ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1134/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 273 din 29 august

2003 a Tribunalului Brăila, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a fost

condamnat inculpatul M.F. la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie.

Au fost aplicare dispozițiile art. 71

și art. 64 C. pen., iar în temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea

beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare,

aplicată prin sentința nr. 2781 din 12 decembrie 2000 a Judecătoriei Brăila,

urmând ca aceasta să fie adăugată la pedeapsa de 5 ani închisoare, la cât a fost

condamnat prin hotărârea nr. 273/2003 a Tribunalului Brăila, recurentul urmând

să execute în total 7 ani închisoare.

Totodată, s-a dedus din pedeapsa

aplicată durata arestării preventive și inculpatul a fost obligat să plătească

unei părți civile despăgubiri și statului cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că în ziua de 27 februarie 2003, în jurul orelor 15,30,

inculpatul a mers la un internat aflat în orașul Brăila, unde la mesele cu

calculatoare lucrau diverse persoane. Profitând de acest fapt, el a mers la

operator, l-a luat de reverul hainei și l-a dus forțat la locul unde se afla

casa de marcat „cerându-i bani”.

Ajungând în acel loc, inculpatul a

deschis-o și la protestele operatorului, l-a amenințat că îl calcă în picioare.

Din sertarul casei de marcat el a

luat suma de 86.000 lei, iar la plecare l-a atenționat că va avea de-a face cu

el, dacă va spune cuiva cele întâmplate.

În aceeași zi inculpatul a fost

depistat de lucrătorii de poliție și fiind percheziționat s-a găsit asupra lui

suma de 70.000 lei.

Fratele inculpatului a acoperit

paguba produsă de acesta, astfel încât administratorul nu a mai solicitat

despăgubiri civile.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins prin decizia nr. 683 din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel Galați.

Împotriva acestor soluții,

inculpatul a declarat recurs.

Apărătorul a susținut că hotărârile

nu sunt legale, întrucât în mod greșit inculpatul a fost condamnat pentru

infracțiunea de tâlhărie, deoarece din probele administrate nu rezultă că el a

comis o asemenea faptă penală.

Considerând și că pedeapsa aplicată

a fost greșit individualizată, apărătorul a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârilor și în principal achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit.

a) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Analizând hotărârile pronunțate se

constată că ele sunt legale și temeinice sub toate aspectele.

Astfel, din probele dosarului

(declarația părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor R.C.,

I.L. și C.I.S.) care au fost complet administrate și corect interpretate,

rezultă, fără putință de tăgadă că inculpatul M.F. a comis fapta imputată,

pentru care a fost condamnat.

Instanța reține că depozițiile

acestora exprimă adevărul, întrucât din dosar nu reiese că aceștia ar fi

interesați să-l acuze pe nedrept. De fapt nici inculpatul nu a declarat că ar

fi în dușmănie cu partea vătămată și cu martorii menționați.

Acțiunile inculpatului, de a lua de

rever pe operator și de a-l fi condus forțat la casa de marcat, și după ce și-a

însușit suma de bani de a-l avertiza să tacă, întrucât în caz contrar va avea

de a face cu el, constituie latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 C. pen., pentru că prin aceste activități, care

constituie o amenințare a creat victimei o temere, care a pus-o în

imposibilitatea de a se apăra.

Ca atare, fapta imputată există și

bine au procedat instanțele condamnându-l pentru comiterea ei.

Pedeapsa aplicată a fost bine

individualizată, ea reflectând corect gradul de pericol social al faptei și

făptuitorului.

Sub acest aspect este de relevat că

infracțiunea comisă prin natura ei prezintă un pericol social concret sporit,

determinat de natura și caracterul calificat al ei, precum și de modul cum a

săvârșit-o.

Totodată instanțele au ținut seama

și de persoana făptuitorului, care nu a recunoscut comiterea faptei și care a

mai suferit o condamnare, fără a fi recidivist, dar care dovedește perseverență

infracțională și că scopul educativ al pedepsei anterioare nu și-a atins scopul

educativ.

Este evident, deci, că pedeapsa

rezultantă, astfel cum a fost stabilită și aplicată de instanțe, potrivit art. 72

C. pen., este de natură să asigure aducerea la îndeplinire cerințelor art. 52 C.

pen. (scopul educativ și de prevenție generală).

Latura civilă a procesului penal a

fost bine rezolvată.

Astfel, potrivit art. 998 C. civ.,

orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu este obligat să-l

repare.

Ca atare, autorul infracțiunii este

cel care trebuie să desdăuneze pe victimă. Faptul că o altă persoană a reparat

paguba, nu duce la concluzia că inculpatul urmează să fie absolvit de plata

despăgubirilor civile, deoarece în caz contrar partea vătămată nu ar avea titlu

executor asupra sumei de bani primită.

Împrejurarea că instanțele nu au

constatat că prejudiciul a fost acoperit sau nu au menționat că obligă pe

inculpat la plata despăgubirilor civile și să ia act de repararea pagubei nu

duce la concluzia că hotărârile nu sunt legale pentru că, așa cum s-a arătat,

paguba trebuie reparată numai de către autorul infracțiunii și nu de o altă

persoană.

De fapt, problema respectivă,

constatarea că prejudiciul a fost acoperit, nu poate constitui un motiv de

recurs care să determine casarea parțială a unei hotărâri, ci reprezintă o

situație care se rezolvă numai cu ocazia punerii în executare a sentinței.

În consecință, recursul urmează să

fie respins.

Întrucât recurentul a fost judecat

în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se deducă durata

prevenției.

Cheltuielile efectuate de stat cu

ocazia soluționării cauzei în care se include și onorariul apărătorului din

oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției vor fi restituite de

către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul M.F., împotriva deciziei nr. 683 din 26 noiembrie 2003 a Curții de

Apel Galați, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată

perioada prevenției 29 martie 2002 – 22 octombrie 2002 și durata arestării

preventive de la 28 februarie 2003 la 26 februarie 2004.

Obligă pe inculpat să plătească

statului 1.500.000 lei în care se include și onorariul apărătorului din oficiu,

în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 februarie 2004.