ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1010/2004

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin încheierea din 9 februarie

2004, pronunțată în dosarul nr. 290/2004, Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat P.I. și a

altor apelanți inculpați și a dispus amânarea cauzei la data de 23 februarie

2004, termen pentru care se vor cita apelanții inculpați la locurile de

deținere.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul P.I. a declarat recurs. Recursul nu a fost motivat în scris conform

prevederilor art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., iar în ședința din

20 februarie 2004, dată la care s-a judecat recursul, recurentul a lăsat la

aprecierea Înaltei Curți modul de soluționare a cauzei.

Recursul este nefondat, pentru

motivele ce urmează:

Potrivit art. 385

10

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat în scris cu cel puțin

5 zile înaintea termenului de judecată. Alin. (3) al aceluiași articol, prevede

că recursul poate fi motivat și oral în ziua judecății doar în cazul prevăzut

de art. 385

6

alin. (3) din același cod, și anume când hotărârea (în

speță, încheierea) supusă recursului nu poate fi atacată cu apel.

În cauză, însă, recurentul nu a

motivat, în nici un mod (scris sau oral), recursul.

Înalta Curte, examinând din oficiu

cazurile de recurs prevăzute de art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

constată că recursul este nefondat, măsura arestării preventive a inculpatului

fiind legal menținută de instanța de apel.

Astfel, în speță, există motive

verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit o infracțiune (inculpatul fiind

chiar condamnat în prima instanță la 8 ani închisoare, pentru infracțiunea de

tâlhărie), iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

Reținând că sunt întrunite cerințele

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., întrucât temeiurile care au

determinat arestarea inculpatului P.I. impun în continuare privarea sa de

libertate, precum și cerințele art. 5 lit. c) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte consideră că

încheierea atacată, prin care s-a dispus menținerea arestării preventive, este

justificată, iar recursul este nefondat.

În consecință, Curtea va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat în sumă de 700.000 lei din care, suma de 200.000 lei, reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 9 februarie 2004

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr.

290/2004.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 februarie 2004.