ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2989/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 269 din 26 februarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă cererea condamnatei I.D. de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 358 din 24 mai 2001 a aceluiași tribunal, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Pentru a respinge cererea instanței a apreciat că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 455 și art. 453 lit. c) C. proc. pen., și că motivele invocate, respectiv existența unor dificultăți financiare și sociale cu care se confruntă familia condamnatei nu constituie împrejurări speciale care să impună întreruperea executării pedepsei.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 238 din 31 martie 2004 a respins apelul declarat de condamnată împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate în sensul că problemele grave de familie impuneau întreruperea executării pedepsei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal condamnata, care a susținut că problemele familiale sunt grave și că cererea de întrerupere a executării pedepsei a fost greșit respinsă. S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei. Recursul declarat este neîntemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat ori familia acestuia. În acest caz executarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată. Prin cererea de întrerupere a executării pedepsei condamnata a susținut că familia sa are dificultăți financiare și că de cei doi copii minori nu se poate ocupa corespunzător bunica maternă. Or, din ancheta socială efectuată de Primăria comunei Valea Dragului, județul Giurgiu, a rezultat că cei doi copii minori ai condamnatei, se află internați în cămine speciale ca urmare a demersului bunicilor materni, lipsiți de mijloace financiare corespunzătoare.

Întrucât sarcinile întreținerii, instrucției și educației acestor copii au fost preluate de instituții specializate ale statului, iar pe durata maximă de 3 luni condamnata nu ar putea ameliora în mod semnificativ situația economico-financiară a familiei sale, soluția primei instanțe de respingere a cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru neîntrunirea cerințelor dispozițiilor legale evocate a fost în mod corect menținută de instanța de control judiciar. În consecință, critica din recurs fiind neîntemeiată, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de condamnată cu obligarea acesteia conform art. 192 alin. (2) din același cod, la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata I.D. împotriva deciziei penale nr. 238/ A din 31 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2004.