ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3122/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Ialomița, prin sentința

penală nr. 20 din 4 februarie 2004, a respins, ca nefondată, cererea

condamnatului G.G. privind întreruperea executării pedepsei de 15 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 113 din 3 octombrie 2002 a

Tribunalului Călărași, cu motivarea că situația grea a familiei sale impune

prezența sa la domiciliu.

Hotărând astfel, tribunalul a

reținut că, din referatul de anchetă socială, efectuat în cauză în dovedirea

motivelor invocate în cererea formulată „rezultă că soția petentului locuiește

singură într-un imobil în stare bună, compus din 5 camere, iluminat electric.

Este pensionară, având posibilități materiale pentru a-și asigura existența,

sus-numita nu dorește ca petentului să-i fie admisă cererea”.

Împotriva acestei sentințe,

condamnatul a declarat apel, care a fost respins, prin decizia nr. 218 din 24

martie 2004, de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu

motivarea că nu s-a făcut dovada împrejurărilor invocate în cererea de

întrerupere a executării pedepsei.

În termen legal, decizia a fost

atacată cu recursul condamnatului, care invocă aceleași motive de netemeinicie

referitoare la neluarea în considerare a situației grele în care se afla soția

sa ce are nevoie de ajutorul lui.

Examinând hotărârile atacate în

raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată recursul nefondat,

urmând a fi respins.

În acest sens, potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 455, raportate la cele ale art. 453 alin. (1)

lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi amânată „când

din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea

consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În

acest caz, executarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură

dată”.

Potrivit anchetei sociale dispuse și

efectuate în cauză, soția inculpatului, G.M., locuiește singură într-un imobil

proprietate personală, bine întreținut. Aceasta este pensionară și are o stare

a sănătății bună, iar din cele constatate la fața locului, aceasta „posedă posibilități

materiale pentru asigurarea celor necesare traiului zilnic”, iar „din

discuțiile cu sus-numita nu rezultă că dorește ca soțul său să fie eliberat din

penitenciar”.

Așa fiind, nu rezultă unele

împrejurări speciale care să împiedice executarea pedepsei de către condamnat,

situație în care instanțele au hotărât corect respingerea cererii formulată de

acesta în acest sens.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de condamnatul G.G.

și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul G.G. împotriva deciziei penale nr. 218 din 24 martie

2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

iunie 2004.