ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1120/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1120/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 100
din 8 martie 2007, Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea comercială formulată
de SC N. SA, cu sediul în Carei, B-dul 25 Octombrie, împotriva pârâților C.L. Carei
și M.F.P. pentru S.R. reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare, P-ța Romană, județul
Satu Mare și în consecință, a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de
proprietate asupra imobilului construcție – cantina Liceului Industrial,
înscris în C.F. nr. 9857 Carei nr. top.1715/34.
S-a
dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei în C.F. în sensul de
mai sus, dispunând totodată radierea dreptului de proprietate al S.R. de sub B.
1 respectiv a dreptului de administrare directă al I.C.S.M. Carei de sub B.3,
fără cheltuieli de judecată.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, imobilul din
litigiu, cantina
Liceului
Industrial nr. 2 Carei, este înscris în C.F. nr. 9857 nr. top.1715/34 a
localității Carei, asupra cantinei fiind proprietar S.R., I.C.S.M. Carei cu
drept de administrare directă, iar asupra terenului este proprietară
reclamanta.
Din
actele justificative depuse, respectiv adresa nr. 3207 din 3 octombrie 2005
emisă de Primăria Carei rezultă că reclamanta plătește impozit atât pentru clădire
cât și pentru teren.
Susținerile
pârâtelor că imobilul face parte din domeniul public al municipiului Carei au
fost contrazise de adresa nr. 140 din 20 februarie 2007 a P.M. Carei, adresă
din care rezultă că această clădire nu este cuprinsă în inventarul domeniului
public al municipiului Carei, la data întocmirii inventarului în anul 1999 și
nu se află în administrarea Consiliului local.
Prin
decizia nr. 172 din 24 iunie 1991 a Prefecturii Județului Satu Mare în baza Legii
nr. 15/1990 s-a dispus organizarea Î.C.S.M. Carei ca societate comercială de stat
pe acțiuni sub numele de
SC N. SA Carei.
A.V.A.S.
București a înstrăinat prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. DSM
32 din 21 decembrie 1999 reclamantei un pachet de acțiuni reprezentând 39,95 %
din capitalul social al SC N. SA Carei.
Conform
datelor și a situației patrimoniului instanța a reținut că imobilul din litigiu
se află în patrimoniul reclamantei, de altfel toate imobilele cu destinație de
spații comerciale din Carei la acea dată au fost în proprietatea SC N. SA
Carei, astfel cum rezultă din contractul de privatizare.
Din
probatoriul administrat, instanța a reținut că acțiunea reclamantei este
fondată, iar în baza art. 111 C. proc. civ., a admis-o conform dispozitivului,
fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel pârâtul C.L.M. Carei, solicitând admiterea
apelului, desființarea hotărârii și rejudecând cauza spre judecare, respingerea,
ca nefondată, a acțiunii intimatei reclamante.
Curtea
de Apel Oradea, prin decizia nr. 88 din 26 iunie 2007, a respins apelul, ca
nefondat, apreciind sentința atacată drept legală și temeinică.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs, în termen, C.L. Carei și S.R. prin M.E.F. –
D.G.F.P.M. Satu Mare, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei
în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În
recursul C.L. Carei se critică hotărârea instanței de apel, motive ce se
încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pentru că, la fel ca și
instanța de fond, a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât plata impozitului pe
clădire nu-i poate conferi reclamantei un drept de proprietate, imobilul face
parte din domeniul privat al municipiului și a făcut parte din baza materială a
I.Ș.J. cu destinația de cantină a liceului industrial iar instanțele, printr-o acțiune
în constatare, au împroprietărit-o pe reclamantă cu respectivul imobil la care
nu avea nici un fel de vocație.
În
recursul său, S.R., prin M.E.F., critică decizia atacată pentru motive ce pot
fi încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și care constau în aceea că în
cartea funciară este întabulat dreptul de proprietate al Statului român și,
după aceea, doar dreptul de administrare al reclamantei și că, drept titlu al
său de proprietate asupra clădirii, reclamanta a depus în probațiune contractul
de vânzare de acțiuni, contract prin care nu s-a putut transmite și nu s-a
transmis un drept de proprietate asupra imobilului ci doar asupra acțiunilor. Ca
atare acest contract nu reprezintă un titlu care să justifice dobândirea
dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu de către reclamantă și,
drept urmare, instanțele nu aveau nici un temei legal în baza căruia ar fi
putut să rețină că reclamanta ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra
respectivului imobil.
Examinând
recursurile declarate în cauză de pârâți, Înalta Curte constată că acestea sunt
fondate pentru următoarele considerente:
Acțiunea
în constatare nu urmărește realizarea dreptului ci numai constatarea existenței
dreptului reclamantului sau neexistenței dreptului pârâtului, ea având,
potrivit art. 111 C. proc. civ., un caracter subsidiar care face ca să nu poată
fi primită decât dacă reclamantul nu poate cere realizarea dreptului. În situația
în care se cere constatarea unui drept iar pârâtul depune un act prin care i
s-au constituit drepturi proprii, reclamantul nu poate valorifica acțiunea în
constatare ci trebuie ca, printr-o acțiune în realizare, să dovedească titlul
său și să solicite anularea actului pârâtului.
În
cauză reclamanta nu a produs titlul său pentru a face dovada dreptului de
proprietate asupra clădirii în condițiile în care, în cartea funciară, este întabulat
dreptul de proprietate al Statului Român și deci nu sunt îndeplinite condițiile
de admisibilitate a acțiunii în constatare, conform art. 111 C. proc. civ.
Dimpotrivă, prin demersul său, reclamanta tinde ca în acest litigiu să obțină
un titlu, pe această cale, și, pe cale de consecință, recunoașterea dreptului
său.
Celelalte
capete ale cererii reclamantei, care vizează radierea din cartea funciară a dreptului
de proprietate al S.R. și dispoziția de întabulare în cartea funciară a
dreptului reclamantei, sunt strâns legate de primul capăt al cererii și au
caracterul unor cereri în realizare, cereri care, în lipsa dovezii titlului, nu
au un fundament legal.
Reclamanta
nu a făcut dovada nici a titlului său asupra imobilului și nici măcar cea a
epuizării tuturor căilor legale de obținere a acestui titlu și invocă
prevederile Legii nr. 15/1990 împotriva S.R. care, în calitate de pârât, îi
opune un titlu preconstituit și întabulat în cartea funciară.
Prin
acțiunea formulată și din modul cum e formulată reclamanta nu tinde la
constatarea ci la recunoașterea dreptului său, scopul său fiind acela de a-și constitui
un titlu de proprietate, iar instanțele îi constituie un titlu asupra
imobilului desființând titlul pârâtului, ceea ce nu ar putea face decât,
eventual, prin comparare de titluri dar nu pe calea acțiunii în constatare.
Față
de cele arătate, având în vedere încălcarea de către instanțe a prevederilor art.
111 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 raportat la art.
304 pct. 9 C. proc. civ., să admită recursurile pârâților, să modifice decizia
atacată și, admițând apelurile acestora, să schimbe în tot sentința instanței
de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de pârâții C.L.M. CAREI și S.R. - prin M.E.F. - prin D.G.F.P. împotriva
deciziei nr. 88/C/2007-A din 26 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea,
secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică decizia,
admite apelurile formulate de pârâți împotriva sentinței nr. 100 din 8 martie
2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o schimbă în tot, în sensul
că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 martie 2008.