ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2269/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2269/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 17

mai 2010 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive a inculpaților C.L., M.L., M.C. și D.I.D., pe care a menținut-o apreciind

că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă

(art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.), iar lăsarea în libertate a

inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs, în termen legal, inculpații C.L., M.L., M.C. și D.I.D.,

solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate și judecarea inculpaților

în stare de libertate, întrucât în ceea ce-l privește pe inculpatul C.L. nu

există probe de vinovăție, iar în privința celorlalți inculpați lăsarea în

libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte de Casație și

Justiție examinând recursurile declarate de recurenții inculpați C.L., M.L., M.C.

și D.I.D., în raport de motivele invocate și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., le consideră nefondate pentru următoarele

considerente:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpaților: C.L., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., M.C.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare

risc, în formă continuată, în stare de recidivă post-condamnatorie și deținere,

fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, în stare de

recidivă post-condamnatorie, în concurs, prev. și ped. de art. 2 alin. (1), (2)

din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C.

pen. și art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a)

C. pen., totul cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen., M.L., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de marc risc, în formă continuată și

deținere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu în

stare de concurs, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., D.I.D. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată,

prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41

alin. (2) C. pen., S.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit

de droguri de mare risc, în formă agravantă, prev. și ped. de art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., B.Ș.M., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă

continuată, în formă agravantă prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.,

G.E.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri de

mare risc, în formă agravantă, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., M.F.R., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă

agravantă, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplic. art. 75 lit. a) C. pen., M.Ș.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și deținere, fără

drept, de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, prev. și ped. de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic. art. 33 lit.

a) C. pen. D.N. zis N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de

droguri de mare risc, în formă continuată și agravantă, prev. și ped. de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 75 lit. a) C. pen., și G.I. zis S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

deținere, fără drept, de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu,

în stare de recidivă postexecutorie, prev. și ped. de 4 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

În fapt, în cuprinsul

actului de sesizare au fost reținute următoarele:

Inculpatul C.L.,

în cursul anului 2008, a vândut prin intermediul membrilor rețelei de

narcotraficanți pe care coordonează, mai multe cantități de heroină, respectiv

prin inc. M.L.D.I.D., D.M.B. și numit P.M. zis M., către diverse persoane, inclusiv

colaboratorilor acoperiți I.V. - nume de cod, I.D. - nume de cod și F.S. - nume

de cod, martorului cu identitate protejată M.P. - nume de cod, dar și inc. B.Ș.M.,

G.E.C. și numitului I.C.C.

Inculpata M.C.,

după executarea pedepsei pentru săvârșirea altei infracțiuni, în cursul anului 2008, a vândut mai multe cantități de heroină, la doză, către diverse persoane, împrejurare în care

la data de 10 aprilie 2008 a vândut o doză de heroină colaboratorului acoperit

I.V. – V. - nume de cod la prețul de 150

Iei,

iar la data de 18 septembrie 2008, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate

la adresa unde locuiește inculpata din București, sector 5 a fost depistată în timp ce deținea, fără drept, pentru consumul propriu, o seringă hipodermică, o

fiolă spartă și o folie din plastic de culoare albastră, toate cu urme de

heroină, substanță care constituie drog de mare risc.

Inculpatul M.L.,

în cursul anului 2008, a vândut mai multe cantități de heroină, către diverse persoane,

împrejurare în care, la data de 18 septembrie 2008, cu ocazia percheziției

domiciliare de la locuința sa din com. Găneasa, sat. Pitească, jud. Ilfov, a

fost depistat în timp ce deținea asupra sa 139 doze heroină în vederea

vânzării, precum și 6 (șase) seringi cu urme de heroină în vederea consumului

propriu.

Inculpatul D.I.D.,

în cursul anului 2008, a vândut mai multe cantități de heroină, la doză, către

diverse persoane, împrejurare în care, la data de 22 aprilie 2008 a vândut o

doză de heroină colaboratorului acoperit F.S. - nume de cod în schimbul sumei

de 50 lei, iar la data de 23 aprilie 2008 a vândut împreună cu numitul P.M. zis

M. o doză mare de heroină aceluiași colaborator acoperit F.S. - nume de cod, în

schimbul sumei de 200 lei.

Prin sentința

penală nr. 257 din 30 martie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

inculpații au fost condamnați astfel:

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C.

pen. a condamnat pe inculpatul C.L. la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare cu

aplic, art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit.

a)

C. pen. a condamnat pe inculpatul M.L. la

pedeapsa rezultantă de 5 ani

închisoare, cu aplic. art. 350 C. proc.

pen. și art. 88 C. pen.

