ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2501/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 304 din 29 octombrie 2003 a Tribunalului Harghita s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost dedus judecății inculpatul D.D., din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c), cu art. 75 lit. b) C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) și d) C. pen., faptă pentru care a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 17 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive, de la 8 iulie 2002 până la 9 octombrie 2002. Inculpatul a fost obligat la 4.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, a reținut următoarele: Inculpatul D.D. a fost căsătorit cu victima D.M., cunoscută ca o mare consumatoare de băuturi alcoolice, fapt ce a generat multe discuții între ei. La 5 iulie 2002, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între inculpat și victimă s-a produs un conflict spontan, urmat de agresarea fizică a acesteia, prin loviri în zona feței și strângerea ei de gât.

În noaptea respectivă, inculpatul a solicitat ajutorul martorei F.M., vecină cu el, pentru a schimba scutecele nepoatei în vârstă de un an și 6 luni, aflată în locuința inculpatului. În aceeași noapte, a sosit în apartament și martorul S.C., cu care inculpatul a consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, martora a trecut în dreptul ușii dormitorului și a observat că victima este lividă și are membrele așezate într-o poziție nefirească, învederând acest aspect inculpatului, care a anunțat imediat unitatea de salvare și poliția. Din considerentele hotărârii pronunțate de instanța de fond rezultă că primul raport de expertiză medico – legală efectuat în cauză concluzionează, în sensul că moartea victimei este violentă, cauza medicală a morții fiind insuficiența respiratorie, prin asfixie mecanică ca urmare a sugrumării.

Comisia de control și avizare a actelor medico – legale, a concluzionat că diagnosticul medico – legal formulat în raportul de autopsie, nu poate fi confirmat cu certitudine. Se reține că, în cauză, s-a solicitat avizul comisiei superioare medico – legale, concluziile acestui raport constând în aceea că suferințele esofagiene anterioare nu au avut rol în tanatogeneză, moartea victimei datorându-se insuficienței cardiorespiratorii acute, consecutive asfixiei mecanice prin sugrumare. S-a reținut de către instanța de fond că moartea victimei a fost violentă, leziunile tanatogeneratoare fiind cauzate de inculpat, care, prin chemarea martorei F.M. și reținerea în locuință a martorului S.C., a intenționat să creeze impresia unei morți naturale, produse în timpul în care aceștia se aflau în locuință.

În drept, prima instanță a statuat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, în condițiile de agravare prevăzute de art. 174 alin. (1), 175 lit. c) și d) C. pen. În raport de încadrarea juridică a faptei reținute prin actul de sesizare, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 334 C. proc. pen., reținându-se că agravanta prevăzută de lit. d) este demonstrată de concluziile comisiei superioare de medicină – legală. Se înlătură, așadar, apărarea inculpatului, în sensul că decesul victimei a fost cauzat de o boală a esofagului, de care aceasta suferea, de mai mult de 10 ani. Instanța a considerat că fapta are un grad ridicat de pericol social, aplicând o pedeapsă corespunzătoare acestui considerent.

Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală, prin decizia nr. 215/ A din 24 decembrie 2003. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând art. 385 9 pct. 17 1 , pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., susținând, în esență, comiterea unei grave erori de fapt, prin reținerea greșită a vinovăției inculpatului, pentru fapta imputată, schimbarea încadrării juridice a faptei, fără ca, în prealabil, acest lucru să fi fost pus în discuția părților și, în sfârșit, pentru situația în care n-ar fi primit nici unul din primele motive de recurs invocate, greșita individualizare a pedepsei.

Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate și actele și probele aflate în dosarul cauzei, se constată că, primele două motive de recurs, nu sunt fondate. Inculpatul a recunoscut în timpul procesului, inclusiv, cu ocazia ultimului cuvânt, în recurs, că a exercitat unele violențe asupra victimei. Actele medico – legale, inițial, contradictorii, conchid, cu avizul comisiei centrale medico – legale, că moartea victimei s-a datorat insuficienței respiratorii acute prin asfixie mecanică prin sugrumare și că leziunile descrise la nivelul regiunii cervicale s-au putut produce prin comprimare cu mâna, între acestea și decesul victimei existând legătură directă de cauzalitate. În aceste condiții, nu este vorba de nici-o eroare gravă de fapt, instanțele reținând, corect, vinovăția pentru fapta imputată inculpatului.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, în contextul concluziilor comisiei superioare medico – legale, este legală, corespunzând faptei comise de inculpat, încât, chiar dacă aplicarea art. 334 C. proc. pen., ar fi fost pusă în discuția părților, situația juridică a inculpatului, nu s-ar fi putut schimba cu nimic. Cel de-al treilea motiv de recurs al inculpatului este însă fondat.

Într-adevăr, instanța de fond și în aceeași măsură, cea de apel, a luat drept elemente de agravare, situații de natură a reduce gradul de pericol social al faptei și vinovăția inculpatului, care, nu numai că anterior comiterii faptei, a avut o conduită foarte bună, dar, a comis fapta și datorită conduitei victimei, mare consumatoare de alcool, în momentul comiterii faptei, având o alcoolemie de nu mai puțin de 3,2%, alcoolemie ce, prin ea însăși, conjugată cu strictura esofagiană, disfagia, de care suferea victima, putea să se înscrie în raportul de cauzalitate, agravând efectele tanatogene, ale faptei inculpatului. În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpatul D.D.

va trebui privit ca fondat și admis ca atare, casându-se decizia penală atacată, precum și sentința Tribunalului Harghita, numai cu privire la individualizarea pedepsei și prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. ultim, să reducă pedeapsa aplicată de o așa natură, încât să corespundă gradului real de gravitate al faptei și făptuitorului, împrejurărilor în care acesta a comis fapta. Conform art. 88 C. pen., se va computa prevenția. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 215/ A din 24 decembrie 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș. Casează decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 304 din 29 octombrie 2003 a Tribunalului Harghita, numai cu privire la individualizarea pedepsei. Aplică inculpatului art. 74 lit. a) și alin. ultim C. pen., cu referire la art. 76 alin. (2) C. pen. și reduce pedeapsa aplicată de la 17 ani închisoare, la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. Compută prevenția de la 8 iulie 2002 la 9 octombrie 2002. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2004.