ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, la data de 22 februarie 2007,

sub nr. 6345/3/2007, reclamantele C.C.C.F. București SA și SC B.A.

SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei au solicitat

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige

pârâtul să încheie cu membrii asocierii C.C.C.F. București SA - SC

B.A. SRL actul adițional la contractul de execuție de lucrări din

19 februarie 2002 aferent anului 2007, conform anexelor la procesul - verbal de

recepție la terminarea lucrărilor, înregistrat la Ministerul

Economiei și Comerțului din 8 ianuarie 2007, sub sancțiunea

acordării de daune cominatorii de 5.000 lei pentru fiecare zi de

întârziere, de la momentul pe care îl va stabili instanța.

În motivarea demersului lor judiciar

reclamantele au arătat următoarele:

- prin contractul de execuție

de lucrări din 19 februarie 2002 asocierea formată din cele două

reclamante în calitate de executant s-a obligat să execute și să

finalizeze lucrări de consolidare sediu Ministerul Industriei și

Resurselor, actualmente Ministerul Economiei. În conformitate cu art. 2 din

contract executantul se obligă să execute și să finalizeze

lucrările de consolidare sediu Ministerul Industriei și Resurselor,

achizitorul, respectiv pârâta având obligația de a achita prețul

convenit acestor lucrări;

- termenul de finalizare a

lucrărilor avut în vedere la momentul încheierii contractului a fost de 20

de luni calendaristice, acesta fiind prelungit în mod succesiv prin acte

adiționale la contractul de execuție pentru perioadele

corespunzătoare executării lucrărilor, care nu fuseseră

prevăzute prin contractul inițial, sens în care părțile au

încheiat acte adiționale anuale la contract în perioada 2003-2004;

- modalitatea încheierii unor acte

adiționale la contractul de execuție de lucrări a fost

modalitatea uzuală prin care părțile au înțeles să

reglementeze raporturile contractuale dintre ele ulterior încheierii

contractului. Prin procesul-verbal de recepție la terminarea

lucrărilor tronsoanelor 4 și 5 înregistrat la pârât din 8 ianuarie 2007

părțile au convenit că finanțarea lucrărilor executate

și nedecontate și lucrările suplimentare ce urmează a fi

proiectate, executate și decontate va fi asigurată prin încheierea

actului adițional la contractul din 19 februarie 2002 pentru alocația

bugetară a anului 2007.

Capătul doi de cerere

vizează obligarea pârâtei să-și execute obligația sub

sancțiunea de daune cominatorii, ca mijloc de constrângere a debitorului

în executarea în natură a obligației de a face și de a nu face.

În drept, au fost invocate

prevederile art. 969, art. 970 și urm., art. 1073 și urm. C. civ., art.

1 C. com., art. 35 și urm. C. com.

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 4830 din 25 martie

2009 a respins acțiunea, ca neîntemeiată, instanța reținând

în esență, următoarele:

- pentru contractele sinalagmatice

este caracteristic acordul de voință al părților, în lipsa

consimțământului uneia dintre părți, actul juridic nu

își produce efectele, manifestarea de voință a părții

trebuie să fie făcută expres și fără echivoc,

consimțământul neputând fi suplinit printr-o hotărâre

judecătorească, întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 969

C. civ.;

- singurele persoane care se pot

obliga sunt părțile, ele fiind singurele în măsură

să-și manifeste acordul de voință privind drepturile

și obligațiile pe care înțeleg să și le asume prin

încheierea unor acte juridice, în lipsa consimțământului valabil

exprimat al uneia dintre părți contractul neputând exista, acordul de

voință neputând fi complinit de către o instanță.

- instanța nu ar putea obliga

pârâta la încheierea actului adițional și pentru faptul că

execuția bugetară pentru anul 2007 s-a încheiat la data de 31

decembrie 2007, banii neutilizați până la acea dată nemaiputând

fi folosiți, întrucât acești bani se alocă din bani publici

odată cu stabilirea bugetului pe anul în curs.

