ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2117/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sesizarea nr. 101/13D/1996 înregistrată la nr. 2/1992, la Camera de Conturi a județului Tulcea - Colegiul jurisdicțional Tulcea, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a județului Tulcea a trimis în judecată și a solicitat obligarea R.A. P.S.P. Tulcea, la plata către buget a sumei de 51.754.985 lei impozit pe profit, 31.628.047 lei vărsăminte din profitul net și 18.711.153 lei majorări de întârziere, 26.677.061 lei impozit pe profit, 13.858.204 lei vărsăminte din profitul net și 8.197.113 lei majorări de întârziere, 91.524.540 lei impozit pe profit și 20.538.016 lei majorări de întârziere, 34.338.149 lei T.V.A.

și 28.895.543 lei majorări de întârziere. S-a solicitat, de asemeni, obligarea în solidar, la plata majorărilor de întârziere către R.A. P.S.P. Tulcea, a pârâților S.M., D.C., Z.I., C.C., G.E., pentru suma de 18.711.513 lei, a pârâților S.M., A.A., Z.I., C.C., G.E., pentru suma de 8.197.113 lei, G.E., pentru suma de 20.538.016 lei și S.M., la plata sumei de 28.895.543 lei, sumele reprezentând prejudiciul cauzat unității, urmare a calculării și înregistrării majorărilor de întârziere. S-a mai solicitat obligarea în solidar a pârâților S.M., M.A., J.P., la plata despăgubirilor civile în sumă de 13.211.944 lei către R.A. P.S.P. Tulcea, a lui S.M. și J.P., la plata despăgubirilor civile în sumă de 1.170.680 lei către R.A.

P.S.P. Tulcea, a lui S.V. și S.M., la plata sumei de 170.299.272 lei despăgubiri civile către R.A. P.S.P. Tulcea, a lui S.M. și J.P., la plata sumei de 405.492.267 lei despăgubiri civile către R.A. P.S.P. Tulcea, a lui J.P. și S.M., la plata către R.A. P.S.P. Tulcea a sumei de 1.804.390 lei, în toate cazurile cu dobânzile prevăzute de lege. Camera de Conturi a județului Tulcea - Colegiul jurisdicțional Tulcea, prin sentința civilă nr. 17 din 2 aprilie 1997, a admis în parte sesizarea Procurorului financiar și a obligat R.A. P.S.P.

Tulcea, la plata către buget: - 51.754.986 lei impozit pe profit și 11.613.819 lei majorări de întârziere; - 31.628.047 lei vărsăminte din profitul net al regiei și 7.097.334 lei majorări de întârziere; - 26.677.061 lei impozit pe profit și 5.088.732 lei majorări de întârziere; - 13.858.204 lei vărsăminte din profitul net al regiei și 3.109.781 lei majorări de întârziere; - 91.524.540 lei impozit pe profit și 20.538.016 lei majorări de întârziere; - 34.330.149 lei T.V.A. și 28.895.543 lei majorări de întârziere. A respins cererile privind obligarea în solidar a pârâților S.M., D.C., Z.I., C.C., G.E., la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 18.711.153 lei despăgubiri civile, a pârâților S.M., A.A., Z.I., C.C., G.E.

la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 20.538.016 lei despăgubiri civile și a pârâtului S.M. la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 28.895.543 lei, despăgubiri civile, ca nefondate. A respins cererea pentru obligarea în solidar a pârâților S.M., J.P. și M.A., la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 13.211.944 lei, despăgubiri civile, ca nefondată. A obligat în solidar pârâții S.M. și J.P. la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 1.170.680 lei despăgubiri civile și a dobânzii de 205% ce se va calcula asupra sumei de 1.170.608 lei, începând cu data de 1 octombrie 1995 și până la data achitării integrale a sumei. A obligat în solidar pârâții S.V. și S.M., la plata către R.A.

P.S.P. Tulcea, a sumei de 170.299.272 lei despăgubiri civile și a dobânzii de 205% ce se va calcula asupra sumei de 170.299.272 lei, de la data de 12 decembrie 1994 și până la data achitării integrale a sumei. A obligat în solidar pârâții J.P. și S.M., la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 520.205.677 lei, despăgubiri civile și a dobânzii de 205% ce se va calcula asupra sumei de 520.205.677 lei, de la data de 6 octombrie 1995 și până la data achitării integrale a sumei. A respins cererea privind obligarea în solidar a pârâților S.M. și J.P,. la plata către R.A. P.S.P. Tulcea, a sumei de 1.804.390 lei, ca nefondată. A obligat pârâții R.A. P.S.P. Tulcea, S.M., J.P. și S.V. la plata a câte 50.000 lei fiecare, cheltuieli de judecată în folosul statului.

A instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor pârâților S.M., S.V. și J.P., până la concurența sumelor la care au fost obligați. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs R.A. P.S.P. Tulcea și J.P., S.M. și S.V. Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 620 din 6 noiembrie 1997, a respins recursurile declarate, ca nefondate. La 3 decembrie 1997, R.A. P.S.P. Tulcea, J.P., S.M. și S.V. au solicitat ca în contradictoriu cu Curtea de Conturi și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Tulcea, să se dispună anularea hotărârilor mai sus menționate. Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 20 din 9 martie 2000, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

S-a reținut că potrivit art. 84 2 titlul V din legea nr. 99/1999, „Împotriva hotărârilor pronunțate în ultimă instanță de secția jurisdicțională a Curții de Conturi se poate face recurs la secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție” Prin decizia nr. 3726 din 19 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a trimis cauza, spre o competentă soluționare, Curții de Apel Constanța. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că litigiul a fost pe rolul Curții de Apel Constanța, din anul 1997, când au fost atacate sentința Colegiului jurisdicțional Tulcea și decizia nr. 620 din 6 noiembrie1997 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 725 pct. 2 C. proc.

civ., care prevăd că procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite, vor continua să fie judecate de acele instanțe. Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 121/CA din 3 octombrie 2002, a respins ca nefondată, acțiunea, reținând legalitatea și temeinicia hotărârilor formulate de Colegiul jurisdicțional Tulcea și secția jurisdicțională a Curții de Conturi, față de probele administrate în cauză. Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, pârâții J.P., S.V. și S.M., ca și pârâta SC A. SA au declarat recurs și au solicitat admiterea lui, casarea sentinței, admiterea acțiunii în anulare și desființarea hotărârilor pronunțate de Colegiul jurisdicțional Tulcea și secția jurisdicțională a Curții de Conturi și respingerea actului de sesizare a Procurorului financiar.

În esență, se susține că prejudiciul reținut de organul de control financiar, cu privire la aprovizionările cu țeavă, nu este real, lucru dovedit cu probele administrate, că instanța a făcut o aplicare greșită a unor dispoziții legale, întrucât prin H.G. nr. 206/1993 a avut loc liberalizarea prețurilor și a adaosului comercial. Se arată că prin valorificarea prin vânzare a țevilor respective, Regia nu numai că nu înregistrează prejudicii, dar le valorifică cu o creștere economică de 256,80%, comparativ cu indicele de inflație care era de 15%. Se susține că înregistrarea sumei de 115.011.080 lei pe cheltuieli din care să se procure apometre, este corectă, respectă Legea nr. 82/1991, a contabilității, că societatea nu datorează 22.677.061 lei impozit pe profit, 13.858.204 lei vărsăminte din profitul net și 8.197.113 lei majorări de întârziere, întrucât la 31 decembrie 1994 avea achitată în plus, suma de 41.303.370 lei impozit pe profit, cu care se compensează.

Consideră că suma de 203.386.977 lei reprezentând soldul cont 151 „Provizioane pentru riscuri și cheltuieli” nu trebuie impozitată, iar diferența de T.V.A. pe trimestrul IV, de 34.342.148 lei, greșit a fost avută în vedere, întrucât bilanțul contabil pe anul 1994 nu era definitivat. Recursul societății este nefondat. Prin mai multe decizii ale delegației permanente a Consiliului Județean Tulcea, în scopul asigurării fondurilor necesare acțiunii de contorizare, s-a aprobat majorarea tarifului pe metru cub de apă potabilă livrată populației cu sume fixe ce au crescut de la 3 lei/mc, la 5 lei/mc și apoi la 10 lei/mc. Suma încasată prin majorarea tarifului, în cuantum de 115.011.080 lei, a fost denumită de unitate „fond dezvoltare” și a fost înregistrată în contul 605 – „cheltuieli privind energia și apa”.

Potrivit Legii contabilității nr. 82/1991 și a Regulamentului de aplicare aprobat prin H.G. nr. 704/1993, în acest cont trebuiau evidențiate consumurile, lucrările executate și serviciile prestate de care beneficiază unitatea, cheltuieli cu personalul, amortizările și provizioanele constituite, valoarea contabilă a activelor cedate, distruse sau dispărute. Unitatea a făcut majorarea cheltuielilor, prin note contabile care nu se regăsesc în Regulamentul pentru aplicarea legii contabilității. Încasarea tarifelor majorate a condus la majorarea veniturilor, fără însă că pentru acestea unitatea să fi efectuat cheltuieli ocazionate de activitatea de distribuire a apei potabile către populație și care a avut drept consecință diminuarea profitului pentru anul 1944, cu suma de 115.011.080 lei (51.574.986 lei impozit pe profit, 31.628.047 lei vărsăminte din profitul net al regiei datorate conform O.G.

