ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 657/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2806 din 17 mai 2007, Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei SC M. SA Mangalia în contradictoriu cu pârâtul S.P.P. București pe care l-a obligat la plata sumelor de 370.440 euro cu titlu de daune pentru lipsa de folosință a terenului aferent activului Hotel Z. plus restaurant și de 23.523 lei cheltuieli de judecată. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor pentru perioada 31 ianuarie – 16 mai 2002, ca prescrisă. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de Ministerul Finanțelor.

Prin aceeași hotărâre a fost admisă cererea de chemare în garanție a statului român prin Ministerul Finanțelor formulată de pârâtul S.P.P. București și a fost obligat chematul în garanție să vireze fondurile necesare achitării sumelor la care a fost obligat pârâtul către reclamantă. Apelul declarat de pârâtul S.P.P. București împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a fost soluționat de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, investită să soluționeze apelul prin strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului de la Curtea de Apel Constanța – prin decizia nr. 32 din 31 ianuarie 2008. Prin această decizie a fost admis apelul pârâtului, a fost schimbată în parte sentința civilă a tribunalului, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 239.544 euro, menținând restul dispozițiilor sentinței și cu obligarea reclamantei la plata de cheltuieli de judecată în sumă de 7.761 lei.

Prin aceeași decizie s-a respins apelul chematului în garanție. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel au declarat recurs reclamanta SC M. SA Mangalia și chematul în garanție statul român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice București Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 645 din 3 martie 2009, a respins, ca nefondate recursurile declarate în cauză, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre corectă. La data de 15 aprilie 2009 reclamanta SC M. SA Mangalia a formulat contestație în anulare împotriva deciziei de mai sus, susținând că soluția din această decizie este rezultatul unei greșeli materiale.

Au fost invocate în drept prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., susținând că nu s-a avut în vedere terenul efectiv folosit de pârât conform expertizei efectuate la instanța de fond. Prin încheierea din 29 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-a scos din cauză pârâtul S.P.P. București și a fost introdusă în cauză A.V.A.S. în calitate de intimată, întrucât prin H.G. nr. 765/2009 imobilul în discuție Hotel Z. a fost transmis din proprietatea publică a statului și administrarea S.P.P. București, în proprietatea privată a statului și administrarea A.V.A.S. Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata A.V.A.S. București a solicitat în principal respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă avându-se în vedere că în susținerea acesteia se invocă greșita apreciere a probelor, critică formulată în recurs, și în subsidiar ca nefondată.

Contestația în anulare este nefondată și se va respinge, ca atare. Potrivit prevederilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Practic, prin prezenta contestație, contestatoarea SC M. SA Mangalia a invocat greșita apreciere a probelor aflate la dosarul cauzei cu privire la suprafața de teren pentru care instanța de fond a stabilit necesitatea plății contravalorii lipsei de folosință. Aceste aspecte au fost invocate în motivele de recurs ocazie cu care instanța de recurs a considerat că pe parcursul procesului, reclamanta nu a făcut dovezi în susținerea pretențiilor sale privind lipsa de folosință și a suprafeței de teren liberă pe care pârâta i-a comunicat că nu o utilizează.

Întrucât prin prezenta cale de atac nu sunt invocate greșeli materiale de tipul celor avute în vedere de textul procedural invocat, contestatoarea tinzând la o reapreciere a probelor administrate în fața instanței de fond, de apel și de recurs, se impune constatarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Din probele administrate în cauză reiese faptul că S.P.P. București nu a preluat în administrare suprafața de 1.715,04 mp și nici nu a folosit integral această suprafață ci doar terenul de sub construcție. În fapt, din suprafața totală de teren aferentă Hotelului Z., doar 881 mp reprezintă suprafața ocupată de construcții, trotuare și alei de circulație, restul de 834 mp reprezentând spații verzi.

Atât instanța de apel cât și instanța de recurs au considerat că o parte din zonele evidențiate în raportul de expertiză ca fiind zone verzi, sunt fâșii aflate în fața și în lateralul hotelului ce nu pot avea o utilitate individuală. Cum motivele prezentei contestații în anulare exced dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M. SA Mangalia împotriva deciziei nr. 645 din 3 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.