ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4851/2007

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 792 din 10 noiembrie 2006, Tribunalul Iași a dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care a fost trimit în judecată inculpatul P.St., din art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în art. 183 C. pen.

În baza art. 183 C. pen., a condamnat pe inculpatul P.St., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998, 999 C. civ., a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Șt.F.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgențe „Sfânta Treime” Iași (Spitalul Clinic nr. 3 Iași) și obligă pe inculpat să plătească acestei părți civile suma de 345,99 lei, actualizată la data plății în raport cu indicele inflației.

A constatat că Șt.F. și Serviciul de Ambulanță Iași nu s-au constituit părți civile.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se dispune în sensul celor arătate, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul P.St. a întreținut o relație de concubinaj timp de 4 ani cu numita V.V., de 42 de ani. Amândoi erau mari consumatori de băuturi alcoolice, se certau frecvent și pe acest fond, inculpatul obișnuia să o lovească pe concubina sa cu pumnii și cu palmele. Aceste aspecte sunt confirmate atât de către vecinii inculpatului, cât și de către fiica victimei, respectiv numita Șt.F.

La începutul lunii iunie 2002, V.V. a plecat de la domiciliu la locuința concubinului său, unde a rămas până în dimineața zilei de 09 iunie 2002.

În ziua în care V.V. a venit la domiciliul inculpatului, cei doi s-au apucat de consumat băuturi alcoolice.

În prima fază, 2 sticle a ½ litru vodcă după care inculpatul a mers și a mai cumpărat încă una. Au ajuns amândoi în stare de ebrietate, și au început să se certe.

Enervat că nu reușește să-și impună punctul de vedere, inculpatul a luat ultima sticlă de votcă ce o cumpărase și a aruncat-o de un stâlp, spărgând-o, totodată înjurând-o pe V.V. Aceasta din urmă s-a enervat și ea și a pus mâna pe o cană de sticlă cu care l-a lovit peste cap pe inculpat, care a lovit-o a rândul său, pe V.V., cu palmele și pumnii peste față. Deși inculpatul recunoaște doar aplicarea unei singure palme, în mod cert loviturile au fost mai multe, date fiind numeroasele leziuni de la nivelul feței, constatate la primul examen de la Spitalul de Neurochirurgie Iași, cât și declarațiile lui Șt.F. și D.M.E. care au relatat că, la data de 09 iunie 2002, V.V. avea vânătăi la nivelul ochilor și al gurii.

Când a revenit acasă, V.V. prezenta numeroase leziuni la nivelul feței și acuza o stare generală de rău, mai cu seamă, dureri puternice de cap.

V.V. i-a povestit fiicei sale Șt.F., că fusese bătută din nou de către P.St. care o lovise peste față și cap. Cum asemenea „tratamente” aplicate mamei sale de către învinuit, erau notorii, numita Șt.F. nu a insistat pentru a afla și alte amănunte. Însă, în aceeași zi, V.V. s-a simțit din ce în ce mai rău, avea dureri de cap puternice, care nu cedau sub nicio formă.

Din acest motiv, chiar a doua zi, pe 10 iunie 2002, V.V. s-a prezentat la Spitalul de Neurochirurgie, unde a fost supusă unui consult, ocazie cu care s-au consemnat la pacientă următoarele semne de violență: contuzie umăr stâng, chemosis OD, echimoze palpebrale bilaterale, contuzie labială superioară. I s-a recomandat efectuarea unor examene de specialitate, dar V.V. s-a mulțumit cu un tratament medicamentos și a revenit în aceeași zi la domiciliu. Însă, starea sa de sănătate a continuat să se altereze, acuzând aceleași puternice dureri de cap, iar ca element nou de diagnostic și o stare de somnolență.

La data de 18 iunie 2002, mergând în camera mamei ei, Șt.F. a găsit-o pe aceasta din urmă în stare de inconștiență, având mai multe emisii spumos-aerate la nivelul cavității bucale. Victima a fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie și supusă mai multor intervenții chirurgicale, dar cu toate acestea evoluția a fost dificilă, cu stare generală gravă persistentă și a decedat la 22 iunie 2002.

