ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5961/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată

sub nr. 14402/2002 la Judecătoria Brașov reclamanta U.M. a chemat în judecată

pe pârâții C.E. și Statul Român prin Municipiul Brașov și Primar solicitând să

se constate nulitatea absolută a încheierii de C.F. nr. 861/1990 pronunțată de

Judecătoria Brașov prin care  s-a dispus intabularea în C.F. nr. 26188 Brașov

la A+1,2,3,4,5 sub nr.top. 7427/36, 7427/38/b, 7427/39/1/b, 7427/39/2/b,

7427/40/b a dreptului de proprietate asupra cotei de ½ din aceste

imobile cu titlul de drept moștenire în favoarea reclamantei; să se constate

nulitatea absolută a încheierii de C.F. nr. 9155/1994 a Judecătoriei Brașov

prin care s-a dispus intabularea în C.F. 26188 a localității Brașov la

A+1,2,3,4,5 sub nr.top. 7427/36, 7427/38 b, 7427/39/1/b, 7427/39/2 b, 7427/40/b

a dreptului de proprietate asupra imobilului casă de locuit cu 3 camere,

bucătărie, cămară, baie, hol, anexe gospodărești formate din grajd și cuptor

situate în municipiul Brașov; să se dispună repunerea în situația anterioară în

sensul de a se intabula dreptul de proprietate asupra terenului și

construcțiilor în favoarea Statului Român.

Reclamanta a susținut în motivarea

acțiunii că aceste intabulări sunt nule deoarece în baza Decretului Consiliului

de Stat nr. 335 din 7 septembrie 1988 a fost expropriat și trecut în

proprietatea statului terenul în suprafață de 550 mp și suprafața construită de

426,16 mp, iar în baza aceluiași act normativ a fost trecută în proprietatea

statului și suprafața de 550 mp aparținând pârâtului C.E. În aceste condiții și

adresa nr. 11796/1992 a Primăriei Municipiului Brașov este nulă.

Ulterior acțiunea a fost precizată

în sensul că s-a renunțat la capătul de cerere privind constatarea nulității

absolute a încheierii de C.F. nr. 861/1990 a Judecătoriei Brașov și capătul de

cerere nr. 3 a fost de asemenea precizat în sensul că se solicită repunerea

părților în situația anterioară numai în ceea ce privește constatarea nulității

absolute a încheierii nr. 955/1994 a Judecătoriei Brașov. Întrucât această precizare

s-a făcut după invocarea de către pârâtul C.E. a excepției lipsei de interes și

care se referea la chiar primul capăt de cerere, excepție unită cu fondul,

instanța a apreciat că nu se mai impunea a se pronunța asupra acesteia.

Prin sentința civilă nr. 10287

pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2003 a fost respinsă acțiunea

civilă formulată și precizată de reclamantă și a obligat reclamanta să

plătească pârâtului 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că asupra imobilului înscris în C.F. 26188 a

localității Brașov sunt coproprietari reclamanta și pârâtul, fiecare cu cota de

½.

Reclamanta a dobândit dreptul de

proprietate cu titlu de moștenire asupra cotei de ½ și construire asupra

cotei de ½ din construcție, iar pârâtul cu titlu de drept cumpărare

asupra cotei de ½ din teren și construire asupra cotei de ½ din

construcție.

Instanța a reținut în esență că

înscrierea în cartea funciară a drepturilor părților face deplină dovada cu privire

la existența acestora până când se va face dovada contrară. Acest lucru se

poate realiza în temeiul art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938. Încheierea de C.F.

nu reprezintă decât consecința, transpunerea în planul publicității imobiliare

a realității juridice conținute de un act administrativ și dacă nu este

contestat și anulat, încheierea de C.F. rămâne valabilă.

Referitor la capătul de cerere

privind rectificarea de carte funciară, s-a reținut că reclamanta a depășit

termenul legal prevăzut de Decretul-lege nr. 115/1938.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta considerând-o netemeinică și nelegală.

