ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5078/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 248 din 13 martie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul N.C. la pedeapsa de 14 ani închisoare și 7 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 2 iulie 2001 la zi. Totodată, sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile S.I.

suma de 25.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile și s-a luat act că Spitalul Universitar de Urgență București nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt. Inculpatul N.C. nu avea locuință stabilă, după ce în anul 1996 și-a vândut casa, el întreținându-se din activități desfășurate ocazional în Piața Crângași, unde l-a cunoscut pe S.I. cu care consuma frecvent băuturi alcoolice în cârciumile din apropierea pieții. Începând cu luna mai a anului 2001, inculpatul a început să doarmă în scara blocului în care victima S.I. avea o garsonieră. În aceste împrejurări, cu ocazia unei întâlniri într-o cârciumă, S.I.

i-a propus inculpatului să vină să doarmă în locuința sa, lucru care s-a și întâmplat. În noaptea de 1 iulie 2001, inculpatul și victima au consumat băuturi alcoolice în garsoniera proprietatea victimei, prilej cu care s-a declanșat un conflict spontan în cursul căruia inculpatul i-a aplicat lui S.I. multiple lovituri cu corpuri dure, lovituri care au impus transportarea urgentă a acestuia la Spitalul Universitar București. La internare, victimei i s-a pus diagnosticul „traumatism cranio cerebral grav, fractură de bază de craniu, comă profundă, stop cardiorespirator repetat, traumatism toracic drept, pneumotorax drept, insuficiență respiratorie hipoxemică, hipercopnică și a fost declarat „exitus” la scurt timp de la internare.

Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor-verbale întocmite de organele de urmărire penală, raportului de autopsie cu nr. A.3/975/2001 al I.M.L. Prof. Dr. Mina Minovici, raportului de constatare tehnico-științifică nr. 190285/2001 al Serviciului Criminalistic al D.G.P.M.B., depozițiilor martorilor C.A., C.M., O.D., C.M., probe coroborate cu declarațiile inculpatului. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 386/ A din 8 iulie 2003, a respins apelul formulat de inculpat. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat, ca și în apel, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei. Recursul nu este fondat. Instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în dispozițiile art. 174 C. pen. La rândul său, Curtea de Apel București a reanalizat probele administrate și apărările invocate de inculpat și, justificat, a reținut că autorul infracțiunii de omor este N.C. Este adevărat că inculpatul nu a recunoscut nici în faza de urmărire penală și nici în cea de cercetare judecătorească infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, însă vinovăția sa rezultă din celelalte mijloace de probă.

Declarațiile date de inculpat (în care acesta a indicat de fiecare dată o altă variantă) conține un element constant și deosebit de important și anume confirmarea împrejurării că s-a aflat în permanență în prezența victimei după ce s-a întors în garsonieră și nici o altă persoană nu i-a vizitat până la sosirea cadrelor sanitare. Apărarea formulată de inculpat, în sensul că victima, datorită stării de ebrietate în care se afla, a căzut de mai multe ori și s-a lovit de mobila din cameră și de pardoseală este contrazisă de actele medico-legale întocmite de I.M.L. Prof. Dr. Mina Minovici București.

Astfel, raportul medico-legal evidențiază că victima a prezentat echimoze orbito-palpebrale, echimoză toracic drept, plăgi contuze epicraniene, infiltrate sanguine epicraniene, fractură emotorială de boltă craniană iradiată la bază, hemoragie meningee, contuzie cerebrală, infiltrat sanguin toracic drept, fracturi costale C4 – C5 hemitoracele stâng, ruptură de capsulă și parenchin lob drept hepatic, ruptură de capsulă și parenchin splenic. Același raport medico-legal a concluzionat că moartea lui S.J. a fost violentă, ea s-a datorat șocului traumatic și hemoragic consecința unui politraumatism cu fractură craniană, hemoragie meningo-cerebrală, fracturi costale hemitoracele stâng, ruptură hepatică și splenică.

Rezultă, așadar, că leziunile descrise s-au produs în urma unor lovituri active cu și de corp plan dur, înlăturându-se ideea că au fost urmarea unor căzături. Aceeași concluzie se impune și din examinarea procesului verbal încheiat cu ocazia cercetării la locul faptei, act din care rezultă că pe obiectele din holul de la intrare, precum și pe pereții interiori ai camerei au fost identificați stropi de sânge a căror dispunere este specifică unor lovituri active. Datele din raportul de autopsie coroborate cu acelea rezultate din cercetarea la fața locului și existența plăgii contuze în unghi drept la nivelul sprâncenos drept (aspect care poate fi observat din fotografiile efectuate la spital și la autopsie) indică lovirea victimei atât cu pumnii și picioarele, cât și cu un obiect contondent corespunzător dimensiunii plăgii.

Faptul că inculpatul s-a prezentat, după săvârșirea infracțiunii, la secția 20 poliție (de unde s-a sunat la salvare) constituie un argument de natură să demonstreze încercarea de inducere în eroare a organelor judiciare, deoarece inculpatul, constatând starea gravă în care se afla victima, trebuia să sune la salvare de la un telefon public, apelul fiind gratuit și nu să se deplaseze o distanță mare până la poliție. Nesinceritatea inculpatului s-a manifestat în relatările sale atât în legătură cu momentele anterioare săvârșirii infracțiunii (declarând că victima era atât de beată încât nu se putea deplasa, susținere infirmată de martorii C.M. și C.M.), cât și în legătură cu momentele ulterioare comiterii crimei când a încercat să inducă în eroare personalul de pe salvare (susținând că în apartament nu funcționează lumina electrică, în scopul de a nu fi constatate urmele agresiunii, fapt infirmat ulterior).

În consecință, probele administrate, cu excepția declarațiilor făptuitorului, evidențiază că autorul crimei a cărei victimă a fost S.I., este inculpatul, motiv pentru care prima critică formulată hotărârilor pronunțate nu este fondată. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea constată că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama atât de pericolul social concret al faptei comise, cât și de persoana infractorului. Pericolul social al infracțiunii rezidă în modalitatea în care fapta a fost săvârșită, în lipsa oricărui mobil al uciderii victimei (acesta, dimpotrivă l-a găzduit, oferindu-i inculpatului condiții decente de viață, acesta neavând de 2 ani o locuință stabilă, dormea în holul blocurilor, se întreținea din mila unor persoane) în violența cu care au fost aplicate numeroasele lovituri în toate regiunile vitale și în consecințele ireparabile ale infracțiunii.

Referitor la profilul moral al inculpatului, din probele aflate la dosar, rezultă că acesta este o persoană inadaptată social, consumator învederat de băuturi alcoolice, a suferit anterior condamnări penale, fiind recidivist în condițiile art. 37 lit. b) C. pen., iar cu privire la fapta reținută în sarcina sa a adoptat o atitudine nesinceră, încercând să inducă în eroare organele de anchetă și instanță. Toate aceste elemente de circumstanțiere ale faptei și făptuitorului au fost analizate de prima instanță și de cea de apel, iar pedeapsa aplicată este bine dozată, motiv pentru care și sub aspectul temeiniciei, hotărârile atacate sunt corecte. În raport de considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nu este fondat și în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 386/ A din 8 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 2 iulie 2001, la 7 noiembrie 2003. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2003.