Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.06.2009
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7043/2009

HOTĂRÂRE
26.06.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7043/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 15 mai 2008 contestatoarea T.Z. a formulat contestație la titlu, în temeiul art. 400 alin. (2) C. proc. civ., solicitând lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 896/A din 23 decembrie 2005 a Curții de Apel Galați. În motivarea cererii s-a arătat că sunt probleme la executarea silită a acestei decizii, deși prin aceasta s-a menținut din sentința primei instanțe dispoziția de obligare a Primăriei Tecuci la plata creanței de 264.919,25 RON către contestatoarea T.Z. Prin sentința civilă nr. 8/F din 3 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, s-a respins ca nefondată contestația la titlu pentru următoarele motive: Prin sentința civilă nr. 1063/2004 pronunțată de Tribunalul Galați, Primăria Municipiului Tecuci a fost obligată să plătească reclamantei T.Z.

suma de 2.737.995.904 lei cu titlu de despăgubiri civile. În urma soluționării apelului declarat de Primăria Municipiului Tecuci, prin decizia nr. 896/2005, Curtea de Apel Galați a schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul că a constatat dreptul reclamantei la despăgubiri, înlăturând dispoziția privind obligarea pârâtei Primăria Municipiului Tecuci la plata despăgubirilor. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați trebuie interpretată în sensul Legii nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, respectiv că emiterea titlurilor de plată a despăgubirilor se face de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Împotriva sentinței a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru greșita soluționare a cererii formulate.

Prin decizia de apel s-a schimbat în parte sentința primei instanțe și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței, ceea ce înseamnă că s-a menținut dispoziția de acordare a despăgubirilor bănești pentru construcția spațiu de locuit și teren; prin decizia de apel numai s-a micșorat cuantumul despăgubirilor acordate la fond, ținându-se seama de despăgubirile acordate reclamantei la momentul exproprierii. Analizând sentința atacată prin prisma motivului de recurs formulat, care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive: Prin sentința civilă nr. 1063/21 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Galați a fost obligată pârâta Primăria Municipiului Tecuci la plata sumei de 2.737.995.904 lei cu titlu de despăgubiri civile către reclamanta T.Z., cu referire la concluziile raportului de expertiză prin care s-a stabilit valoarea imobilului preluat de stat – spațiu comercial, casă de locuit și la despăgubirile pe care reclamanta le-a primit în condițiile Legii nr. 112/1995.

Prin decizia civilă nr. 896A din 23 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Tecuci împotriva sentinței primei instanțe, care a fost schimbată în parte în sensul că: s-a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri bănești în valoare de 264.919,25 RON în loc de 2.737.995.904 lei diferență pentru construcție locuință și teren și s-a respins capătul de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția spațiu comercial, pentru lipsa calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Tecuci. S-au menținut totodată restul dispozițiilor sentinței. În motivarea deciziei de apel s-au reținut următoarele: În condițiile în care magazinul este deținut de SC C. SA.

Tecuci, aceasta are obligația de a emite decizie în condițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001; în consecință, Primăria municipiului Tecuci nu poate fi obligată la plata sumei de 88.813.327 lei valoarea de circulație a acestui spațiu comercial. Invocarea de către apelantă a dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 10/2001 pentru justificarea lipsei calității procesuale pasive este eronată, întrucât Ministerul Finanțelor Publice are doar obligația de a centraliza și evalua despăgubirile bănești care urmează a fi acordate persoanelor îndreptățite.

În condițiile în care s-a reținut în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive motivarea privind competența Ministerului Finanțelor Publice în centralizarea și evaluarea despăgubirilor bănești care urmează a fi acordate persoanelor îndreptățite, înseamnă că instanța nu a avut în vedere obligația pârâtei Primăria Municipiului Tecuci de plată efectivă a acestor despăgubiri, ci procedura de acordare a acestora prevăzută de capitolul V dinaintea intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 (în prezent abrogat) procedură ce intră acum sub incidența Legii nr. 247/2005 Titlul VII. Acest mod de justificare a hotărârii concordă și cu mențiunea din dispozitiv în sensul că numai s-a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la despăgubiri bănești, într-un anumit cuantum.

Faptul că prin decizia de apel s-au menținut restul dispozițiilor sentinței înseamnă că, față de motivarea deciziei, s-a avut în vedere admiterea în parte a acțiunii dispusă prin sentința primei instanțe, aceasta fiind schimbată numai în parte prin decizia de apel. Constatând, prin urmare, că recursul nu este fondat, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de T.Z. împotriva deciziei nr.8 F din 3 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 26 iunie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 708/2008
tărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1063 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Galați, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 896 din 23 decembrie 2005 a Curții de Apel Galați s-a constatat că reclamanta are
ÎCCJ 2010-03-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1451/2010
uri dacă strada D. din municipiul Tecuci s-a numit și strada I. și dacă în prezent se numește strada V., cum rezultă din unele acte, precum și calitatea reclamantului de persoană îndreptățită în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001. În
ÎCCJ 2007-01-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 96/2007
ului Tecuci, criticând-o pentru următoarele motive: - nu a existat nici o acțiune pentru anularea actului de donație, astfel că reclamantul nu poate solicita restituirea imobilului, deoarece nu a fost preluat abuziv; - prin dispoziția art.
ÎCCJ 2010-04-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1876/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2084 din 19 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, a
ÎCCJ 2010-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3213/2010
condițiile Legii nr. 247/2005, cuantumul final al despăgubirilor urmând a fi stabilit de către Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, motiv pentru care criticile din recurs privind imposibilitatea obligării recurenților de a ach
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă