ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2111/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2111/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19

februarie 2002, la Judecătoria Carei, reclamantele E.V.M. și H.M. au chemat în

judecată C. Carei și Statul Român, prin Primăria Carei solicitând ca, prin

hotărârea ce va fi pronunțată:

- să se constate naționalizarea

nelegală a imobilului situat în Carei;

- să se constate nulitatea absolută

a încheierii de carte funciară prin care Statul Român și-a intabulat dreptul de

proprietate asupra imobilului;

- să se dispună restabilirea

situației anterioare de carte funciară;

- să se constate nulitatea absolută

a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente, prin care imobilul a fost

înstrăinat către C. Carei.

În cuprinsul acțiunii s-a arătat că

imobilul a fost casa de locuit a antecesorilor reclamantelor și că, printr-un

abuz a fost naționalizat.

Temeiul juridic, invocat de

reclamante, prin acțiune, l-au constituit dispozițiile din Legea nr. 213/1998

și din Legea nr. 10/2001.

Soluționând litigiul, Judecătoria

Carei, prin sentința civilă nr. 870 din 17 iunie 2004, a respins acțiunea

formulată de reclamante.

Curtea de Apel Oradea, secția

civilă, prin decizia nr. 1058/A din 27 octombrie 2004, a admis apelul declarat

de reclamante, a anulat sentința civilă nr. 870/2004 a Judecătoriei Carei și a

trimis cauza pentru competentă soluționare în fond la Tribunalul Satu Mare, secția

civilă.

Tribunalul Satu Mare, prin sentința

civilă nr. 214/D din 31 mai 2005, reexaminând pricina în primă instanță, a

respins cererea formulată de reclamante. Prin aceeași instanță, au fost

respinse excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta C. Carei

și excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulată de D.G.F.P. Satu Mare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul a fost preluat de stat

cu titlu valabil și că pârâta C. Carei a dobândit dreptul de proprietate cu

respectarea dispozițiilor legale, așa încât reclamantele sunt îndreptățite doar

la măsuri reparatorii prin echivalent.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă

mixtă, prin decizia nr. 164/A din 2 mai 2007, a admis apelul declarat de

reclamante și a schimbat în parte sentința civilă nr. 214/D din 31 mai 2005 a

Tribunalului Satu Mare în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de

reclamante, a constatat că reclamantele sunt persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii pentru cota de ¼ parte din imobilul aflat în litigiu și a

obligat Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantelor despăgubiri în

cuantum de 248.058,25 lei. Celelalte dispoziții ale sentinței și anume cele

referitoare la respingerea excepțiilor au fost menținute.

În considerentele deciziei, curtea

de apel a motivat că imobilul a fost preluat în mod abuziv, prin aplicarea

greșită a Decretului nr. 92/1950 și că reclamantele, în calitate de

moștenitoare ale foștilor proprietari, sunt îndreptățite, în înțelesul Legii

nr. 10/2001, la măsuri reparatorii pentru cota de ¼ din imobil.

Reclamantele au optat, se mai arată în considerentele deciziei, pentru măsuri

reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri.

Împotriva deciziei civile nr. 164/A/2007

a Curții de Apel Oradea au declarat recurs D.G.F.P. Satu Mare, în reprezentarea

Ministerului Economiei și Finanțelor și cele două reclamante.

Prin recursul declarat, D.G.F.P. Satu

Mare a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că decizia

a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece Ministerul Economiei și

Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român, nu are calitate procesuală

pasivă, unitatea deținătoare, pârâta C. Carei, fiind singura în măsură să se

pronunțe, prin deciziei motivată, asupra cererii de restituire în natură sau

prin echivalent, iar, pe de altă parte, eventualele despăgubiri pot fi acordate

doar în condițiile dispozițiilor speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, conform Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Recursul declarat de D.G.F.P. Satu

Mare, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, este întemeiat.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost

reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989. Dispozițiile acestei legi au fost modificate

prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente.