La necropsie s-a constatat că moartea lui V.V. a fost violentă și s-a datorat unui traumatism cranio-facial cu echimoze fronto-palpebrale stângă, contuzie cerebrală temporală dreaptă, hematom subdural emisferic drept și comă consecutivă, iar leziunile au putut fi produse prin lovire cu un corp contondent (pumn, etc.), urmată de cădere.

La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, gradul concret de pericol social, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, reținându-se lipsa antecedentelor penale, dar și conduita procesuală nesinceră.

În favoarea inculpatului nu s-a reținut circumstanța atenuantă a provocării, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că scandalurile și bătăile dintre inculpat și victimă erau atât de frecvente, încât dobândiseră caracter de obișnuință și, în aceste condiții, nu mai puteau provoca inculpatului o stare de puternică tulburare sub stăpânirea căreia să săvârșească infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Considerând că în urma săvârșirii infracțiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, inculpatul este nedemn să exercite drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., Tribunalul a interzis inculpatului exercitarea acestor drepturi pe durata executării pedepsei închisorii.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că în cadrul procesului penal au fost exercitate două acțiuni civile de către partea civilă Șt.F., fiica victimei și de către C.A.S. Iași pentru cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată victimei în Spitalul Clinic de Urgențe „Sfânta Treime” Iași, după ce a fost agresată de inculpat.

Șt.F., fiica victimei, s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, însă fără a indica natura și cuantumul daunelor ce i-au fost provocate de inculpat. În aceste condiții, în lipsa precizării obiectivului acțiunii civile, tribunalul, având în vedere principiul disponibilității acțiunii civile a respins această acțiune civilă.

Cu privire la cea de-a doua acțiune civilă, s-a constatat că în drepturile și obligațiile C.A.S. Iași s-a subrogat de drept, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificate prin O.U.G. nr. 72/2006, Spitalul Clinic de Urgențe „Sfânta Treime” Iași, în calitatea sa de furnizor de servicii medicale.

Întrucât prin fapta sa culpabilă inculpatul a provocat Spitalului Clinic de Urgențe „Sfânta Treime” Iași un prejudiciu material cert în valoare de 345,00 lei (RON), tribunalul a obligat pe inculpat la repararea acestui prejudiciu prin plata sumei de bani indicate mai sus actualizată la data plății în raport cu indicele inflației.

În termen legal hotărârea pronunțată a fost apelată de către inculpatul P.St., fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, în principal pentru următoarele motive, depuse și în scris, pe larg, la dosar:

- motivul de nelegalitate invocat de inculpat vizează nerespectarea dreptului la apărare, prin aceea că, raportat la gravitatea infracțiunii și persoana inculpatului, trebuie asigurată asistența juridică obligatorie pentru acesta și în cursul urmăririi penale. Astfel, raportat la fapta pentru care a fost cercetat inculpatul, procurorul nu trebuia să lase la latitudinea acestuia dacă dorește sau nu apărător, ci avea obligația de a asigura asistență juridică din oficiu;

- reținerea legitimei apărări și, în consecință, achitarea inculpatului. Astfel, conflictul a fost inițiat de către victimă, care l-a lovit pe inculpat cu o cană de sticlă, după care acesta a lovit-o cu palma. Sunt nereale susținerile din rechizitoriu în sensul că inculpatul ar fi lovit victima cu o sticlă și apoi cu pumnii;

- infracțiunii reținute îi lipsește unul dintre elementele constitutive, respectiv lipsa intenției de a săvârși fapta, a reprezentării acesteia și a consecințelor ei. Astfel, pe lângă lipsa de pregătire a inculpatului trebuie avută în vedere și starea avansată de ebrietate în care se găsea inculpatul, ceea ce poate justifica faptul că inculpatul nu a avut reprezentarea consecințelor faptei comise;

- în mod greșit a fost înlăturată dispoziția art. 73 lit. b) C. proc. pen., având în vedere că victima a lovit pe inculpat cu o cană de sticlă în cap, atitudine în măsură să creeze acestuia o stare de tulburare sub imperiul căreia să acționeze;

- în mod greșit instanța de fond nu a reținut aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., deși în motivare face referire cu privire la existența circumstanțelor atenuante, cărora în mod ciudat și nejustificat nu le dă eficiență;

- de asemenea, se impune, raportat tot la elementele de circumstanțiere existența în cauză, aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, având în vedere că nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenție.

