ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2515/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 730 din 12

decembrie 2002, Tribunalul Iași l-a condamnat pe inculpatul Ș.M. la pedeapsa de

3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 183 C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

A aplicat inculpatului, dispozițiile

art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la

26 septembrie 1999 și până la 12 octombrie 1999.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să achite părții civile

I.E. suma de 27.500.000 lei cu titlu de daune materiale.

A respins cererea de acordare a

daunelor morale.

În baza art. 188 din Legea nr.

3/1978 inculpatul a fost obligat să achite părții civile Spitalul Clinic nr. 3

Iași suma de 1.833.933 lei cheltuieli de spitalizare.

A luat act că serviciul de Ambulanță

Iași nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat să achite

părții civile și statului cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța de fond a reținut următoarele:

Începând cu anul 1996, inculpatul

trăia în relații de concubinaj cu martora G.R.

În ziua de 23 septembrie 1999,

inculpatul a plecat în Piața Nicolina unde avea o tonetă la care vindea legume

și fructe, iar concubina sa a rămas la domiciliu. În jurul orelor 16.00, a

coborât din apartament cu intenția de a merge la toneta inculpatului. La

ieșirea din scara blocului, martora a fost acostată de către victima I.V. care

se afla în stare de ebrietate. Aceasta a prins-o pe martoră de brațul stâng, intenționând

să o determine să meargă cu el, după care a început să-i facă propuneri

indecente. Martora a reușit să se desprindă din strânsoarea agresorului și a

început să fugă spre piața Nicolina. Aici, martora a relatat inculpatului că a

fost agresată fizic și verbal de către un individ necunoscut. Inculpatul a

sfătuit-o să se calmeze, după care au plecat la cumpărături. La întoarcerea

spre casă, în dreptul magazinului D. cei doi s-au întâlnit cu numitul I.V.

Recunoscându-l, martora a început să-i facă reproșuri cu privire la incidentul

petrecut anterior. Deoarece acesta a început să-i adreseze injurii, martora i-a

aplicat două palme, după care s-a retras. În acel moment a intervenit

inculpatul care i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu palmele și pumnii,

încetând doar în momentul în care aceasta a ajuns lângă peretele consignației

C.

Deoarece victima a continuat să

înjure și să amenințe pe cei doi, inculpatul s-a întors și i-a mai aplicat

acesteia o singură lovitură cu podul palmei peste față. În urma acestei

lovituri, victima s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt.

Deși i s-a acordat primul ajutor de către inculpat care a ridicat-o și a

stropit-o cu apă, victima nu și-a mai revenit. Transportată la Spitalul de

Neurochirurgie, aceasta a decedat la data de 24 septembrie 1999.

Din raportul de autopsie rezultă că

moartea lui I.V. a fost violentă și s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral

cu contuzie cerebrală gravă, dilacerării cerebrale urmate de comă și agravate

în evoluție spre deces de bronho-pneumonie.

Tribunalul a reținut că, fapta

descrisă mai sus, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de

„lovituri cauzatoare de moarte”, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea

circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Interogat, inculpatul a recunoscut

comiterea faptei, dar a susținut în apărarea sa, împrejurarea că agresiunea

fizică exercitată asupra victimei a fost produsă în condițiile legitimei

apărări.

Analizând circumstanțele reale în

care s-a comis infracțiunea, tribunalul a constatat că nu se poate aprecia că

inculpatul a acționat în stare de legitimă apărare, deoarece, pentru a se

reține existența acestei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei se

cer întrunite, cumulativ, anumite condiții referitoare la „atac” și altele

referitoare la „apărare”. Ori, din analiza ansamblului probator administrat în

cauză rezultă, fără echivoc, că nu a avut loc nici un atac din partea victimei,

și, în consecință, nu se poate vorbi de o apărare a inculpatului, ci de o

ripostă a acestuia determinată de o stare de provocare din partea victimei.

Temerea inculpatului că victima ar

putea fi înarmată cu un cuțit, privește un atac eventual și nu unul iminent,

astfel cum prevede în mod expres legiuitorul în art. 44 C. pen.

Cât privește starea de tulburare în

care s-a aflat inculpatul în momentul agresării victimei, aceasta este o

împrejurare dovedită, cu certitudine, prin mijloacele de probă testimoniale

administrate în cauză și care urmează a fi reținută ca o circumstanță atenuantă

în favoarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei ce s-a

aplicat inculpatului, tribunalul a avut în vedere atât gradul de pericol social

concret al faptei și urmările acesteia, dar și circumstanțele personale ale

făptuitorului care nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană

încadrată în muncă și care pe parcursul procesului penal a manifestat o

conduită sinceră și cooperantă.

În baza art. 71 C. pen., se va

interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării

preventive începând cu 26 septembrie 1999 și până la 12 octombrie 1999.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 27.500.000 lei daune

materiale către partea civilă I.E., reprezentând cheltuieli cu înmormântarea

victimei, în proporție de ½, proporțional cu vinovăția făptuitorului

stabilită ca urmare a stării de provocare reținută în favoarea sa.

Totodată, instanța a respins, ca

neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale, apreciind că singura

satisfacție morală pe care o pot obține părțile civile nu poate rezulta decât

din condamnarea făptuitorului pentru fapta reținută în sarcina sa.

