ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1175/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 26 iulie 2002, reclamanții S.A.

și S.L. cu domiciliul în Germania, prin împuternicit V.V. au chemat în judecată

Statul Român reprezentat prin Primăria municipiului Reșița, pentru a fi obligat

să le restituie în natură garajul situat în Reșița str. Petru Maior, de care au

fost deposedați în mod abuziv.

În motivarea cererii reclamanții au

arătat că în perioada când aveau cetățenia română și locuiau în Reșița, și-au

construit apartamentul nr. 10 – C.F. 4338 și garajul 5 - CF 4343, bunuri pe

care le-au deținut până la plecarea din țară, după care prin decizia nr. 90 din

23 februarie 1982, apartamentul a trecut fără plată în proprietatea statului,

iar în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 169/1994 din 25 februarie

1994, R.A. P. – O.C.V.L. Reșița a vândut chiriașului acest apartament, precum

și garajul, deși acesta din urmă figura în cartea funciară ca fiind

proprietatea lor. Pentru apartament, au depus dosarul de despăgubiri la

Prefectura Caraș Severin, iar în privința garajului Primăria municipiului

Reșița le-a respins cererea de restituire în natură, prin dispoziția nr. 1541

din 11 aprilie 2002 emisă ca urmare a notificării formulate în temeiul Legii

nr. 10/2001 cu motivarea că imobilul a fost vândut în condițiile sentinței

civile nr. 4716 din 9 decembrie 1993 a Judecătoriei Reșița.

Tribunalul Caraș-Severin investit cu

soluționarea cauzei, a pronunțat sentința civilă nr. 3195 din 22 noiembrie 2002

prin care a admis acțiunea și a dispus în baza Legii nr. 10/2001 restituirea în

natură către reclamanți a garajului înscris în C.F. 4343 Reșița Română, precum

și desființarea deciziei nr. 1541/2002 emisă de Primăria municipiului Reșița.

A reținut tribunalul, că garajul se

află doar în posesia altor persoane, întrucât, în cartea funciară nu a operat

nici un transfer de proprietate (în C.F. nr. 4343 Reșița Română unde se află

înscris garajul nr. 5 figurează ca proprietari reclamanții S.A. și L.) și că,

în sentința civilă nr. 4716 din 9 decembrie 1993 a Judecătoriei Reșița prin

care s-a admis acțiunea chiriașilor împotriva Statului Român prin Consiliul

local al municipiului Reșița și R.A. P. Caraș Severin, aceasta din urmă fiind

obligată în temeiul Decretului-Lege nr. 61 din 7 februarie 1990 să încheie cu

reclamanții (chiriași) contract de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 10, nu

se face nici o referire la garaj.

Apelul Primăriei municipiului Reșița

a fost admis prin decizia nr. 18 din 21 februarie 2003, pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția civilă. Sentința civilă nr. 3195 din 22 noiembrie 2002 a

fost schimbată în tot și rejudecând, curtea a respins cererea formulată de

reclamanți privind desființarea Dispoziției nr. 1541/2002 emisă de Primăria

Reșița de respingere a cererii de restituire în natură a garajului înscris în

CF 4343 Reșița-Română.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea a reținut în esență că primăria nefiind deținătoare a garajului, vândut

foștilor chiriași nu poate fi obligată la restituirea în natură a acestuia.

Reclamanții au declarat recurs

împotriva deciziei și au solicitat modificarea acesteia, în sensul de a fi

menținută sentința instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Fără a indica vreunul din motivele

de recurs prevăzute la pct. 1 - 10 ale art. 304 C. proc. civ., recurenții

susțin, că prin decizia recurată, instanța de apel a încălcat prevederile Legii

nr. 10/2001 și Normelor de aplicare a acesteia, care garantează restituirea în

natură a imobilelor preluate în mod abuziv.

Recursul este nefondat.

Reclamanții, în temeiul Legii nr.

10/2001, au notificat Primăria municipiului Reșița pentru restituirea în natură

a garajului nr. 5 înscris în C.F. nr. 4343 Reșița - Română nr.

top.200/3/52/i/5/S/XV trecut în proprietatea statului ca urmare a Decretului

nr. 223/1974. Prin dispoziția nr. 1541 din 11 aprilie 2002, primăria a respins

cererea și a făcut ofertă de despăgubiri în echivalent, cu motivarea că garajul

a fost vândut invocând prevederile art. 2 lit. g) și art. 18 lit. d) din Legea

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 169/1994 încheiat la 18 februarie 1994 între R.A. P. Reșița – O.C.V.L.

Reșița în calitate de vânzător pe de o parte și N.T. și E. în calitate de

cumpărători (chiriași) pe de altă parte, apartamentul 10, boxă de 5,88 mp și

garaj situate, în Reșița, strada Petru Maior, au fost vândute în baza

Decretului-Lege nr. 61 din 7 februarie 1990.

Așadar la data notificării, pârâtul

statul român reprezentat prin Primăria Reșița nu mai avea calitate de

deținător, în sensul art. 20 alin. (3) și respectiv art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 și atare nu era în măsură să restituie imobilul în natură.

Deținătorii garajului erau foștii chiriași ai apartamentului care, așa cum s-a

menționat dobândise dreptul de proprietate în baza contractului de

vânzare-cumpărare nr. 169/1994, titlu a cărui nevalabilitate nu s-a cerut a fi

constatată.

Într-adevăr, în temeiul art. 46 din

Legea nr. 10/2001 persoana îndreptățită, poate promova acțiune în constatarea

nulității actelor juridice de înstrăinare, încheiate cu încălcarea

dispozițiilor legii.

În speță, reclamanții nepromovând o

asemenea acțiune, noul deținător, în sensul legii posedă garajul în baza unui

titlu necontestat, așa încât Dispoziția nr. 1541/2002 a Primarului municipiului

Reșița este legală, primăria neputând fi obligată la restituirea în natură.

În consecință, motivele de recurs nu

pot fi reținute, decizia pronunțată de instanța de apel fiind legală și

temeinică.

Motivele de recurs în completare

fiind depuse peste termenul legal, nu mai pot fi analizate.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții S.A. și S.L. împotriva deciziei nr. 18 din 21 februarie

2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 februarie 2004.