În motivarea apelului s-a susținut

că instanța nu a soluționat fondul cauzei, nu a judecat în limitele investirii

sale, nu a motivat hotărârea cu privire la cererea de rectificare de carte

funciară, prescripția nu a fost invocată de părți și nu a fost pusă în

discuție.

Prin decizia civilă nr. 1115/AP din 12

noiembrie 2004 Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat de reclamantă ca

nefondat.

Instanța de apel a suplinit în parte

motivarea instanței de fond, reținând următoarele considerente:

Este adevărat că reclamanta a

renunțat succesiv la petitele din acțiune prin care a solicitat constatarea

nulității încheierilor de carte funciară, dar în privința rectificării de C.F. nu

a făcut nici o precizare, susținând că menține spre judecată acest petit.

Petitul prin care s-a solicitat

rectificarea situației de C.F. a fost formulat „ca efect al constatării

nulității absolute a celor două încheieri de carte funciară” astfel cum s-a

menționat.

Instanța de apel reține că în

condițiile în care s-a renunțat la soluționarea cererii în constatarea

nulității celor două încheieri, acțiunea în rectificare nu poate fi soluționată

cât timp nu s-a solicitat a fi judecată pe alt considerent.

Acțiunea în rectificare de C.F. este

o acțiune subsecventă unei acțiuni principale, care potrivit pct. 1 al art. 34

din Decretul-lege nr. 115/1938, trebuie să constea într-o cerere în constatarea

nevalabilității înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a săvârșit

înscrierea.

Instanța de apel a înlăturat

motivarea instanței de fond cu privire la prescripție.

S-a mai reținut că simpla motivare a

acțiunii pe considerentul că adresa  nr. 11796/1994 nu reprezintă un titlu și

nu întrunește cerințele art. 43 și art. 44 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu

suplinește cerința formală, procedurală a unui petit în condițiile art. 34 pct.

1 din același act normativ.

Pe de altă parte, se reține că

dreptul de proprietate al pârâtului în C.F. 26188 Brașov s-a înscris cu titlu

de drept cumpărare asupra  terenului și construire asupra cotei de ½

parte din construcție cu act. nr. 9155/1994, conform adresei nr. 14781/1992 C.F.,

aceste acte nefiind atacate și în consecință prezumția legală de existență a

dreptului de proprietate în favoarea pârâtului prevăzută de art. 32 din

Decretul-lege nr. 115/1938, operează, nefiind răsturnată.

Susținerile din apel referitoare la

reaua-credință a pârâtului sunt înlăturate de instanță, reținându-se că pârâtul

a stabilit o situație juridică conformă cu realitatea întrucât pe teren există

construcția edificată pe baza autorizațiilor de construire nr. 19973 din 27

august 1955 și nr. 24990 din 29 septembrie 1955, conformitatea fiind certificată

prin adresa nr. 11796 din 25 aprilie 1994 care nu a fost atacată în vreun mod.

De asemenea, aceste acte nu sunt în

contradicție cu certificatul de moștenitor nr. 263 din 9 septembrie 1990 care

confirmă că reclamanta a moștenit cota parte ce a aparținut antecesorului său,

iar prin sentința civilă nr. 11099/2001 a Judecătoriei Brașov s-a reținut cu

autoritate de lucru judecat că pârâtul a participat la edificarea construcției,

astfel că susținerile că numai antecesorii reclamantei ar fi construit nu pot

fi primite.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta U.M. criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că încălcând principiul disponibilității instanța de apel a apreciat

că acțiunea în rectificare de C.F. nu poate avea o existență independentă, ci,

în toate cauzele are o existență auxiliară pe lângă cererea având drept obiect

constatarea nevalabilității înscrierii sau a titlului pe care aceasta s-a

săvârșit.

Recurenta susține că prin

coroborarea dispozițiilor art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938 cu cele ale

art. 43 și art. 44 din același act normativ dar și cu prevederile art. 49–51

din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de C.F. ale

Judecătoriilor aprobat prin Ordinul nr. 2371/1998 al Ministerului Justiției

dovedește că acțiunea în rectificare de C.F. poate avea și o existență

independentă.

