ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2399/2005

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19

septembrie 2003 la Judecătoria Buzău H.S.R. a chemat în judecată Primăria

municipiului Buzău, R.A.M. Buzău și pe N.A., S.V. și Ș.M., solicitând obligarea

acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie parte din imobilul

situat în Buzău, compusă din cinci camere, hol și terenul aferent în suprafață

de 170,07 mp.

Ulterior, reclamanta și-a completat

acțiunea solicitând și constatarea nulității absolute a contractelor de

închiriere încheiate între R.A.M. Buzău și cei trei pârâți persoane fizice,

fiind introduși în cauză în calitate de pârâți și ceilalți membri ai familiilor

acestora.

Prin sentința civilă nr. 6464 din 15

decembrie 2003 a Judecătoriei Buzău a fost respinsă acțiunea astfel cum a fost

formulată avându-se în vedere că prin dispoziția nr. 300 din 19 august 2003

emisă de Primarul municipiului Buzău a fost restituită reclamantei și partea

din imobil cu privire la care a solicitat revendicarea.

Referitor la cele trei contracte de

închiriere, a căror nulitate absolută s-a solicitat a se constata, s-a reținut

că acestea au fost încheiate anterior emiterii deciziei la care s-a făcut

referire și că nu există motive de nulitate absolută, cum s-a cerut, respectiv

lipsa consimțământului.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 948 din

30 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

S-a avut în vedere de asemenea că nu

subzistă în cauză lipsa consimțământului proprietarului la încheierea contractelor

de închiriere în anul 2001, dată la care nu i se recunoscuse reclamantei

calitatea de proprietar, precum și incidența în cauză a prevederilor art. 13

din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recursul de față, prin care a solicitat să se constate că

cele trei contracte de închiriere în litigiu sunt lovite de nulitate absolută,

existând autoritate de lucru judecat și cu privire la preluarea abuzivă a

imobilului de către stat, caz în care chiriașii nu beneficiază de protecție. Se

susține nulitatea pe temeiul lipsei consimțământului său, proprietarul,

potrivit art. 498 C. civ.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează:

Instanțele de apel, ca și instanțele

de fond de altfel au reținut corect că cererea vizând revendicarea părții din

imobil, redată în cuprinsul acțiunii de către reclamantă, a rămas fără obiect,

întrucât prin decizia nr. 300 emisă după introducerea acțiunii, i-a fost

restituită celei în cauză și cealaltă parte din imobilul în litigiu ce excedea

soluției adoptată prin sentința civilă nr. 6205/2000 a Judecătoriei Bacău,

investită prin strămutare.

Pentru această parte din imobil,

restituită în condițiile Legii nr. 10/2001 pârâtei S.V., Ș.M. și N.A. au

încheiat cu R.A.M. Buzău contractele de închiriere nr. 283 din 2 august 2001,

84 din 9 iulie 2001 și 219 din 25 iulie 2001. Decizia de restituire la care s-a

făcut referire a fost emisă la 19 august 2003.

Rezultă cu evidență că la data

întocmirii celor trei contracte de închiriere reclamanta nu figura drept

proprietară a imobilului, astfel că nu se poate reține drept cauză de nulitate

absolută lipsa consimțământului recurentei. În adevăr, art. 948 C. civ. prevede

între condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții consimțământul

valabil al părții ce se obligă.

La data încheierii contractelor de

închiriere avea calitatea necontestată de locator Primăria Orașului Buzău, care

prin reprezentant și-a exprimat acordul pentru prezentarea convențiilor.

Prin urmare, nu este de primit recursul

de față, ce se întemeiază tocmai pe lipsa acestei condiții esențiale pentru

validitatea convențiilor.

Tot astfel, nu este de primit nici

susținerea ce are în vedere lipsa oricărei protecții a chiriașilor ocupanți ai

unor spații fără titlu valabil.

Și aceasta, pentru că art. 13 din

Legea nr. 112/1995, care face trimitere expresă la O.U.G. nr. 40/1999 privind

protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinație de

locuințe, se referă la toate imobilele restituite prin procedurile administrative

prevăzute de prezenta lege, fără nici o destinație în legătură cu valabilitatea

titlului de preluare a imobilelor de către stat.

Așa fiind, recursul de față este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta H.S.R. împotriva deciziei nr. 948 din 30 martie 2004 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2005.