Examinând actele și lucrările dosarului de fond, prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat că este întemeiat apelul pentru considerentele expuse.

Înscriind dreptul la apărare printre drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului, atât Constituția, cât și Codul de procedură penală au garantat exercitarea efectivă a acestui drept prin instituirea unor garanții procesuale.

Garanția cea mai importantă conferită acestui drept o constituie firesc asistența juridică din partea unui avocat. Astfel în art. 24 din Constituția României se prevede că „în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”. Însă legea procesuală este cea care prevede cazurile în care asistența juridică este obligatorie, în sensul dispozițiilor art. 171 C. proc. pen. Astfel, ori de câte ori sunt incidente situațiile acolo reglementate, organul de urmărire penală, procurorul sau instanța de judecată sunt obligate să desemneze apărător din oficiu. Ori, în cauză nu se regăsește nici una dintre situațiile expres prevăzute de lege pentru desemnarea obligatorie a unui apărător din oficiu, astfel că procurorului nu-i revenea o astfel de obligație. Faptul că inculpatul nu și-a exercitat în mod activ dreptul la apărare, respectiv să fie asistat de un apărător ales (astfel cum a procedat în fața instanței) nu înseamnă că s-au adus încălcări acestui drept, garanțiile procesuale impuse de exercitarea acestuia fiind aduse la cunoștința inculpatului.

Instanța de fond, în mod temeinic și argumentat a stabilit situația de fapt, pe baza probatoriului administrat în cauză cu respectarea dispozițiilor legale, constând în aceea că în cursul lunii iunie 2002 a lovit cu pumnii și cu palmele peste față pe victima V.V., concubina sa, care a căzut în urma acestor leziuni, producându-i astfel multiple traumatisme ce au condus în final la decesul acesteia.

Concomitent, fapta reținută și dovedită în sarcina inculpatului, cu mijloacele de probă administrate în cauză, a fost încadrată corespunzător în drept ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de „lovituri cauzatoare de moarte” prevăzută de art. 183 C. pen.

Analizând împrejurările în care a fost comisă fapta dedusă judecății în prezenta cauză, Curtea apreciază că nu sunt întrunite condițiile legitimei apărări, nici în ceea ce privește atacul, care nici nu există în materialitatea sa, împrejurarea că victima l-a lovit pe inculpat cu o cană de sticlă în cap, după inițierea unui conflict verbal de către acesta, nu poate fi calificat drept un atac în accepțiunea normei pusă în discuție, nici în ceea ce privește atacul (în sensul că nu au fost puse în pericol nici una din valorile ocrotite de lege și care să necesite exercitarea unei acțiuni violente din partea inculpatului). Și aceasta cu atât mai mult cu cât legiuitorul condiționează existența legitimei apărări de imposibilitatea înlăturării pericolului în altă manieră decât prin încălcarea normei penale.

De asemenea, în baza probatoriului administrat, ce relevă împrejurările comiterii infracțiunii, în mod temeinic instanța de fond a înlăturat reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Analizând toate împrejurările de săvârșire a faptei raportat la condițiile enunțate, în mod corespunzător a apreciat prima instanță că atitudinea victimei nu realizează cerințele unui act provocator în condițiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât nu a avut o asemenea intensitate sau gravitate încât să producă inculpatului o stare de tulburare care să determine o astfel de ripostă și aceasta cu atât mai mult cu cât o astfel de împrejurare constituie o stare normală de fapt, în sensul că scandalurile atât verbale, cât și fizice dintre cei doi erau o obișnuință.

Aplicând victimei mai multe lovituri cu pumnii și cu palmele peste față, inculpatul a determinat căderea acesteia, cauzându-i leziuni ce au condus, în final, la decesul victimei.

În aceste condiții, inculpatul a săvârșit cu intenție directă fapta de lovire, dar nu a prevăzut rezultatul survenit, deși putea și trebuia să-l prevadă, în raport de loviturile aplicate și de starea de ebrietate în care se găsea victima, acționând cu praeterintenție, element subiectiv specific infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.

