ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5078/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 248 din 13

martie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat

inculpatul N.C. la pedeapsa de 14 ani închisoare și 7 ani interzicerea unor

drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) din același cod.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen.,

s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 2

iulie 2001 la zi.

Totodată, sub aspectul laturii

civile, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile S.I. suma de

25.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile și s-a luat act că Spitalul

Universitar de Urgență București nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt.

Inculpatul N.C. nu avea locuință

stabilă, după ce în anul 1996 și-a vândut casa, el întreținându-se din

activități desfășurate ocazional în Piața Crângași, unde l-a cunoscut pe S.I.

cu care consuma frecvent băuturi alcoolice în cârciumile din apropierea pieții.

Începând cu luna mai a anului 2001,

inculpatul a început să doarmă în scara blocului în care victima S.I. avea o

garsonieră. În aceste împrejurări, cu ocazia unei întâlniri într-o cârciumă,

S.I. i-a propus inculpatului să vină să doarmă în locuința sa, lucru care s-a

și întâmplat.

În noaptea de 1 iulie 2001,

inculpatul și victima au consumat băuturi alcoolice în garsoniera proprietatea

victimei, prilej cu care s-a declanșat un conflict spontan în cursul căruia

inculpatul i-a aplicat lui S.I. multiple lovituri cu corpuri dure, lovituri

care au impus transportarea urgentă a acestuia la Spitalul Universitar

București. La internare, victimei i s-a pus diagnosticul „traumatism cranio

cerebral grav, fractură de bază de craniu, comă profundă, stop cardiorespirator

repetat, traumatism toracic drept, pneumotorax drept, insuficiență respiratorie

hipoxemică, hipercopnică și a fost declarat „exitus” la scurt timp de la

internare.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza proceselor-verbale întocmite de organele de urmărire penală,

raportului de autopsie cu nr. A.3/975/2001 al I.M.L. Prof. Dr. Mina Minovici,

raportului de constatare tehnico-științifică nr. 190285/2001 al Serviciului

Criminalistic al D.G.P.M.B., depozițiilor martorilor C.A., C.M., O.D., C.M.,

probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 386/ A din 8 iulie 2003, a respins apelul

formulat de inculpat.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs prin care a solicitat, ca și în apel, achitarea în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu

a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

reducerea pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond a stabilit în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din

punct de vedere juridic fapta comisă în dispozițiile art. 174 C. pen. La rândul

său, Curtea de Apel București a reanalizat probele administrate și apărările

invocate de inculpat și, justificat, a reținut că autorul infracțiunii de omor

este N.C.

Este adevărat că inculpatul nu a

recunoscut nici în faza de urmărire penală și nici în cea de cercetare

judecătorească infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, însă

vinovăția sa rezultă din celelalte mijloace de probă.

Declarațiile date de inculpat (în

care acesta a indicat de fiecare dată o altă variantă) conține un element

constant și deosebit de important și anume confirmarea împrejurării că s-a

aflat în permanență în prezența victimei după ce s-a întors în garsonieră și

nici o altă persoană nu i-a vizitat până la sosirea cadrelor sanitare.

Apărarea formulată de inculpat, în

sensul că victima, datorită stării de ebrietate în care se afla, a căzut de mai

multe ori și s-a lovit de mobila din cameră și de pardoseală este contrazisă de

actele medico-legale întocmite de I.M.L. Prof. Dr. Mina Minovici București.

Astfel, raportul medico-legal

evidențiază că victima a prezentat echimoze orbito-palpebrale, echimoză toracic

drept, plăgi contuze epicraniene, infiltrate sanguine epicraniene, fractură

emotorială de boltă craniană iradiată la bază, hemoragie meningee, contuzie

cerebrală, infiltrat sanguin toracic drept, fracturi costale C4 – C5

hemitoracele stâng, ruptură de capsulă și parenchin lob drept hepatic, ruptură

de capsulă și parenchin splenic.