Împotriva acestei decizii au

declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 322 din 7 iulie 2009, a

respins ca nefondat apelul reclamantelor, instanța de control judiciar

reținând în esență legalitatea și temeinicia hotărârii

instanței de fond sub aspectul criticilor formulate.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantele SC B.A SRL și C.C.C.F. București prin

administrator judiciar SC A.L. SRL, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentele își subsumează

criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte:

- instanța nu a verificat

temeinicia argumentelor invocate de reclamante în susținerea

acțiunii;

- hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină. Recurenta își dezvoltă

această critică arătând că dintre toate aspectele ce

fundamentează acțiunea, instanța se limitează doar la

verificarea procesului – verbal de recepție prin care se reiterează

obligația intimatei – pârâte de a permite continuarea lucrărilor prin

încheierea actului adițional la contract, respingând de plano celelalte

argumente, fără a motiva în vreun fel înlăturarea acestora.

- considerentele deciziei recurate

ignoră obligațiile asumate contractual, analiza instanței de

apel limitându-se la procesul verbal de recepție ce confirmă existența

acestei obligații;

- instanța a interpretat

greșit pretențiile invocate în asociere, pronunțând o

hotărâre netemeinică și nelegală, sub aspectul stabilirii

eronate a obligațiilor ce îi reveneau intimatei – pârâte. Astfel, arată

recurentele – reclamante obligația a cărei executare au solicitat-o

prin acțiune nu era, în sine, obligația de a încheia un act

adițional ci obligația intimatei – pârâte și dreptul corelativ

al recurentelor – reclamante de a finaliza lucrările la obiectivul vizat

prin contract. În acest fel instanța de apel menține aprecierile

primei instanțe fundamentate pe o greșită analiză a

obiectului acțiunii ignorând astfel petitul cererii de chemare în

judecată care nu conține solicitarea de a se complini

consimțământul pârâtei în sensul pronunțării unei

hotărâri care să țină loc de act adițional, ci

solicitarea de obligarea a acesteia la executarea în natură a

obligației asumate contractual, decizia recurată fiind

pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 942, art.

962 și art. 1073 C. civ.;

- instanța de apel omite

să observe și să analizeze care sunt obligațiile

contractuale asumate de intimata – pârâtă prin contract, respectiv de a

asigura condițiile pentru continuarea și finalizarea obiectului contractului,

sub acest aspect recurentele fac trimitere la contractul de execuție (art.

2.1 raportat la art. 3.1 și art. 17.7), la actele adiționale încheiate

la contractul de execuție lucrări, la răspunsul la întrebarea

din interogatoriul administrat în cauză, la procesul verbal de conciliere înregistrat

din 7 martie 2006, la procesul verbal de recepție din 8 ianuarie 2007,

privind tronson 4 și tronson 5 și la faptul că la data

formulării acțiunii intimata – pârâtă Ministerul Economiei avea

la dispoziție alocația bugetară pentru lucrările de

consolidare rămase de executat;

- instanța de apel nu

analizează intenția neechivocă exprimată de pârâtă, de

a refuza încheierea actului adițional, pronunțând astfel o

soluție vădit nelegală cu ignorarea principiului forței obligatorii

a contractului întrucât în cauză nu se pune problema suplinirii

voinței intimatei – pârâte la încheierea actului adițional ci a

obligării acesteia să aducă la îndeplinire o obligație care

îi incumbă tocmai în raport de obligațiile contractuale asumate

conform mecanismului contractual agreat de părți;

- instanța de apel a

pronunțat o soluție nelegală și în ceea ce privește al

doilea capăt de cerere, privind obligarea intimatei de a-și executa

obligația sub sancțiunea plății de daune cominatorii.

În finalul cererii recurentele

conchid în sensul admiterii recursului, modificării în tot a deciziei

recurate în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii

acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul obligării pârâtei

să încheie cu membrii asocierii C.C.C.F. București – SC B.A. SRL

actul adițional la contractul de execuție lucrări din 19

februarie 2002 pentru continuarea lucrărilor, aferente anului 2007 conform

anexelor la procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor

înregistrat la Ministerul Economiei și Comerțului din 8 ianuarie

2007, sub sancțiunea acordării de daune cominatorii de 5000 lei

pentru fiecare zi de întârziere, de la momentul pe care îl va stabili

instanța.

