ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3683/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12

februarie 2003, municipiul Reșița, prin primarul P.M., a declarat recurs

împotriva sentinței civile nr. 382 din 10 decembrie 2002, pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, solicitând casarea hotărârii atacate, pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul

a susținut că în mod greșit instanța de fond nu a analizat legalitatea actului

contestat - certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr.

0756, emis la 30 noiembrie 2000, în favoarea SC T. SA Reșița, în conformitate

cu H.G. nr. 834/1991, cel puțin în privința terenului de 1992 mp, din suprafață

totală atribuită societății comerciale.

Cu privire la această suprafață de

teren, de 1992 mp, recurenta a precizat că ar fi fost deținută de o altă

societate și de persoane fizice, iar terenul deja atribuit intimatei, îi este

suficient pentru desfășurarea activității sale.

Recurenta a mai precizat că pe acest

teren, de 1992 mp, este amenajată de autoritatea locală, o parcare ce

constituie astfel domeniu public și astfel recurenta are și interes în

promovarea procesului de față.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 382 din 10 decembrie 2002,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul

municipiul Reșița, reprezentat prin primar, împotriva pârâților Ministerul

Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și SC T. SA Reșița.

Instanța de fond a stabilit că acțiunea

reclamantului nu este întemeiată, Legea nr. 29/1990 condiționând în art. 1,

acțiunea în contencios administrativ, de vătămarea unui drept recunoscut de

lege, în favoarea reclamantului. Cum reclamantul nu a făcut dovada unui drept

recunoscut de lege sau constituit pe acte admise pe baza legii, drept pe care

autoritatea publică pârâtă are obligația să-l respecte și eventual să-l

realizeze în favoarea, sa acțiunea a fost admisă.

Mai mult, s-a reținut că

recurenta-reclamantă nu a dovedit nici susținerea că terenul de 1992 mp ar face

parte din domeniul public, din extrasele cărții funciare, aflate în dosarul

cauzei, rezultând fără echivoc că pe terenurile care însumează 6308 mp

(inclusiv 1992 mp), figura ca proprietar, Statul român, care a conferit

antecesoarei pârâtei, I.T.A. Caraș Severin, dreptul de administrare al

acestuia.

Deci, numai Statul român ar putea,

eventual, să se considere vătămat, dar nu municipiul Reșița, care nu poate

invoca un drept de proprietate pe care ar putea să-l opună actului

administrativ contestat în cauză.

Nemaifăcându-se actele cauzei, în

raport și cu motivele de recurs învocate, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel că recursul

declarat va fi respins.

Recurenta-reclamantă nu a îndeplinit

prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, respectiv nu a făcut dovada că ar fi

fost vătămată în vreun drept prevăzut de lege, prin certificatul de atestare a

dreptului de proprietate contestat.

Faptul că recurenta ar fi construit

o parcare, nu determină posibilitatea legală pentru recurentă, de a susține că

terenul pe care ar fi construit parcarea, îi aparținea în proprietate.

Nici faptul că terenul ar fi

„domeniu public”, cum a susținut recurenta, nu a fost dovedită de aceasta. De

altfel, prin însăși motivele de recurs, recurenta s-a limitat a susține că

terenul de 1992 mp pe care ar fi construit o parcare, a aparținut altei

persoane juridice, și unor persoane fizice.

Așa fiind, hotărârea atacată fiind

legală și temeinică, recursul declarat va fi respins, conform art. 312

145

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

municipiul Reșița, prin primarul P.M., împotriva sentinței civile nr. 382 din

10 decembrie 2002, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 noiembrie 2003.