ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4327/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1049 din 11 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul D.N., pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare. S-a dedus arestarea preventivă și s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 61.669.969 lei cheltuieli de spitalizare plus dobânda legală. În sfârșit a fost obligat la plata sumelor de 150 milioane lei despăgubiri materiale și 150 milioane lei daune morale către L.N., parte civilă. S-a reținut de instanța de fond că pe fondul unor neînțelegeri între familiile L. și D., generat de folosirea unor unelte, reclamate ca aparținând familiei L., în data de 14 mai 2000 victima L.I.

a insultat-o pe soția inculpatului în timp ce trecea pe stradă, situație reclamată de aceasta ulterior soțului. După ce a consumat băuturi alcoolice, victima, în jurul orelor 21,30, împreună cu martorii B.S. și P.I., în drum spre casă i-a cerut inculpatului să iasă din casă. Partea vătămată cu o bâtă în mână a intrat în curtea inculpatului, bruscând-o pe fiica acestuia și afirmând că va omorî pe fiica minoră a inculpatului. Inculpatul a ieșit din casă, a încercat să-i ia bâta și i-a aplicat 4 lovituri cu pumnii în față și piept. Imobilizată cu ajutorul martorilor partea vătămată a fost scoasă din curte unde a revenit, în jurul orelor 23,00, cu o lopată, o sticlă de bere și o cărămidă pe care a aruncat-o în locuința inculpatului.

Cu toate insistențele acestuia, inculpatul și membrii săi de familie nu au ieșit din casă, ceea ce a determinat pe partea vătămată și soția acestuia să se reîntoarcă la domiciliu. Urmare loviturilor primite, peste noapte L.I. s-a simțit rău și a fost internat la spital cu diagnosticul de traumatism toraco-abdominal, ruptură de splină. Deși s-a intervenit chirurgical acesta în final a decedat. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul. Parchetul în critica formulată cu privire schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de omor calificat, arată faptul că, instanța, cu prea multă ușurință a reținut faptul că, inculpatul a aplicat loviturile de pumni victimei „la întâmplare”.

Se omite faptul că s-au aplicat lovituri reperate, deși la întâmplare, cu o anumită intensitate, ceea ce poate conduce la ideea că, făptuitorul a prevăzut și acceptat urmarea. Simpla aparență că moartea nu se va produce, nesprijinită pe nici o circumstanță reală, nu este de natură, prin ea însăși, a atrage culpa subiectului activ și, pe cale de consecință, nici încadrarea faptei în art. 183 C. pen. Pe latură civilă, solicită înlăturarea obligării inculpatului la plata de dobânzi către partea civilă Spitalul Universitar București, nefiind solicitate. Apelantul-inculpat critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 45 C. pen., astfel încât, solicită achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen. Prin decizia penală nr. 153 din 20 martie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a dispus majorarea pedepsei aplicate inculpatului de la 2 ani la 3 ani închisoare cu obligarea acestuia la plata sumei de 61.669.969 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs parchetul care a cerut în primul motiv schimbarea încadrării juridice a faptei din lovituri cauzatoare de moarte în cea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și în al doilea motiv majorarea pedepselor. Recursul este nefondat. Analizând actele și probele din dosarul cauzei, prin prisma criticilor formulate de parchet.

Din expunerea pe larg a situației de fapt rezultă că victima fiind sub influența alcoolului, după ce a insultat-o pe soția inculpatului, în seara aceleiași zile a revenit la poarta locuinței inculpatului, lovind cu bâta poarta, bruscând pe fiica acestuia pentru a-l determina să iasă din casă, intrând în final în curte. În aceste împrejurări inculpatul a ieșit în curte și a aplicat victimei 4 lovituri de pumn în zona feței și a pieptului pentru a-l determina să părăsească curtea, cei doi lovindu-se reciproc. Această situație de fapt a fost probată prin declarațiile martorilor oculari. Ca atare inculpatul a acționat cu praeterintenție realizând că în urma loviturilor îi va provoca o vătămare corporală, fără, însă să prevadă că urmare acestor lovituri va surveni decesul deși putea și trebuia să-l prevadă.

De altfel, corect s-a reținut că, inculpatul a acționat ca urmare a provocării, dat fiind comportamentul scandalos și violent al victimei, fără a avea intenția de a ucide victima. De altfel, leziunile produse nu prezentau un grad ridicat de gravitate, victima, după incident s-a dus la locuința sa, apoi a revenit cu soția, aruncând cu cărămizi și sticle în casa inculpatului, fiind transportată la spital, după circa 6 ore de la incident și internarea sa. Or, în speță, deosebit de importantă este și poziția psihică a infractorului, în concret în cazul infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., vinovăția față de rezultatul produs este cea sub forma culpei, făptuitorul urmărind doar lezarea victimei nu și uciderea ei.

Inculpatul aplicând lovituri cu pumnul în zona toraco-abdominală a victimei, acțiune săvârșită cu intenție deși nu a prevăzut rezultatul letal putea să-l prevadă dat fiind zona în care s-au aplicat loviturile și intensitatea acestora. Cum acestea nu au produs ele însăși moartea victimei se constată că între decesul acesteia și leziunile produse prin loviturile aplicate există raport de cauzalitate, astfel că în mod corect instanțele au reținut încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate instanța constată că au fost respectate prevederile art. 72 C. pen., avându-se în vedere limitele pedepsei prevăzute de lege, gradul concret de pericol social al faptei săvârșite în raport de împrejurările concrete de săvârșire, starea conflictuală produsă de victimă, de atitudinea acesteia de agresivitate și amenințătoare, precum și persoana inculpatului cunoscut fără antecedente penale, cu o bună comportare în societate, căsătorit, tatăl a doi copii minori, precum și atitudinea sinceră și de regret față de fapta comisă, încât o majorare a pedepsei nu se justifică. Pentru considerentele sus-arătate, Curtea în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de parchet, ca nefondat. Se va computa durata arestării preventive. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 153 din 20 martie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul D.N. Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive de la 22 mai 2001, până la 8 octombrie 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiție. Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2003.