Înalta Curte, examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este

nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Înainte însă de a analiza

criticile de nelegalitate aduse deciziei recurate trebuie subliniat faptul

că acestea sunt focalizate asupra calificării naturii obligației

ce formează obiectul sesizării instanței și care va

constitui punctul de plecare în examenul de legalitate.

Prin cererea de chemare în

judecată reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Ministerul

Economiei și Comerțului la încheierea unui act adițional la

contractul de execuție din 19 februarie 2002 aferent anului 2007 sub

sancțiunea acordării de daune cominatorii de 5.000 lei.

Așadar obiectul acțiunii

este reprezentat de obligația de a încheia un act juridic, cum legal au

reținut și instanțele anterioare.

Aserțiunea recurentelor

potrivit căreia obligația a cărei executare au solicitat-o prin

acțiune nu este în sine obligația de a încheia un act adițional,

ci obligația pârâtei de a asigura condițiile pentru continuarea

și finalizarea lucrărilor la obiectivul vizat prin contract este

superfluă față de conținutul contractului, față

de dinamica raporturilor juridice dintre părți și lipsită

de suport față de principiul libertății contractuale

consacrat de art. 969 C. proc. civ. (potrivit art. 20 din contract

părțile au prevăzut că au dreptul de a conveni pe durata

îndeplinirii contractului modificarea acestuia prin act adițional).

De asemenea, trimiterea pe care

recurentele o fac între obiectul acțiunii și art. 1075 C. civ. care

consacră prioritatea executării în natură a obligațiilor

este la fel de lipsită de substanță, față de natura

distinctă a obligațiilor în raport de incidența principiului

autonomiei de voință a părților.

Așadar, instanța de

control judiciar, menținând hotărârea instanței de fond a

confirmat legalitatea acesteia sub aspectul calificării obligației ce

a format obiectul cererii de chemare în judecată aceasta fiind

analizată din perspectiva prevederilor contractuale și a dinamicii

raporturilor dintre părți.

Astfel instanța de apel a

analizat judicios obligațiile contractuale ale părților, a

aplicat și interpretat corect dispozițiile art. 942 și art. 962 C.

civ. prin raportare la art. 20 din contractul de execuție lucrări,

reținând că instanța nu poate obliga pârâtul să încheie

actul adițional, neputându-se subroga voinței acestuia, că

mențiunea existentă la pct. 6.3. din procesul verbal de recepție

din 8 ianuarie 2007 nu poate fi asimilată unui acord dat de pârât la

încheierea respectivului act juridic.

Hotărârea instanței de

control judiciar este punctual motivată cu respectarea cerințelor art.

261 alin. (1) C. proc. civ., instanța reluând argumentele și

raționamentul logic care au stat la baza pronunțării

hotărârii recurate, în interpretarea materialului probatoriu administrat

în cauză și care nu poate forma obiectul examenului de legalitate în

această fază procesuală.

Trebuie relevat și un alt

aspect, reținut de altfel, dar în mod succint de instanța de control

judiciar și anume existența H.G. nr. 1968 din 16 noiembrie 2004

publicată în Monitorul Oficial din 17 noiembrie 2004 prin care au fost

reconsiderate lucrările ce constituiau obiectul contractului de

execuție din 19 februarie 2002, acestea fiind încadrate ca un nou obiect

de investiții pentru care au fost aprobați noi indicatori tehnico –

economici, obiectivul primind o nouă calificare, aspect ce a determinat

imposibilitatea legală de a încheia un nou act adițional la contract.

Așa fiind, Înalta Curte

constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantele SC B.A SRL București și C.C.C.F. București

SA, prin administrator judiciar SC A.L. SRL București, împotriva deciziei nr.

322 din 7 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.