Unitatea cu personalitate juridică

deținătoare a imobilului aflat în litigiu este C. Carei și acesteia îi revine

obligația, conform Legii nr. 10/2001, de a se pronunța, prin decizie motivată,

asupra notificării de acordare a măsurilor reparatorii. Valabilitatea titlului

statului poate și trebuie să fie discutată în contradictoriu între persoanele

care se consideră îndreptățite, în înțelesul legii menționate, și unitatea

deținătoare.

În calitate de reprezentat al

Statului Român, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuția de a aviza

sau aproba decizia emisă de unitatea deținătoare a imobilului și nici de a

aviza sau de a acorda titluri de despăgubiri. Emiterea, în numele și pe seama

Statului Român, a titlurilor de despăgubiri este de competența Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Neavând calitate procesuală pasivă

în cauză, Ministerul Economiei și Finanțelor nu putea fi obligat la

despăgubiri, cum s-a dispus, fără temei legal, prin decizia curții de apel. Ca

atare, va fi admis recursul declarat de D.G.F.P. Satu Mare, în reprezentarea

Ministerului Economiei și Finanțelor și va fi modificată decizia recurată în

sensul respingerii acțiunii împotriva acestei instituții, ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și înlăturării

dispoziției de obligare la plata despăgubirilor.

La rândul lor, reclamantele, prin

recursul declarat, au invocat tot dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicitând, în principal, restituirea în natură a întregului imobil, iar, în

subsidiar, acordarea unor despăgubiri pentru întregul imobil și nu doar pentru

o cotă de ¼ din imobil.

Recursul declarat de reclamante nu

este întemeiat.

Imobilul aflat în litigiu, casă de

locuit, curte și grădină, a fost preluat de stat în baza Decretului de

naționalizare nr. 92/1950, ale cărui dispoziții au fost aplicate, însă, în mod

greșit, așa încât, neîndoielnic preluarea a fost abuzivă. Ca atare

reclamantele-moștenitoare ale foștilor proprietari, au calitatea de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii în înțelesul Legii nr. 10/2001.

După preluarea de la foștii

proprietari, imobilul a fost vândut C.C.O. Carei (azi C. Carei), prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1114 din 16 septembrie

1972 la fost Notariat de Stat local Carei, cu respectarea dispozițiilor legale

în vigoare la acea dată. Dreptul de proprietate al pârâtei C. Carei a fost

înscris în cartea funciară.

Conform art. 46 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 [art. 45 alin. (2) după modificarea legii], actele juridice de înstrăinare,

inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect

imobilele preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în

afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință. Pe parcursul

judecării procesului, nu au fost administrate dovezi care să conducă la

concluzia că, în anul 1972, actul juridic de înstrăinare a fost încheiat cu

rea-credință. În consecință acel act juridic de înstrăinare nu este lovit de

nulitate absolută. Mai mult, pârâta C. Carei se află, în prezent, în lichidare

judiciară și pentru datoriile față de stat, a fost înscris în cartea funciară,

un drept de ipotecă în favoarea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru

suma de 992.233 lei (RON).

Nefiind liber, în înțelesul Legii

nr. 10/2001, imobilul nu poate fi restituit în natură, dar reclamantele sunt

îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent. De altfel, cu prilejul

dezbaterilor la curtea de apel, reclamantele au precizat că nu se opun

măsurilor reparatorii prin echivalent.

Din examinarea cărții funciare,

depusă, în copie, la dosar (filele 33-39 din dosarul primei instanțe), rezultă

că reclamantele, în calitate de moștenitoare ale fostei coproprietare M.V.M.,

sunt îndreptățite la măsuri reparatorii doar pentru cota de ¼ parte din

imobil și nu pentru întregul imobil, cum s-a cerut prin recurs.

Nefiind întemeiat, recursul declarat

de reclamante va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

:

Admite

recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Satu Mare, în reprezentarea Ministerului

Economiei și Finanțelor împotriva deciziei nr. 164 A din 2 mai 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, pe care o modifică în sensul că

admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și respinge

acțiunea ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Înlătură dispoziția privind obligarea Ministerului

Finanțelor Publice la plata despăgubirilor în cuantum de 248.058,25 lei.

Respinge recursul declarat de reclamantele H.M. și E.V.M.

împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 martie 2008.