ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 969/2010

Deliberând, asupra recursului de față, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

fond:

Tribunalul Constanța prin

sentința civilă nr. 288 din 5 martie 2009 a respins ca nefondată contestația formulată la 26 mai 2008 de contestatorii T.A., G.R. și T.M. în contradictoriu

cu Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța și Consiliul local

Constanța împotriva dispoziției nr. 1770 din 21 martie 2008 emisă de primarul

Municipiului Constanța.

În motivarea acestei soluții

instanța a reținut în esență următoarele:

Imobilul situat în Constanța

compus din construcție și teren de 500 mp a fost proprietatea E.T. care l-a

cumpărat cu contractul nr. 294 din 20 ianuarie 1931 fiind ulterior expropriat

prin Decretul nr. 341/1979 în anexa decretului figurând la poziția 178

proprietar T.V.

S-a constatat că în cauză

este incidentă Legea nr. 10/2001, imobilul (casă demolată și teren de 500 mp) a

fost preluat abuziv [conform art. 2 lit. h)] iar reclamanții au calitatea de

persoane îndreptățite, fiind moștenitorii soților T.V. și E. [conform art. 4

alin. (2)] și în raport cu caracteristicile prezente ale imobilului li se cuvin

măsuri reparatorii.

S-a apreciat că soluția

notificării dată prin dispoziția atacată (propunerea de despăgubiri și

înaintarea în acest scop a dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005) este legală, în raport de faptul că pe terenul în discuție se află

blocul de locuințe nr. TS 13, aleile de acces și spații verzi, parcări ce

servesc utilizării blocului de locuințe.

S-a reținut din procesul

verbal nr. 22012 din 10 februarie 2009 al Comisiei pentru identificarea,

inventarierea și înaintarea propunerilor de terenuri pentru atribuirea în

compensare din cadrul Primăriei Constanța că Municipiul Constanța nu dispune

momentan de rezerve de teren pentru a fi atribuite în compensare.

Împotriva sentinței au

declarat apel reclamanții.

Apelul nu a fost motivat în

drept sau în fapt.

Curtea de Apel Constanța

prin decizia civilă nr. 141/c din 25 mai 2009 a respins apelul reclamanților.

Analizând apelul în

conformitate cu art. 295 C. proc. civ., în raport de apărările făcute în fața

Tribunalului, Curtea de apel a reținut că sentința este legală și temeinică.

S-a făcut referire la

dovezile (fila 64 dosar fond) prin care s-a stabilit că Municipiul Constanța nu

deține terenuri pentru a fi date în compensare în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei civile

nr. 141/C din 25 mai 2004 au declarat recurs reclamanții T.A., G.R. și T.M.

În drept a fost invocat

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt recurenta a criticat

decizia Curții de Apel Constanța sub următoarele aspecte:

Din probele depuse de pârâți

nu a rezultat că la data soluționării notificărilor serviciul de patrimoniu nu

dispunea de bunuri sau servicii care puteau fi acordate în compensare pentru

imobilul preluat abuziv de Statul Român.

Instanța s-a raportat greșit

la o probă ce evidenția o situație situată după momentul soluționării

notificării relevantă putând fi pentru soluționarea cauzei situația existentă

la momentul emiterii dispozițiilor atacate.

S-a criticat încălcarea

Legii nr. 10/2001 care prevede că măsurile reparatorii prin echivalent vor

consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de

către entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu

acordul persoanei îndreptățite, sau regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente.

S-a susținut astfel faptul

că simpla negare că nu mai sunt terenuri disponibile nu exonerează pârâta de

obligația de a dovedi bunurile și serviciile care ar fi putut fi oferite

contestatorilor.