Susținerea inculpatului în sensul că nu a intenționat să producă decesul victimei, deși reală, nu poate conduce prin ea însăși nici la schimbarea încadrării juridice, eventual în infracțiunea de ucidere din culpă, și nici la înlăturarea formei de vinovăție, raportat la rezultatul produs, întrucât s-ar ignora atitudinea subiectivă inițială a inculpatului, ce îmbracă forma juridică a instanței.

În procesul de individualizare a pedepsei, instanța trebuie să țină seama potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., atât de modalitatea de săvârșire a faptei și de gradul de pericol social concret al acesteia, cât și de persoana și conduita infractorului, precum și de toate circumstanțele reale și personale de natură să califice sau să atenueze răspunderea penală. Deși a respectat criteriile impuse de dispozițiile art. 72 C. pen., la individualizarea pedepsei, instanța de fond, analizând împrejurările referitoare la faptă și la persoana inculpatului, în mod greșit a apreciat că nu se pot da acestora valoarea unor circumstanțe atenuante. Astfel, instanța fondului a apreciat atitudinea inculpatului drept nesinceră, deși acesta a recunoscut faptul că a lovit victima însă a apreciat că decesul nu s-a datorat acestui fapt. Având în vedere vârsta inculpatului, starea în care se afla la momentul săvârșirii faptei, atât el, cât și victima, relațiile ce au existat între aceștia, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, se poate aprecia că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 4 C. pen., în sensul reținerii circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului și al reducerii pedepsei aplicate.

În schimb, a extinde efectul împrejurărilor reținute drept circumstanțe atenuante și în ce privește modalitatea de executare a pedepsei, respectiv a suspendării condiționate a acesteia, ar însemna înfrângerea scopurilor pedepsei, înscrise în art. 52 C. pen., privind corecția și reeducarea inculpatului.

Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Iași, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 108 din 17 mai 2007, a admis apelul, a desființat în parte sentința, în latura penală și rejudecând cauza a redus pedeapsa aplicată inculpatului P.St. de la 5 ani închisoare, la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul P.St.

Prin motivele de recurs, inculpatul a reiterat o parte din criticile susținute cu prilejul soluționării apelului.

Astfel, inculpatul critică hotărârile pronunțate în cauză, sub aspectul greșitei sale condamnări, solicitând achitarea sa, în principal, întrucât a comis infracțiunea în stare de legitimă apărare, iar, în subsidiar, în raport de faptul că lipsește intenția de a săvârși fapte.

În subsidiar, inculpatul a criticat hotărârile sub aspectul greșitei înlăturări a scuzei provocării și a solicitat reducerea pedepsei și suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.

În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul formulat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt și, respectiv, art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicate.

Inculpatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține motivele de recurs formulate.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât și prin prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.

Se constată că în cauză, pe baza probatoriului administrat a fost corect stabilită situația de fapt, care a fost încadrată corespunzător și în drept.

Astfel, fapta inculpatului P.St., care la începutul lunii iunie 2002 a lovit cu pumnii și palmele peste cap pe victima V.V., fapt care a determinat căderea acesteia și producerea unui traumatism cranio-facial cu echimoze fronto-palpebrale

stânga, contuzie cerebrală temporală dreaptă, hematom subdural emisferic drept, leziuni care au condus la moartea victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se realizează sub aspectul laturii subiective, prin acțiuni sau inacțiuni identice cu cele prin care se realizează infracțiunile de lovire sau alte violențe, vătămare corporală sau de vătămare corporală gravă, acțiuni sau inacțiuni care trebuie să aibă ca urmare moartea victimei.

Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată, lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă produsă, moartea victimei, i se atribuie făptuitorului pe baza culpei.

În cauză se constată că inculpatul P.St., pe fondul consumului de alcool, a aplicat victimei mai multe lovituri cu palmele și picioarele, producându-i leziuni care ulterior, prin complicațiile generate, au condus la decesul victimei.

