ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2515/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 730 din 12 decembrie 2002, Tribunalul Iași l-a condamnat pe inculpatul Ș.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. A aplicat inculpatului, dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 26 septembrie 1999 și până la 12 octombrie 1999. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să achite părții civile I.E. suma de 27.500.000 lei cu titlu de daune materiale.

A respins cererea de acordare a daunelor morale. În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 inculpatul a fost obligat să achite părții civile Spitalul Clinic nr. 3 Iași suma de 1.833.933 lei cheltuieli de spitalizare. A luat act că serviciul de Ambulanță Iași nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat să achite părții civile și statului cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța hotărârea, instanța de fond a reținut următoarele: Începând cu anul 1996, inculpatul trăia în relații de concubinaj cu martora G.R. În ziua de 23 septembrie 1999, inculpatul a plecat în Piața Nicolina unde avea o tonetă la care vindea legume și fructe, iar concubina sa a rămas la domiciliu. În jurul orelor 16.00, a coborât din apartament cu intenția de a merge la toneta inculpatului.

La ieșirea din scara blocului, martora a fost acostată de către victima I.V. care se afla în stare de ebrietate. Aceasta a prins-o pe martoră de brațul stâng, intenționând să o determine să meargă cu el, după care a început să-i facă propuneri indecente. Martora a reușit să se desprindă din strânsoarea agresorului și a început să fugă spre piața Nicolina. Aici, martora a relatat inculpatului că a fost agresată fizic și verbal de către un individ necunoscut. Inculpatul a sfătuit-o să se calmeze, după care au plecat la cumpărături. La întoarcerea spre casă, în dreptul magazinului D. cei doi s-au întâlnit cu numitul I.V. Recunoscându-l, martora a început să-i facă reproșuri cu privire la incidentul petrecut anterior.

Deoarece acesta a început să-i adreseze injurii, martora i-a aplicat două palme, după care s-a retras. În acel moment a intervenit inculpatul care i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu palmele și pumnii, încetând doar în momentul în care aceasta a ajuns lângă peretele consignației C. Deoarece victima a continuat să înjure și să amenințe pe cei doi, inculpatul s-a întors și i-a mai aplicat acesteia o singură lovitură cu podul palmei peste față. În urma acestei lovituri, victima s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt. Deși i s-a acordat primul ajutor de către inculpat care a ridicat-o și a stropit-o cu apă, victima nu și-a mai revenit. Transportată la Spitalul de Neurochirurgie, aceasta a decedat la data de 24 septembrie 1999. Din raportul de autopsie rezultă că moartea lui I.V.

a fost violentă și s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral cu contuzie cerebrală gravă, dilacerării cerebrale urmate de comă și agravate în evoluție spre deces de bronho-pneumonie. Tribunalul a reținut că, fapta descrisă mai sus, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de „lovituri cauzatoare de moarte”, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Interogat, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, dar a susținut în apărarea sa, împrejurarea că agresiunea fizică exercitată asupra victimei a fost produsă în condițiile legitimei apărări.

Analizând circumstanțele reale în care s-a comis infracțiunea, tribunalul a constatat că nu se poate aprecia că inculpatul a acționat în stare de legitimă apărare, deoarece, pentru a se reține existența acestei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei se cer întrunite, cumulativ, anumite condiții referitoare la „atac” și altele referitoare la „apărare”. Ori, din analiza ansamblului probator administrat în cauză rezultă, fără echivoc, că nu a avut loc nici un atac din partea victimei, și, în consecință, nu se poate vorbi de o apărare a inculpatului, ci de o ripostă a acestuia determinată de o stare de provocare din partea victimei. Temerea inculpatului că victima ar putea fi înarmată cu un cuțit, privește un atac eventual și nu unul iminent, astfel cum prevede în mod expres legiuitorul în art. 44 C. pen.

Cât privește starea de tulburare în care s-a aflat inculpatul în momentul agresării victimei, aceasta este o împrejurare dovedită, cu certitudine, prin mijloacele de probă testimoniale administrate în cauză și care urmează a fi reținută ca o circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului. La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, tribunalul a avut în vedere atât gradul de pericol social concret al faptei și urmările acesteia, dar și circumstanțele personale ale făptuitorului care nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană încadrată în muncă și care pe parcursul procesului penal a manifestat o conduită sinceră și cooperantă. În baza art. 71 C. pen., se va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive începând cu 26 septembrie 1999 și până la 12 octombrie 1999. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 27.500.000 lei daune materiale către partea civilă I.E., reprezentând cheltuieli cu înmormântarea victimei, în proporție de ½, proporțional cu vinovăția făptuitorului stabilită ca urmare a stării de provocare reținută în favoarea sa. Totodată, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale, apreciind că singura satisfacție morală pe care o pot obține părțile civile nu poate rezulta decât din condamnarea făptuitorului pentru fapta reținută în sarcina sa.

