ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2500/2006

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 845 din 23 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 9123/2003, Tribunalul Iași, în baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i), art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.D. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale. S-au aplicat prevederile art. 71 și 64 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 20 martie 2003 la 23 noiembrie 2004. În baza art. 14 și 346 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 5.532.442 lei, cheltuieli de spitalizare a părții vătămate, către partea civilă C.A.S. Iași și la 14,80 dolari S.U.A. către Serviciul de Ambulanță al Județului Iași. A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă G.R.P. Instanța a reținut, în esență, că la data de 1 august 2002, în jurul orelor 11,00, în timp ce se afla, împreună cu O.B. pe banca din fața locuinței inculpatului T.D. din Iași, județul Ilfov, partea vătămată G.P., inculpatul le-a pus în vedere să se ridice de pe bancă, întrucât aceasta este proprietatea lui. Partea vătămată i-a spus inculpatului că vor pleca imediat, dar inculpatul l-a lovit cu pumnul în spate, iar când acesta s-a ridicat pentru a para loviturile, inculpatul a scos un cuțit, aplicându-i două lovituri de cuțit în zona toraco-abdominală.

Conform certificatului medico-legal, G.P. a prezentat cicatrice post plagă penetrantă hemitorace stâng și cicatrice post plagă tăiată iliacă stângă, precum și hidropneumotorax stâng, leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu corp tăietor înțepător, care pot data din 1 august 2002, și care necesită 25-27 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, viața fiindu-i pusă în primejdie. Prin decizia penală nr. 25 din 7 februarie 2006, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Curtea de apel a constatat că instanța de fond a administrat multiple probe pe care le-a apreciat conform art. 63 C. proc. pen., stabilind corect vinovăția inculpatului. Expertiza medico-legală psihiatrică a constatat că inculpatul prezintă diagnosticul de personalitate de tip antisocial, dar își păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale, având discernământul păstrat.

Totodată, s-a reținut de către instanța de apel că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, o poziție procesuală necorespunzătoare și a sfidat constant autoritățile judiciare. Astfel, la urmărirea penală inculpatul a negat săvârșirea faptei, susținând că doar a împins partea vătămată care în cădere s-ar fi lovit de o țeavă. Ulterior, a încercat să acrediteze faptul că a lovit victima, dar ca ripostă la loviturile acesteia și a refuzului de a se ridica de pe bancă. Referitor la pedeapsă, Curtea de apel a reținut că a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul. Recursul vizează cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. (când s-a comis o eroare gravă de fapt), solicitându-se rejudecarea cauzei și administrarea de probe noi, întrucât victima a fost cel care a provocat incidentul, fiind agresiv și refuzând să plece de pe banca inculpatului. Examinând recursul, Înalta Curte constată că acest caz de casare nu este incident în cauză. Astfel, instanțele au reținut corect situația de fapt pe baza declarațiilor părții vătămate, a martorilor oculari, a actelor medico-legale și chiar a recunoașterii parțiale a inculpatului, stabilind judicios atât existența faptei cât și vinovăția persoanei care a săvârșit-o. Totodată, s-a constatat că inculpatul este recidivist în condițiile art. 37 lit. b) C. pen., fiind anterior condamnat, la 7 ani închisoare tot, pentru săvârșirea unei tentative de omor, prin sentința penală nr. 10 din 4 martie 1993 a Tribunalului județean Iași, rămasă definitivă.

De asemenea, Înalta Curte reține că inculpatul are păstrat discernământul, medicii psihiatri constatând, prin expertiza medico-legală psihiatrică, existența capacității psihice de apreciere critică a conținutului și a consecințelor faptelor sale. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei (în faza urmăririi penale), ulterior a refuzat să dea declarații, formulând cereri de recuzare a completului de judecată, cereri respinse, pentru ca, în final, să ceară reaudierea tuturor martorilor audiați în absența sa, absență datorată propriei comportări necorespunzătoare față de instanța de judecată. Prin cererile trimise din penitenciar a susținut că incidentul ar fi fost provocat de partea vătămată, iar el s-a apărat.

Înalta Curte reține că această apărare nu a fost dovedită de inculpat cu nici o probă, comportarea inculpatului fiind aceea de obstrucționare a justiției prin tergiversarea cauzei, prezentarea unei situații de fapt nereale, formularea unor cereri de recuzare respinse, ca nefondate, refuzul de a da declarații și printr-o atitudine necorespunzătoare față de instanțele de judecată. Or, potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Întrucât asemenea fapte sau împrejurări relatate de inculpat în cererile adresate tuturor instanțelor nu pot fi coroborate cu alte probe, apărarea, de altfel contradictorie, a inculpatului (prima, în sensul că nu a săvârșit fapta, iar a doua că ar fi fost provocat de partea vătămată) nu poate servi la descoperirea adevărului.

Ținând seama de aceste împrejurări, precum și de administrarea legală și completă a probelor de către prima instanță (soluție menținută în apel), Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, recurs prin care acesta intenționează doar să împiedice aflarea adevărului și să se sustragă răspunderii penale, tergiversând soluționarea cauzei, iar nu stabilirea adevăratei situații de fapt, care îi este defavorabilă. În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 20 martie 2003 la 17 aprilie 2006. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr. 25 din 7 februarie 2006 a Curții de Apel Iași, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 20 martie 2003 la 17 aprilie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2006.