ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 11/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cerere înregistrată la data de 11

martie 2002 sub nr. 2060 pe rolul Tribunalului București, reclamanta G.F. a

chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, solicitând instanței ca prin hotărârea

pe care o va pronunța să oblige pe pârâtă la plata sumei de 40.000.000 lei care

urmează să fie indexată în raport de rata inflației, reprezentând despăgubiri

bănești pentru construcțiile preluate de stat în mod abuziv, situate pe terenul

de la punctul Rotunda, oraș Tecuci.

Tribunalul București, secția a V-a, prin

sentința civilă nr. 620 din 24 iunie 2002, a admis în parte acțiunea formulată

de către reclamantă și a obligat pârâtul să-i plătească acesteia despăgubiri,

ce vor fi determinate conform art. 38 din Legea nr. 10/2001 (pentru construcția

constând dintr-un grajd de cărămidă).

Instanța de fond a admis în parte

acțiunea întrucât a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că la momentul

preluării imobilului de către stat pe teren s-ar fi aflat și o „casă mică”.

A reținut de asemenea că în

conformitate cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care

unitatea deținătoare nu a fost identificată, ca în cazul în speță, persoana

îndreptățită poate chema în judecată statul și Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul invocându-se motive de

nelegalitate și netemeinicie,

Reclamanta, în apelul său, arată că

a făcut dovada existenței la data preluării abuzive de către stat și a

„căsuței” care, împreună cu celelalte construcții, formau o gospodărie, iar în

ceea ce privește cuantumul pretențiilor, solicită efectuarea unei expertize

pentru evaluarea construcțiilor.

Pârâtul, în apelul său, arată că

acțiunea reclamantei a fost prematur formulată și urmează a fi respinsă.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a, prin decizia civilă nr. 166 din 8 aprilie 2003, a respins ca nefondat

apelul formulat de către reclamantă și a admis apelul formulat de către pârât,

schimbând în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată de

către reclamantă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut că prin notificarea formulată de către reclamantă în

baza Legii nr. 10/2001 aceasta, a solicitat despăgubiri bănești pentru

construcțiile preluate de stat, care au existat pe terenul proprietatea

defunctului său tată, în orașul Tecuci la punctul Rotunda, cu motivarea că

restituirea în natură nu mai este posibilă, acestea fiind demolate.

S-a mai reținut că notificarea

formulată de către reclamantă către Prefectura Galați a fost transmisă de către

aceasta Primăriei municipiului Tecuci, care a comunicat reclamantei că nu

cunoaște cine a fost deținătorul construcțiilor la data demolării și în

consecință, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

să acționeze în judecată Ministerul Finanțelor Publice.

Cu privire la această împrejurare

instanța de apel apreciază că Prefectul orașului Tecuci a fost legal notificat

și nu trebuia să transmită notificarea Primarului orașului Tecuci, ci să se

conformeze dispozițiilor art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001.

Concluzionează instanța de apel că

acțiunea formulată de către reclamantă este neîntemeiat și nu prematură ( cum a

susținut pârâtul Ministerul Finanțelor Publice) datorită procedurii aleasă de

către reclamantă și care nu-i este imputabilă.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a formulat recurs, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

pe trei aspecte.

Primul în dispozitivul hotărârii a

făcut mențiunea că hotărârea este irevocabilă deși conform art. 3 pct. 3 C.

proc. civ., decizia fiind dată de curtea de apel ca instanță de apel, nu ca

instanță de recurs, hotărârea era cu recurs.

Sub al doilea aspect se susține de

către recurentă, în cauză erau aplicabile prevederile art. 26 alin. (3) și nu

art. 36 din Legea nr. 10/2001.

În al treilea rând recurenta susține

că în mod greșit în orice caz chiar față de temeiurile de drept considerate ca

fiind aplicabile în speță de către instanța de apel, respectiv art. 36 din

Legea nr. 10/2001, text care nu prevede dreptul ca în cadrul acestei proceduri,

parte să se adreseze justiției, acțiunea nu trebuia respinsă ca nefondată ci

eventual ca inadmisibilă.

Recursul este fondat.

Astfel pentru ipoteza în care

persoana îndreptățită solicită despăgubiri bănești Legea nr. 10/2001 care

reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de stat

prevede prin art. 36, invocat de către pârât și reținut de către instanța de

apel, cererea se supune unei proceduri prealabile administrative făcute în

contradictoriu cu Prefectura, procedură care se încheie prin centralizarea

notificărilor și a ofertelor, iar centralizatoarele, împreună cu materialele

primite se vor transmite Ministerului Finanțelor Publice.

Această procedură reprezintă regula

generală de la care există și excepții, ca pentru situația din cazul în speță,

când persoana deținătoare nu este identificată, situație în care procedura

administrativă nu mai are loc, statul își asumă răspunderea în cadrul unei

proceduri judiciare, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Deci este de reținut că sferele de

aplicare ale art. 26 alin. (3) și art. 36 din Legea nr. 10/2001 sunt diferite

și pentru ipoteza din speță, când deținătorul nu este identificat își au

aplicabilitate privind art. 26 alin. (3).

În consecință instanța de apel a

făcut o aplicare greșită a legii motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

De menționat de asemenea că în mod

nelegal instanța de apel, admițând apelul pârâtului a schimbat soluția

pronunțată de către instanța de fond respingând acțiunea formulată de către

reclamantă ca nefondată, fără a cerceta fondul și față de motivarea că temeiul

legal al acțiunii este art. 36 din lege, eventual s-ar fi putut aprecia că

acțiunea reclamantei este inadmisibilă întrucât textul de lege mai înainte

menționat nu prevede dreptul ca în cadrul acestei proceduri partea să se

adreseze justiției.

În contradicție totală cu soluția

pronunțată ca urmare a admiterii apelului pârâtului respectiv respingerea

acțiunii reclamantei ca nefondată, apelul formulat de reclamantă a fost respins

ca nefondat cu motivarea că „nu pot fi analizate criticile formulate de

apelanta reclamantă care vizează fondul cererii sale”.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate urmează a admite recursul, a casa decizia recurată cu

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului formulat de către reclamantă în

cadrul juridic formulat de către aceasta.

Urmează a se admite și proba cu

expertiză tehnică, necesară pentru a se stabili cu exactitate, care sunt

construcțiile existente pe teren și care au fost demolate, având în vedere

actele noi depuse în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta G.F. împotriva deciziei nr. 166 din 8 aprilie 2003 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie

2005.