ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1115/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1115/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 iulie
2003, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Cluj au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 518 din 7 mai 2003,
pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 1812/2003, solicitând casarea
sentinței recurate și respingerea acțiunii formulate de reclamantă și
menținerea deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr. 18/2003, ca temeinică
și legală.
În motivarea recursului s-a susținut
că la 10 aprilie 2001, inspectorii Direcției Controlului Fiscal Cluj au
încheiat proces-verbal, în urma controlului efectuat la reclamanta-intimată,
ocazie cu care s-a stabilit în sarcina acesteia, obligația de plată a sumei de
8.585.838.449 lei, cu titlu de impozit pe salarii pentru anul 1998 și 1999 și
majorări de întârziere aferente.
În urma contestației formulate, în
baza O.U.G. nr. 13/2001, Ministerul Finanțelor Publice a emis decizia nr. 18
din 31 ianuarie 2003, prin care a desființat actul de control, în ceea ce
privește capitolul referitor la impozitul pe salarii și majorări de întârziere
aferente, urmând ca organele de specialitate să întocmească un nou act de
control, cu respectarea celor precizate în decizie.
S-a precizat de recurentă că în mod
greșit instanța de fond a apreciat că potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr.
213/2001, Ministerul Finanțelor Publice ar fi avut posibilitatea să soluționeze
cauza pe fond, sens în care a dispus anularea deciziei Ministerului Finanțelor
Publice nr. 18/2003, obligându-l pe acesta să se pronunțe asupra fondului
contestației formulate de reclamantă împotriva procesului-verbal de control
încheiat la 10 aprilie 2001, de către Direcția Controlului Fiscal Cluj.
S-a mai menționat că în timpul
controlului, contestatoarea nu a putut prezenta organelor de specialitate,
documente din care să rezulte achitarea impozitelor pe salarii pentru sumele
plătite propriilor angajați în Germania, astfel încât nu s-a putut face
aplicarea Convenției pentru evitarea dublei impuneri încheiate de România și
Germania.
Ulterior, societatea a prezentat
documente din care rezultă sumele achitate în Germania, cu titlu de impozit pe
salarii.
Sentința a fost recurată și de SC
M.C. SRL, prin cererea înregistrată la 8 iulie 2003, considerându-se că în
cauză singura problemă de drept ce urmează a fi soluționată, este aceea de a
stabili dacă, în ceea ce privește veniturile salariale, plătite angajaților
români ai societății, care au prestat muncă salarizată în Germania în anii 1998
– 1999, în valută, de către filiala societății, care are personalitate juridică
conform legislației germane, se impun numai în Germania, fiind incidente
prevederile art. 13 lit. c) și art. 5 alin. (2) lit. b) din Convenția de
evitare a dublei impuneri încheiată între Germania și România, sau nu.
De aceea, a considerat recurenta că
instanța de judecată trebuia să examineze pe fond acțiunea respectivă,
avându-se în vedere Convenția pentru evitarea dublei impuneri încheiată între
România și Germania, ratificată prin Decretul nr. 635/1973.
Recursurile declarate sunt neîntemeiate
și vor fi respinse.
Prin sentința nr. 518 din 7 mai
2003, Curtea de Apel Cluj a admis în parte acțiunea în contencios administrativ
formulată de SC M.C. SRL Cluj Napoca împotriva pârâților Ministerul Finanțelor
Publice București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj.
S-a dispus anularea deciziei nr. 18
din 31 iunie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, obligând Ministerul
Finanțelor Publice să se pronunțe asupra fondului contestației înregistrate de
SC M.C. SRL Cluj, cu privire la procesul-verbal de control încheiat la 10
aprilie 2001, de către Direcția de Control Fiscal din cadrul Direcției Generale
a Finanțelor Publice Cluj.
Pârâții au fost obligați, la
29.037.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că prin cererea
înregistrată la 7 martie 2003, reclamanta SC M.C. SRL Cluj Napoca a chemat în
judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor
Publice a județului Cluj, solicitând anularea deciziei nr. 18 din 31 ianuarie
2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, cât și a procesului-verbal de
control, prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 8.585.838.449
lei, către bugetul de stat, cu titlu de impozit suplimentar, pe salarii și
majorări de întârziere pentru anii 1998 și 1999.
În subsidiar, s-a solicitat
admiterea acțiunii, anularea deciziei emise de Ministerul Finanțelor Publice și
obligarea acestuia să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva
procesului-verbal nr. 2003 încheiat la 10 aprilie 2001, de Direcția Generală a
Finanțelor Publice Cluj.
S-a motivat acțiunea, cu faptul că
prin procesul-verbal constatator atacat s-a stabilit în sarcina reclamantei,
obligația de plată a unor sume reprezentând impozitul suplimentar pe salarii și
majorări de întârziere, act contestat, contestația fiind, însă, respinsă prin
decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 18/2003.
Reclamanta a menționat că atât
organul de control, cât și organul de soluționare a contestației au făcut o
interpretare greșită a dispozițiilor legale privind evitarea dublei impuneri,
întrucât societatea plătește impozit pe venit în Germania, astfel încât
angajații români sunt scutiți în România, de plata impozitului pe venit pentru
veniturile realizate în Germania [art. 14 din Convenția pentru evitarea dublei
impuneri încheiată între România și Germania, ratificată prin Decretul nr.
625/1973].
Instanța de fond, invocând art. 9
alin. (3) din O.G. nr. 13/2001, cu modificările ulterioare, a stabilit că „prin
decizie se poate desființa total sau parțial, actul atacat, atunci când din
analiza documentelor existente la dosarul cauzei, nu se poate determina cu
claritate baza impozabilă”.
Ori prin decizia nr. 18 din 31
ianuarie 2003, Ministerul Finanțelor Publice putea soluționa în fond
contestația formulată.
De precizat că anterior pronunțării
asupra contestației, a fost realizată și expertiza în dosarul de cercetare
penală, o lucrare complexă din punct de vedere al problemelor cenzurate, iar
Ministerul Finanțelor Publice putea cere, și alte acte, conform pct. 8.5 din
O.M.F. nr. 2186/2001. Deci, Ministerul Finanțelor se putea pronunța pe fondul
cauzei, în mod greșit nepronunțându-se nici asupra problemei de principiu
ridicată de contestație, respectiv dacă „pentru salariile achitate în Germania,
propriilor angajați, contestatoarea avea obligația să vireze la bugetul
statului, impozit pe salarii, conform legislației în materie”.
Așa fiind, întrucât în mod greșit
Ministerul Finanțelor nu s-a pronunțat asupra contestației formulată de SC M.C.
SRL Cluj Napoca, în mod corect s-a pronunțat instanța de fond în cauză.
Cât privește necesarul societății
comerciale, este, de asemenea, neîntemeiat, Ministerul Finanțelor Publice fiind
obligat a se pronunța asupra fondului contestației, nefiind legală eludarea
acestei pronunțări, ce ar trebui suplinită de instanța de fond. Urmează, deci,
ca reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică,
recursurile declarate să fie respinse, potrivit art. 312
145
alin.
(1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a
județului Cluj împotriva sentinței civile nr. 518 din 7 mai 2003, a Curții de
Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, precum și de SC M.C.
SRL Cluj, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 17 martie 2004.