2

alin

. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 alin. (1)

lit.

a) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1)

lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 4 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/200 cu aplic. art. 37 alin. (1)

lit.

a) C. pen. rap. la art. 74

alin. (1)

lit. c) C. pen. și art.

7

6 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpata

M.C. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu aplic. art. 350 C. proc.

pen. și art. 88 C. pen.

2

alin

. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1)

lit.

a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a)

C. pen. a condamnat pe inculpatul D.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu

aplicarea art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe inculpații au declarat apel, instanța de prim control judiciar,

verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a apreciat că

temeiurile care au determinat arestarea inculpaților se mențin, și impun în

continuare privarea de libertate.

La luarea

măsurii arestării preventive a inculpaților s-a reținut ca temei de drept

prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. respectiv, „inculpatul a

săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață

sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că măsura arestului preventiv a fost legal

dispusă, iar temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu

s-a schimbat.

Din probatoriul

administrat în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit

faptele pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de

fond.

Relevante în

acest sens sunt declarațiile inculpatelor G.E.C. și B.Ș.M., ale martorului N.C.,

înregistrarea audio – video în mediul ambiental efectuat în data de 22 aprilie

2008, declarațiile colaboratorilor cu identitate protejată F.S., I.V.,

înregistrarea audio – video din 10 aprilie 2008, înregistrări convorbiri

telefonice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele

pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați.

În cauză sunt îndeplinite .și condițiile prevăzute de

art. 1

48

alin. (1)

lit. f) C. proc. pen.

, temei avut în vedere și la luarea măsurii

arestării preventive împotriva recurenților inculpați.

Luarea și

menținerea măsurii

arestului

preventiv se face ținându-se seama de scopul acestei măsuri, de gradul de pericol

social al infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc.

În raport de

gravitatea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată recurenții –

inculpați (Hotărârea din 24 octombrie 2006, K. contra Poloniei), participarea

acestora la presupusa săvârșire a acestor infracțiuni, așa cum rezultă cu

deosebire din transcrierea convorbirilor telefonice înregistrate cu respectarea

dispozițiilor art. 91

1

C. proc. pen., de frecvența infracțiunilor de

același gen săvârșite și de necesitatea unei prevenții generale, Înalta Curte

constată că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv pentru

acești inculpați subzistă, astfel că se impune menținerea măsurii arestului

preventiv (Hotărârea din 25 ianuarie 2007, H. contra Austriei).

În aprecierea persistenței

pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurenților

inculpați trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect

prin jurisprudența C.E.D.O. care, în câteva cauze împotriva Franței (Cauza L.,

hotărârea din 26 iunie 2001), prin care a statuat că în măsura în care dreptul

național o recunoaște – prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a

opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o „tulburare a societății” de

natură să justifice o detenție preventivă.

Este adevărat

că privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se

justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe au fost luate în

considerare și apreciate ca fiind insuficient pentru protejarea interesului

public care ar impune detenția preventivă (Hotărârea din data de 23 august

2008, V. contra Serbiei, Hotărârea din 29 ianuarie 2008, S. contra Regatul

Unit, Hotărârea din 4 aprilie 2000 W. contra Poloniei, Hotărârea din 8 iunie

2004 H.H. contra Islandei).

Apărarea

ordinii publice, este pertinent și suficient dacă se bazează pe fapte capabile

să demonstreze că punerea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea

publică.

Menținerea

stării de arest a inculpaților poate fi justificată dacă există indicii precise

în sensul unei necesități reale și de interes public, care în pofida prezumției

de nevinovăției, să prevaleze asupra regulilor privind libertate individuală.

În cauza dedusă

judecății, în raport de gravitatea infracțiunilor pentru care sunt judecați recurenții

inculpați împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise, de

modul de operare reținut în actul de sesizare, Înalta Curte constată că

recurenții inculpați prezintă pericol concret și actual pentru ordinea publică din

România, că lăsarea în libertate a inculpaților în prezent ar genera creșterea sentimentului

de nesiguranță

al populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având

obligația pozitivă nu numai de a adopta o legislație penală, dar și de a avea un

mecanism care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de

fapte

care pun în pericol sănătatea cetățenilor

europeni.

Lăsarea în

libertate a inculpaților ar avea ca efect încurajarea celorlalți infractori

care săvârșesc fapte similare, care nu se vor teme de măsurile preventive care

pot fi luate față de ei, oricând de grave ar fi faptele comise, deoarece nu

după mult timp vor fi puși în libertate.

Într-o

societate democratică

dreptul oricărei persoane la viață, integritate corporală, libertate și

demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate.