nr. 15/1993 și 18.711.153 lei majorări de întârziere). Greșeala a constat în aceea că în fondul de dezvoltare s-a inclus și majorarea cheltuielilor de exploatare. În anul 1994, în baza Hotărârii nr. 21 din 1 aprilie 1994 a Consiliului de administrație, s-a aprobat casarea, înainte de expirarea duratei de amortizare a unui număr de 40 bucăți schimbătoare de căldură, urmând ca valoarea rămasă neamortizată să fie recuperată prin valorificarea fierului vechi. Unitatea a înregistrat valoarea rămasă neamortizată, suma de 75.731.525 lei pe cheltuieli excepționale, în loc de suma reală de 25.338.055 lei. Prin majorarea cheltuielilor a fost diminuat profitul impozabil, cu suma de 50.393.470 lei și implicit, impozitul pe profit și vărsămintele la buget din profitul net.

În condițiile date, justificat instanța a obligat unitatea la plata către buget, a sumei de 26.677.061 lei impozit pe profit, a vărsămintelor din profitul net al regiei în sumă de 13.858.204 lei și a majorărilor de întârziere în sumă de 8.197.713 lei (5.088.732 lei majorări de întârziere calculate pentru nevirarea impozitului pe venit și 3.109.781 lei majorări calculate în ce privește vărsămintele din profitul net al regiei). Împrejurarea că la 31 decembrie 1994 unitatea avea achitat în plus impozit pe profit de 41.303.370 lei, nu duce la compensarea sumei de 8.197.713 lei, așa cum se susține prin recurs, pentru că suma în cauză a rezultat ca urmare a majorării nejustificate a cheltuielilor, fapt ce a dus la diminuarea profitului impozabil și implicit, a impozitului pe profit.

Din actele dosarului a mai rezultat că unitatea, în scopul efectuării unor lucrări de reparații și întreținere, a constituit provizioane pentru riscuri și cheltuieli, în sumă de 443.707.078 lei, din care în 1994 a utilizat 240.320.101 lei, rămânând o diferență de 203.386.977 lei. În anexa 1 la bilanțul contabil „calculul impozitului pe profit” nu au fost înscrise datele privind provizioanele constituite și utilizate și, implicit, influența soldului acestora asupra profitului ce urma a se impozita. Ministerul Finanțelor, prin precizările nr. 13295/1994, privind calculul impozitului pe profit, arată că este nedeductibilă fiscal diferența favorabilă între provizioanele constituite și cele utilizate.

Astfel, completarea eronată a anexei 1 la bilanțul contabil încheiat la 31 decembrie 1994, a condus la diminuarea artificială cu 203.386.977 lei, a profitului impozabil și implicit, la nevirarea unui impozit pe profit în sumă de 91.524.540 lei, pentru care legal s-au calculat majorări de întârziere de 20.538.016 lei. În ianuarie 1995, societatea a solicitat Administrației Financiare a municipiului Tulcea, rambursarea T.V.A., în sumă de 534.461.833 lei aferentă trimestrului IV, cerere onorată pentru 455.603.674 lei, în condițiile în care unitatea avea dreptul la 370.826.598 lei. S-a recuperat suma de 50.433.927 lei și a rămas nerecuperată suma de 34.330.149 lei pe care instanța legal a reținut-o.

Cum unitatea este în culpă (a solicitat restituirea T.V.A., fără a avea definitivat bilanțul contabil pe trimestrul IV/1994), nu poate invoca Legea nr. 82/1991, a contabilității. În consecință, recursul societății este nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins. Recursul declarat de J.P., S.M. și S.V. este fondat, potrivit celor de mai jos. Din probele administrate în cauză a rezultat că în perioada 1994 – 1995, unitatea s-a aprovizionat cu materiale de la mai multe societăți comerciale cu capital privat (SC F.C. SRL Drăgănești Olt, SC P.A. SRL Liești-Galați și SC C.A. SRL Liești, județul Galați).

Facturile emise de cei trei furnizori au fost achitate inclusiv, prin plata în numerar a unor sume ce depășesc cu mult plafonul de 250.000 lei stabilit prin Regulamentul nr. 2/1991 al Băncii Naționale a României, modificat prin circulara Băncii Naționale a României nr. 7 din 25 februarie 1993. Firmele particulare au perceput pentru materialele livrate, prețuri de 3, până la 10 ori mai mari decât cele practicate de către producători. Astfel, SC F.C. SRL Drăgănești a încasat de la R.A. P.S.P. Tulcea, în baza facturii nr. 665426 din 28 februarie 1995, suma de 84.220.612 lei, c/val a 7283 kg. țeavă zincată. Această marfă a fost cumpărată la 27 februarie 1995, cu o zi înainte, de către SC F.C. SRL Drăgănești, de la SC T. SA Iași, la prețul de 8.546.963 lei (factura nr. 100712 din 27 februarie 1995). Marfa cumpărată de la SC F.C.