În opinia recurentei, în mod greșit

instanța nu a examinat conținutul adresei respective deoarece nu are deplină

putere doveditoare potrivit dreptului comun și nu atestă că imobilul

construcție a fost realizat de proprietarii terenului și nici nu precizează

dreptul care urmează a fi înscris în cartea funciară, după cum nu precizează

nici titularul dreptului și, în consecință, nu poate servi la intabularea

dreptului de proprietate.

Recurenta, invocă și faptul că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate care erau

hotărâtoare pentru rezolvarea pricinii, enumerând toate actele depuse la dosar

și din conținutul cărora, în opinia recurentei, rezultă că imobilul a fost

construit numai de părinții săi.

Dezvoltarea motivelor de recurs nu

poate fi încadrată în pct. 9 și 10 ale art. 304 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Acțiunea în rectificare este acea

acțiune în justiție prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri

necorespunzătoare realității făcută în cartea funciară, pentru a pune de acord

starea tabulară cu situația juridică reală a unui imobil.

Instanța de apel nu a încălcat

principiul disponibilității care guvernează procesul civil, susținând că

acțiunea în rectificare promovată de reclamantă are un caracter subsidiar.

Într-adevăr, acțiunea în rectificare

este grefată pe o acțiune de fond, acțiune în nulitate sau anularea actului, în

simulație, în rezoluțiune etc.

De altfel, în noua legislație, art.

36 din Legea nr. 7/1996 se prevăd limitativ cazurile de exercitare a acțiunii

în rectificare (patru cazuri) prevăzându-se că orice persoană interesată poate

cere rectificarea înscrierilor de carte funciară, dacă printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă se constată unul din cele patru cazuri

prevăzute de aceste legi.

În consecință, în mod corect a

reținut instanța de apel că în condițiile în care s-a renunțat la soluționarea

cererii în constatarea nulității celor două încheieri, acțiunea în rectificare

nu poate fi soluționată cât timp nu s-a solicitat a fi judecată pe alt

considerent.

Este real că regimul juridic al

publicității imobiliare se întemeiază pe mai multe principii, printre care și

acela al legalității la care face referire recurenta în motivele de recurs,

principiu care decurge din obligația instituită de lege pentru judecătorul

delegat de C.F. de a verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege

pentru a putea dispune înscrierea unui drept real și a respinge cererea dacă

aceste condiții nu sunt întrunite, dar trebuie reținut că încheierile de

înscriere  în cartea funciară sunt supuse căilor ordinare de atac, și în

consecință, respectarea principiului în discuție este verificată cu această

ocazie.

Referitor la motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. invocat de recurentă, susținând că

instanțele nu au analizat înscrisurile depuse la dosar din conținutul cărora

rezultă că imobilul construcție a fost realizat de părinții săi, nu subzistă în

cauză.

Omisiunea la care face referire

motivul de recurs invocat poate duce la casarea hotărârii numai dacă dovada

administrată, asupra căreia instanța nu s-a pronunțat, era de natură să ducă la

o altă situație de fapt și la o soluție diferite diferită de cea pronunțată.

Instanța respingând acțiunea pentru

motivul că acțiunea în rectificare are un caracter subsecvent, nu se impunea

examinarea actelor la care se face referire.

Toate aceste considerente atrag

concluzia că hotărârea pronunțată este legală și în temeiul art. 312 C. proc.

civ. va fi respins recursul ca nefondat.

Conform art. 274 C. proc. civ. va fi

obligată recurenta la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată care reprezintă

onorariul avocatului în calea de atac a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul U.M. împotriva deciziei nr. 1115 din 12 septembrie 2004

a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Obligă recurenta să plătească

intimatului-pârât C.E. suma de 500.000 lei cheltuieli de judecată, în recurs,

reprezentând onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  6 iulie 2005.