ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2269/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 17 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților C.L., M.L., M.C. și D.I.D., pe care a menținut-o apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă (art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.), iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpații C.L., M.L., M.C. și D.I.D., solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate și judecarea inculpaților în stare de libertate, întrucât în ceea ce-l privește pe inculpatul C.L.

nu există probe de vinovăție, iar în privința celorlalți inculpați lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursurile declarate de recurenții inculpați C.L., M.L., M.C. și D.I.D., în raport de motivele invocate și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., le consideră nefondate pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: C.L., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., M.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, în stare de recidivă post-condamnatorie și deținere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, în stare de recidivă post-condamnatorie, în concurs, prev. și ped. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., totul cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen., M.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de marc risc, în formă continuată și deținere, fără drept, de droguri de mare risc în vederea consumului propriu în stare de concurs, prev. și ped.

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., D.I.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., S.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă agravantă, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., B.Ș.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, în formă agravantă prev. și ped.

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., G.E.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă agravantă, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., M.F.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă agravantă, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., M.Ș.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și deținere, fără drept, de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, prev. și ped.

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. D.N. zis N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și agravantă, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., și G.I. zis S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, în stare de recidivă postexecutorie, prev. și ped. de 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. În fapt, în cuprinsul actului de sesizare au fost reținute următoarele: Inculpatul C.L., în cursul anului 2008, a vândut prin intermediul membrilor rețelei de narcotraficanți pe care coordonează, mai multe cantități de heroină, respectiv prin inc.

M.L.D.I.D., D.M.B. și numit P.M. zis M., către diverse persoane, inclusiv colaboratorilor acoperiți I.V. - nume de cod, I.D. - nume de cod și F.S. - nume de cod, martorului cu identitate protejată M.P. - nume de cod, dar și inc. B.Ș.M., G.E.C. și numitului I.C.C. Inculpata M.C., după executarea pedepsei pentru săvârșirea altei infracțiuni, în cursul anului 2008, a vândut mai multe cantități de heroină, la doză, către diverse persoane, împrejurare în care la data de 10 aprilie 2008 a vândut o doză de heroină colaboratorului acoperit I.V. – V. - nume de cod la prețul de 150 Iei, iar la data de 18 septembrie 2008, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la adresa unde locuiește inculpata din București, sector 5 a fost depistată în timp ce deținea, fără drept, pentru consumul propriu, o seringă hipodermică, o fiolă spartă și o folie din plastic de culoare albastră, toate cu urme de heroină, substanță care constituie drog de mare risc.

Inculpatul M.L., în cursul anului 2008, a vândut mai multe cantități de heroină, către diverse persoane, împrejurare în care, la data de 18 septembrie 2008, cu ocazia percheziției domiciliare de la locuința sa din com. Găneasa, sat. Pitească, jud. Ilfov, a fost depistat în timp ce deținea asupra sa 139 doze heroină în vederea vânzării, precum și 6 (șase) seringi cu urme de heroină în vederea consumului propriu. Inculpatul D.I.D., în cursul anului 2008, a vândut mai multe cantități de heroină, la doză, către diverse persoane, împrejurare în care, la data de 22 aprilie 2008 a vândut o doză de heroină colaboratorului acoperit F.S. - nume de cod în schimbul sumei de 50 lei, iar la data de 23 aprilie 2008 a vândut împreună cu numitul P.M.

zis M. o doză mare de heroină aceluiași colaborator acoperit F.S. - nume de cod, în schimbul sumei de 200 lei. Prin sentința penală nr. 257 din 30 martie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpații au fost condamnați astfel: 1. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.L. la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare cu aplic, art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen. 2. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

a condamnat pe inculpatul M.L. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, cu aplic. art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen. 3. În baza art. 2 alin . (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/200 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 7 6 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpata M.C. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu aplic. art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen. 4. În baza art. 2 alin . (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic.

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen. Împotriva acestei sentințe inculpații au declarat apel, instanța de prim control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inculpaților se mențin, și impun în continuare privarea de libertate. La luarea măsurii arestării preventive a inculpaților s-a reținut ca temei de drept prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. respectiv, „inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, iar temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat. Din probatoriul administrat în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond. Relevante în acest sens sunt declarațiile inculpatelor G.E.C. și B.Ș.M., ale martorului N.C., înregistrarea audio – video în mediul ambiental efectuat în data de 22 aprilie 2008, declarațiile colaboratorilor cu identitate protejată F.S., I.V., înregistrarea audio – video din 10 aprilie 2008, înregistrări convorbiri telefonice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați.

În cauză sunt îndeplinite .și condițiile prevăzute de art. 1 48 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. , temei avut în vedere și la luarea măsurii arestării preventive împotriva recurenților inculpați. Luarea și menținerea măsurii arestului preventiv se face ținându-se seama de scopul acestei măsuri, de gradul de pericol social al infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc. În raport de gravitatea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată recurenții – inculpați (Hotărârea din 24 octombrie 2006, K. contra Poloniei), participarea acestora la presupusa săvârșire a acestor infracțiuni, așa cum rezultă cu deosebire din transcrierea convorbirilor telefonice înregistrate cu respectarea dispozițiilor art. 91 1 C. proc.

pen., de frecvența infracțiunilor de același gen săvârșite și de necesitatea unei prevenții generale, Înalta Curte constată că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv pentru acești inculpați subzistă, astfel că se impune menținerea măsurii arestului preventiv (Hotărârea din 25 ianuarie 2007, H. contra Austriei). În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurenților inculpați trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența C.E.D.O. care, în câteva cauze împotriva Franței (Cauza L., hotărârea din 26 iunie 2001), prin care a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște – prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o „tulburare a societății” de natură să justifice o detenție preventivă.

Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe au fost luate în considerare și apreciate ca fiind insuficient pentru protejarea interesului public care ar impune detenția preventivă (Hotărârea din data de 23 august 2008, V. contra Serbiei, Hotărârea din 29 ianuarie 2008, S. contra Regatul Unit, Hotărârea din 4 aprilie 2000 W. contra Poloniei, Hotărârea din 8 iunie 2004 H.H. contra Islandei). Apărarea ordinii publice, este pertinent și suficient dacă se bazează pe fapte capabile să demonstreze că punerea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică. Menținerea stării de arest a inculpaților poate fi justificată dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public, care în pofida prezumției de nevinovăției, să prevaleze asupra regulilor privind libertate individuală.

În cauza dedusă judecății, în raport de gravitatea infracțiunilor pentru care sunt judecați recurenții inculpați împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise, de modul de operare reținut în actul de sesizare, Înalta Curte constată că recurenții inculpați prezintă pericol concret și actual pentru ordinea publică din România, că lăsarea în libertate a inculpaților în prezent ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă nu numai de a adopta o legislație penală, dar și de a avea un mecanism care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte care pun în pericol sănătatea cetățenilor europeni.

Lăsarea în libertate a inculpaților ar avea ca efect încurajarea celorlalți infractori care săvârșesc fapte similare, care nu se vor teme de măsurile preventive care pot fi luate față de ei, oricând de grave ar fi faptele comise, deoarece nu după mult timp vor fi puși în libertate. Într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la viață, integritate corporală, libertate și demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate. În acest context, neluarea sau nemenținerea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la presupusa implicare a acestora în încălcarea gravă a acestor drepturi, ar justifica o sporirea neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecința incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.

În jurisprudența sa C.E.D.O. a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea și desigur menținerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (S. împotriva Austriei Hotărârea din 10 noiembrie 1969), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (W. împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968), riscul să comită noi infracțiuni (M. împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (L. împotriva Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991 și H. împotriva Olandei. Hotărârea nr. 43701 din 05 iulie 2007). Înalta Curte constată că în raport de aspectele mai sus arătate, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul ca „acuzații” să tulbure ordinea publică.

Potrivit practicii C.E.D.O. (cauza L. contra Italiei sau N. contra Austria) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție și are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate. Ori, în această cauză, un asemenea interes este evident. Cu privire la persoana inculpaților se constată că există suficiente suspiciuni legate de implicarea lor în comiterea unor fapte grave. În ceea ce privește dispozițiile art. 5 din C.E.D.O. privitoare la necesitatea „stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapte ce formează obiectul judecății” se impune a arăta că potrivit art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., art. 5 parag.

3 din Convenție modificat prin Protocolul nr. 11, „orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul judecății. Referindu-se la „criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale”, C.E.D.O. a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente (decizia C.E.D.O.

din 31 martie 1998). Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este „data la care o persoană este acuzată”, adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau „o dată anterioară” (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de „acuzație penală” în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de „urmări importante” privitoare la situația învinuitului (decizia C.E.D.O.

din 25 mai 1998 cauza H. c. Olandei). Cât privește data finalizării procedurii în materie penală luată în considerare pentru calculul termenului rezonabil curtea a statuat că aceasta este data pronunțării instanței cu privire la acuzațiile aduse inculpatului (decizia din 27 iunie 1968 în cauza E. contra Germaniei). Curtea Europeană a avut în vedere și comportamentul acuzatului cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza D. contra Franței). Aplicând aceste principii în speța de față, durata arestării preventive a inculpaților, nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil așa cum este prev. în art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. Autoritățile judiciare au luat toate măsurile, desigur în raport și de complexitatea cauzei, pentru soluționarea cu celeritate a cauzei.

De altfel, așa cum se arăta, data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul termenului rezonabil, C.E.D.O. a statuat că aceasta este data pronunțării cu privire la acuzațiile aduse inculpatului. Ori, în cauză s-a pronunțat de instanța de fond o hotărâre de condamnare a inculpaților. Circumstanțele de ordin personal nu au relevanță în acest moment procesual și vor fi avute în vedere la eventuala individualizare a pedepselor, în cazul în care acestea vor fi găsiți vinovați și li se vor aplica pedepse.

Pentru toate aceste considerente Înalta Curte, evaluând gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond, modul și circumstanțele în care se presupune că au fost săvârșite, reacția publică deosebită declanșată datorită faptelor presupus a fi comise de aceștia, starea de nesiguranță care ar putea fi generată de punerea în libertate a inculpaților constatată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, astfel că privarea lor de libertate, în această fază a procesului penal, este necesară, punerea în libertate, prezentând pentru aspectele mai sus prezentate, un pericol concret, actual și real pentru ordinea publică.

Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate recursurile inculpaților. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpații la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.L., M.L., M.C. și D.I.D. împotriva încheierii de ședință din data de 17 mai 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 15928/3/2009 (1152/2010). Obligă recurentul inculpat C.L., la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J. Obligă recurenții inculpați M.L., M.C. și D.I.D. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 09 iunie 2010.