ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2062/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2062/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 101 din 7

iunie 2002, Tribunalul Militar Teritorial a condamnat pe inculpații:

Sold. rezervă F.S.M.

, F.M.A și C.A.D. la:

- câte 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și e) C. pen.

Pe durata executării pedepselor,

conform art. 71 C. pen., inculpaților le-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

A fost admisă în parte acțiunea

civilă exercitată de partea civilă P.S. în sensul că inculpații au fost

obligați să-i plătească, în solidar, suma de 2.250.000 lei, cu titlu de

despăgubiri civile.

Fiecare din inculpați a fost obligat

să plătească statului suma de câte 1.500.000 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare, din care suma de câte 450.000 lei, reprezentând onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu urmează a fi avansată din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În noaptea de 15 aprilie 2001,

inculpații soldat în rezervă F.S.M., C.A.D. și F.M.A., în baza unei înțelegeri

prealabile, au sustras mai multe bunuri din magazinul stației de desfacere a

produselor petroliere P. Baia Mare.

Întrucât magazinul era dotat cu

sistem de alarmă, care funcționa pe baza unui cod de bare, aplicat pe ambalajul

produsului, fiind activat în cazul în care se încerca scoaterea fără a fi

„citit” de casa de marcat, la ieșirea inculpaților din magazin s-a declanșat

sistemul de alarmare, situație în care partea vătămată P.S., care îndeplinea

funcția de vânzător, a solicitat sprijinul persoanei vătămate P.A., vânzător în

aceeași unitate.

În aceste împrejurări, P.A. a

acționat pentru oprirea celor trei inculpați care s-au conformat solicitării

acestuia. Întrucât asupra inculpatului C.A.D. a fost găsit un odorizant, partea

vătămată a recuperat produsul, lăsându-i pe inculpați să plece.

Revenind în unitate, partea vătămată

a constatat că odorizantul nu avea cod de bare, împrejurare în care și-a dat

seama că un alt produs a declanșat alarma, motiv pentru care i-a oprit din nou

pe inculpați, procedând la percheziționarea acestora.

În urma percheziției, asupra

inculpaților au fost găsite mai multe produse sustrase din magazin.

Cu ocazia percheziției inculpatului

F.M.A. de către partea vătămată P.A., între cei doi a avut loc o altercație

verbală, în urma căreia cel dintâi a aplicat celui de-al doilea o lovitură cu

pumnul în față.

După lovirea părții vătămate,

inculpații au fugit de la locul faptei, alarmați și de faptul că P.S. a început

să strige „Poliția! Poliția!

În urma loviturii primite, partea vătămată

P.A. a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de

7-8 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpații soldat în rezervă F.S.M., F.M.A. și C.A.D., pe care au

criticat-o cu privire la:

- neîndeplinirea procedurii de

citare, pentru toți, la data de 29 mai 2002, când s-a judecat cauza în fond,

întrucât adresele la care au fost citați erau eronate, ei indicând pe parcursul

judecății noile adrese, iar procedurile de citare realizate prin afișare la

Consiliul Local Baia Mare sunt viciate întrucât pe citații nu este trecută

ștampila acestei instituții.

În subsidiar, inculpații F.S.M. și

C.A.D. au solicitat a se constata că fapta comisă de ei nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, ci pe aceea a

infracțiunii de furt calificat, deoarece ei nu au exercitat acte de violență

asupra părții vătămate P.A., iar ca urmare a schimbării încadrării juridice a

faptei să se procedeze la o nouă individualizare a pedepselor a căror executare

să fie suspendată în temeiul art. 81 C. pen., ori suspendată sub supraveghere,

conform art. 86

1

C. pen.

Inculpatul F.M.A. a solicitat ca în

favoarea sa să se rețină circumstanța atenuantă a provocării deoarece partea

vătămată a fost cel care l-a lovit mai întâi cu pumnul, el reacționând la

comportarea violentă a acestuia.

Curtea Militară de Apel, prin

decizia nr. 70 din 25 iulie 2002 a respins ca nefondate apelurile declarate de

inculpați cu motivarea că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și

temeinică, iar motivele de casare invocate de aceștia nu-și găsesc corespondent

în probele existente la dosar.

