ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6294/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2003,

pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanții C.N. și B.C.R. au contestat dispoziția

nr. 257 din 15 iulie 2003 emisă de primarul municipiului Buzău, solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea dispoziției

și restituirea în natură a camerelor rămase în proprietatea statului din

imobilul situat in Buzău.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin

notificarea înregistrată la data de 26 aprilie 2001, formulată în temeiul Legii

nr. 10/2001, au solicitat restituirea în natură a unei părți din imobilul-casă

de locuit și terenul aferent, situat la adresa sus-menționată, ce a aparținut

autoarei lor, B.E. și care a fost preluat abuziv de autoritățile comuniste în baza

Decretului nr. 224/1951.

De asemenea, contestatorii au arătat că, prin decizia

atacată, Primarul municipiului Buzău le-a respins cererea cu motivarea că, nu

s-a făcut dovada că neplata impozitelor s-a datorat unor motive independente de

voința proprietarului, așa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 518 din 8

octombrie 2003 a admis contestația reclamanților, a anulat dispoziția nr. 257

din 15 iulie 2003 a Primarului Municipiului Buzău și a dispus restituirea în

natură a părții din imobilul casă de locuit numerotată cu 1,2,3,4,5,15,16 și 17

din schița aflată la dosar și a suprafeței de 387,39 mp teren curte.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe

de o parte, că nu s-a făcut nici o dovadă că proprietara a încasat sumele de

bani datorate cu titlu de chirii sau că a avut posibilități materiale pentru a

achita impozitul datorat, iar pe de altă parte, că motivele invocate de pârâtă în

dispoziție pentru respingerea cererii de restituire, nu au suport legal și

moral, deoarece s-a omis a se observa că situațiile menționate la pct. 2.4 din

Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sunt enumerative și nu

limitative.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul primarul

municipiului Buzău, susținând, în esență, că hotărârea pronunțată este nelegală

și netemeinică, că instanța nu a apreciat corect probele de la dosar și că nu

s-au produs dovezi din care să reiasă că imobilul a cărei restituire în natură

se cere, ar fi fost preluat de stat pentru neplata impozitului din motive

independente de voința proprietarului.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 1955

din 21 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul, reținând în motivarea deciziei

că, defuncta autoare a intimaților-reclamanți realiza venituri modeste și nu

era salariată, nu avea alte posibilități materiale și, în atare situație, suma

mică datorată cu titlu de impozit (1600 lei), în raport cu valoarea mare a

imobilului (80.000 lei în anul 1953) nu justifică preluarea imobilului pentru

neplata impozitului din motive ce se apreciază, în atare situație, că au fost

independente de voința proprietarului și, prin urmare, preluarea acestuia s-a făcut

în mod abuziv.

De asemenea, instanța de apel a mai reținut și faptul

că, Legea nr. 10/2001 are caracter reparatoriu pentru proprietarii care au fost

deposedați prin diferite metode, fiind de notorietate măsurile și pretextele

abuzive folosite la acea vreme pentru a deposeda pe cei cu o situație mai bună

decât clasa proletariatului.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a

recursului pârâtul, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și criticând cele două hotărâri pronunțate în cauză pentru nelegalitate.

Pârâtul a susținut, prin motivele de recurs, că reclamanții

nu au produs nici o probă din care să rezulte că imobilul a cărei restituire se

solicită ar fi fost preluat de stat pentru neplata impozitelor din motive

independente de voința proprietarului, așa cum prevăd dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 și pct. 2.4 din Normele Metodologice de

aplicare unitară a legii.

De asemenea, recurentul a arătat că autoarea reclamanților

obținea venituri de 10.000 lei anual din chirii, așa cum rezultă din Declarația

pentru stabilirea impozitului asupra clădirilor și terenurilor din orașe pe

anul 1952 și cum recunosc chiar contestatorii și că, aceasta deținea proprietăți

și în alte localități din țară, unde înregistra debite, așa cum reiese din

procesul-verbal de sechestru semnat și de chiriași în calitate de martori. În

continuare, recurentul-parat învederează că, fosta proprietară nu a achitat in

termenele legale impozitele si taxele datorate statului, motiv pentru care

fosta Circumscripție Financiară a Orașului Buzău a declanșat procedura legală

pentru realizarea creanțelor statului, a sechestrat si, ulterior, a vândut

averea sa imobilă.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de apel a statuat ca stare de fapt că

neplata impozitului de către autoarea reclamanților s-a datorat unor motive

independente de voința acesteia.

Ca urmare, instanța de apel a apreciat, în drept, că

imobilul astfel preluat de către stat este retrocedabil în natură.

Prin recurs se invocă numai cazul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar, prin dezvoltarea lui, se critică greșita

stabilire a situației de fapt și, de aici, încălcarea legii.

Or, față de situația de fapt stabilită în apel,

necenzurabilă pe calea recursului, din moment ce nu s-a invocat și cazul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., legea a fost corect aplicată.

Față de cele ce preced, recursul se privește ca nefondat

și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul

municipiului Buzău împotriva deciziei civile nr. 1955 din 21 iunie 2004 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 septembrie

2005.