ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 969/2010

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Analiza instanței de fond: Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 288 din 5 martie 2009 a respins ca nefondată contestația formulată la 26 mai 2008 de contestatorii T.A., G.R. și T.M. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța și Consiliul local Constanța împotriva dispoziției nr. 1770 din 21 martie 2008 emisă de primarul Municipiului Constanța. În motivarea acestei soluții instanța a reținut în esență următoarele: Imobilul situat în Constanța compus din construcție și teren de 500 mp a fost proprietatea E.T. care l-a cumpărat cu contractul nr. 294 din 20 ianuarie 1931 fiind ulterior expropriat prin Decretul nr. 341/1979 în anexa decretului figurând la poziția 178 proprietar T.V.

S-a constatat că în cauză este incidentă Legea nr. 10/2001, imobilul (casă demolată și teren de 500 mp) a fost preluat abuziv [conform art. 2 lit. h)] iar reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite, fiind moștenitorii soților T.V. și E. [conform art. 4 alin. (2)] și în raport cu caracteristicile prezente ale imobilului li se cuvin măsuri reparatorii. S-a apreciat că soluția notificării dată prin dispoziția atacată (propunerea de despăgubiri și înaintarea în acest scop a dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005) este legală, în raport de faptul că pe terenul în discuție se află blocul de locuințe nr. TS 13, aleile de acces și spații verzi, parcări ce servesc utilizării blocului de locuințe.

S-a reținut din procesul verbal nr. 22012 din 10 februarie 2009 al Comisiei pentru identificarea, inventarierea și înaintarea propunerilor de terenuri pentru atribuirea în compensare din cadrul Primăriei Constanța că Municipiul Constanța nu dispune momentan de rezerve de teren pentru a fi atribuite în compensare. 2. Analiza instanței de apel Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții. Apelul nu a fost motivat în drept sau în fapt. Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr. 141/c din 25 mai 2009 a respins apelul reclamanților. Analizând apelul în conformitate cu art. 295 C. proc. civ., în raport de apărările făcute în fața Tribunalului, Curtea de apel a reținut că sentința este legală și temeinică.

S-a făcut referire la dovezile (fila 64 dosar fond) prin care s-a stabilit că Municipiul Constanța nu deține terenuri pentru a fi date în compensare în temeiul Legii nr. 10/2001. 3. Recursul Împotriva deciziei civile nr. 141/C din 25 mai 2004 au declarat recurs reclamanții T.A., G.R. și T.M. În drept a fost invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În fapt recurenta a criticat decizia Curții de Apel Constanța sub următoarele aspecte: Din probele depuse de pârâți nu a rezultat că la data soluționării notificărilor serviciul de patrimoniu nu dispunea de bunuri sau servicii care puteau fi acordate în compensare pentru imobilul preluat abuziv de Statul Român. Instanța s-a raportat greșit la o probă ce evidenția o situație situată după momentul soluționării notificării relevantă putând fi pentru soluționarea cauzei situația existentă la momentul emiterii dispozițiilor atacate.

S-a criticat încălcarea Legii nr. 10/2001 care prevede că măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente. S-a susținut astfel faptul că simpla negare că nu mai sunt terenuri disponibile nu exonerează pârâta de obligația de a dovedi bunurile și serviciile care ar fi putut fi oferite contestatorilor. Recurenta în susținerea motivelor de recurs a depus un act nou, o copie a listei terenurilor ce pot face obiectul atribuirii în conformitate cu art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pentru luna noiembrie 2008, pentru a dovedi suprafețele mari de teren deținute de Primăria orașului Constanța din noiembrie 2008, act obținut ulterior de reclamantă.

4. Analiza instanței de recurs Recursul declarat de reclamanți este întemeiat el urmând a fi admis pentru considerentele expuse în cele ce preced. Potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ. judecătorul este în drept – în legătură cu situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și în apărările lor – să ceară părților să prezinte explicații oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare. La fila 28 din dosarul de fond reclamanții contestatori au depus pentru termenul din 13 noiembrie 2008 o precizare de acțiune în sensul că obiectul cererii îl reprezintă restituirea în natură a imobilului (casă și teren de 500 mp) care nu mai există faptic fiind expropriat și demolat.

Instanța de fond a apreciat drept corectă dispoziția de stabilire a măsurilor reparatorii prin acordarea de despăgubiri – având în vedere – ca probă – înscrisul de la fila 64 din dosarul de fond. Instanța de apel trebuia în soluționarea apelului declarat de reclamanți să verifice dacă instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor incidente pentru soluționarea cauzei. Art. 26 alin. (1) prevede că entitatea investită cu notificarea este obligată prin decizie sau dispoziție motivată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată.

Instanța de apel, în mod sumar a raportat soluția instanței de fond la actul invocat de aceasta (aflat la fila 64) fără a purcede la o analiză a elementelor care au determinat alegerea soluției conținute de dispoziția primarului pentru a putea verifica dacă rezolvarea dată de instanța de fond este conformă cu soluțiile prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. O atare analiză – care nu a fost făcută nici de instanța de fond și nici de cea de apel – se impunea a fi întreprinsă în temeiul art. 129 alin. (4) având în vedere modalitatea în care soluționarea notificării este prevăzută de Legea nr. 10/2001. Legea specială instituie ca regulă restituirea în natură și apoi pentru cazul în care aceasta nu poate fi realizată prevede soluții care se impun în mod subsecvent și motivat.

Aceste soluții subsidiare sunt acordarea, în compensare, a altor bunuri sau servicii și, respectiv, propunerea acordării de despăgubiri, în condițiile legii speciale pentru cazul în care asemenea bunuri sau servicii nu există sau nu au fost acceptate de persoana îndreptățită. Ca atare din economia textului citat al legii speciale, propunerea de măsuri reparatorii prin acordarea de despăgubiri este ultima din soluțiile menționate în text și care se poate aplica numai dacă sunt excluse celelalte prevăzute în mod succesiv.

În cauză nu s-a făcut o asemenea analiză care se impune pentru considerentele menționate dar și având în vedere actul nou depus în recurs de recurenții reclamanți, din care rezultă că în luna noiembrie 2009 (cu numai trei luni înainte de emiterea documentului aflat la fila 64 din dosar) Primăria municipiului Constanța avea la dispoziție terenuri care puteau fi acordate în compensare – 33 de poziții pe listă – în dimensiuni apropiate de suprafața terenului notificat, unul dintre acestea fiind de 1.717,52 mp. Se constată așadar întemeiate criticile recurenților, referitoare la lipsa de verificare din partea instanței de apel a condițiilor impuse de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluția de acordare a despăgubirilor bănești fiind luată în lipsa unei motivări temeinice, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale.

Ca urmare văzând dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se va casa hotărârea, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, fiind necesară lămurirea aspectelor mai sus arătate, în stabilirea ofertelor în compensare existente și a poziției persoanelor îndreptățite. Cu ocazia rejudecării se va examina și pune în discuția părților și înscrisul nou depus în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții T.A., G.R. și T.M. împotriva deciziei nr. 141/C din 25 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.