ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3569/2009

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 14 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a apelanților inculpați S.M.N., L.B.V., M.M., C.A.B. și C.A. și s-a menținut starea de arest preventiv a acestora. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inculpaților se mențin, fiind îndeplinite condițiile alternative prevăzute de art. 160/b alin. (3) C. proc.

pen., în cauză există indicii temeinice privind comiterea faptelor, rezultând din declarațiile investigatorilor sub acoperire, procesele verbale de constatare a infracțiunilor flagrante, procesele verbale privind înregistrările audio-video, rapoartele de constatare tehnico- științifică și declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpații sunt cercetați este închisoare mai mare de 4 ani.

S-a mai reținut față de natura infracțiunii, de cantitatea de droguri traficată, numărul actelor materiale și perioada de timp în care au fost comise faptele, lăsarea în libertate a inculpaților creează pericol concret pentru ordinea publică și deși inculpații sunt arestați din luna decembrie 2007, perioada arestării nu a depășit o durată rezonabilă, având în vedere complexitatea cauzei, numărul mare al inculpaților și al martorilor și față de faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre de condamnare împotriva inculpaților. Î mpotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs inculpatul L.B.V. , criticând-o prin aceea că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu se mai mențin, solicitând judecarea în stare de libertate.

Recursul declarat este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen., „în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestări preventive", iar „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive." Potrivit art. 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea inculpatului se poate dispune atunci când „inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică". Î n cauza de față, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 160/b C. proc.

pen., analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, conform dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. Se constată că inculpatul L.B.V. a fost trimis în judecată alături de alți patru inculpați și condamnat prin sentința penală nr. 651 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a penală, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Deși hotărârea de condamnare a inculpatului nu este definitivă, există indicii temeinice cu privire la vinovăția acestuia, iar față de natura infracțiunii comise și cantitatea de droguri traficată pe o perioadă mare de timp, rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Apreciind că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare menținerea acesteia măsuri, Î nalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și cu respectarea dispozițiilor Convenției europene a drepturilor omului și ale Constituției României referitoare la libertatea individuală. Față de aceste considerente, recursul inculpatului este nefondat, iar în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins. In temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L.B.V. împotriva încheierii din 14 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 12787/3/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 2 noiembrie 2009