ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.07.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2728/2009

HOTĂRÂRE
29.07.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2728/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 19 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr. 26263/3/2008,

Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut arestarea preventivă a

inculpatului F.Șt., în baza 300

2

și a art. l60

b

alin. (3)

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul, solicitând

revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate, întrucât nu

se mai mențin temeiurile care au stat la baza arestării preventive.

Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat,

pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este

arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. l60

b

.

Conform art. l60

b

alin. (3) din același cod, când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste

dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive

verosimile de a bănui că inculpatul F.Șt. a comis faptele de trafic ilicit de

droguri de mare risc și consum de droguri, prevăzute de art. 2 alin. (l) și (2)

și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/200, iar lăsarea sa în libertate prezintă

un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării

preventive.

Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și

temeinică.

Astfel, potrivit art. 5 pct. l din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile

de excepție în care o

persoană poate fi

lipsită de libertate, inculpatul a fost, inițial, arestat în vederea

aducerii

în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a

bănui că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)].

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută pe baza condamnării pronunțate

de un tribunal

competent [(art. 5 pct. l lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul

condamnării inculpatului F.Șt., la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare

(aplicată prin sentința penală nr. 443/ F din 17 aprilie 2009 a Tribunalului

București, secția I penală).

Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării

preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată

pentru

infracțiuni pentru care legea

prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și

pentru care există

probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

Aceste temeiuri se mențin și în continuare.

Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 și ale art. 160 alin.

(3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. l lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 200 lei,

din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.

ÎN

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.Șt. împotriva

încheierii din 19 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în dosarul nr. 26263/3/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și al Libertăților Cetățenești. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 iulie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-06-05
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2141/2009
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 13 mai 2009, pronunțată în dosarul nr. 20730/3/2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a m
ÎCCJ 2008-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3304/2008
Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 2 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 44471/3/2007, Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut, printre alți inculpați, arest
ÎCCJ 2009-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2036/2009
Asupra recursului de față, Prin încheierea din 8 mai 2009 a Curții de Apel București, în temeiul art. 300 2 și art. 160 b C. proc. pen. s-a dispus menținerea arestării preventive a apelantului inculpat R.Z. Pentru a hotărî astfel instanța p
ÎCCJ 2009-12-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4251/2009
țara; pe de altă parte, prin aceeași încheiere a menținut starea de arest a inculpatului în temeiul art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. Având în vedere disp. art. 141 C. proc. pen. anterior evocate, rezultă că limitele în
ÎCCJ 2008-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2905/2008
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 5 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 11257/3/2007, Curtea de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze cu minori și de famili
Sursă