ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1120/2008

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 100 din 8 martie 2007, Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea comercială formulată de SC N. SA, cu sediul în Carei, B-dul 25 Octombrie, împotriva pârâților C.L. Carei și M.F.P. pentru S.R. reprezentat de D.G.F.P. Satu Mare, P-ța Romană, județul Satu Mare și în consecință, a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului construcție – cantina Liceului Industrial, înscris în C.F. nr. 9857 Carei nr. top.1715/34. S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei în C.F. în sensul de mai sus, dispunând totodată radierea dreptului de proprietate al S.R.

de sub B. 1 respectiv a dreptului de administrare directă al I.C.S.M. Carei de sub B.3, fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, imobilul din litigiu, cantina Liceului Industrial nr. 2 Carei, este înscris în C.F. nr. 9857 nr. top.1715/34 a localității Carei, asupra cantinei fiind proprietar S.R., I.C.S.M. Carei cu drept de administrare directă, iar asupra terenului este proprietară reclamanta. Din actele justificative depuse, respectiv adresa nr. 3207 din 3 octombrie 2005 emisă de Primăria Carei rezultă că reclamanta plătește impozit atât pentru clădire cât și pentru teren. Susținerile pârâtelor că imobilul face parte din domeniul public al municipiului Carei au fost contrazise de adresa nr. 140 din 20 februarie 2007 a P.M.

Carei, adresă din care rezultă că această clădire nu este cuprinsă în inventarul domeniului public al municipiului Carei, la data întocmirii inventarului în anul 1999 și nu se află în administrarea Consiliului local. Prin decizia nr. 172 din 24 iunie 1991 a Prefecturii Județului Satu Mare în baza Legii nr. 15/1990 s-a dispus organizarea Î.C.S.M. Carei ca societate comercială de stat pe acțiuni sub numele de SC N. SA Carei. A.V.A.S. București a înstrăinat prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. DSM 32 din 21 decembrie 1999 reclamantei un pachet de acțiuni reprezentând 39,95 % din capitalul social al SC N. SA Carei. Conform datelor și a situației patrimoniului instanța a reținut că imobilul din litigiu se află în patrimoniul reclamantei, de altfel toate imobilele cu destinație de spații comerciale din Carei la acea dată au fost în proprietatea SC N. SA Carei, astfel cum rezultă din contractul de privatizare.

Din probatoriul administrat, instanța a reținut că acțiunea reclamantei este fondată, iar în baza art. 111 C. proc. civ., a admis-o conform dispozitivului, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C.L.M. Carei, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii și rejudecând cauza spre judecare, respingerea, ca nefondată, a acțiunii intimatei reclamante. Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 88 din 26 iunie 2007, a respins apelul, ca nefondat, apreciind sentința atacată drept legală și temeinică. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, C.L. Carei și S.R. prin M.E.F. – D.G.F.P.M. Satu Mare, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În recursul C.L. Carei se critică hotărârea instanței de apel, motive ce se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pentru că, la fel ca și instanța de fond, a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât plata impozitului pe clădire nu-i poate conferi reclamantei un drept de proprietate, imobilul face parte din domeniul privat al municipiului și a făcut parte din baza materială a I.Ș.J. cu destinația de cantină a liceului industrial iar instanțele, printr-o acțiune în constatare, au împroprietărit-o pe reclamantă cu respectivul imobil la care nu avea nici un fel de vocație. În recursul său, S.R., prin M.E.F., critică decizia atacată pentru motive ce pot fi încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ. și care constau în aceea că în cartea funciară este întabulat dreptul de proprietate al Statului român și, după aceea, doar dreptul de administrare al reclamantei și că, drept titlu al său de proprietate asupra clădirii, reclamanta a depus în probațiune contractul de vânzare de acțiuni, contract prin care nu s-a putut transmite și nu s-a transmis un drept de proprietate asupra imobilului ci doar asupra acțiunilor. Ca atare acest contract nu reprezintă un titlu care să justifice dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu de către reclamantă și, drept urmare, instanțele nu aveau nici un temei legal în baza căruia ar fi putut să rețină că reclamanta ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra respectivului imobil.

Examinând recursurile declarate în cauză de pârâți, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente: Acțiunea în constatare nu urmărește realizarea dreptului ci numai constatarea existenței dreptului reclamantului sau neexistenței dreptului pârâtului, ea având, potrivit art. 111 C. proc. civ., un caracter subsidiar care face ca să nu poată fi primită decât dacă reclamantul nu poate cere realizarea dreptului. În situația în care se cere constatarea unui drept iar pârâtul depune un act prin care i s-au constituit drepturi proprii, reclamantul nu poate valorifica acțiunea în constatare ci trebuie ca, printr-o acțiune în realizare, să dovedească titlul său și să solicite anularea actului pârâtului.

În cauză reclamanta nu a produs titlul său pentru a face dovada dreptului de proprietate asupra clădirii în condițiile în care, în cartea funciară, este întabulat dreptul de proprietate al Statului Român și deci nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii în constatare, conform art. 111 C. proc. civ. Dimpotrivă, prin demersul său, reclamanta tinde ca în acest litigiu să obțină un titlu, pe această cale, și, pe cale de consecință, recunoașterea dreptului său. Celelalte capete ale cererii reclamantei, care vizează radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al S.R. și dispoziția de întabulare în cartea funciară a dreptului reclamantei, sunt strâns legate de primul capăt al cererii și au caracterul unor cereri în realizare, cereri care, în lipsa dovezii titlului, nu au un fundament legal.

Reclamanta nu a făcut dovada nici a titlului său asupra imobilului și nici măcar cea a epuizării tuturor căilor legale de obținere a acestui titlu și invocă prevederile Legii nr. 15/1990 împotriva S.R. care, în calitate de pârât, îi opune un titlu preconstituit și întabulat în cartea funciară. Prin acțiunea formulată și din modul cum e formulată reclamanta nu tinde la constatarea ci la recunoașterea dreptului său, scopul său fiind acela de a-și constitui un titlu de proprietate, iar instanțele îi constituie un titlu asupra imobilului desființând titlul pârâtului, ceea ce nu ar putea face decât, eventual, prin comparare de titluri dar nu pe calea acțiunii în constatare. Față de cele arătate, având în vedere încălcarea de către instanțe a prevederilor art. 111 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să admită recursurile pârâților, să modifice decizia atacată și, admițând apelurile acestora, să schimbe în tot sentința instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții C.L.M. CAREI și S.R. - prin M.E.F. - prin D.G.F.P. împotriva deciziei nr. 88/C/2007-A din 26 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia, admite apelurile formulate de pârâți împotriva sentinței nr. 100 din 8 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2008.