ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2561/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2561/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 4 din 14 ianuarie 2004, Tribunalul Ialomița a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul T.V. de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată de aceeași instanță, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că motivele invocate de condamnat, ținând de situația grea în care se află soția sa și cei trei copii, nu sunt dintre cele care să constituie împrejurări speciale pentru ca executarea, de către el, a pedepsei, să aibă consecințe grave pentru familia sa. Împotriva sentinței, condamnatul a declarat apel, motivul invocat fiind nelegalitatea hotărârii odată ce situația locativă și cea financiară ale familiei sale, reclamă urgent aportul său fizic și material, iar executarea în continuare a pedepsei, o prejudiciază.
Prin decizia penală nr. 148 din 2 martie 2004, Curtea de Apel București, secția a II–a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat. Nemulțumit și de decizia instanței de apel, condamnatul, în termenul legal, a declarat recurs, și în această cale de atac motivul invocat fiind situația grea în care se află familia sa, situație ce impune prezența sa pentru a o ajuta. Recursul declarat de condamnat nu este fondat. Potrivit prevederilor art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute în art. 453, iar la lit. c) a primului aliniat al acestui text de lege, se înscrie cazul „când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei, ar avea consecințe grave pentru familie”.
Raportând la cauză aceste dispoziții legale, se reține că ancheta socială întreprinsă de Primăria Munteni – Buzău la domiciliul condamnatului, a înscris că familia acestuia, compusă din soție și trei copii minori, locuiește într-o cameră închiriată, iar ca sursă de venituri, beneficiază de ajutor social, copii fiind sprijiniți de autoritățile locale să continue frecventarea cursurilor școlare, însă este una din familiile nevoiașe ale comunei Munteni, județul Buzău. Din cele expuse, se reține că situația materială grea a familiei condamnatului este ca atare, de mai mult timp, și de durată și nu poate fi îmbunătățită prin prezența lui la domiciliu pentru un termen scurt, de maximum 3 luni, motiv ce nu poate fi o împrejurare specială, de natură a se încadra în art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc.
pen. Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnat să fie respins ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 192 C. proc. pen., condamnatul recurent va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.V. împotriva deciziei penale nr. 148 A din 2 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.