ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 468/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 894/2005, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei SC B.I., în contradictoriu cu C.N.V.M., a anulat decizia C.N.V.M. nr. 2089 din 18 noiembrie 2002, de autorizare a ofertei publice de preluare a SC A. SA și decizia nr. 2264 din 7 decembrie 2002, prin care s-a soluționat reclamația administrativă și a anulat actele administrative subsecvente deciziilor, respectiv decizia nr. 125 din 21 ianuarie 2003, nr. 1757 din 10 iunie 2003 și Atestatul nr. 137 din 10 iunie 2003. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că decizia atacată vatămă drepturile reclamantei în calitate de acționar minoritar, prin eludarea normei imperative inserată în art. 138 din O.U.G.

nr. 28/2002 și al dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990. Prima instanță invocă în susținerea soluției pronunțate, și prevederile art. 64 și art. 138 alin. (3) - (5) din O.U.G. nr. 28/2002, aprobată prin Legea nr. 525/2002, incidentă cauzei. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs, C.N.V.M., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În recurs s-a motivat faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut că decizia în litigiu a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv art. 138 alin. (3) - (5) din O.U.G. nr. 28/2002, pentru că prețul din ofertă nu a fost publicat cu cel puțin 90 zile înainte de derularea ofertei și nu a fost stabilit conform metodelor stabilite de norma legală.

De asemenea, s-a mai reținut că eronat a stabilit instanța că oferta publică inițiată de SC G.R. SRL putea fi autorizată de C.N.V.M., numai dacă se respectau dispozițiile alin. (3) - (5) din O.U.G. nr. 122/2002. Se critică și susținerea curții de apel, referitoare la faptul că a făcut trimitere la decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cu care art. 138 alin. (3) - (5) în formă modificată prin O.U.G. nr. 122/2002 ar fi intrat în vigoare, spre deosebire de alin. (1), la data publicării în Monitorul Oficial. Referitor la vătămarea reclamantei într-un drept al său prevăzut de lege conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, și pe acest aspect, recurenta critică sentința instanței de fond, întrucât se susține că această vătămare nu există.

Recursul este întemeiat și va fi admis. Analizând cererea, în raport cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: O.U.G. nr. 122/2002, care modifică O.U.G. nr. 28/2002, alin. (3) - (5), reglementează modul de stabilire a prețului ofertei pe care acționarul majoritar are obligația de a o promova. Este cert că întregul art. 138 în forma adoptată de O.U.G. nr. 122/2002 intră în vigoare la 1 decembrie 2002, astfel încât legalitatea deciziei C.N.V.M. trebuia analizată în raport cu actele normative în vigoare la data emiterii actului în discuție.

Prin urmare, chiar dacă s-ar fi stabilit că alin. (3) - (5) de care se face vorbire în sentința atacată, puteau produce efecte la data inițierii ofertei, aceste texte nu aveau aplicabilitate decât în condițiile alin. (1) și nu cum s-a reținut de instanță conform art. 134 și 136, texte de lege care au stat la baza emiterii deciziei din Legea nr. 89/2002. Din actele depuse la dosar rezultă că au fost respectate și condițiile prevăzute de lege pentru informarea tuturor acționarilor minoritari prin prospect de ofertă. Referitor la vătămarea suferită de reclamanta-intimată, prin actul administrativ atacat, rezultă fără putință de tăgadă, că nu a existat în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 29/1990, întrucât reclamanta-intimată nu a înțeles să-și înstrăineze acțiunile în cadrul ofertei, astfel încât să poată susține că ar fi prejudiciat-o prețul acestei oferte.

De altfel, nimic nu o oprește pe intimată să-și vândă acțiunile, cu respectarea dispozițiilor legale, respectându-i-se drepturile pe care le are ca acționar. Greșit instanța de fond a anulat și actele subsecvent deciziei nr. 2089/2002 și deciziei nr. 64/2002, întrucât cererea formulată de reclamanta-intimată, în baza art. 132 C. proc. civ., a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor acestui text de lege, pentru că s-a făcut în fața instanței de rejudecare în fond după casare, dispozițiile art. 132 C. proc. civ. nefiind operabile în acest caz. Actele anulate sunt acte individuale, și nu subsecvente deciziei nr. 2089/2002, acte care au un regim juridic special, încălcat de prima instanță, prin catalogarea lor ca acte subsecvente și, deci, prin anularea acestora.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că actul atacat nu a stabilit prețul, procedura de stabilire a acestuia având loc înainte de emiterea deciziei de autorizare a ofertei, și nu în baza acestui act administrativ, apreciază că în mod greșit instanța de fond a anulat această decizie care este legală și nu o vatămă în nici un fel pe reclamanta-intimată, cum eronat a reținut prima instanță. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de C.N.V.M., va modifica sentința atacată și pe fond, va respinge acțiunea formulată de B.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.V.M. împotriva sentinței civile nr. 894 din 11 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de B.I., ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2006.