ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2341/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2339/2002,

reclamanții P.M. și P.V., în contradictoriu cu pârâții Primăria Carei, H.W. și H.P.,

au solicitat anularea Dispoziției primarului Municipiului Carei nr. 40/2002,

privind restituirea în natură a imobilului situat în Carei, județul Satu Mare.

În motivare s-a arătat că, prin

Dispoziția nr. 40/2002 s-a restituit în natură imobilul alcătuit din casă și

teren în suprafață de 570 mp, înscris în C.F. 8067 Carei, nr. top 7875/97,

către pârâții H.W. și P.

S-a mai arătat că, din extrasul C.F.

anexat, rezultă că reclamanții sunt proprietarii tabulari, cu titlu de

cumpărare. Foștii proprietari, respectiv pârâții, nu au solicitat restituirea

imobilului în baza Legii nr. 112/1995, astfel că Primăria Carei a dispus

nelegal restituirea în natură. Pe de altă parte, reclamanții au precizat că,

potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001 și art. 7 lit. a) din H.G. nr. 614/2001,

nu sunt îndreptățiți la restituire sau la alte măsuri reparatorii personale

care au primit despăgubiri, ori este cunoscut faptul că toți cei care s-au

stabilit în Germania au primit despăgubiri de la Statul German.

În urma declinării competenței de

soluționare a cauzei, Tribunalul Satu Mare, judecând în fond cauza, prin

sentința civilă nr. 323/d din 17 octombrie 2003, a respins acțiunea.

Instanța de fond a reținut că

reclamanții, în calitate de chiriași, în baza Legii nr. 112/1995, au dobândit

dreptul de proprietate asupra imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 672/96 încheiat de aceștia cu SC C. SA Satu Mare.

Acest titlu, însă, a fost desființat

prin decizia civilă nr. 573/Ap/2001 a Tribunalului Satu Mare, prin care a fost

schimbată în parte sentința Judecătoriei Carei nr. 1962/2000, în sensul că s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sus amintit.

Prin desființarea titlului în baza

căruia reclamanții dobândiseră dreptul de proprietate asupra imobilului, s-a

păstrat calitatea de chiriași a acestora.

Tribunalul a reținut deci, că nu ne

aflăm în prezența vreunei cauze enumerate de art. 18 din Legea nr. 10/2001,

care, la litera d, stabilește că măsurile reparatorii se acordă numai în

echivalent atunci când imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, în speță, actul de înstrăinare fiind

anulat. Pentru acest motiv, instanța de fond a stabilit că Dispoziția nr. 40/2003

a Primarului Municipiului Carei este legală și a respins cererea reclamanților.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat apel reclamanții.

Prin decizia nr. 100 din 16 februarie

2004, Curtea de Apel Oradea a respins apelul ca nefondat, menținând, astfel,

soluția instanței de fond.

Această decizie a fost atacată cu

recurs de reclamanți, care, în esență, au susținut că ei sunt proprietari

tabulari ai imobilului, fiind cumpărători de bună credință, imobilul fiind

achiziționat în calitate de chiriași, conform art. 9 din Legea nr. 112/1995;

or, potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001 pot fi restituite în natură

imobilele care nu au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale.

Astfel, neținându-se seama de

dispozițiile legale enunțate, în mod greșit instanțele au respins acțiunea

reclamanților.

S-a susținut că, în mod greșit

hotărârile pronunțate s-au bazat pe decizia civilă nr. 573/2001 a Tribunalului

Satu Mare, prin care s-a anulat contractul lor de vânzare-cumpărare, deoarece

acest proces a fost intentat de o persoană fără calitate procesuală activă, fiica

pârâților.

S-a mai arătat că singurii care

aveau calitatea de a solicita anularea contractului erau foștii proprietari,

respectiv soții H.

Recursul este nefondat.

Soluția pronunțată de curtea de apel

este corectă.

Așa după cum rezultă din probele

dosarului, reclamanților le-a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare

încheiat cu SC C. SA, prin care dobândiseră proprietatea asupra imobilului în

litigiu, prin decizia civilă nr. 573/Ap/2001, care, fiind definitivă și

irevocabilă, a dobândit autoritate de lucru judecat, nu poate fi ignorată și

nici nu se poate face o reapreciere a celor statuate prin aceasta, în cadrul

prezentului proces, așa cum solicită recurenții.

Nemaifiind în vigoare contractul de

vânzare-cumpărare, nu este fondată argumentarea recurentului că decizia

primarului de restituire în natură foștilor proprietari este nelegală,

întrucât, imobilul nefiind cumpărat de chiriași, este apt, în baza Legii nr. 10/2001,

de a fi restituit în natură, despăgubirile acordându-se doar în situația în

care restituirea în natură nu mai este posibilă.

De altfel, față de cele exprimate

mai sus, apare evident că reclamanții nu au fost niciodată proprietari și, cum

potrivit Legii nr. 10/2001, persoana îndreptățită este numai proprietarul

imobilului la data preluării în mod abuziv a acestuia, reclamanții nefiind

proprietari, nu pot beneficia de prevederile acestei legi, ca atare ei nu pot

avea calitate procesuală activă.

Având în vedere argumentele de mai

sus, recursul este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanții P.M. și P.V. împotriva deciziei nr. 100 din 16 februarie 2004 a

Curții de Apel Oradea, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2005.