ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3122/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Ialomița, prin sentința penală nr. 20 din 4 februarie 2004, a respins, ca nefondată, cererea condamnatului G.G. privind întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 113 din 3 octombrie 2002 a Tribunalului Călărași, cu motivarea că situația grea a familiei sale impune prezența sa la domiciliu. Hotărând astfel, tribunalul a reținut că, din referatul de anchetă socială, efectuat în cauză în dovedirea motivelor invocate în cererea formulată „rezultă că soția petentului locuiește singură într-un imobil în stare bună, compus din 5 camere, iluminat electric. Este pensionară, având posibilități materiale pentru a-și asigura existența, sus-numita nu dorește ca petentului să-i fie admisă cererea”.

Împotriva acestei sentințe, condamnatul a declarat apel, care a fost respins, prin decizia nr. 218 din 24 martie 2004, de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu motivarea că nu s-a făcut dovada împrejurărilor invocate în cererea de întrerupere a executării pedepsei. În termen legal, decizia a fost atacată cu recursul condamnatului, care invocă aceleași motive de netemeinicie referitoare la neluarea în considerare a situației grele în care se afla soția sa ce are nevoie de ajutorul lui. Examinând hotărârile atacate în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată recursul nefondat, urmând a fi respins. În acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 455, raportate la cele ale art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., executarea pedepsei închisorii poate fi amânată „când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată”. Potrivit anchetei sociale dispuse și efectuate în cauză, soția inculpatului, G.M., locuiește singură într-un imobil proprietate personală, bine întreținut. Aceasta este pensionară și are o stare a sănătății bună, iar din cele constatate la fața locului, aceasta „posedă posibilități materiale pentru asigurarea celor necesare traiului zilnic”, iar „din discuțiile cu sus-numita nu rezultă că dorește ca soțul său să fie eliberat din penitenciar”.

Așa fiind, nu rezultă unele împrejurări speciale care să împiedice executarea pedepsei de către condamnat, situație în care instanțele au hotărât corect respingerea cererii formulată de acesta în acest sens. În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de condamnatul G.G. și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.G. împotriva deciziei penale nr. 218 din 24 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2004.