Față de împrejurarea că unul din copii victimei devenise major la data comiterii faptei, iar celălalt a beneficiat de pensie de urmaș stabilită la un nivel superior veniturilor pe care le realiza victima, instanța a constatat că în cauză nu se impune acordarea unei prestații periodice în favoarea copiilor victimei, care de altfel, la momentul pronunțării sentinței erau majori și nu se aflau în continuarea studiilor. Împotriva sentinței au declarat apel inculpatul Ș.M., partea vătămată I.E. și curatorul I.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Inculpatul în apel a solicitat achitarea sa, întrucât a acționat în stare de legitimă apărare, prevăzută de art. 44 C. pen. A acționat în momentul în care a văzut că este atacată concubina sa, de către victimă, pe care a lovit-o cu palma, aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt.

Acțiunea sa a fost de a intimida victima pentru a se îndepărta de concubina sa. Părțile civile nu au formulat critici. Curtea de Apel Iași analizând din oficiu cauza, a apreciat întemeiat apelul declarat de curatorul B.I., pentru minorii I.S.V. și I.M.C., și a pronunțat următoarea decizie. Astfel, prin decizia penală nr. 331 din 4 septembrie 2004, instanța de control judiciar a desființat în parte latura civilă a cauzei și rejudecând, în temeiul dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 și următoarele C. civ., l-a obligat pe inculpatul Ș.M. să achite, în favoarea părților civile mai sus menționate, suma de 10.000.000 lei, reprezentând echivalentul bănesc al daunelor morale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul Ș.M. și de partea civilă I.E. Instanța de control judiciar și-a motivat în esență decizia, prin aceea că, prin decesul tatălui lor, minorii, constituiți părți civile prin curatorul lor, li s-a creat un prejudiciu moral însemnat, având în vedere legăturile strânse de afecțiune cu victima, care era întreținătoarea lor, copii fiind încredințați prin hotărâre judecătorească acesteia, iar prin moartea sa, copii au rămas lipsiți de îngrijiri și afecțiune paternă, așa încât, instanța a apreciat ca întemeiate pretențiile de acordare a daunelor morale, în raport de culpa stabilită.

Referitor la criticile formulate de inculpat și partea civilă, instanța de apel a apreciat hotărârea pronunțată de tribunal, ca fiind legală și temeinică, respingându-le ca atare. Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ș.M., care, fără să critice hotărârile atacate în raport de motivele de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., a reiterat criticile învederate și în fața instanței de apel, solicitând în esență, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., coroborat cu art. 44 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât a acționat în stare de legitimă apărare.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de critica formulată și prevederile legale, Curtea constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt în baza probelor administrate la dosarul cauzei, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) C. pen. Astfel, potrivit acestui text de lege, este în legitimă apărare, acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Or, în speța de față, este adevărat că, victima a avut un comportament provocator, prin agresare fizică și verbală a concubinei inculpatului atât în dimineața acelei zile, cât și în momentul în care cei trei s-au întâlnit, precum și prin insultarea inculpatului, însă acest comportament al victimei, în limitele arătate, poate să atragă doar aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la starea de provocare, așa cum în mod corect au reținut instanțele, în sensul că, inculpatul a acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de provocarea din partea victimei, fără însă a se putea reține exercitarea din partea victimei a vreunui atac material, direct, imediat și injust și care ar fi pus în pericol grav persoana inculpatului sau a concubinei sale, așa încât, această critică este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Totuși, având în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei, de a-i acorda primul ajutor victimei, în momentul în care a văzut-o căzută la pământ, precum și elementele ce circumstanțiază favorabil persoana acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală cooperantă, dar și stăruința depusă pentru înlăturarea rezultatului infracțiunii, sunt elemente ce îndreptățesc Curtea să aprecieze că acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor reținute, prin reducerea într-o măsură și mai mare a cuantumului pedepsei aplicate, este de natură să contribuie la atingerea scopului preventiv-educativ al sancțiunii penale. Așa fiind, pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție va admite recursul declarat de inculpatul Ș.M. numai cu privire la individualizarea pedepsei pe care o va reduce conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul Ș.M. împotriva deciziei penale nr. 331 din 4 septembrie 2003 a Curții de Apel Iași. Casează decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 730 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Iași, numai cu privire la individualizarea pedepsei pe care o reduce de la 3 ani închisoare la un an și 8 luni închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2004.