Între violențele executate de inculpat și decesul victimei există legătură de cauzalitate, legătura de cauzalitate care nu este înlăturată de nerespectarea de către victimă a recomandărilor medicale, întrucât fără activitatea infracțională a inculpatului care a determinat leziunile anterior descrise, moartea victimei nu s-ar fi produs.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a acționat cu intenția de a produce suferințe fizice concubinei sale, însă ca urmare a acțiunilor sale violente s-a produs și decesul acesteia, rezultat pe care nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l prevadă în raport de multitudinea și intensitatea loviturilor aplicate, zona corpului vizată, dar și de starea de ebrietate în care se afla victima.

În concluzie, fapta inculpatului, anterior descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.

În cauză nu se poate reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de legitimă apărare sau ca urmare a provocării determinată de victimă, care l-a lovit cu o cană în cap.

Corect s-a reținut în cauză că nu sunt întrunite condițiile legitimei apărări sau ale scuzei provocării.

Ceea ce caracterizează starea de legitimă apărare este existența unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana și drepturile acesteia ori un interes obștesc și care creează necesitatea unei acțiuni de apărare imediată, respectiv de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile enunțate.

În cauză se constată că nu sunt întrunite nici condițiile privind atacul, nici condițiile privind apărarea, condiții care rezultă din dispozițiile art. 44 C. pen.

Înalta Curte apreciază că lovirea inculpatului de către victimă cu o cană în cap nu a fost de natură să pună în pericol grav persoana recurentului, în condițiile în care victima era și ea în stare de ebrietate, iar între victimă și inculpat existau frecvente situații conflictuale generate și de consumul de alcool.

În consecință, atâta timp cât atacul nu a fost de natură să creeze un pericol grav pentru persoana inculpatului (pericol care ar fi trebuit să implice producerea unui rezultat ireparabil sau greu de remediat cum ar fi pierderea vieții, cauzarea unei infirmități sau a unei vătămări grave), nu poate exista stare de legitimă apărare.

În cauză nu sunt întrunite nici condițiile privind apărarea pentru a se putea reține legitima apărare.

Astfel, apărarea nu a fost necesară pentru înlăturarea atacului, întrucât lovitura aplicată de victimă inculpatului nu a generat un pericol pentru viața acestuia din urmă.

Mai mult decât atât pentru reținerea legitimei apărări este necesar ca fapta săvârșită în apărare trebuie să fie de o gravitate aproximativ egală cu gravitatea atacului, ori în cauză se constată că în condițiile derulării discuțiilor contradictorii, victima a aplicat inculpatului o singură lovitură cu o cană în cap, în timp ce acesta a aplicat numeroase lovituri cu pumnii și palmele victimei, lovituri care au determinat și căderea victimei.

Se constată că fapta inculpatului a fost disproporționat de gravă în raport cu gravitatea acțiunii victimei.

De asemenea, corect a fost înlăturată circumstanța atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în condițiile în care între inculpat și victimă scandalurile și bătăile erau frecvente, devenind obișnuință, motiv pentru care atitudinea victimei nu putea crea recurentului o stare de puternică tulburare sau emoție sub stăpânirea căreia ar fi săvârșit infracțiunea.

Înalta Curte constată totodată că pedeapsa stabilită de instanța de apel corespunde atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, a dublului său scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 92 C. pen.

Înalta Curte reține că la dozarea pedepsei au fost avute în vedere atât circumstanțele reale ale săvârșirii faptei (care au fost anterior descrise), urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii (decesul victimei), cât și circumstanțele personale ale inculpatului care este infractor primar, a recunoscut săvârșirea infracțiunii, cu nuanțările făcute în limitele dreptului său la apărări, cât și vârsta acestuia (care nu este nici cauză de impunitate, nici circumstanță atenuantă) și nu există motive pentru reducerea acesteia.

În raport de circumstanțele în care a fost săvârșită infracțiunea, care a avut ca urmare decesul unei persoane și de persoana inculpatului (care consumă frecvent alcool și manifestă atitudine violentă), Înalta Curte apreciază că simpla aplicare a pedepsei nu poate conduce la reeducarea inculpatului și nu constituie o garanție că inculpatul a conștientizat gravitatea faptei și urmările ireparabile ale acesteia.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.St. împotriva deciziei penale nr. 108 din 17 mai 2006 din a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2007.