Recurenta în susținerea

motivelor de recurs a depus un act nou, o copie a listei terenurilor ce pot

face obiectul atribuirii în conformitate cu art. 1 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, pentru luna noiembrie 2008, pentru a dovedi suprafețele mari de teren

deținute de Primăria orașului Constanța din noiembrie 2008, act obținut

ulterior de reclamantă.

recurs

Recursul declarat de reclamanți

este întemeiat el urmând a fi admis pentru considerentele expuse în cele ce

preced.

Potrivit art. 129 alin. (4) C.

proc. civ. judecătorul este în drept – în legătură cu situația de fapt și

motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și în

apărările lor – să ceară părților să prezinte explicații oral sau în scris,

precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept

chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.

La fila 28 din dosarul de

fond reclamanții contestatori au depus pentru termenul din 13 noiembrie 2008 o

precizare de acțiune în sensul că obiectul cererii îl reprezintă restituirea în

natură a imobilului (casă și teren de 500 mp) care nu mai există faptic fiind

expropriat și demolat.

Instanța de fond a apreciat drept

corectă dispoziția de stabilire a măsurilor reparatorii prin acordarea de

despăgubiri – având în vedere – ca probă – înscrisul de la fila 64 din dosarul

de fond.

Instanța de apel trebuia în

soluționarea apelului declarat de reclamanți să verifice dacă instanța de fond

a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor incidente pentru soluționarea

cauzei.

Art. 26 alin. (1) prevede că

entitatea investită cu notificarea este obligată prin decizie sau dispoziție

motivată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau

servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, în situațiile în care măsura

compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată.

Instanța de apel, în mod

sumar a raportat soluția instanței de fond la actul invocat de aceasta (aflat

la fila 64) fără a purcede la o analiză a elementelor care au determinat

alegerea soluției conținute de dispoziția primarului pentru a putea verifica

dacă rezolvarea dată de instanța de fond este conformă cu soluțiile prevăzute

de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

O atare analiză – care nu a

fost făcută nici de instanța de fond și nici de cea de apel – se impunea a fi

întreprinsă în temeiul art. 129 alin. (4) având în vedere modalitatea în care

soluționarea notificării este prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Legea specială instituie ca

regulă restituirea în natură și apoi pentru cazul în care aceasta nu poate fi

realizată prevede soluții care se impun în mod subsecvent și motivat. Aceste

soluții subsidiare sunt acordarea, în compensare, a altor bunuri sau servicii

și, respectiv, propunerea acordării de despăgubiri, în condițiile legii

speciale pentru cazul în care asemenea bunuri sau servicii nu există sau nu au

fost acceptate de persoana îndreptățită.

Ca atare din economia

textului citat al legii speciale, propunerea de măsuri reparatorii prin

acordarea de despăgubiri este ultima din soluțiile menționate în text și care

se poate aplica numai dacă sunt excluse celelalte prevăzute în mod succesiv.

În cauză nu s-a făcut o

asemenea analiză care se impune pentru considerentele menționate dar și având

în vedere actul nou depus în recurs de recurenții reclamanți, din care rezultă

că în luna noiembrie 2009 (cu numai trei luni înainte de emiterea documentului

aflat la fila 64 din dosar) Primăria municipiului Constanța avea la dispoziție

terenuri care puteau fi acordate în compensare – 33 de poziții pe listă – în

dimensiuni apropiate de suprafața terenului notificat, unul dintre acestea

fiind de 1.717,52 mp.

Se constată așadar

întemeiate criticile recurenților, referitoare la lipsa de verificare din

partea instanței de apel a condițiilor impuse de art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, soluția de acordare a despăgubirilor bănești fiind luată în lipsa

unei motivări temeinice, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale.

Ca urmare văzând

dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se va casa hotărârea, cu

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, fiind necesară

lămurirea aspectelor mai sus arătate, în stabilirea ofertelor în compensare

existente și a poziției persoanelor îndreptățite. Cu ocazia rejudecării se va

examina și pune în discuția părților și înscrisul nou depus în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții T.A.,

G.R. și T.M. împotriva deciziei nr. 141/C din 25 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie

2010.