ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2141/2009

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 13 mai 2009, pronunțată în dosarul nr. 20730/3/2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut arestarea preventivă a inculpatului V.F., în baza art. 300 și a art. 160 alin. (3) C. proc. pen. Împotriva încheierii, a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate, întrucât nu se mai mențin temeiurile care au stat la baza arestării preventive. Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 300 C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Conform art. 160 b alin. (3) din același cod, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul V.F. a comis fapta continuată de trafic ilicit cu droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și temeinică. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost, inițial, arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție], în speță, în temeiul condamnării inculpatului V.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 1478/F din 18 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția I penală).

Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și pentru care există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Aceste temeiuri se mențin și în continuare. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat V.F. împotriva încheierii de ședință din 13 mai 2009 a Curții de Apel București- Secția a Ii-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, pronunțată în dosarul nr.20730/3/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2009.