Față de împrejurarea că unul din

copii victimei devenise major la data comiterii faptei, iar celălalt a

beneficiat de pensie de urmaș stabilită la un nivel superior veniturilor pe

care le realiza victima, instanța a constatat că în cauză nu se impune

acordarea unei prestații periodice în favoarea copiilor victimei, care de

altfel, la momentul pronunțării sentinței erau majori și nu se aflau în

continuarea studiilor.

Împotriva sentinței au declarat apel

inculpatul Ș.M., partea vătămată I.E. și curatorul I.B., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul în apel a solicitat

achitarea sa, întrucât a acționat în stare de legitimă apărare, prevăzută de

art. 44 C. pen. A acționat în momentul în care a văzut că este atacată

concubina sa, de către victimă, pe care a lovit-o cu palma, aceasta s-a

dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt. Acțiunea sa a fost de

a intimida victima pentru a se îndepărta de concubina sa.

Părțile civile nu au formulat

critici.

Curtea de Apel Iași analizând din

oficiu cauza, a apreciat întemeiat apelul declarat de curatorul B.I., pentru

minorii I.S.V. și I.M.C., și a pronunțat următoarea decizie.

Astfel, prin decizia penală nr. 331

din 4 septembrie 2004, instanța de control judiciar a desființat în parte

latura civilă a cauzei și rejudecând, în temeiul dispozițiilor art. 14 și art.

346 C. proc. pen. și art. 998 și următoarele C. civ., l-a obligat pe inculpatul

Ș.M. să achite, în favoarea părților civile mai sus menționate, suma de

10.000.000 lei, reprezentând echivalentul bănesc al daunelor morale.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

Au fost respinse, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpatul Ș.M. și de partea civilă I.E.

Instanța de control judiciar și-a

motivat în esență decizia, prin aceea că, prin decesul tatălui lor, minorii,

constituiți părți civile prin curatorul lor, li s-a creat un prejudiciu moral

însemnat, având în vedere legăturile strânse de afecțiune cu victima, care era

întreținătoarea lor, copii fiind încredințați prin hotărâre judecătorească

acesteia, iar prin moartea sa, copii au rămas lipsiți de îngrijiri și afecțiune

paternă, așa încât, instanța a apreciat ca întemeiate pretențiile de acordare a

daunelor morale, în raport de culpa stabilită.

Referitor la criticile formulate de

inculpat și partea civilă, instanța de apel a apreciat hotărârea pronunțată de

tribunal, ca fiind legală și temeinică, respingându-le ca atare.

Împotriva acestei decizii, ca și a

hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul Ș.M., care, fără să critice hotărârile atacate în raport de motivele

de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., a reiterat criticile

învederate și în fața instanței de apel, solicitând în esență, achitarea în

temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)

lit. e) C. proc. pen., coroborat cu art. 44 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât

a acționat în stare de legitimă apărare.

Examinând actele și lucrările

dosarului în raport de critica formulată și prevederile legale, Curtea constată

că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt în baza probelor

administrate la dosarul cauzei, în speță nefiind aplicabile dispozițiile art.

44 alin. (1) și (2) C. pen.

Astfel, potrivit acestui text de

lege, este în legitimă apărare, acela care săvârșește fapta pentru a înlătura

un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia

sau împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau

drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Or, în speța de față, este adevărat

că, victima a avut un comportament provocator, prin agresare fizică și verbală

a concubinei inculpatului atât în dimineața acelei zile, cât și în momentul în

care cei trei s-au întâlnit, precum și prin insultarea inculpatului, însă acest

comportament al victimei, în limitele arătate, poate să atragă doar aplicarea

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la starea de provocare, așa

cum în mod corect au reținut instanțele, în sensul că, inculpatul a acționat

sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de provocarea

din partea victimei, fără însă a se putea reține exercitarea din partea

victimei a vreunui atac material, direct, imediat și injust și care ar fi pus

în pericol grav persoana inculpatului sau a concubinei sale, așa încât, această

critică este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Totuși, având în vedere

împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, atitudinea inculpatului

după săvârșirea faptei, de a-i acorda primul ajutor victimei, în momentul în

care a văzut-o căzută la pământ, precum și elementele ce circumstanțiază

favorabil persoana acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea

procesuală cooperantă, dar și stăruința depusă pentru înlăturarea rezultatului

infracțiunii, sunt elemente ce îndreptățesc Curtea să aprecieze că acordarea

unei eficiențe sporite circumstanțelor reținute, prin reducerea într-o măsură

și mai mare a cuantumului pedepsei aplicate, este de natură să contribuie la

atingerea scopului preventiv-educativ al sancțiunii penale.

Așa fiind, pentru considerentele mai

sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție va admite

recursul declarat de inculpatul Ș.M. numai cu privire la individualizarea

pedepsei pe care o va reduce conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul Ș.M.

împotriva deciziei penale nr. 331 din 4 septembrie 2003 a Curții de Apel Iași.

Casează decizia penală atacată,

precum și sentința penală nr. 730 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Iași,

numai cu privire la individualizarea pedepsei pe care o reduce de la 3 ani

închisoare la un an și 8 luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

mai 2004.