Cu privire la primul motiv de

casare, și anume greșita citare a inculpaților constând în aceea că nu s-a

ținut seama de cererile acestora în care au arătat adresele unde pot fi citați,

s-a arătat că nu este întemeiat întrucât prima instanță a dispus citarea

fiecăruia din ei la ultima adresă indicată, și că pe dovada de îndeplinire a

acestei proceduri s-a făcut mențiunea afișării acesteia, situație în care

îndeplinirea procedurii prin afișare, subsidiară celei dintâi, nu are nici o

relevanță.

Referitor la critica privind

schimbarea încadrării juridice a faptei solicitată de inculpații soldat în

rezervă F.S.M. și C.A.D., din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt

calificat, s-a arătat că nu poate fi primită deoarece lovirea părții vătămate

de către inculpatul F.M.A., împrejurare prevăzută în art. 211 C. pen., a

constituit o modalitate prin care aceștia au reușit să-și asigure scăparea.

Cât privește critica formulată de

inculpatul F.M.A., prin care a solicitat reținerea în favoarea sa a

circumstanței atenuante a provocării s-a arătat că nu poate fi primită,

deoarece din probele de la dosar, în afara unui schimb de replici, între el și

partea vătămată, nici o probă nu relevă întrebuințarea de violențe de către

aceasta, cel care a lovit cu pumnul fiind însuși apelantul, situație în care nu

exista nici un temei pentru a se reține existența prevederilor art. 73 lit. b)

C. pen.

Decizia Curții Militare de Apel a

fost atacată cu recurs de către inculpații soldat în rezervă F.S.M., F.M.A. și

C.A.D.

Inculpații soldat în rezervă F.S.M.

și C.A.D. au criticat decizia instanței de apel cu privire la greșita încadrare

juridică a faptei cât și a modalității de executare a pedepselor aplicate.

Cu privire la prima critică au

arătat că în mod greșit au fost condamnați, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie câtă vreme din probele de la dosar nu rezultă că ei au folosit acte de

violență asupra vreuneia din părțile vătămate, pentru a-și păstra bunurile

sustrase ori pentru a-și asigura scăparea. În aceste condiții încadrarea

juridică corectă a faptei este cea de furt calificat, texte de lege în baza

cărora urmează a fi condamnați, iar pedepsele ce li se vor aplica să fie

executate fără privare de libertate, respectiv prin suspendare sub

supraveghere.

Inculpatul F.M.A. a criticat aceeași

decizie, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, a

cărei reducere o solicită prin reaprecierea criteriilor de individualizare,

între care și lipsa antecedentelor penale.

Recursurile declarate de inculpați

sunt fondate în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta.

declarate de inculpații soldat în rezervă F.S.M. și C.A.D. sunt de arătat

următoarele:

Deși instanțele de fond și apel au

reținut o corectă situație de fapt, și au administrat toate probele necesare

aflării adevărului, printr-o apreciere eronată a acestora au dat o încadrare

juridică greșită faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, recurenți.

Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen.,

tâlhăria constă în furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe ori

amenințări, ori punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se

apăra, precum și în furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace,

pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii, ori

pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Prin urmare, infracțiunea de

tâlhărie, ca infracțiune complexă, se caracterizează prin două acțiuni și

anume:

- de luare a unui bun fără drept din

posesia ori detenția altei persoane fără consimțământul acesteia și care

întrunește elementele infracțiunii de furt, și

- de folosire a unor acte de

violență ori a oricărui alt mijloc arătat în art. 211 alin. (1) mai sus-citat,

care sunt folosite în vederea păstrării bunului furat, înlăturarea urmelor

infracțiunii, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

În ambele situații, trebuie să se

dovedească dacă făptuitorul a acționat cu intenție în vederea săvârșirii uneia

sau alteia din acțiuni sau după caz a ambelor ce compun infracțiunea de

tâlhărie.

Intenția trebuie să fie univocă și

să rezulte din probe certe și nu dedusă ori bazată pe prezumții.

În speță, din probele de la dosar,

rezultă că toți inculpații au hotărât să meargă în magazinul gestionat de

părțile vătămate cu intenția de a-și însuși, pe nedrept, diferite bunuri și că,

la un moment dat, întrucât bunurile sustrase nu au fost înregistrate prin

citire la casa de marcat s-a declanșat alarma, fapt ce a determinat intervenția

părților vătămate P.A. și P.S.

Cu ocazia percheziției corporale,

făcută inculpatului F.M.A., acesta din proprie inițiativă și în urma unor

discuții avute cu partea vătămată P.A. a lovit-o, după care a părăsit locul

faptei.

Din nici o probă de la dosar nu

rezultă însă că între inculpatul F.M.A. și ceilalți inculpați ar fi existat o

înțelegere ca în cazul în care vor fi prinși cu bunurile sustrase să-și asigure

scăparea prin întrebuințarea de violențe de unul sau altul dintre ei ci,

dimpotrivă, că inculpatul F.M.A. a reacționat violent instantaneu, deci pentru

a-și asigura scăparea sa, situație în care celorlalți doi inculpați nu li se

poate imputa acest comportament.

Faptul că ei au fugit de la locul

faptei, după lovirea părții vătămate de către inculpatul F.M.A., nu poate

constitui o dovadă că aceștia au cunoscut de la început această împrejurare ori

că au acceptat-o pe parcurs, pentru a le fi imputabilă.

Reținerea acestei situații nu poate

constitui decât o prezumție, care nefiind sprijinită de nici o probă nu poate

constitui o dovadă a vinovăției celor doi inculpați, în sensul săvârșirii

infracțiunii de tâlhărie.

Așa stând lucrurile, urmează a se

constata că recursurile declarate de inculpații soldat în rezervă F.S.M. și

C.A.D. sunt întemeiate, sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, în

sensul că fapta comisă de aceștia nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie, întrucât îi lipsește unul din elementele de bază și

anume intenția de a folosi ori accepta violența, pentru a-și asigura scăparea

în cazul în care vor fi surprinși cu bunurile sustrase, motiv pentru care se va

proceda la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie

în infracțiunea de furt calificat, potrivit art. 334 C. proc. pen.

Urmare a schimbării încadrării

juridice a faptei privind pe cei doi inculpați la aplicarea și stabilirea

pedepselor cât și la modalitatea de executare a acestora se vor avea în vedere

criteriile de individualizare arătate în art. 72 C. pen., cât și finalitatea ce

se urmărește prin aplicarea și executarea acestora, astfel cum rezultă din art.

52 C. pen.

F.M.A. este fondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Potrivit art. 211 alin. (2) lit. a)

C. pen., text de lege aplicabil data săvârșirii faptei, tâlhăria este agravată

dacă a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.

Având în vedere că pentru inculpații

soldat în rezervă F.S.M. și C.A.D. urmează a se schimba încadrarea juridică a

faptei din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, pentru

considerentele arătate cu ocazia analizării recursurilor declarate de aceștia

și reținând că numai acesta a folosit acte de violență pentru a-și păstra

bunurile sustrase și pentru a-și asigura scăparea, urmează a se constata că a

dispărut agravanta în discuție și pe cale de consecință, în temeiul art. 334 C.

proc. pen., să se procedeze la schimbarea încadrării juridice a faptei din art.

211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C.

pen.

Urmare a schimbării încadrării

juridice a faptei se va proceda și la o nouă individualizare a pedepsei ce

urmează a se aplica inculpatului, avându-se în vedere criteriile arătate în

art. 72 C. pen., referitoare la fapta și persoana, dar și scopul pe care

trebuie să-l îndeplinească executarea pedepsei, astfel cum rezultă din

prevederile art. 52 C. pen.

Procedându-se la o nouă

individualizare a pedepsei se va avea în vedere și critica formulată de

recurentul inculpat în cadrul prezentului recurs.

Pentru considerentele ce preced,

având în vedere și faptul că analizând din oficiu decizia atacată nu se

constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la

casare pentru alte cazuri decât cele analizate, urmează a se constata că

recursurile declarate de inculpații soldat în rezervă F.S.M., F.M.A. și C.A.D.

sunt fondate, a casa atât decizia atacată cât și hotărârea primei instanțe și a

se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații F.S.M., F.M.A. și C.A.D. împotriva deciziei nr. 70 din 25 iulie 2002

a Curții Militare de Apel.

Casează decizia atacată, precum și

sentința nr. 101 din 7 iunie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București,

cu privire la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpaților F.S.M. și

C.A.D. din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și e) C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208

alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., texte de

lege în baza cărora îi condamnă la pedeapsa de câte 3 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului F.M.A.,

din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e)

C. pen., în aceea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., text

de lege în baza căruia îl condamnă la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Onorariile în sumă de câte 300.000

lei, cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru cei trei inculpați, se

vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

mai 2003.