ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2501/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 304 din 29

octombrie 2003 a Tribunalului Harghita s-a dispus, în baza art. 334 C. proc.

pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost dedus

judecății inculpatul D.D., din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de

art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c), cu art. 75 lit. b) C. pen., în

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit.

c) și d) C. pen., faptă pentru care a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă

de 17 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată,

durata reținerii și arestării preventive, de la 8 iulie 2002 până la 9

octombrie 2002.

Inculpatul a fost obligat la

4.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond, a reținut următoarele:

Inculpatul D.D. a fost căsătorit cu

victima D.M., cunoscută ca o mare consumatoare de băuturi alcoolice, fapt ce a

generat multe discuții între ei.

La 5 iulie 2002, pe fondul

consumului de băuturi alcoolice, între inculpat și victimă s-a produs un

conflict spontan, urmat de agresarea fizică a acesteia, prin loviri în zona

feței și strângerea ei de gât.

În noaptea respectivă, inculpatul a

solicitat ajutorul martorei F.M., vecină cu el, pentru a schimba scutecele

nepoatei în vârstă de un an și 6 luni, aflată în locuința inculpatului.

În aceeași noapte, a sosit în

apartament și martorul S.C., cu care inculpatul a consumat băuturi alcoolice.

La un moment dat, martora a trecut

în dreptul ușii dormitorului și a observat că victima este lividă și are

membrele așezate într-o poziție nefirească, învederând acest aspect

inculpatului, care a anunțat imediat unitatea de salvare și poliția.

Din considerentele hotărârii

pronunțate de instanța de fond rezultă că primul raport de expertiză medico –

legală efectuat în cauză concluzionează, în sensul că moartea victimei este

violentă, cauza medicală a morții fiind insuficiența respiratorie, prin asfixie

mecanică ca urmare a sugrumării.

Comisia de control și avizare a

actelor medico – legale, a concluzionat că diagnosticul medico – legal formulat

în raportul de autopsie, nu poate fi confirmat cu certitudine.

Se reține că, în cauză, s-a

solicitat avizul comisiei superioare medico – legale, concluziile acestui

raport constând în aceea că suferințele esofagiene anterioare nu au avut rol în

tanatogeneză, moartea victimei datorându-se insuficienței cardiorespiratorii

acute, consecutive asfixiei mecanice prin sugrumare.

S-a reținut de către instanța de

fond că moartea victimei a fost violentă, leziunile tanatogeneratoare fiind

cauzate de inculpat, care, prin chemarea martorei F.M. și reținerea în locuință

a martorului S.C., a intenționat să creeze impresia unei morți naturale,

produse în timpul în care aceștia se aflau în locuință.

În drept, prima instanță a statuat

că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

omor calificat, în condițiile de agravare prevăzute de art. 174 alin. (1), 175

lit. c) și d) C. pen.

În raport de încadrarea juridică a

faptei reținute prin actul de sesizare, s-a făcut aplicarea prevederilor art.

334 C. proc. pen., reținându-se că agravanta prevăzută de lit. d) este

demonstrată de concluziile comisiei superioare de medicină – legală.

Se înlătură, așadar, apărarea

inculpatului, în sensul că decesul victimei a fost cauzat de o boală a

esofagului, de care aceasta suferea, de mai mult de 10 ani.

Instanța a considerat că fapta are

un grad ridicat de pericol social, aplicând o pedeapsă corespunzătoare acestui

considerent.

Apelul declarat de inculpat

împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel

Tg. Mureș, secția penală, prin decizia nr. 215/ A din 24 decembrie 2003.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând art. 385

9

pct. 17

1

, pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., susținând, în esență,

comiterea unei grave erori de fapt, prin reținerea greșită a vinovăției

inculpatului, pentru fapta imputată, schimbarea încadrării juridice a faptei,

fără ca, în prealabil, acest lucru să fi fost pus în discuția părților și, în

sfârșit, pentru situația în care n-ar fi primit nici unul din primele motive de

recurs invocate, greșita individualizare a pedepsei.

Examinând hotărârea atacată, în

raport de criticile formulate și actele și probele aflate în dosarul cauzei, se

constată că, primele două motive de recurs, nu sunt fondate.

Inculpatul a recunoscut în timpul

procesului, inclusiv, cu ocazia ultimului cuvânt, în recurs, că a exercitat

unele violențe asupra victimei.

Actele medico – legale, inițial,

contradictorii, conchid, cu avizul comisiei centrale medico – legale, că

moartea victimei s-a datorat insuficienței respiratorii acute prin asfixie

mecanică prin sugrumare și că leziunile descrise la nivelul regiunii cervicale

s-au putut produce prin comprimare cu mâna, între acestea și decesul victimei

existând legătură directă de cauzalitate.

În aceste condiții, nu este vorba de

nici-o eroare gravă de fapt, instanțele reținând, corect, vinovăția pentru

fapta imputată inculpatului.

În ceea ce privește încadrarea

juridică dată faptei, în contextul concluziilor comisiei superioare medico –

legale, este legală, corespunzând faptei comise de inculpat, încât, chiar dacă

aplicarea art. 334 C. proc. pen., ar fi fost pusă în discuția părților,

situația juridică a inculpatului, nu s-ar fi putut schimba cu nimic.

Cel de-al treilea motiv de recurs al

inculpatului este însă fondat. Într-adevăr, instanța de fond și în aceeași

măsură, cea de apel, a luat drept elemente de agravare, situații de natură a

reduce gradul de pericol social al faptei și vinovăția inculpatului, care, nu

numai că anterior comiterii faptei, a avut o conduită foarte bună, dar, a comis

fapta și datorită conduitei victimei, mare consumatoare de alcool, în momentul

comiterii faptei, având o alcoolemie de nu mai puțin de 3,2%, alcoolemie ce,

prin ea însăși, conjugată cu strictura esofagiană, disfagia, de care suferea

victima, putea să se înscrie în raportul de cauzalitate, agravând efectele

tanatogene, ale faptei inculpatului.

În raport cu cele arătate, Înalta

Curte apreciază că recursul declarat de inculpatul D.D. va trebui privit ca

fondat și admis ca atare, casându-se decizia penală atacată, precum și sentința

Tribunalului Harghita, numai cu privire la individualizarea pedepsei și prin

reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și

alin. ultim, să reducă pedeapsa aplicată de o așa natură, încât să corespundă

gradului real de gravitate al faptei și făptuitorului, împrejurărilor în care

acesta a comis fapta.

Conform art. 88 C. pen., se va

computa prevenția.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor pronunțate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 215/ A din 24 decembrie 2003 a

Curții de Apel Tg. Mureș.

Casează decizia penală atacată, precum

și sentința penală nr. 304 din 29 octombrie 2003 a Tribunalului Harghita, numai

cu privire la individualizarea pedepsei.

Aplică inculpatului art. 74 lit. a)

și alin. ultim C. pen., cu referire la art. 76 alin. (2) C. pen. și reduce

pedeapsa aplicată de la 17 ani închisoare, la 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

Compută prevenția de la 8 iulie 2002

la 9 octombrie 2002.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

mai 2004.