ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 657/2010

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2806 din 17 mai

2007, Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei SC M.

SA Mangalia în contradictoriu cu pârâtul S.P.P. București pe care l-a

obligat la plata sumelor de 370.440 euro cu titlu de daune pentru lipsa de

folosință a terenului aferent activului Hotel Z. plus restaurant

și de 23.523 lei cheltuieli de judecată.

A fost respins capătul

de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor pentru perioada 31

ianuarie – 16 mai 2002, ca prescrisă.

A fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în

cauză de Ministerul Finanțelor.

Prin aceeași

hotărâre a fost admisă cererea de chemare în garanție a statului

român prin Ministerul Finanțelor formulată de pârâtul S.P.P.

București și a fost obligat chematul în garanție să vireze

fondurile necesare achitării sumelor la care a fost obligat pârâtul

către reclamantă.

Apelul declarat de pârâtul S.P.P.

București împotriva sentinței pronunțate de instanța de

fond a fost soluționat de Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, investită să soluționeze apelul prin

strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului de

la Curtea de Apel Constanța – prin decizia nr. 32 din 31 ianuarie 2008.

Prin această decizie a

fost admis apelul pârâtului, a fost schimbată în parte sentința

civilă a tribunalului, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata

echivalentului în lei la data plății a sumei de 239.544 euro, menținând

restul dispozițiilor sentinței și cu obligarea reclamantei la

plata de cheltuieli de judecată în sumă de 7.761 lei.

Prin aceeași decizie

s-a respins apelul chematului în garanție.

Împotriva deciziei

pronunțată de instanța de apel au declarat recurs reclamanta SC

M. SA Mangalia și chematul în garanție statul român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor Publice București Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 645 din 3

martie 2009, a respins, ca nefondate recursurile declarate în cauză,

reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

corectă.

La data de 15 aprilie 2009

reclamanta SC M. SA Mangalia a formulat contestație în anulare împotriva

deciziei de mai sus, susținând că soluția din această

decizie este rezultatul unei greșeli materiale. Au fost invocate în drept

prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., susținând că nu

s-a avut în vedere terenul efectiv folosit de pârât conform expertizei

efectuate la instanța de fond.

Prin încheierea din 29

octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, s-a scos din cauză pârâtul S.P.P.

București și a fost introdusă în cauză A.V.A.S. în calitate

de intimată, întrucât prin H.G. nr. 765/2009 imobilul în discuție Hotel

Z. a fost transmis din proprietatea publică a statului și

administrarea S.P.P. București, în proprietatea privată a statului

și administrarea A.V.A.S.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimata A.V.A.S. București a solicitat în

principal respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă

avându-se în vedere că în susținerea acesteia se invocă

greșita apreciere a probelor, critică formulată în recurs,

și în subsidiar ca nefondată.

Contestația în anulare

este nefondată și se va respinge, ca atare.

Potrivit prevederilor art. 318

alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi

atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau

admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze

vreunul din motivele de casare.

Practic, prin prezenta

contestație, contestatoarea SC M. SA Mangalia a invocat greșita

apreciere a probelor aflate la dosarul cauzei cu privire la suprafața de

teren pentru care instanța de fond a stabilit necesitatea plății

contravalorii lipsei de folosință.

Aceste aspecte au fost

invocate în motivele de recurs ocazie cu care instanța de recurs a

considerat că pe parcursul procesului, reclamanta nu a făcut dovezi

în susținerea pretențiilor sale privind lipsa de folosință

și a suprafeței de teren liberă pe care pârâta i-a comunicat

că nu o utilizează.

Întrucât prin prezenta cale

de atac nu sunt invocate greșeli materiale de tipul celor avute în vedere

de textul procedural invocat, contestatoarea tinzând la o reapreciere a

probelor administrate în fața instanței de fond, de apel și de

recurs, se impune constatarea că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Din probele administrate în

cauză reiese faptul că S.P.P. București nu a preluat în

administrare suprafața de 1.715,04 mp și nici nu a folosit integral

această suprafață ci doar terenul de sub construcție.

În fapt, din suprafața

totală de teren aferentă Hotelului Z., doar 881 mp reprezintă

suprafața ocupată de construcții, trotuare și alei de

circulație, restul de 834 mp reprezentând spații verzi.

Atât instanța de apel

cât și instanța de recurs au considerat că o parte din zonele

evidențiate în raportul de expertiză ca fiind zone verzi, sunt

fâșii aflate în fața și în lateralul hotelului ce nu pot avea o

utilitate individuală.

Cum motivele prezentei

contestații în anulare exced dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC M. SA Mangalia împotriva deciziei nr.

645 din 3 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.