ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 708/2008

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile

de față, a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, la 22

ianuarie 2007, reclamanta T.Z. a chemat în

judecată pe pârâtul Primarul

municipiului Tecuci pentru ca instanța,

prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a dispoziției

nr. 4451 din 15 decembrie 2006 și să-1 oblige pe pârât la plata de despăgubiri

pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin emiterea deciziei.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a

arătat că reclamanta a moștenit de la fostul proprietar, tatăl său, imobilul

situat în Tecuci. Acest imobil a trecut în proprietatea statului în temeiul

Decretului nr. 92/1950. Reclamanta a contestat măsura preluării imobilului, în

baza Legii nr.

112/1995, și prin hotărâre

judecătorească i s-au acordat măsuri reparatorii sub formă

de

echivalent, în cuantumul maxim permis de această lege.

După apariția Legii nr.

10/2001, reclamanta a formulat notificare prin care a solicitat acordarea de

despăgubiri însă, după parcurgerea unui proces în care a fost

recunoscut irevocabil dreptul de proprietate

al reclamantei și primarul a fost obligat la plata de despăgubiri, notificarea

a fost respinsă pe motiv că în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 a mai

fost emisă o decizie anterioară prin care notificarea a fost respinsă.

Prin sentința civilă nr. 660 din 23 martie

2007 Tribunalul Galați, secția

civilă, a

admis în parte contestația și a constatat nulitatea dispoziției nr. 4451 din 15

decembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Galați.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1063

din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Galați, rămasă

definitivă prin decizia civilă nr. 896 din 23 decembrie 2005 a Curții de Apel

Galați s-a constatat că reclamanta are dreptul la despăgubiri bănești în

valoare de 264.919, 25 lei. Această decizie produce efecte obligatorii pentru

părți și nu este nevoie să fie urmată de emiterea unei noi dispoziții a

primarului care să o confirme.

Reclamanta nu a dovedit

care este prejudiciul suferit prin emiterea dispoziției

a cărei anulare s-a cerut.

Apelul declarat de Primăria municipiului

Tecuci a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 258 A din 28 iunie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

În considerentele hotărârii sale instanța de

apel a arătat, după preluarea

motivării

judecătorului de primă instanță, că dispoziția nr. 803/2003 prin care a fost

soluționată

notificarea prin care reclamanta a cerut restituirea imobilului sub formă de

despăgubiri bănești, a fost supusă controlului judecătoresc, astfel încât după

soluționarea irevocabilă a contestației primarul

avea obligația respectării hotărârii și

nu a emiterii unei noi

dispoziții.

Pentru înaintarea documentației către Comisia

Națională de Stabilire a Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea

nr. 247/2005, nu este necesară

emiterea

unei noi dispoziții.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs apelanta critica, întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Instanța a încălcat

prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. deoarece motivarea

hotărârii este vagă, lipsită de acuratețe sub

aspectul clarificării raporturilor juridice dintre părți și nu a făcut altceva

decât să treacă în revistă motivele din cererea introductivă.

În mod eronat s-a reținut că Primăria ar fi

emis două dispoziții cu privire la cererea de restituire a imobilului în

litigiu. Dispoziția nr. 4451 din 15 decembrie 2006 a avut ca obiect doar

înaintarea documentației la Comisia centrală de stabilire a despăgubirilor, în

conformitate du prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005.

Primăria Tecuci nu mai este abilitată să

plătească despăgubirile bănești însă contestatoarea, prin apărător, a insistat

în recuperarea lor de la primărie deși inițial,

în dosarul nr. 477/C/2005 al Curții de Apel Galați a fost de acord cu

înaintarea

documentației la Comisia centrală.

S-a invocat eronat art.

23 din Legea nr. 10/2001, care cuprinde alte dispoziții

decât cele la care face referire instanța în schimb

nu s-a făcut aplicarea O.U.G. nr. 81/2007 care modifică și completează Legea

nr. 247/2005.

În dovedirea recursului, în condițiile art.

305 C. proc. civ., au fost depuse hotărâri judecătorești și O.U.G. nr. 81/2007.

Deși recurenta și-a întemeiat recursul pe

prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., dezvoltarea criticilor formulate a

permis încadrarea acestora numai în motivele de modificare prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în raport de care a fost analizată hotărârea

atacată fiind reținute următoarele:

Prin hotărâre judecătorească irevocabilă,

decizia civilă nr. 896 A din 23 decembrie 2005 a Curții de Apel Galați, secția

civilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că măsurile reparatorii la care

este îndreptățită T.Z., pentru imobilul ce a aparținut în proprietate tatălui

său, preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, constau în despăgubiri

bănești.

Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor

stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin

echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în

echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în

condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Așadar, măsurile

reparatorii ce pot fi dispuse în sistemul Legii nr. 10/2001, constau în

restituirea în natură, restituirea prin echivalent prin compensare cu alte

bunuri sau servicii ori despăgubiri acordate

în condițiile prevederilor legii speciale.

De vreme ce prin hotărâre judecătorească,

pronunțată în urma controlului judecătoresc exercitat asupra actului prin care

a fost soluționată notificarea formulată de persoana îndreptățită, s-a stabilit

că măsurile reparatorii la care este îndreptățită reclamanta sunt despăgubiri

bănești, primăria căreia hotărârea îi este opozabilă, fiind parte în acel litigiu,

nu poate, sub pretextul că face aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr.

247/2005, să emită o nouă dispoziție prin care să propună restituirea prin

echivalent sub formă de „titluri de despăgubiri".

Stabilind că primăria trebuia să se

conformeze hotărârii judecătorești, instanțele de fond au făcut aplicarea

corectă a prevederilor art. 26 din Legea nr.

10/2001,

niciun text neprevăzând posibilitatea emiterii unei dispoziții prin care să se

cenzureze

hotărârea judecătorească.

Pe de altă parte,

aplicarea O.U.G. nr. 81/2007 nu

ar

duce la o altă soluție, pentru că prin acest act normativ nu s-a prevăzut că

rămân lipsite de efect hotărârile judecătorești prin care s-au stabilit măsuri

reparatorii sub forma despăgubirilor bănești. Conform art. 3 lit. a) din titlul

VII al Legii nr.

247/2005, titlurile de

despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru

Stabilirea

Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează

drepturile de creanță ale deținătorilor asupra

statului român, corespunzător

despăgubirilor

acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin

conversia lor în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea" și/sau, după caz,

în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin

preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute

în prezenta lege. Titlurile de

despăgubire

nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în orice alt

mod,

cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii acestora ca efect

al

succesiunii. Actele de înstrăinare a

titlurilor de despăgubire, cu excepția transmiterii

ca urmare a

succesiunii, sunt lovite de nulitate absolută. Titlurile de despăgubire nu sunt

titluri de participare ale altor organisme de plasament colectiv (AOPC) și nu

intră sub incidența Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu

modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise de Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare în aplicarea acesteia. În schimb, lit. h) stabilește

că titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care

încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, de

a primi, în numerar o sumă de maxim

500.000

lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe

parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de

plată, până la

concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea

titlurilor de despăgubire depășește această sumă. Sumele aferente

despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o

singură tranșă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei dar până în

500.000 lei se vor plăti astfel: prima tranșă a

despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a

doua tranșă a

despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între

cuantumul total al despăgubirilor

în

numerar și suma de 250.000 lei. Suma de până la 500.000 lei urmează a se acorda

pentru fiecare dosar de despăgubire, cu mențiunea ca în ipoteza în care

obiectul cererilor de restituire, deși identic, a fost disjuns, pretențiile de

restituire fiind soluționate de entități diferite, dosarele respective se vor

conexa, socotindu-se a fi un singur dosar de despăgubire.

Așadar, față de existența hotărârii

irevocabile, plata către reclamantă trebuie să constea în sume de bani,

titlurile de despăgubire neputând fi propuse în executarea hotărârii

judecătorești.

Având în vedere cele mai sus

arătate, Înalta Curte a apreciat că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat, legea materială incidență în

cauză fiind aplicată corect.

Nu este întemeiată nici critica privitoare la

nemotivarea deciziei date în apel deoarece din întregul hotărârii rezultă că

s-a răspuns argumentelor invocate prin apel. Faptul că hotărârea nu are

considerente ample nu înseamnă că este superficială, astfel încât cerința

privitoare la motivare, impusă de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a

fost îndeplinită. Ca atare, nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. nu este întemeiată.

Având în vedere cele

mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința

rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Tecuci împotriva deciziei

civile nr. 258 A din 28 iunie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 februarie 2008.