SRL Drăgănești, cu suma totală de 8.546.963 lei, a fost vândută a doua zi, unității recurente, la suma de 84.220.612 lei (cu 75.673.649 lei mai mult decât prețul încasat de SC”Tepro”SA Iași), firma intermediară încasând astfel, un preț de 9,85 ori mai mare decât prețul practicat de producător. În aceeași modalitate s-a procedat și cu procurarea altor bunuri: țeavă neagră, filtre de motorină, etc. De precizat că, la cererea recurenților s-a efectuat o expertiză contabilă ce a concluzionat că prejudiciul constata de organul de control este real, corect stabilit și o expertiză merceologică care a concluzionat că în anul 1994 regia a fost aprovizionată cu materiale țeavă neagră și zincată – în valoare de 239.587.010 lei (valoare calculată în funcție de prețurile de magazie).

Valoarea acestor materiale, conform prețului practicat de producători la momentul efectuării expertizei, este de 228.016.736 lei, rezultând achitarea în plus,a sumei de 11.570.275 lei. Aceeași expertiză arată că în 1995 s-a achiziționat țeavă în valoare de 524.150.448 lei, cu 178.955.069 lei mai mult decât valoarea țevii, calculată în funcție de prețurile practicate de producători, la data efectuării expertizei. Cauzele înregistrării deficitului sunt achiziționarea țevii la prețuri de 4,48 – 5,75 ori mai mari decât cele practicate de producători, precum și faptul că s-a cumpărat țeavă la preț stabilit pe kilogram, apoi s-a stabilit prețul pe metru liniar.

Culpa recurenților a fost bine reținută de instanță și constă, pe de o parte, din împrejurarea că nu au verificat modul în care persoanele însărcinate cu aprovizionarea, au respectat normele legale în acest sens, iar pe de altă parte, au permis achitarea unor sume în numerar, diferitelor societăți, deși legislația în vigoare nu permitea acest lucru. Susținerea recurenților că H.G. nr. 464/1991, a cărei nerespectare li se impută, constituie un act caduc, față de modificările substanțiale aduse legislației în domeniul prețurilor și tarifelor, justificat a fost respinsă de instanță, întrucât probele dosarului au demonstrat că aceștia au acționat în dauna intereselor unității. Instanța de control reține ca greșită, chiar stabilirea dobânzii de 205%.

Conform art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și completată în cazul admiterii actului de sesizare cu care a fost învestit, Colegiul jurisdicțional obligă persoanele răspunzătoare, la plata despăgubirilor civile actualizate pe baza taxei scontului stabilită de Banca Națională a României, la data pronunțării hotărârii. Aceasta din urmă, la solicitarea instanței de recurs, cu adresa nr. XII/5076 din 23 iulie 2003 arată că în perioada 1 ianuarie 1997 – 15 iulie 1997, taxa oficială a scontului a fost de 50% pe an. Urmează, deci, ca dobânda ce urmează a fi suportată de recurenți la despăgubirile civile reținute, să fie, nu de 205% (așa cum a stabilit Colegiul jurisdicțional și a menținut secția jurisdicțională), ci de 50%.

În consecință, se va admite recursul declarat de J.P., S.M. și S.V., se va casa sentința nr. 121/CA din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța, se va admite în parte acțiunea în anulare împotriva sentinței nr. 17 din 2 aprilie 1997 a Colegiului jurisdicțional Tulcea, în sensul că dobânzile la despăgubirile civile stabilite în sarcina recurenților, este 50%, și nu 205%, cum s-a stabilit prin această hotărâre și prin decizia nr. 620 din 6 noiembrie 1997, a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței nr. 17/1997.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SA Tulcea împotriva sentinței civile nr. 121/CA din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Admite recursul declarat de J.P., S.M. și S.V. împotriva sentinței civile nr. 121/CA din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța. Casează sentința și în fond admite acțiunea în parte. Desființează sentința nr. 17 din 2 aprilie 1997 a Colegiului jurisdicțional Tulcea și decizia nr. 620 din 6 noiembrie 1997 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, numai în ce privește dobânda la despăgubirile civile stabilite în sarcina recurenților, care este de 50%, și nu 205%, cum eronat s-a stabilit, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 17/1997.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2004.