ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2500/2006

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 845 din 23

noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 9123/2003, Tribunalul Iași, în baza art.

20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i), art. 176 lit. c), cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.D. la pedeapsa de 12 ani

închisoare și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) pe o durată de 5 ani, după

executarea pedepsei principale.

S-au aplicat prevederile art. 71 și

64 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului, iar conform art.

88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de

la 20 martie 2003 la 23 noiembrie 2004.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 5.532.442

lei, cheltuieli de spitalizare a părții vătămate, către partea civilă C.A.S. Iași

și la 14,80 dolari S.U.A. către Serviciul de Ambulanță al Județului Iași.

A fost respinsă acțiunea civilă

formulată de partea civilă G.R.P.

Instanța a reținut, în esență, că la

data de 1 august 2002, în jurul orelor 11,00, în timp ce se afla, împreună cu O.B.

pe banca din fața locuinței inculpatului T.D. din Iași, județul Ilfov, partea

vătămată G.P., inculpatul le-a pus în vedere să se ridice de pe bancă, întrucât

aceasta este proprietatea lui. Partea vătămată i-a spus inculpatului că vor

pleca imediat, dar inculpatul l-a lovit cu pumnul în spate, iar când acesta s-a

ridicat pentru a para loviturile, inculpatul a scos un cuțit, aplicându-i două

lovituri de cuțit în zona toraco-abdominală. Conform certificatului

medico-legal, G.P. a prezentat cicatrice post plagă penetrantă hemitorace stâng

și cicatrice post plagă tăiată iliacă stângă, precum și hidropneumotorax stâng,

leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu corp tăietor înțepător, care pot

data din 1 august 2002, și care necesită 25-27 zile de îngrijiri medicale

pentru vindecare, viața fiindu-i pusă în primejdie.

Prin decizia penală nr. 25 din 7

februarie 2006, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat.

Curtea de apel a constatat că instanța

de fond a administrat multiple probe pe care le-a apreciat conform art. 63 C.

proc. pen., stabilind corect vinovăția inculpatului. Expertiza medico-legală

psihiatrică a constatat că inculpatul prezintă diagnosticul de personalitate de

tip antisocial, dar își păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a

conținutului și consecințelor faptelor sale, având discernământul păstrat.

Totodată, s-a reținut de către

instanța de apel că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, o poziție

procesuală necorespunzătoare și a sfidat constant autoritățile judiciare.

Astfel, la urmărirea penală

inculpatul a negat săvârșirea faptei, susținând că doar a împins partea vătămată

care în cădere s-ar fi lovit de o țeavă. Ulterior, a încercat să acrediteze

faptul că a lovit victima, dar ca ripostă la loviturile acesteia și a refuzului

de a se ridica de pe bancă. Referitor la pedeapsă, Curtea de apel a reținut că a

fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs inculpatul.

Recursul vizează cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. (când s-a comis o eroare

gravă de fapt), solicitându-se rejudecarea cauzei și administrarea de probe noi,

întrucât victima a fost cel care a provocat incidentul, fiind agresiv și

refuzând să plece de pe banca inculpatului.

Examinând recursul, Înalta Curte

constată că acest caz de casare nu este incident în cauză.

Astfel, instanțele au reținut corect

situația de fapt pe baza declarațiilor părții vătămate, a martorilor oculari, a

actelor medico-legale și chiar a recunoașterii parțiale a inculpatului,

stabilind judicios atât existența faptei cât și vinovăția persoanei care a

săvârșit-o.

Totodată, s-a constatat că

inculpatul este recidivist în condițiile art. 37 lit. b) C. pen., fiind

anterior condamnat, la 7 ani închisoare tot, pentru săvârșirea unei tentative

de omor, prin sentința penală nr. 10 din 4 martie 1993 a Tribunalului județean

Iași, rămasă definitivă.

De asemenea, Înalta Curte reține că

inculpatul are păstrat discernământul, medicii psihiatri constatând, prin

expertiza medico-legală psihiatrică, existența capacității psihice de apreciere

critică a conținutului și a consecințelor faptelor sale.

Inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea faptei (în faza urmăririi penale), ulterior a refuzat să dea

declarații, formulând cereri de recuzare a completului de judecată, cereri

respinse, pentru ca, în final, să ceară reaudierea tuturor martorilor audiați

în absența sa, absență datorată propriei comportări necorespunzătoare față de

instanța de judecată.

Prin cererile trimise din

penitenciar a susținut că incidentul ar fi fost provocat de partea vătămată,

iar el s-a apărat.

Înalta Curte reține că această

apărare nu a fost dovedită de inculpat cu nici o probă, comportarea

inculpatului fiind aceea de obstrucționare a justiției prin tergiversarea

cauzei, prezentarea unei situații de fapt nereale, formularea unor cereri de

recuzare respinse, ca nefondate, refuzul de a da declarații și printr-o

atitudine necorespunzătoare față de instanțele de judecată.

Or, potrivit art. 69 C. proc. pen.,

declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului

penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate

cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Întrucât asemenea fapte sau

împrejurări relatate de inculpat în cererile adresate tuturor instanțelor nu

pot fi coroborate cu alte probe, apărarea, de altfel contradictorie, a

inculpatului (prima, în sensul că nu a săvârșit fapta, iar a doua că ar fi fost

provocat de partea vătămată) nu poate servi la descoperirea adevărului.

Ținând seama de aceste împrejurări,

precum și de administrarea legală și completă a probelor de către prima

instanță (soluție menținută în apel), Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpat, recurs prin care acesta intenționează doar să împiedice

aflarea adevărului și să se sustragă răspunderii penale, tergiversând

soluționarea cauzei, iar nu stabilirea adevăratei situații de fapt, care îi

este defavorabilă.

În baza art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 20 martie 2003 la 17

aprilie 2006.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr. 25 din 7 februarie

2006 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 20 martie 2003 la 17 aprilie

2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 aprilie 2006.