ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5474/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 10

ianuarie 2003, reclamanta B.I. Ltd. a chemat în judecată C.N.V.M., solicitând

anularea deciziei nr. 2086 din 18 noiembrie 2002, prin care a fost autorizată

oferta publică de preluare a SC K.R. SA, de către K.S. Ltd., precum și a

deciziei nr. 2269 din 9 decembrie 2002, de respingere a contestației.

În motivarea acțiunii, reclamanta,

acționar minoritar al SC K.R. SA a invocat nelegalitatea actelor administrative

care încalcă dispozițiile imperative ale O.U.G. nr. 28/2002, privind procedura

de preluare a ofertei publice.

La data de 30 octombrie 2003,

reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând și anularea actelor

administrative subsecvente celor două decizii atacate, respectiv deciziile nr.

2216 din 4 decembrie 2002, nr. 2427 din 12 decembrie 2002 și nr. 774 din 6

martie 2003 și atestatul nr. 62 din 6 martie 2003, acte prin care s-au

autorizat amendamentele la oferta publică inițiată de K.S. Ltd., s-a dispus

retragerea de la tranzacționare de pe piața Rasdaq a acțiunilor SC K.R. SA și

s-a confirmat transformarea acesteia din societate deținută public, în

societate de tip închis.

Reclamanta a susținut că și aceste

acte administrative încalcă normele legale proprii ofertelor publice de

preluare, în vederea închiderii societăților deținute public și vatămă

drepturile tuturor acționarilor societății preluate.

La data de 20 noiembrie 2003 a depus

cerere de intervenție în interes propriu, K.S. Japonia, în calitate de acționar

majoritar al SC K.R. SA, solicitând respingerea acțiunii completate.

Prin sentința civilă nr. 606 din 29

martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată, admițând cererea de intervenție în interes

propriu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că deciziile contestate sunt legale, C.N.V.M. aplicând în

mod corect prevederile art. 134 și 136 din O.U.G. nr. 28/2002, în vigoare până

la 1 decembrie 2002, și nu dispozițiile art. 138 din același act normativ, care

au devenit aplicabile după data din 1 decembrie 2002.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamanta B.I. Ltd., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice și

invocând aplicarea greșită a legii.

Instanța de fond a apreciat eronat

că nu erau aplicabile prevederile art. 138 alin. (3) - (5) din O.U.G. nr.

28/2002, aceste dispoziții, și nu normele cuprinse în art. 134 și 136 din

ordonanță, constituind legea activă, în vigoare la data emiterii deciziei nr.

2186/2002.

Această procedură obligatorie a

cărei aplicabilitate nu a fost înlăturată prin nici o normă legală, nu a fost

respectată. Textul art. 138 alin. (3) - (5) obliga emitentul să publice un

raport curent privind determinarea prețului, dând posibilitate investitorilor

care dețin cel puțin 5% din acțiunile ce fac obiectul ofertei, să conteste

prețul stabilit și să procedeze la realizarea unei expertize independente

proprii.

Eludarea acestor norme privind

derularea ofertelor de preluare, este de natură, a precizat reclamanta, de a

leza grav drepturile și interesele sale de acționar.

Prin întâmpinare, pârâta C.N.V.M. și

intervenienta K.S. Japonia au invocat excepția tardivității recursului, în

raport cu data primei comunicări a sentinței, reclamanta necomunicând noul

sediu.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Verificând dovezile de comunicare

aflate la dosarul de fond, rezultă că recursul a fost declarat în termenul

legal, excepția de tardivitate fiind neîntemeiată.

Inițial, sentința a fost comunicată

reclamantei, la 10 mai 2005, dovada fiind restituită ca urmare a împrejurării

că partea și-a schimbat sediul, comunicarea fiind efectuată la vechea adresă.

Însă, anterior judecării cauzei,

reclamanta a depus la dosar, noul sediu ales, în vederea comunicării tuturor

actelor de procedură, astfel încât este corectă decizia instanței de a se

reface comunicarea hotărârii, ceea ce s-a și realizat și, în raport cu data căreia,

recursul este declarat în termen.

Criticile formulate de reclamantă,

privind fondul litigiului, sunt, însă, neîntemeiate.

Cadrul legislativ aplicabil la data

inițierii și autorizării ofertei publice de preluare a SC K.R. SA, prin decizia

nr. 2068 din 18 noiembrie 2002, îl constituia O.U.G. nr. 28/2002, privind

valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețe reglementate,

aprobată prin Legea nr. 525/2002 și modificată prin O.U.G. nr. 122/2002.

Instanța de fond a constatat în mod

corect că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 134 și 136 din O.U.G. nr.

128/2002, și nu prevederile art. 138 care au devenit aplicabile de la 1

decembrie 2002.

Procedura stabilită de O.U.G. nr.

122/2002, invocată de reclamantă, nu era în vigoare la data autorizării ofertei

publice - 31 octombrie 2002, iar ordonanța însăși a fost abrogată mai înainte

de intrarea sa în vigoare, prin O.U.G. nr. 165/2002, pentru modificarea art.

138 și 139 din O.U.G. nr. 28/2002.

În consecință, art. 138 era

aplicabil în integralitatea sa, doar începând cu data de 1 decembrie 2002,

între 3 octombrie 2002 și 1 decembrie 2002 aplicându-se dispozițiile art. 134

și 136 din O.U.G. nr. 28/2002, astfel cum a fost aprobată și modificată prin

Legea nr. 525/2000 care au și stat la baza deciziei nr. 2086 din 18 noiembrie

2002.

În consecință, criticile formulate

fiind neîntemeiate, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.I.

Ltd. împotriva sentinței civile nr. 606 din 29 martie 2004 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2005.