ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1446/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2009 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, contestatoarea Primăria Municipiului Tecuci reprezentată prin Primar în contradictoriu cu intimații D.I., H.C., P.G. și P.P. a solicitat anularea deciziei nr. 6639 din 12 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și judecarea recursului, conform art. 318 C. proc. civ. În motivarea contestației s-a susținut că instanța de recurs a omis să cerceteze două motive de recurs cu privire la: - împrejurarea că reclamanții au solicitat restituirea unor imobile ce au fost identificate sub alt număr; - prin soluția pronunțată în cauză instanța a încălcat principiul disponibilității; Referitor la primul motiv de recurs, contestatoarea a susținut că SC P. SRL a vândut imobilul iar prin notificare intimatul D.I.

a solicitat imobilul de la nr. 223. SC F.T.C. SRL a cumpărat imobilul situat în strada nr. 227, iar H.C. a solicitat imobilul de la nr.159. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, contestatoarea a arătat „în motivarea recursului se menționează prin preluare din sentința instanței de fond că întrebați expres cu privire la cadrul procesual, reclamanții nu au dorit introducerea în cauză a altor persoane deși au invocat nulitatea actelor de vânzare-cumpărare încheiate de Primăria Tecuci după depunerea notificării. În consecință, tribunalul va analiza incidental legalitatea actelor de dispoziții”. Subsumat acestui motiv de recurs, contestatoarea a precizat faptul că reclamanții nu au uzat de dispozițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr.1 0/2001, astfel că dreptul acestora este prescris.

În continuarea motivării, contestatoarea a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocând cauza Virgil Ionescu împotriva României, hotărârea din 29 septembrie 2005 și cauza Van de Hurk împotriva Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994. Contestația în anulare nu este întemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”. Referitor la cea de a doua teza a art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., din considerentele deciziei civile nr. 6639 din 12 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, rezultă că, instanța de recurs a analizat criticile formulate reținând următoarele: „În ceea ce privește restituirea în natură către reclamanți, se constată că soluția este corectă și conformă cu decizia de casare a instanței supreme prin care s-a recomandat instanței de rejudecare să aibă în vedere că prin intrarea în vigoare la 14 decembrie 2001, a Legii nr. 10/2001, pentru imobilele care cădeau în sfera de aplicarea acestei legi (cum sunt și cele în litigiu) apare o indisponibilizare legală până la finalizarea procedurilor legale instituite prin acest act normativ în favoarea foștilor proprietari deposedați de stat în mod abuziv sau a moștenitorilor acestora.

În acest sens, în mod greșit au reținut instanțele de fond și de apel că restituirea în natură nu este posibilă, pe de o parte pentru că reclamanții au mai beneficiat în primul ciclu procesual de restituirea în natură și că existența contractelor de vânzare-cumpărare nu influențează această restituire, în condițiile în care acestea au fost încheiate după depunerea notificării de către reclamanți și mai înainte de soluționarea acestora se operase și o indisponibilizare a bunurilor până la soluționarea irevocabilă a cererii depusă în baza Legii nr. 10/2001”. Or, instanța de recurs a răspuns criticilor formulate în recurs, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare, putându-le sintetiza, ceea ce a și făcut.

Pentru considerentele expuse, contestația în anulare a deciziei nr. 6639 din 12 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție formulată de Primăria municipiului Tecuci va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Primăria municipiului Tecuci împotriva deciziei nr. 6639 din 12 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2010.