Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.01.2003
incetat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 38/2003

HOTĂRÂRE
08.01.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 38/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

R O M A N I A D E C I Z I A Nr. 38 Dosar nr.4070/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.V.C. împotriva deciziei penale nr.280 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Bacău. S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat G.S., apărător desemnat din oficiu. Au lipsit intimatele părți civile SC „I.C.” și „F.04” Bacău, intimatele părți vătămate I.C., B.I., S.L. intimatele părți responsabile civilmente B.M. și C.A. Procedura de citare a fost îndeplinită. Inculpatul a declarat că își retrage recursul. Procurorul și avocatul au cerut să se ia act de declarația inculpatului. C U R T E A, Asupra recursului de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr.213 din 11 iunie 2002 a Tribunalului Bacău, inculpatul D.V.C.

a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.a,d și e Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal și la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de furt calificat prevăzută în art.26 raportat la art.208 alin.1 și art. 209 alin.1 lit.a, g și i cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal. În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, pedepsele au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal. În baza art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive din data de 3 aprilie 2002, la zi.

S-a luat act de declarația inculpatului de a fi de acord cu plata despăgubirilor civile și s-a dispus obligarea sa, solidar cu ceilalți inculpați condamnați în această cauză penală, la plata despăgubirilor către părțile civile. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele : În seara zilei de 21 martie 2002, inculpații D.V.C. și B.B.G. au intrat în magazinul „I.C.” Bacău cu scopul de a sustrage bani. În timp ce primul inculpat a sustras suma de 667.054 de lei, cel de al doilea inculpat a lovit-o pe vânzătoarea S.L. pentru a-și asigura scăparea sieși și partenerului său. În noaptea de 27/28 martie 2002, în timp ce inculpatul D.V.C.a asigurat paza, coinculpații B.B.G.

și B.A.D. au pătruns prin efracție în magazinul SC. „F.04„ Bacău de unde au sustras bani și bunuri în valoare de 11.400.000 de lei. O parte din bunuri au fost valorificate de inculpați prin vânzarea lor către părțile civile. Situația de fapt și vinovăția inculpatului D.V.C. au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, planșe foto, proces verbal de reconstituire, proces verbal de percheziție domiciliară, raport de expertiză dactiloscopică, dovezi de predare-primire a bunurilor, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților. Inculpatul David Vasile Cristinel a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr.280 din 5 septembrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia. La termenul de judecată din data de 8 ianuarie 2003, recurentul inculpat D.V.C. a declarat personal că își retrage recursul. În această împrejurare, în conformitate cu dispozițiile art.385 4 alin.2 și 369 Cod procedură penală,Curtea urmează să ia act de declarația recurentului inculpat. În temeiul dispozițiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

IN

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.V.C. împotriva deciziei penale nr.280 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Bacău. Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 de lei cheltuieli judciaire, din care suma de 300.000 de lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 843/2003
D E C I Z I A NR.843 DOSAR NR.4738/2002 S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și de inculpatul I.I.F. împotriva deciziei penale nr.310 din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău. S-a pre
ÎCCJ 2003-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 484/2003
R O M Â N I A Decizia nr.484 Dosar nr.4418/2002 Sedința publică din 31 ianuarie 2003 S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr.575 din 25 septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția I pen
ÎCCJ 2004-11-15
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 297/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 308 din 5 aprilie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul D.C. la câte 3 ani și 6 luni închisoare pentru
ÎCCJ 2003-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 941/2003
R O M Â N I A S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.A.D. împotriva deciziei penale nr.706 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală. S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest,
ÎCCJ 2003-01-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6/2003
Decizia nr.6 Dosar nr.2605/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.218 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel București,Secția a II-a Penală, privind pe incul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă