ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2160/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 10 ianuarie 2003, reclamanta B.I. a chemat în judecată pârâta C.N.V.M.,

solicitând anularea deciziei nr. 2089 din 18 noiembrie 2002, precum și a

deciziei nr. 2264 din 7 decembrie 2002, dată în soluționarea contestației, ca

fiind emise cu încălcarea dispozițiilor art. 138 alin. (3) – (5) din O.U.G. nr.

28/2002, întrucât nu s-a respectat procedura de determinare a prețului

prevăzută de aceste dispoziții legale.

Se mai susține că deciziile atacate

sunt date cu încălcarea art. 136 alin. (1) lit. a) și art. 138 din O.U.G. nr. 28/2002,

întrucât derularea ofertei publice de preluare, în scopul închiderii societății,

potrivit art. 136 alin. (1) lit. a), se poate face numai cu respectarea

procedurii din art. 138 alin. (3) – (5), indiferent că oferta este derulată

înainte sau după data de 1 decembrie 2002.

Curtea de Apel București, Secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 790 din 3 iunie 2003, a

respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că până la data de 1 decembrie 2002, dată de la care se aplică

prevederile alin. (1) al art. 138 din O.U.G. nr. 28/2002, astfel cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 122/2002, persoanele menționate la art. 138 alin. (1),

nu aveau obligația de a finaliza oferta publică de preluare, în vederea

transformării în societate de tip închis și, pe cale de consecință, nu erau

obligate nici să urmeze procedura prevăzută în art. 138 alin. (3) – (5) din

O.U.G. nr. 28/2002.

Instanța de fond a mai reținut că nu

se poate susține că un act administrativ a fost emis cu încălcarea unor

dispoziții legale, atâta timp, cât la data emiterii acestuia, acele dispoziții

legale nu erau aplicabile.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta B.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, sentința

este criticată pentru greșita interpretare a dispozițiilor legale privind

ofertele publice obligatorii și a normelor legale care reglementează procedura

obligatorie ofertelor publice de preluare, în vederea închiderii societăților

deținute public [art. 138 alin. (2) – (5), în forma adoptată prin O.U.G. nr. 122/2002],

eludarea acestora fiind de natură a leza grav interesele și drepturile sale în

calitate de acționar.

Recursul urmează a fi admis, pentru

considerentele ce se vor arăta.

Prin decizia nr. 2089 din 18

noiembrie 2002, C.N.V.M. a autorizat oferta publică de preluare a SC A. SA

Târgu Mureș, ofertă inițiată de către SC G.R. SRL Târgu Mureș.

Oferta de preluare s-a derulat în

perioada 20 noiembrie 2002 – 9 decembrie 2002, prin intermediul S.V.M. SA Târgu

Mureș.

Cadrul legislativ aplicabil la data

inițierii și autorizării ofertei publice de preluare a SC A. SA, prin decizia nr.

2089 din 18 noiembrie 2002, era reprezentat de prevederile O.U.G. nr. 28/2002,

privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețe

reglementate (M. Of. nr. 238/9.04.2002), aprobată prin Legea nr. 525/2002 (M.

Of. nr. 576/6.08.2002).

Deciziile a căror anulare a fost

solicitată de reclamantă, au fost emise în temeiul dispozițiilor art. 134 și

136 din O.U.G. nr. 28/ 2002.

Instanța de fond a analizat decizia

atacată, în raport cu dispozițiile art. 138 din O.U.G. nr. 28/2002, modificată

prin O.U.G. nr. 122/2002, apreciind că alin. (3) – (5) ale art. 138, conțin

dispoziții legale cu caracter accesoriu, față de conținutul prevederilor alin.

(1) al art. 138, astfel încât art. 138 în integralitatea sa, are aplicabilitate

în mod unitar, de la data de 1 decembrie 2002.

Pe cale de consecință, instanța de

fond a reținut că dispozițiile normative cuprinse în art. 138, astfel cum a

fost modificat prin O.U.G. nr. 122/2002, nu erau aplicabile la data emiterii

deciziei atacate, aceasta fiind dată în temeiul dispozițiilor legale în vigoare,

pentru ofertele publice obligatorii de preluare, respectiv art. 134, coroborat

cu art. 136 din O.U.G. nr. 28/2002, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 525/2002.

Din analiza comparativă a dispozițiilor

legale cuprinse de art. 138 din O.U.G. nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002,

în vigoare la data emiterii deciziei C.N.V.M., cu dispozițiile art. 138 al

O.U.G. nr. 28/2002, modificată prin O.U.G. nr. 122/2002, rezultă că singura

modificare adusă formei inițiale o constituie conținutul alin. (1) al art. 138,

în sensul că în forma aprobată prin Legea nr. 525/2002, pentru obligația

finalizării ofertei publice de preluare pentru restul acțiuni de pe o piață, în

vederea transformării acesteia în societate de tip închis, s-a prevăzut un

termen de 6 luni de la dobândirea unei poziții majoritare absolute, iar în art.

138 din O.U.G. nr. 28/2002, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 122/2002,

acest termen a fost stabilit la 12 luni.

Legiuitorul a înțeles să precizeze

că acest alin. (1) al art. 138, modificat prin O.U.G. nr. 122/2002, se aplică

cu data de 1 decembrie 2002.

Or în cauză, la data emiterii

ofertei de preluare a SC A. SA, erau în vigoare dispozițiile art. 138 din O.U.G.

nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002, care în alin. (2), (3), (4) și (5),

reglementează și procedura de determinare și contestare a prețului în ofertele

publice de preluare în vederea închiderii.

Prin decizia C.N.V.M. contestate,

cât și în decizia prin care s-a soluționat contestația reclamantei, se arată,

însă, că art. 138 alin. (3) – (50 nu sunt incidente cauzei, întrucât acestea se

aplică numai după data de 1 decembrie 2002.

Instanța de fond, în mod greșit a

interpretat dispozițiile art. 138, în sensul că în integralitatea sa nu se

aplică speței și în această situație nu a analizat decizia contestată prin

prisma alin. (3) – (5) ale art. 138 din O.U.G. nr. 28/2002, aprobată prin Legea

nr. 525/2002, în vigoare la data emiterii deciziei, precum și faptul dacă s-au

respectat dispozițiile acestuia referitoare la procedura de stabilire și

contestare a prețului.

Se impune astfel, admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare,

aceleiași instanțe, pentru a se analiza legalitatea deciziei contestate, în

raport cu dispozițiile art. 138 alin. (2) – (5) din O.U.G. nr. 28/2002,

aprobată prin Legea nr. 525/2002, în vigoare la data emiterii actului

administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

B.I.

împotriva sentinței civile nr. 790

din 3 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 mai 2004.