În acest

context, neluarea sau nemenținerea unor măsuri preventive față de anumite

persoane, în

condițiile

în care

există indicii cu privire la presupusa implicare a acestora în încălcarea gravă

a acestor drepturi, ar justifica o sporirea neîncrederii opiniei publice în

realizarea actului de justiție, consecința incompatibilă cu

principiile

unei societăți democratice.

În

jurisprudența sa C.E.D.O. a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru

arestarea și desigur menținerea acestei măsuri a unui

inculpat

suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul

să fugă (S. împotriva Austriei Hotărârea din 10 noiembrie 1969), riscul ca

acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (W. împotriva

Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968), riscul să comită noi infracțiuni (M. împotriva

Austriei), sau să tulbure ordinea publică (L. împotriva Franței, Hotărârea din

26 iunie 1991 și H. împotriva Olandei. Hotărârea nr. 43701 din 05 iulie 2007).

Înalta

Curte constată că în raport

de aspectele mai sus arătate, în cauză este îndeplinită una dintre aceste

condiții, respectiv, pericolul ca „acuzații” să tulbure ordinea publică.

Potrivit

practicii C.E.D.O. (cauza L. contra Italiei sau N. contra Austria) detenția

preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu

privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de

nevinovăție și are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării

în stare de libertate.

Ori, în această

cauză, un asemenea interes este evident.

Cu privire la

persoana inculpaților se constată că există suficiente suspiciuni legate de

implicarea lor în comiterea unor fapte grave.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 5 din C.E.D.O. privitoare la necesitatea „stabilirii unei

durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapte ce formează

obiectul judecății” se impune a arăta că potrivit art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., art.

5 parag. 3 din Convenție modificat prin Protocolul nr. 11, „orice persoană

arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din

prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are

dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul judecății.

Referindu-se la

„criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale”,

C.E.D.O. a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la

procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului

și comportamentul autorităților competente (decizia C.E.D.O. din 31 martie

1998).

Referitor la determinarea

momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a

statuat că acest moment este „data la care o persoană este acuzată”, adică data

sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau „o

dată anterioară” (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau

orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante).

În această

privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de „acuzație penală” în

sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, semnifică notificarea oficială care

emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă

penală, idee ce este corelativă și noțiunii de „urmări importante” privitoare

la situația învinuitului (decizia C.E.D.O. din 25 mai 1998 cauza H. c. Olandei).

Cât privește data

finalizării procedurii în materie penală luată în considerare pentru calculul

termenului rezonabil curtea a statuat că aceasta este data pronunțării instanței

cu privire la acuzațiile aduse inculpatului (decizia din 27 iunie 1968 în cauza

E. contra Germaniei).

Curtea

Europeană a avut în vedere și comportamentul acuzatului cerând ca acesta să

coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în

cauza D. contra Franței).

Aplicând aceste

principii în speța de față, durata arestării preventive a inculpaților, nu

poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil așa cum este prev. în art. 5

parag. 3 din C.E.D.O.

Autoritățile

judiciare au luat toate măsurile, desigur în raport și de complexitatea cauzei,

pentru soluționarea cu celeritate a cauzei.

De altfel, așa

cum se arăta, data finalizării procedurii în materie penală, luată în

considerare pentru calculul termenului rezonabil, C.E.D.O. a statuat că aceasta

este data pronunțării cu privire la acuzațiile aduse inculpatului.

Ori, în cauză

s-a pronunțat de instanța de fond o hotărâre de condamnare a inculpaților.

Circumstanțele de

ordin personal nu au relevanță în acest moment procesual și vor fi avute în

vedere la eventuala individualizare a pedepselor, în cazul în care acestea vor

fi găsiți vinovați și li se vor aplica pedepse.

Pentru toate

aceste considerente Înalta Curte, evaluând gradul de pericol social al infracțiunilor

pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de

fond, modul și circumstanțele în care se presupune că au fost săvârșite,

reacția publică deosebită declanșată datorită faptelor presupus a fi comise de

aceștia, starea de nesiguranță care ar putea fi generată de punerea în

libertate a inculpaților constatată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestului preventiv subzistă, astfel că privarea lor de libertate, în această

fază a procesului penal, este necesară, punerea în libertate, prezentând pentru

aspectele mai sus prezentate, un pericol concret, actual și real pentru ordinea

publică.

Conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate recursurile

inculpaților.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpații la cheltuieli judiciare către stat

conform dispozitivului hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații C.L., M.L., M.C. și D.I.D. împotriva

încheierii de ședință din data de 17 mai 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 15928/3/2009

(1152/2010).

Obligă recurentul inculpat C.L., la

plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

Obligă recurenții inculpați M.L., M.C.

și D.I.D. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 iunie 2010.