ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2288/2007

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 5474 din 16 noiembrie 2005, secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

respins ca nefondat recursul declarat de B.I.L.N., împotriva sentinței civile nr.

606 din 29 martie 2004 a Curții de Apel București.

A fost menținută astfel sentința civilă nr. 606/2004

prin care s-a respins acțiunea aceleiași societăți, soluționată în

contradictoriu cu pârâta C.N.V.M. și cu intervenienta în interes propriu SC K.S.R.

SA, prin care s-a solicitat anularea Deciziei C.N.V.M. nr. 2086/2002 de autorizare

a ofertei publice de preluare a SC K.S.R. SA de către K.S.C.L., ca și anularea

actelor administrative subsecvente deciziilor atacate prin care, în cele din

urmă s-a dispus retragerea de la tranzacționarea de pe piața Rasdaq a

acțiunilor SC K.S.R. SA și s-a confirmat transformarea acesteia din societate

deținută public în societate de tip închis.

Pentru a hotărî în modul arătat, instanța de

recurs, în esență, analizând motivele de recurs invocate a reținut că sunt

neîntemeiate criticile reclamantei recurente privind fondul litigiului, în

raport de cadrul legislativ aplicabil la data inițierii și autorizării ofertei

publice de preluare al SC K.S.R. SA, respectiv O.U.G. nr. 28/2002, privind valorile

mobiliare serviciile de investiții financiare și piețe reglementate aprobată

prin Legea nr. 525/2002 și modificată prin O.U.G. nr. 122/2002.

Instanța de recurs a mai stabilit că în mod corect

instanța de fond a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 134

și art. 136 din O.U.G. nr. 128/2002 și nu prevederile art. 138 care, era

aplicabil în integralitatea sa numai începând cu data de 1 decembrie 2002.

Împotriva acestei decizii cu nr. 5474/2005,

la data de 9 februarie 2006, a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă

B.I.L., invocând în drept prevederile art. 318 C. proc. civ.

Contestatoarea a arătat în cuprinsul

contestației sale structurată pe trei motive principale, că instanța de recurs

a omis să cerceteze toate motivele de modificare invocate, respectiv cele prin

care se susținea nulitatea conținutului prospectului de ofertă urmare a datelor

esențiale din prospect, în mod vădit neconforme cu realitatea, respectiv cele

referitoare la capitalul social, la numărul de acțiuni emise și la structura

acționariatului.

Printr-un al doilea motiv dezvoltat în

cuprinsul contestației în anulare contestatoarea a susținut că instanța de

recurs a dezlegat pricina ca urmare a unei grave erori materiale comisă în

stabilirea legii active la data actelor administrative emise, apreciind eronat că

art. 138 alin. (3)-(5) din O.U.G. nr. 28/2002 nu erau în vigoare la data

emiterii actului atacat.

În fine, prin al treilea motiv al

contestației în anulare s-a arătat că deși în faza recursului a fost învederată

jurisprudența anterioară a Curții, instanța a omis să se pronunțe asupra

necesității revizuirii acestei jurisprudențe, ceea ce s-a apreciat ca fiind de asemeni

o eroare materială.

Pentru motivele în continuare arătate, Înalta

Curte apreciază că este nefondată contestația în anulare formulată, urmând a fi

respinsă ca atare.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., în adevăr, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când soluția

dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În ceea ce privește omisiunea cercetării unor

motive de recurs, examinând dosarul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei

anulare s-a cerut, Înalta Curte, apreciază că au fost analizate, de către instanța

de recurs, cu ocazia judecării recursului, toate motivele de modificare

invocate de recurenta-contestatoare, chiar în măsura în care s-a răspuns acestora

printr-un considerent comun.

De altfel, în literatura și în jurisprudența

de specialitate în mod constant se face deosebirea între „motive” și

„argumente”.

Argumentele, oricât de larg ar fi dezvoltate,

sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină.

Din examinarea motivelor de modificare

rezultă că susținerile privind lipsa unor date esențiale din prospectul de emisiune,

respectiv a unor date eronate, au fost folosite de către contestatoare ca

argumente în sprijinul primului motiv de recurs.

Cum art. 318 C. proc. civ. se referă la omisiunea de examinare a unor motive de recurs, iar nu a unor

argumente de fapt și de drept invocate de parte, rezultă că nu poate fi primită

contestația în anulare în cazul în care instanța de recurs după cum este cazul

și în speța de față, a grupat și a analizat global, printr-un raționament juridic

de sinteză, toate motivele invocate.

Nefondate sunt și susținerile vizând

existența unor erori materiale care au condus la pronunțarea deciziei atacate,

întrucât, în sensul textului de lege mai sus citat, nu se circumscriu acestei

ipoteze legale decât cererile materiale evidente, pentru a căror verificare nu

este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, fără a putea fi

invocată, astfel cum procedează contestatoare, greșita aplicare sau interpretare

a dispozițiilor legale incidente, ceea ce vizează evident modalitatea de

soluționare a recursului și implicit a cauzei.

Concluzionând așadar și cu privire la susținerea

contestatoarei în sensul că instanța de recurs a apreciat eronat că

dispozițiile art. 138 alin. (3)-(5) din O.U.G. nr. 28/2002 nu erau în vigoare

la data emiterii actului atacat, Înalta Curte reține, potrivit art. 318 C. proc. civ. și dată fiind natura acestei căi extraordinare de atac, că o astfel de apreciere a

instanței vizând aplicabilitatea legii în timp nu poate fi apreciată ca fiind o

eroare materială.

În fine, nici pretinsa invocare a unei jurisprudențe

anterioare nu poate fi calificată ca fiind o eroare materială, cu atât mai mult

cu cât Decizia nr. 2160/2004, la care s-a făcut expresă referire, nu este nici

definitivă și nici irevocabilă fiind urmată de decizia nr. 468 din 9 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care, după rejudecare, a fost admis recursul

C.N.V.M. și pe fond a fost respinsă acțiunea formulată de B.I.L., ca neîntemeiată,

obiectul cererii fiind de altfel similar cu cel din cauza de față.

În considerarea tuturor celor mai sus

prezentate, Înalta Curte, va respinge ca nefondată contestația de față, conform

art. 318-321 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, contestația în anulare formulată de

B.I.L.N., împotriva deciziei nr. 5474 din 16 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai

2007.