Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2977/2009

HOTĂRÂRE
21.09.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2977/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 2 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. l2787/3/20081 în temeiul art. 300/2 coroborat cu art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive, menținându-se starea de arest preventiv a inculpaților S.M.N., L.B.V., M.M., C.A.B. și C.A. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în cauză au fost administrate suficiente probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, că pedepsele pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, astfel cum prevăd dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen. S-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților impun în continuare privarea lor de libertate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul L.B.V., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă. Recursul inculpatului este nefondat. Inculpatul L.B.V. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de alți patru inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin sentința penală nr. 561 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția II penală, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 80 alin. (1) C. pen. și art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen. S-a reținut prin actul de trimitere în judecată că în perioada 12 octombrie 2007-10 decembrie 2007, investigatorul sub acoperire cu nume de cod P.A., împreună cu colaboratorul său P.V. au efectuat mai multe cumpărături supravegheate de ecstasy și heroină de la inculpații C.A., M.M.

zis S., L.B.V., C.B.A. și S.M.N., o parte din ele fiind înregistrate audio-video în mediul ambiental în baza autorizațiilor de înregistrare audio-video nr. 696/A.I/2007 și nr. 820/A.I./2007 emise de Tribunalul București. In sarcina inculpatului L.B.V. s-a reținut că la data de 3 decembrie 2007 a oferit o mostră de heroină investigatorului sub acoperire P.A., iar la data de 10 decembrie 2007 împreună cu inculpatul S.M.N. și prin intermediul inculpatului M.M. a vândut investigatorului sub acoperire P.A. cantitatea de 3,694 kg heroină contra sumei de 80.000 Euro, fiind prins în flagrant. S-a mai reținut în sarcina acestui inculpat că la data de 26 noiembrie 2007 împreună cu inculpatul S.M.N. a oferit investigatorului sub acoperire I.A.

o mostră de heroină de 0,89 gr, iar la 30 noiembrie 2007 a vândut aceluiași investigator sub acoperire cantitatea de 490 gr heroină. Temeiul arestării preventive a inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Potrivit art.148 lit. f) C. proc.

pen., arestarea inculpatului se poate dispune atunci când „inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică". În cauza de față, inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat printr-o hotărâre chiar nedefinitivă pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, existând presupunerea rezonabilă că a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, faptă cu un grad de pericol social deosebit, iar față de modalitatea de săvârșire a acesteia, de cantitatea mare de droguri traficată, de caracterul repetat al faptei, reiese pericolul concret pentru ordinea publică.

Apreciind că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare menținerea acesteia măsuri, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, cu respectarea dispozițiilor Convenției europene a drepturilor omului și ale Constituției României referitoare la libertatea individuală, care prevăd că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive temeinice că s-a săvârșit o infracțiune, din necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Față de aceste considerente, recursul inculpatului L.B.V. apare ca fiind nefondat, iar în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ÎN

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L.B.V. împotriva încheierii din 2 septembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. 12787/3/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 21 septembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-02
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3569/2009
judecată alături de alți patru inculpați și condamnat prin sentința penală nr. 651 din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a penală, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri
ÎCCJ 2008-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2905/2008
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 5 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 11257/3/2007, Curtea de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze cu minori și de famili
ÎCCJ 2010-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2269/2010
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 17 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat legalitatea și tem
ÎCCJ 2009-08-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2789/2009
. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare. Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel, printre alții, inculpații S.M.
ÎCCJ 2009-12-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4208/2009
Deliberând asupra recursurilor de față, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, s ecția a II-a penală și pentru cauze cu minori
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă