ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6294/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2003, pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanții C.N. și B.C.R. au contestat dispoziția nr. 257 din 15 iulie 2003 emisă de primarul municipiului Buzău, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea dispoziției și restituirea în natură a camerelor rămase în proprietatea statului din imobilul situat in Buzău. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin notificarea înregistrată la data de 26 aprilie 2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, au solicitat restituirea în natură a unei părți din imobilul-casă de locuit și terenul aferent, situat la adresa sus-menționată, ce a aparținut autoarei lor, B.E.

și care a fost preluat abuziv de autoritățile comuniste în baza Decretului nr. 224/1951. De asemenea, contestatorii au arătat că, prin decizia atacată, Primarul municipiului Buzău le-a respins cererea cu motivarea că, nu s-a făcut dovada că neplata impozitelor s-a datorat unor motive independente de voința proprietarului, așa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001. Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 518 din 8 octombrie 2003 a admis contestația reclamanților, a anulat dispoziția nr. 257 din 15 iulie 2003 a Primarului Municipiului Buzău și a dispus restituirea în natură a părții din imobilul casă de locuit numerotată cu 1,2,3,4,5,15,16 și 17 din schița aflată la dosar și a suprafeței de 387,39 mp teren curte.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe de o parte, că nu s-a făcut nici o dovadă că proprietara a încasat sumele de bani datorate cu titlu de chirii sau că a avut posibilități materiale pentru a achita impozitul datorat, iar pe de altă parte, că motivele invocate de pârâtă în dispoziție pentru respingerea cererii de restituire, nu au suport legal și moral, deoarece s-a omis a se observa că situațiile menționate la pct. 2.4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sunt enumerative și nu limitative. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul primarul municipiului Buzău, susținând, în esență, că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică, că instanța nu a apreciat corect probele de la dosar și că nu s-au produs dovezi din care să reiasă că imobilul a cărei restituire în natură se cere, ar fi fost preluat de stat pentru neplata impozitului din motive independente de voința proprietarului.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 1955 din 21 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul, reținând în motivarea deciziei că, defuncta autoare a intimaților-reclamanți realiza venituri modeste și nu era salariată, nu avea alte posibilități materiale și, în atare situație, suma mică datorată cu titlu de impozit (1600 lei), în raport cu valoarea mare a imobilului (80.000 lei în anul 1953) nu justifică preluarea imobilului pentru neplata impozitului din motive ce se apreciază, în atare situație, că au fost independente de voința proprietarului și, prin urmare, preluarea acestuia s-a făcut în mod abuziv. De asemenea, instanța de apel a mai reținut și faptul că, Legea nr. 10/2001 are caracter reparatoriu pentru proprietarii care au fost deposedați prin diferite metode, fiind de notorietate măsurile și pretextele abuzive folosite la acea vreme pentru a deposeda pe cei cu o situație mai bună decât clasa proletariatului.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și criticând cele două hotărâri pronunțate în cauză pentru nelegalitate. Pârâtul a susținut, prin motivele de recurs, că reclamanții nu au produs nici o probă din care să rezulte că imobilul a cărei restituire se solicită ar fi fost preluat de stat pentru neplata impozitelor din motive independente de voința proprietarului, așa cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 și pct. 2.4 din Normele Metodologice de aplicare unitară a legii.

De asemenea, recurentul a arătat că autoarea reclamanților obținea venituri de 10.000 lei anual din chirii, așa cum rezultă din Declarația pentru stabilirea impozitului asupra clădirilor și terenurilor din orașe pe anul 1952 și cum recunosc chiar contestatorii și că, aceasta deținea proprietăți și în alte localități din țară, unde înregistra debite, așa cum reiese din procesul-verbal de sechestru semnat și de chiriași în calitate de martori. În continuare, recurentul-parat învederează că, fosta proprietară nu a achitat in termenele legale impozitele si taxele datorate statului, motiv pentru care fosta Circumscripție Financiară a Orașului Buzău a declanșat procedura legală pentru realizarea creanțelor statului, a sechestrat si, ulterior, a vândut averea sa imobilă.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de apel a statuat ca stare de fapt că neplata impozitului de către autoarea reclamanților s-a datorat unor motive independente de voința acesteia. Ca urmare, instanța de apel a apreciat, în drept, că imobilul astfel preluat de către stat este retrocedabil în natură. Prin recurs se invocă numai cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar, prin dezvoltarea lui, se critică greșita stabilire a situației de fapt și, de aici, încălcarea legii. Or, față de situația de fapt stabilită în apel, necenzurabilă pe calea recursului, din moment ce nu s-a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., legea a fost corect aplicată.

Față de cele ce preced, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Buzău împotriva deciziei civile nr. 1955 din 21 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 septembrie 2005.