ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4327/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1049 din 11

noiembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul D.N., pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte

prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76

lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare.

S-a dedus arestarea preventivă și

s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 61.669.969 lei cheltuieli

de spitalizare plus dobânda legală.

În sfârșit a fost obligat la plata

sumelor de 150 milioane lei despăgubiri materiale și 150 milioane lei daune

morale către L.N., parte civilă.

S-a reținut de instanța de fond că

pe fondul unor neînțelegeri între familiile L. și D., generat de folosirea unor

unelte, reclamate ca aparținând familiei L., în data de 14 mai 2000 victima

L.I. a insultat-o pe soția inculpatului în timp ce trecea pe stradă, situație

reclamată de aceasta ulterior soțului.

După ce a consumat băuturi

alcoolice, victima, în jurul orelor 21,30, împreună cu martorii B.S. și P.I.,

în drum spre casă i-a cerut inculpatului să iasă din casă. Partea vătămată cu o

bâtă în mână a intrat în curtea inculpatului, bruscând-o pe fiica acestuia și

afirmând că va omorî pe fiica minoră a inculpatului.

Inculpatul a ieșit din casă, a

încercat să-i ia bâta și i-a aplicat 4 lovituri cu pumnii în față și piept.

Imobilizată cu ajutorul martorilor partea vătămată a fost scoasă din curte unde

a revenit, în jurul orelor 23,00, cu o lopată, o sticlă de bere și o cărămidă

pe care a aruncat-o în locuința inculpatului. Cu toate insistențele acestuia,

inculpatul și membrii săi de familie nu au ieșit din casă, ceea ce a determinat

pe partea vătămată și soția acestuia să se reîntoarcă la domiciliu.

Urmare loviturilor primite, peste

noapte L.I. s-a simțit rău și a fost internat la spital cu diagnosticul de

traumatism toraco-abdominal, ruptură de splină. Deși s-a intervenit chirurgical

acesta în final a decedat.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

Parchetul în critica formulată cu

privire schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de omor

calificat, arată faptul că, instanța, cu prea multă ușurință a reținut faptul

că, inculpatul a aplicat loviturile de pumni victimei „la întâmplare”. Se omite

faptul că s-au aplicat lovituri reperate, deși la întâmplare, cu o anumită

intensitate, ceea ce poate conduce la ideea că, făptuitorul a prevăzut și

acceptat urmarea. Simpla aparență că moartea nu se va produce, nesprijinită pe

nici o circumstanță reală, nu este de natură, prin ea însăși, a atrage culpa

subiectului activ și, pe cale de consecință, nici încadrarea faptei în art. 183

C. pen.

Pe latură civilă, solicită

înlăturarea obligării inculpatului la plata de dobânzi către partea civilă

Spitalul Universitar București, nefiind solicitate.

Apelantul-inculpat critică sentința

pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că îi sunt aplicabile

dispozițiile art. 45 C. pen., astfel încât, solicită achitarea în baza art. 10

alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 153 din 20

martie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a dispus majorarea pedepsei

aplicate inculpatului de la 2 ani la 3 ani închisoare cu obligarea acestuia la

plata sumei de 61.669.969 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul

Universitar de Urgență București.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs parchetul care a cerut în primul motiv schimbarea încadrării

juridice a faptei din lovituri cauzatoare de moarte în cea de omor calificat

prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și în al doilea motiv

majorarea pedepselor.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și probele din

dosarul cauzei, prin prisma criticilor formulate de parchet.

Din expunerea pe larg a situației de

fapt rezultă că victima fiind sub influența alcoolului, după ce a insultat-o pe

soția inculpatului, în seara aceleiași zile a revenit la poarta locuinței

inculpatului, lovind cu bâta poarta, bruscând pe fiica acestuia pentru a-l

determina să iasă din casă, intrând în final în curte.

În aceste împrejurări inculpatul a

ieșit în curte și a aplicat victimei 4 lovituri de pumn în zona feței și a

pieptului pentru a-l determina să părăsească curtea, cei doi lovindu-se

reciproc.

Această situație de fapt a fost

probată prin declarațiile martorilor oculari.

Ca atare inculpatul a acționat cu

praeterintenție realizând că în urma loviturilor îi va provoca o vătămare

corporală, fără, însă să prevadă că urmare acestor lovituri va surveni decesul

deși putea și trebuia să-l prevadă.

De altfel, corect s-a reținut că,

inculpatul a acționat ca urmare a provocării, dat fiind comportamentul

scandalos și violent al victimei, fără a avea intenția de a ucide victima.

De altfel, leziunile produse nu

prezentau un grad ridicat de gravitate, victima, după incident s-a dus la

locuința sa, apoi a revenit cu soția, aruncând cu cărămizi și sticle în casa

inculpatului, fiind transportată la spital, după circa 6 ore de la incident și

internarea sa.

Or, în speță, deosebit de importantă

este și poziția psihică a infractorului, în concret în cazul infracțiunii

prevăzută de art. 183 C. pen., vinovăția față de rezultatul produs este cea sub

forma culpei, făptuitorul urmărind doar lezarea victimei nu și uciderea ei.

Inculpatul aplicând lovituri cu pumnul în zona toraco-abdominală a victimei,

acțiune săvârșită cu intenție deși nu a prevăzut rezultatul letal putea să-l

prevadă dat fiind zona în care s-au aplicat loviturile și intensitatea

acestora. Cum acestea nu au produs ele însăși moartea victimei se constată că

între decesul acesteia și leziunile produse prin loviturile aplicate există

raport de cauzalitate, astfel că în mod corect instanțele au reținut încadrarea

juridică a faptelor în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

prevăzută de art. 183 C. pen.

Sub aspectul individualizării

pedepsei aplicate instanța constată că au fost respectate prevederile art. 72

C. pen., avându-se în vedere limitele pedepsei prevăzute de lege, gradul

concret de pericol social al faptei săvârșite în raport de împrejurările

concrete de săvârșire, starea conflictuală produsă de victimă, de atitudinea

acesteia de agresivitate și amenințătoare, precum și persoana inculpatului

cunoscut fără antecedente penale, cu o bună comportare în societate, căsătorit,

tatăl a doi copii minori, precum și atitudinea sinceră și de regret față de

fapta comisă, încât o majorare a pedepsei nu se justifică.

Pentru considerentele sus-arătate,

Curtea în temeiul prevederilor art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de parchet, ca nefondat.

Se va computa durata arestării

preventive.

Văzând și prevederile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei

penale nr. 153 din 20 martie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală,

privind pe inculpatul D.N.

Deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive de la 22 mai 2001, până la 8 octombrie 2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiție.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

octombrie 2003.