ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2288/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 5474 din 16 noiembrie 2005, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de B.I.L.N., împotriva sentinței civile nr. 606 din 29 martie 2004 a Curții de Apel București. A fost menținută astfel sentința civilă nr. 606/2004 prin care s-a respins acțiunea aceleiași societăți, soluționată în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M. și cu intervenienta în interes propriu SC K.S.R. SA, prin care s-a solicitat anularea Deciziei C.N.V.M. nr. 2086/2002 de autorizare a ofertei publice de preluare a SC K.S.R. SA de către K.S.C.L., ca și anularea actelor administrative subsecvente deciziilor atacate prin care, în cele din urmă s-a dispus retragerea de la tranzacționarea de pe piața Rasdaq a acțiunilor SC K.S.R.

SA și s-a confirmat transformarea acesteia din societate deținută public în societate de tip închis. Pentru a hotărî în modul arătat, instanța de recurs, în esență, analizând motivele de recurs invocate a reținut că sunt neîntemeiate criticile reclamantei recurente privind fondul litigiului, în raport de cadrul legislativ aplicabil la data inițierii și autorizării ofertei publice de preluare al SC K.S.R. SA, respectiv O.U.G. nr. 28/2002, privind valorile mobiliare serviciile de investiții financiare și piețe reglementate aprobată prin Legea nr. 525/2002 și modificată prin O.U.G. nr. 122/2002. Instanța de recurs a mai stabilit că în mod corect instanța de fond a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 134 și art. 136 din O.U.G.

nr. 128/2002 și nu prevederile art. 138 care, era aplicabil în integralitatea sa numai începând cu data de 1 decembrie 2002. Împotriva acestei decizii cu nr. 5474/2005, la data de 9 februarie 2006, a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă B.I.L., invocând în drept prevederile art. 318 C. proc. civ. Contestatoarea a arătat în cuprinsul contestației sale structurată pe trei motive principale, că instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele de modificare invocate, respectiv cele prin care se susținea nulitatea conținutului prospectului de ofertă urmare a datelor esențiale din prospect, în mod vădit neconforme cu realitatea, respectiv cele referitoare la capitalul social, la numărul de acțiuni emise și la structura acționariatului.

Printr-un al doilea motiv dezvoltat în cuprinsul contestației în anulare contestatoarea a susținut că instanța de recurs a dezlegat pricina ca urmare a unei grave erori materiale comisă în stabilirea legii active la data actelor administrative emise, apreciind eronat că art. 138 alin. (3)-(5) din O.U.G. nr. 28/2002 nu erau în vigoare la data emiterii actului atacat. În fine, prin al treilea motiv al contestației în anulare s-a arătat că deși în faza recursului a fost învederată jurisprudența anterioară a Curții, instanța a omis să se pronunțe asupra necesității revizuirii acestei jurisprudențe, ceea ce s-a apreciat ca fiind de asemeni o eroare materială. Pentru motivele în continuare arătate, Înalta Curte apreciază că este nefondată contestația în anulare formulată, urmând a fi respinsă ca atare.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., în adevăr, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când soluția dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În ceea ce privește omisiunea cercetării unor motive de recurs, examinând dosarul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei anulare s-a cerut, Înalta Curte, apreciază că au fost analizate, de către instanța de recurs, cu ocazia judecării recursului, toate motivele de modificare invocate de recurenta-contestatoare, chiar în măsura în care s-a răspuns acestora printr-un considerent comun.

De altfel, în literatura și în jurisprudența de specialitate în mod constant se face deosebirea între „motive” și „argumente”. Argumentele, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină. Din examinarea motivelor de modificare rezultă că susținerile privind lipsa unor date esențiale din prospectul de emisiune, respectiv a unor date eronate, au fost folosite de către contestatoare ca argumente în sprijinul primului motiv de recurs. Cum art. 318 C. proc. civ. se referă la omisiunea de examinare a unor motive de recurs, iar nu a unor argumente de fapt și de drept invocate de parte, rezultă că nu poate fi primită contestația în anulare în cazul în care instanța de recurs după cum este cazul și în speța de față, a grupat și a analizat global, printr-un raționament juridic de sinteză, toate motivele invocate.

Nefondate sunt și susținerile vizând existența unor erori materiale care au condus la pronunțarea deciziei atacate, întrucât, în sensul textului de lege mai sus citat, nu se circumscriu acestei ipoteze legale decât cererile materiale evidente, pentru a căror verificare nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, fără a putea fi invocată, astfel cum procedează contestatoare, greșita aplicare sau interpretare a dispozițiilor legale incidente, ceea ce vizează evident modalitatea de soluționare a recursului și implicit a cauzei. Concluzionând așadar și cu privire la susținerea contestatoarei în sensul că instanța de recurs a apreciat eronat că dispozițiile art. 138 alin. (3)-(5) din O.U.G.

nr. 28/2002 nu erau în vigoare la data emiterii actului atacat, Înalta Curte reține, potrivit art. 318 C. proc. civ. și dată fiind natura acestei căi extraordinare de atac, că o astfel de apreciere a instanței vizând aplicabilitatea legii în timp nu poate fi apreciată ca fiind o eroare materială. În fine, nici pretinsa invocare a unei jurisprudențe anterioare nu poate fi calificată ca fiind o eroare materială, cu atât mai mult cu cât Decizia nr. 2160/2004, la care s-a făcut expresă referire, nu este nici definitivă și nici irevocabilă fiind urmată de decizia nr. 468 din 9 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care, după rejudecare, a fost admis recursul C.N.V.M. și pe fond a fost respinsă acțiunea formulată de B.I.L., ca neîntemeiată, obiectul cererii fiind de altfel similar cu cel din cauza de față.

În considerarea tuturor celor mai sus prezentate, Înalta Curte, va respinge ca nefondată contestația de față, conform art. 318-321 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, contestația în anulare formulată de B.I.L.N., împotriva deciziei nr. 5474 din 16 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2007.