea de a se fi pronunțat asupra unui mijloc de apărare,

refuzându-i nejustificat cererea pentru desemnarea unui apărător.

Contestația în anulare este neîntemeiată.

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor din dosar, prin decizia a cărei retractare se cere, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, a respins ca tardiv,

recursul declarat de reclamantul O.I. împotriva sentinței civile nr. 529 din 16

aprilie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Soluționarea căii de atac a

recursului, pe baza unei excepții de procedură ridicată din oficiu, dispensa

instanța superioară de obligația de a examina motivele de casare conținute în

cererea de recurs.

Pe de altă parte, în preambulul

deciziei, pronunțată de un complet de judecată legal constituit, s-a consemnat

precizarea orală făcută de recurent, că renunță la cererea formulată în vederea

acordării de asistență judiciară gratuită.

Ținând seama de aceste considerente

și apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ., invocate de O.I., urmează a se dispune respingerea contestației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de O.I. împotriva deciziei nr. 3721 din 6 noiembrie 2003 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 mai 2004.