Același raport medico-legal a

concluzionat că moartea lui S.J. a fost violentă, ea s-a datorat șocului

traumatic și hemoragic consecința unui politraumatism cu fractură craniană,

hemoragie meningo-cerebrală, fracturi costale hemitoracele stâng, ruptură

hepatică și splenică.

Rezultă, așadar, că leziunile

descrise s-au produs în urma unor lovituri active cu și de corp plan dur,

înlăturându-se ideea că au fost urmarea unor căzături.

Aceeași concluzie se impune și din

examinarea procesului verbal încheiat cu ocazia cercetării la locul faptei, act

din care rezultă că pe obiectele din holul de la intrare, precum și pe pereții

interiori ai camerei au fost identificați stropi de sânge a căror dispunere

este specifică unor lovituri active.

Datele din raportul de autopsie

coroborate cu acelea rezultate din cercetarea la fața locului și existența

plăgii contuze în unghi drept la nivelul sprâncenos drept (aspect care poate fi

observat din fotografiile efectuate la spital și la autopsie) indică lovirea

victimei atât cu pumnii și picioarele, cât și cu un obiect contondent corespunzător

dimensiunii plăgii.

Faptul că inculpatul s-a prezentat,

după săvârșirea infracțiunii, la secția 20 poliție (de unde s-a sunat la

salvare) constituie un argument de natură să demonstreze încercarea de inducere

în eroare a organelor judiciare, deoarece inculpatul, constatând starea gravă

în care se afla victima, trebuia să sune la salvare de la un telefon public,

apelul fiind gratuit și nu să se deplaseze o distanță mare până la poliție.

Nesinceritatea inculpatului s-a

manifestat în relatările sale atât în legătură cu momentele anterioare

săvârșirii infracțiunii (declarând că victima era atât de beată încât nu se

putea deplasa, susținere infirmată de martorii C.M. și C.M.), cât și în

legătură cu momentele ulterioare comiterii crimei când a încercat să inducă în

eroare personalul de pe salvare (susținând că în apartament nu funcționează

lumina electrică, în scopul de a nu fi constatate urmele agresiunii, fapt

infirmat ulterior).

În consecință, probele administrate,

cu excepția declarațiilor făptuitorului, evidențiază că autorul crimei a cărei

victimă a fost S.I., este inculpatul, motiv pentru care prima critică formulată

hotărârilor pronunțate nu este fondată.

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei, Curtea constată că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72

C. pen., ținându-se seama atât de pericolul social concret al faptei comise,

cât și de persoana infractorului.

Pericolul social al infracțiunii

rezidă în modalitatea în care fapta a fost săvârșită, în lipsa oricărui mobil

al uciderii victimei (acesta, dimpotrivă l-a găzduit, oferindu-i inculpatului

condiții decente de viață, acesta neavând de 2 ani o locuință stabilă, dormea

în holul blocurilor, se întreținea din mila unor persoane) în violența cu care

au fost aplicate numeroasele lovituri în toate regiunile vitale și în

consecințele ireparabile ale infracțiunii.

Referitor la profilul moral al

inculpatului, din probele aflate la dosar, rezultă că acesta este o persoană

inadaptată social, consumator învederat de băuturi alcoolice, a suferit

anterior condamnări penale, fiind recidivist în condițiile art. 37 lit. b) C.

pen., iar cu privire la fapta reținută în sarcina sa a adoptat o atitudine

nesinceră, încercând să inducă în eroare organele de anchetă și instanță.

Toate aceste elemente de circumstanțiere

ale faptei și făptuitorului au fost analizate de prima instanță și de cea de

apel, iar pedeapsa aplicată este bine dozată, motiv pentru care și sub aspectul

temeiniciei, hotărârile atacate sunt corecte.

În raport de considerentele expuse,

recursul declarat de inculpat nu este fondat și în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Se va computa perioada arestării

preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul va fi

obligat la cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului

din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 386/ A din 8 iulie 2003 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 2 iulie 2001, la 7

noiembrie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

noiembrie 2003.