ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 948/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1176 din 12 decembrie 2002, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul M.M., în baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă prevenția de la 31 decembrie 2001 la 12 decembrie 2002. Inculpatul a fost obligat la 900.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă M.M., la 76.746.720 lei plus dobânda legală către partea civilă Spitalul de Urgență Dr. Bagdasar și la 10.836.326 lei plus dobânda legală către Spitalul Clinic de Recuperare Iași.

Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 31 decembrie 2001 seara, în jurul orelor 19,00, inculpatul M.M. aflat sub influența alcoolului, a venit acasă, în domiciliul din București, str. Turnu Măgurele, unde se afla soția sa, partea vătămată M.M. și martorul C.D., persoană care îi ajuta pe soți în gospodărie. Supărat pentru că soția nu îi dă de băut, inculpatul a început să o lovească pe aceasta cu pumnii și picioarele, după care a lovit-o cu capul de dulapul din bucătărie în mod repetat, până ce partea vătămată a leșinat. Din Raportul de expertiză medico-legală al I.N.M.L. Prof. Dr.

Mina Minovici București rezultă că partea vătămată a prezentat multiple leziuni traumatice, hematom epicranian, edem cerebral, hemoragie subarahnoidiană, contuzie cerebrală gravă, pneumotorax drept, echimoze multiple, care au necesitat 90-120 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și care i-au pus viața în pericol. Partea vătămată a fost internată în perioada 31 decembrie 2001 – 25 martie 2002 în Spitalul Prof. Dr. Bagdasar București, iar în perioadele 23 mai – 31 mai 2002 și 15 iulie – 23 iulie 2002 în Spitalul Clinic de Recuperare Iași. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București care a criticat-o pentru greșita individualizare a pedepsei, impunându-se majorarea acesteia, precum și inculpatul M.M., care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 124 din 6 martie 2003, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză, constatând că atât încadrarea juridică dată faptei, cât și pedeapsa aplicată sunt legale și temeinice. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a invocat netemeinicia acesteia prin respingerea apelului parchetului în condițiile în care pedeapsa aplicată este insuficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., precum și de către inculpat, care a solicitat reducerea pedepsei, în considerarea împrejurărilor referitoare la persoana și situația sa familială ca circumstanțe atenuante.

Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că motivele de recurs invocate de recurenți se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate. Situația de fapt a fost corect stabilită, pe baza materialului procesual-penal administrat legal. Inculpatul și-a recunoscut vinovăția, motivând fapta prin starea de ebrietate în care se afla la data săvârșirii acesteia, respectiv seara de revelion. Încadrarea juridică este legală, fiind susținută obiectiv de constatările medico-legale, viața părții vătămate fiind salvată numai datorită asistenței medicale îndelungate, acordată calificat. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, s-a ținut seama de limitele speciale ale pedepsei, prevăzute de norma de incriminare pentru forma imperfectă a tentativei, de gradul de pericol social concret al infracțiunii, împrejurările comiterii acesteia și persoana inculpatului, fără antecedente penale, care a regretat săvârșirea faptei. Raportată la criteriile sus-menționate de individualizare, pedeapsa principală, de 8 ani închisoare, reprezintă o justă și necesară sancțiune penală pentru realizarea funcțiilor acesteia, de constrângere și reeducare, fiind aplicată între limitele legale speciale. În același timp, se apreciază că pedeapsa, astfel cum a fost aplicată, este și suficientă pentru asigurarea prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Față de cele ce preced, constatând că nu se justifică, în raport de datele concrete ale cauzei și criteriile prevăzute de lege pentru individualizarea judiciară a pedepsei, nici majorarea, nici reducerea acesteia, recursurile declarate de parchet și inculpat urmează să fie respinse, ca nefondate. În baza art. 385 17 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive a inculpatului de la 31 decembrie 2001 la 18 februarie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 124 din 6 martie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 31 decembrie 2001 la 18 februarie 2004. Obligă pe recurent să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2004.